de Daniel Dăianu

Dezbaterea privind rolul pieţelor în alocarea resurselor şi întreţinerea spiritului întreprinzător este veche, de când se poate vorbi despre gândirea economică ca demers analitic de  înţelegere a interacţiunilor dintre indivizi, grupuri, organizaţii, ţări.

Diferenţe între abordări, filosofii economice pot fi interpretate şi prin prisma limitelor pe care pieţele le-ar întâmpina în îndeplinirea funcţiile lor.

Limite ar fi de ordin rational, pragmatic si  moral. Aspectul moral a fost subliniat, intre altii, de Adam Smith, mai tarziu de Max Weber si mai aproape de noi de Amartyia Sen si Kenneth Arrow. Si Michael Sandel, de la Kenendy School of Government, vorbeste de limite morale considerand ca logica pietelor nu trebuie aplicata unor zone ale vietii sociale (“What Money Can’t Buy, The Moral Limits of Markets”, 2012). Este pusa in discutie mercantilizarea in exces a relatiilor sociale cand aproape totul devine marfa. Mercantilizarea implica aspecte de ordin etic intrand in problematica raportului dintre sectorul public si mediul privat. Fara piete nu exista libertate economica. In acelasi timp, economia reclama coabitare intre piete si sector public (furnizor bunuri publice) si de cum se structureaza aceasta relatie depind performantele ansamblurilor societale. Nu insa la aceasta chestiune ma refer in continuare, ci la un tip anume de mercantilizare.

Voi folosi doua exemple pentru argumentatie. Internetul este un interlocutor cotidian al unui numar tot mai mare de persoane, al tinerilor si copiilor. Informatie elementara si de specialitate se obtine in mod instantaneu, ceea ce este un castig imens pentru cei ce vor sa stie. Dar exista un revers al medaliei, legat de scopul pentru care este intrebuintat internetul de cei care construiesc site-uri si programe. Ma refer nu la dorinta de a oferi servicii si a obtine ceva in schimb. Ci la faptul ca aproape nu exista site pentru informare sportiva, urmarire online a unor partide, care sa nu invite la pariuri (bet-uri). De pilda, cei ce cauta sa vizioneze o partida de fotbal online sunt bombardati cu invitatii de a paria, de a castiga bani prin gambling. Pariuri-le sunt extinse la diverse jocuri. Multe site-uri imbie la a juca pe piata forex, valutara, care este practic nereglementata in Europa si in lume. Se spune de altfel ca aceasta piata este precum un casino nefiind singura de acest fel. Din pacate, astfel internet-ul devine teritoriu ce vinde iluzii si deformeaza inclinatii ale oamenilor, ale tinerilor (copiilor), ii predispune nu pe putini spre jocuri de noroc/gambling. Iar internetul ocupa tot mai mult din viata oamenilor acasa, in timpul liber, cat si in activitatea profesionala. Ceea ce este o extindere enorma si de salutat a cailor de a interactiona cu alte persoane, de a avea acces instantaneu la informatie utila, poate conduce la reducerea sociabilitatii omului, a sensibilitatii si profunzimii sale. Imagini si voci online nu echivaleaza cu autenticitate umana, cu “human touch” veritabil.

Sa mai remarc ca numeroase competitii sportive sunt manipulate, devin fraude. Si aceasta se intampla nu numai in fotbal. Nici nu ar trebui sa le numim competitii sportive. Prin jocuri de noroc si alte manipulari, site-urile devin un mijloc prin care unii extrag bani de la un numar mare de persoane, adulti, sau copii. Online-ul poate aduce un Atlantic City, Las Vegas, Reno, Biaritzz, Macao, etc. aproape in fiecare casa, daca utilizatorul este doritor de asemenea trairi, sau pur si simplu surf-eaza internetul din varii motive. Amintesc aici folosirea internetului in industria sex-ului, nemernicia pornografiei infantile si ea prezenta online. Sunt copii de varsta frageda care incearca sa se amuze cu ajutorul unor tablete si nimeresc pe site-uri pornografice. Este de acceptat asa ceva?

Al doilea exemplu priveste industria financiara, la care am facut deja aluzie. Asumarea de riscuri este inevitabila in economie, in viata in general. Operam cu variabile si necunoscute ( si “necunoscute necunoscute”, cum le numeste Nassim Taleb), incertitudinea fiind mai mare sau mai mica. In timp, s-au dezvoltat operatiuni de asigurare/reasigurare si organizatii private si publice cauta sa atenueze riscuri individuale, colective/sistemice. O companie de asigurari se ocupa de riscuri private in principal, in timp de banci centrale si guverne au in atentie riscuri sistemice. Dar ce te faci cand functia de asigurare, de “hedging” (in engleza) isi pierde tot mai mult din continutul de prevedere fata de riscuri si se transforma in pura speculatie (reapare notiunea de casino). Sau cand hedging-ul nespeculativ este neputincios in fata manipularii pietelor. Adica, mult din ce s-a intamplat in ultimele decenii pe fondul supra-financializarii economiilor avansate, al algoritmizarii operatiunilor financiare.  In SUA, de pilda, ponderea industriei financiare la formarea PIB-ului a crescut de la sub 3% in 1950 la peste 8% in 2006 (R.Greenwood si D.Scharfstein, “The Growth of Finance”, Journal of Economic Perpectives, 2, 2013) si, ceea ce este mai relevant, ponderea profiturilor firmelor financiare in total profituri a depasit 40% in anii precriza. De notorietate globala este compania de asigurari AIG, care a fost salvata de guvernul american pentru a nu contamina, prin prabusire, sistemul financiar intreg.

Pe pietele financiare este de baza functia de asigurare a lichiditatii (de asa numiti “market-maker”), cand conditiile sunt mai putin bune. Bancile mari, cu alonja internationala, au indeplinit in mod traditional aceasta functie. Cand insa mari fonduri de investitii (asset management) se substituie bancilor fiind preocupate de maximizarea randamentelor pe termen scurt neglijand riscuri sistemice, lucrurile o pot lua lesne razna. Mai ales ca si modele de business sunt adesea defectuos construite. Daca in spatele bancilor stau banci centrale ca “imprumutatori de ultima instanta”, cine ar sta in spatele unor mari fonduri de investitii, sau al contrapartilor centrale (central counterparties) –ultimele facand pate din noile institutii promovate de reforma finantei. Deci, la o inghetare a pietelor de capital, tot banci centrale mari ar trebui sa intervina ca “asiguratori de lichiditate de ultima instanta”. Aceasta a doua situatie intareste o idee: finanta are un rol esential in functionarea economiei moderne, dar daca ea isi accentueaza functiile de speculatie, sistemul economic devine mai fragil. Este nevoie de o reglementare si supraveghere adecvata a pietelor financiare, a pietelor de capital pentru a micsora riscuri.

Ce leaga cele doua exemple evocate mai sus este expansiunea mercantilizarii relatiilor sociale concomitent cu pierderea unor pedale etice. Una este ca un copil, un tanar sa invete functionarea economiei, sa i se cultive spiritul antreprenorial –asa cum o face de pilda organizatia Junior Achievement la noi si in alte tari— si cu totul altceva cand el este captivat de ustentile digitale ce ii inoculeaza dorinta de a juca, de a paria, de a castiga bani oricum. Mai avem si o medie vizuala care, nu arareori promoveaza modele de succes indoilenice, intr-o societate in care situatii de “castigatorul ia totul” (winners take all) prolifereaza. Ai spune ca este in natura omului tentatia achizitiva, de a avea mai mult, de a castiga. Dar homo oeconomicus, oricat ar fi de prezent in genomul uman, este o interpretare reductionista a fiintei umane. Si homo oeconomicus nu inseamna activitatea de speculatie prin excelenta; el priveste mai ales productie, schimbul de marfuri si nu in cele din urma inovatia creativa, descoperirea. La asa ceva se refera un Joseph Schumpeter, Israel Kirszner, Scoala Austriaca in general, care au subliniat cel mai pregnant, intre curentele de gandire, valentele creative ale libertatii economice. In plus, rationalul se intalneste cu irationalul, emotionalul in comportamentul oamenilor.

Se poate invoca ca oamenii nu sunt la fel, ca exista o statistica a distributiei propensiunilor, unele mostenite, altele deprinse in timp; ca unele persoane sunt mai inclinate spre a practica jocuri de noroc, de a paria, etc. Dar contextul influenteaza propensiuni si statistica ca si distributia preocuparilor indivizilor nu sunt imuabile in timp. Unii ar putea imagina cicluri comportamentale, in functie de miscarea cu ondulatii lungi a economiei/societatii. Altfel spus, observatiile pe care le fac in acest text ar fi o supra-reactie, o perceptie subiectiva. Este insa asa? Conduita oamenilor depinde de educatia lor, de ce scoala fac, de mediul social si cultural in care traiesc. Este probabil o drama a modernitatii ca se iese, se pare, din Galaxia Gutenberg. In loc ca deprinderea invatarii cu ajutorul noilor suporturi tehnice (tablete IT ce furnizeaza, intre altele, E-Books) sa fie un complement al deprinderii de a citi/invata folosind tiparituri (carti), cresc sansele producerii de ignoranti obsedati de jocuri de noroc, pariuri.

Casino-izarea este periculoasa in domeniul financiar ea exprimand suprafinancializarea economiei, manipularea pietelor si cresterea ponderii speculatiilor; este si mai periculoasa pentru mersul societatii cand online-ul devine fundament logistic al cvasi-tuturor activitatilor economice, umane. Ca unii joaca din plictiseala conteaza mai putin. Dar sa avem in vedere pe cei ce joaca din disperare, frustrare, neputinta. Sau pe cei carora li se injecteaza virusul ca jocuri de noroc, bet-uri sunt calea spre fericire. Robotizarea enuntata de cei ce vestesc o noua revolutie industriala poate mari numarul celor angrenati in cercetare stiintifica si inovatie tehnologica, in servicii ce cer grad inalt de educatie. Dar poate avea loc si o disponibilizare de resurse de munca care sa mareasca clientela casino-izarii. Jocurile fac parte din viata oamenilor si din ceea ce se numeste petrecerea timpului liber, dar exista zone nefaste ale casino-izarii, care este bine sa nu se extinda. Mai mult “spirit protestant” in acceptia lui Max Weber si alte variante culturale asemanatoare ar ajuta economia, societatea, sa iasa din marele impas economic actual.

Sursa: http://adevarul.ro/