Matei Bogdan
Publicat în 8 ianuarie 2020, 21:23 / 34 elite & idei

Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu au fost primiți în PNL și au devenit membri în Biroul Executiv al partidului

Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu au fost primiți în PNL și au devenit membri în Biroul Executiv al partidului

Foștii lideri ai Pro România, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu, au fost primiți luni în PNL, devenind direct membri în conducerea centrală a partidului, Biroul Executiv, au declarat surse liberale pentru G4Media.ro.

Alături de Constantin și Cîmpeanu, au intrat în PNL alți trei foști deputați Pro România care au votat învestirea Guvernului Orban: Mircea Banias, Damian Florea și Liviu Ioan Balint.

Decizia privind primirea în PNL a celor cinci a fost luată în unanimitate de Biroul Executiv al partidului, au mai explicat sursele citate. Constantin și Cîmpeanu și-au negociat intrarea în PNL odată cu decizia de a acorda votul de învestitură pentru guvernul liberal, după cum G4Media.ro a scris încă de atunci (detalii aici).

Toți cei cinci deputați proaspăt înscriși în PNL au fost membri și ai altor partide: Daniel Constantin – Partidul Conservator, ALDE, Pro România, PNL / Sorin Cîmpeanu – ALDE, Pro România, PNL / Mircea Banias – PNL, PDL, din nou PNL, PC, ALDE, Pro România, iarăși PNL / Damian Florea – FSN, PSD, PUR, PC, ALDE, din nou PSD, Pro România, PNL / Liviu Ioan Balint – PMP, PSD, Pro România, PNL.

După ce au votat învestirea Guvernului Orban, deși Victor Ponta interzisese tuturor parlamentarilor Pro România să facă acest lucru, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu au fost suspendați din partid, deși erau membri fondatori ai formațiunii. Pe 20 decembrie, cei doi și-au anunțat demisiile din partidul condus de Victor Ponta, alături de mai mulți parlamentari și lideri de organizații județene.

La finalul ședinței Biroului Executiv al PNL, Ludovic Orban a anunțat că a fost aprobat un protocol de înglobare, ”de integrare în PNL”, a tuturor celor care au votat moțiunea de cenzură și instalarea guvernului liberal.

El a spus că aceştia vor fi cooptaţi în structurile de conducere la nivel naţional, judeţean şi local.

„La nivel naţional, vor fi cooptaţi în structurile de conducere domnul rector Sorin Câmpeanu şi cu domnul fost ministru al Agriculturii Daniel Constantin”, a adăugat Ludovic Orban.

Orban a spus că lucrurile sunt „oarecum logice”.

„Deci PRO România a fost alături de noi la dărâmarea Guvernului PSD, după care a rămas alături de PSD şi a refuzat învestirea. Tot acest grup de colegi, practic, pot să le spun colegi începând de astăzi, nu au vrut să se întoarcă alături de PSD şi decizia lor a fost categorică de a susţine Guvernul PNL şi nu numai atâta, pentru că noi am purtat discuţii şi nu am făcut niciun secret din asta (…) Au luat această decizie de a fi alături de PNL şi de partea, să spun, sănătoasă a mediului politic şi nicidecum să rămână rătăciţi pe la uşile PSD… Aşa cum sunt alţii. Ca atare, e un pas normal, atât domnul rector Sorin Câmpeanu, care este o personalitate deosebită în domeniul educaţiei, cât şi Daniel Constantin, care a fost minstru al Agriculturii, şi alţi colegi, Mircea Banias, şi alţi parlamentari sunt practic începând de astăzi colegii noştri”, a mai spus Orban.

La finalul anului trecut, alți doi deputați care au votat învestirea Guvernului Orban, de data aceasta de la PSD, au fost primiți în PNL.

Astfel, deputata PSD Elena Hărătău a transmis conducerii forului legislativ că, începând cu data de 2 decembrie, şi-a încetat activitatea ca deputat în grupul parlamentar al PSD şi va activa în grupul parlamentar al PNL.

În aceeași zi, vicepreşedinta Camerei Carmen Mihălcescu a anunţat că deputatul Mihăiţă Găină va activa, de asemenea, în grupul parlamentar al PNL.

Mihăiţă Găină şi-a dat demisia din PSD la 1 octombrie şi a votat în favoarea moţiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului Dăncilă. De asemenea, el a fost și semnatar al moțiunii de cenzură.

Întrebat despre migrarea celor doi deputați de la PSD al PNL, președintele Klaus Iohannis a răspuns: ”Tot traseism se numește. Mai mult nu pot să vă spun, nu am fost implicat”.

www.g4media.ro


Ultima ora:

ObservatorClara Volintiru: Rule of Law Conditionalities in the EU – from the Cooperation and Verification Mechanism (CVM) to the new monitoring mechanisms in the European Union

PoliticEmil Constantinescu: „Ne-a permis ca timp de 75 de ani să nu mai fie un alt război mondial”

EconomieSERGIU OPRESCU: ”TREBUIE SĂ EVITĂM SĂ MAI CHEMĂM CRIZELE ALTORA ÎN ROMÂNIA PRIN MĂSURI NESUSTENABILE”. BĂNCILE AU CA PRIORITATE ZERO CREȘTEREA INTERMEDIERII FINANCIARE

ExternAlina Inayeh: România și Bulgaria, puse la colț pentru obediență. Polonia, exemplu pozitiv

EvenimenteClara Volintiru: Rule of Law Conditionalities in the EU – from the Cooperation and Verification Mechanism (CVM) to the new monitoring mechanisms in the European Union

CulturaTeodor Baconschi, Adrian Papahagi, Radu Preda, Mihail Neamţu și alți intelectuali au contribuit la primul număr al Revistei Horeb, editată de Episcopia Hușilor

SocialMihai Toader-Pasti: Continuăm să ajutăm la schimbarea mediului construit și la educarea unei noi generații

MoldovaIulian Chifu: Chişinăul, pândit de sancţiuni economice şi politice pe scară largă



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe