Matei Bogdan

Publicat în 17 februarie 2021, 10:53 / 374 elite & idei

+ Editorial • + Observator • daniel daianu

In ultimii ani a devenit un leitmotiv in conversatia publica teza ca democratia este fragila (vezi si Steven Livitsky and Daniel Ziblatt, “How democracies die”, Random House, 2018). Iar intr-un text aparut in New York Times se poate citi ca “democratia este pentru zei” si ca nu trebuie sa fim surprinsi ca oamenii nu o pot pastra (Costica Bradatan, NYT, 15 iulie 2019, reluat in Revista 22 si Contributors, 21 ian).  Se mai spune in acel text ca dominante pentru om sunt instincte de supravietuire si reproducere, de putere. As adauga natura achizitiva, ca intruchipare a ceea ce numim “homo oeconomicus”, chiar daca algoritmii decizionali nu pot fi redusi la o gandire pur tranzactionala (de quid pro quo). Mai este de mentionat si nevoia de status in conduita multora. Aceste trasaturi explica si lupta pentru accesul la resurse, dorinta de a castiga cat mai mult, cautarea de rente (rent-seeking), ce exista in orice societate.

Insa, desi fiinta umana are propensiuni ancestrale, ai zice native, nu inseamna ca interactiunile dintre oameni, grupuri de oameni, comunitati, nu pot fi modelate de institutii si norme, scrise si nescrise, care sa exprime si sa protejeze ceea ce a definit progresul uman, ascensiunea omului ca fiinta rationala, iesirea din salbaticie, libertatea  ca aspiratie si fapt. Exista si ceea ce numim constiinta la nivel individual si de comunitate, sentimente de rusine si vinovatie (shame and guilt), care ajuta oamenii sa fie mai buni, sa se indrepte. Exista insa si uratenia umana: cinism, rautate, lipsa de scrupule, cruzime, minciuna, inselatorie, etc. Este o lupta intre bine si rau, intre sentimente nobile si sentimente primare, urate.

Democratia, ca spatiu de manifestare a libertatii, a demnitatii umane, nu este o intamplare, are o miscare imanenta in gandirea omului –cum spune un cantec german, “die Gedanken sind frei” (gandurile sunt libere). Asupra acestei realitati voi reveni.

Pe de alta parte, asaltul unei multimi (mob) asupra Capitoliului in capitala SUA a dat apa la moara viziunilor pesimiste privind democratia, arata o fragilitate ce iese la iveala in perioade de criza economica si sociala acuta, de declin oricum l-am interpreta. Iar aceasta fragilitate este accentuata de divizari profunde in societate, de fenomene de radicalizare si intoleranta, cand punti de dialog se rup. Chiar ma intreb cum ar fi aratat textul din NYT daca ar fi fost scris dupa 6 ianuarie.

Dar imaginile cu asaltul din 6 ianuarie palesc daca avem in vedere ce se intampla in tari conduse in mod autocratic, discretionar, dictatorial, unde viata adversarilor politici nu conteaza, in tari unde au loc epurari etnice si alte nenorociri. Sau cum se intampla in narco-state, cu grupari angajate in activitati ilegale/criminale si care controleaza institutii ale statului, cu coruptie endemica, sau tari unde au loc razboaie civile de durata. Exista tari unde democratia este de fatada, cu militari in spatele politicienilor, care sunt mai degraba simple marionete. Aceasta fiind realitatea lumii noastre se intelege de ce exista o atractie si un miraj –nu numai ca nivel de trai, ale Vestului ca geografie politica si economica unde functioneaza democratia, chiar daca, in unele cazuri, in mod impiedicat. Aceasta realitate nu anuleaza insa discutia privind “fragilitatea” democratiei.

1. Divizari mari in societate si declin economic au alimentat extremismul in societati democratice

Daca ne referim la America ca etalon al capitalismului matur, se observa falii in crestere: erodarea  clasei mijlocii in ultimele decenii, polarizare a veniturilor la o scara greu de crezut pentru o societate atat de avansata economic si tehnologic, atat de bogata. Dar fracturi adanci se observa si in alte tari dezvoltate. Globalizarea neinfranata, suprafinancializarea economiilor, intrarea Chinei si a altor economii in dezvoltare (cu salarii foarte mici) pe piete globale, noi tehnologii (digitalizare, inteligenta artificiala, robotizare, etc.), au provocat dislocari/inlocuiri majore in lanturi de productie in tari dezvoltate, perturbari pe piata muncii, ce nu fost compensate de restructurari in pas adecvat, de politici publice –nici nu era posibil in intregime.

Progresul tehnologic intens, dar neuniform, intotdeauna produce rupturi. In timp ce la nivel mondial decalaje intre tari dezvoltate si tari in dezvoltare par sa se fi redus in termeni agregati, in interiorul societatilor avansate discrepante s-au adancit.

Avantajele globalizarii sunt percepute de multi ca pozitive in general, insa la nivel local/comunitar apar rupturi adesea greu de absorbit. Iar argumente gen “nu se poate altfel, aşa cer pietele internationale” afecteaza legitimitati institutionale şi politice. Yascha Mounk observa ca asa cum se poate vorbi despre „democratie iliberală”, tot astfel se poate vorbi despre „liberalism nedemocratic” (The People vs Democracy, Harvard University Press, 2018) — când numerosi oameni simt ca nu mai au control asupra vietii lor, cand au incredere in scadere in cei care îi conduc, cand acuza puterea banilor asupra procesului decizional (capturarea guvernarii). Dani Rodrik a vorbeste de o trilema privind relatia intre suveranitate, integrare si democratie (2007, blog personal) si sustine ca sunt necesare compromisuri functionale intre cele trei deziderate/dimensiuni ale vietii politice si sociale.  Aceasta trilema surprinde cauze ale “deficitului democratic” in UE, dificultati de guvernanta la nivelul Uniunii.  Insa ultima observatie este de judecat prin prisma unui contrafactual: cum ar fi fost Europa in lipsa Uniunii Europene, in lipsa Planului Marshall dupa al doilea razboi mondial?

Problematica economica in tarile occidentale este de pus deci in relatie cu un declin al ponderii economiilor lor in spatiul global, pe fondul ascensiunii economiilor asiatice, a Chinei in special. De aici apar conflicte distributionalece erau de intalnit mai ales in lumea subdezvoltata.  Aceste conflicte au fost accentuate pe masura ce o parte mica din populatie s-a bucurat de cresterea PIB-ului (activitatii economice) –ceea ce se vede in distributia de venituri si averi. Oricat ar parea de curios, notiunea de “elite extractive” poate fi aplicata si in societati avansate economic cand politici publice nu lucreaza pentru majoritatea populatiei. Drept este insa ca “extractia de resurse” nu are dimensiunea din tari unde exploatarea resurselor are corespondent in delapidare masiva, aproape institutionalizata, a veniturilor publice, in depozite bancare, cel mai adesea nu la vedere (in paradisuri fiscale), ale dictatorilor, ale unor lideri putin spus corupti.

Avem astfel un miez al problematicii economice care explica ascensiunea unor curente sociale si politice contestatare in Europa, in SUA – ce se opun elitelor politice. Brexit-ul, cee ace unii numesc trumpism, curente extremiste (de stanga si de dreapta) in tari din UE, pot fi incluse in acest registru de manifestare, ce nu este venit de nicaieri. Dar una este sa contesti, sa articulezi o pozitie de schimbare inauntrul frontierele democratiei si altceva “sa arunci in aer cetatea”, sa recurgi la violenta, nu numai verbala. Este de mentionat in acest context social media, care poate contribui la fragmentarea societatii.

Tendinte iliberale, de “intoarcere spre interior” am examinat in “Democratia liberala vs. Democratia iliberala. De ce cresc tendinte autoritariste”(Contributors, 14 mai 2018 si in “Pandemia, criza economica si mersul capitalismului”, Contributors, 14 sept. 2020). Nu incerc aici o interpretare a lui 6 ianuarie in Washington DC. Ar cere sa examinam istoria recenta si mai putin recenta a relatiilor intre diverse componente ale populatiei americane, desegregarea rasiala, persistenta unui condamnabil “white supremacism”/rasism, scepticism fata de si chiar respingere a guvernului federal, a autoritatilor publice (a Statului in fapt), etc.

Dar grupari extremiste exista si in Europa; partide extremiste sunt in parlamentele din Germania si Franta, in alte state europene.  Acte de terorism au fost in Europa de-a lungul timpului;  in Spania si Regatul Unit cu obarsie in revendicari nationaliste, in Germania si Italia –cu grupari de extrema dreapta si extrema stanga (ex: Baader Meinhof si, respectiv, Brigazile Rosii). Dar ceea ce si membri ai Congresului numesc “insurectia” din 6 ianuarie este de alta anvergura si cu alta semnificatie. Mai ales cand te gandesti cum si unde s-a produs.

Este dureros acest 6 ianuarie si pentru ca daca America sufera suferim si noi, ca sa parafrazez un aforism din economie. Acest eveniment a dat satisfactie, Schadenfreude, celor care nu iubesc democratia.

2. Institutii anchilozeaza si in democratii

“Democratia liberala”, expresie folosita se pare pentru prima data de Fareed Zakaria, este un oxymoron, in opinia mea. Democratia, in acceptie profunda, este liberala si priveste dreptul de a fi implicat in decizii (fie indirect, prin reprezentare), de a putea sa te informezi si de a fi informat, de a-ti fi respectat dreptul de a nu fi mintit, de a beneficia de sanse egale (equal opportunities) prin politici publice ce trebuie sa aiba in vedere ce este mai bine pentru cat mai multi cetateni.

Cand cetatenii sunt inselati si manipulati, cand banii pervertesc relatia intre ei si stat, cand politici publice sunt  capturate de grupuri de interese, democratia este subrezita, este corodata. Aici apare o dilema ce a obsedat ganditori (si in antichitate) privind nivelul de educatie/informatie al celor care voteaza. Dar aceasta interogatie ofera argumente puternice pentru ca bunuri publice esentiale (educatie, sanatate, etc) sa sustina “sanse egale” pentru cetateni –asa cum este firesc intr-o societate decenta, bazata pe valori morale, care respecta demnitatea omului ca fiinta individuala si sociala. Acea Great Society despre care vorbea Lyndon Johnson, ce era legata genetic de New Deal-ul lui Franklin D. Roosevelt.  In SUA si in Europa se discuta, de altfel, de mai mult timp cum sa fie diminuata influenta banilor  in politica, traficul de influenta.

Unii se intreaba de ce Occidentul ar fi in declin dat fiind ca detine inca intaietate tehnologica si stiintifica, economica, ca a contribuit atat de mult la progresul lumii in ultimele secole, ca este la originea revolutiei industriale. Aici este de facut distinctie intre un declin relativ (ca pondere in economia globala), ce este inevitabil pe termen lung cel putin din motive demografice, si declin absolut –care  este bine sa fie evitat. In al doilea rand, se omite  ca institutiile pot anchiloza, scleroza si in societati avansate, ceea ce poate duce la stagnare; lucrari ale lui Douglas North, Mancur Olson Jr, Daron Acemoglu, etc. sunt graitoare in acest sens. De pilda, capturarea politicilor publice nu se intalneste numai in tari sarace, subdezvoltate.

Nimic nu este vesnic daca nu are imanenta corectiva si de adaptabilitate, de invatare din erori. Erori in politici publice in lumea occidentala se traduc in tendinte de declin economic, fie si relativ, cu consecinte pentru coeziune sociala, homeostaza sistemului. O asemenea eroare a fost neglijarea politicilor industriale, credinta ca avantaje competitive sunt garantate pentru totdeauna. Esecul Agendei Lisabona si al programului Europe 2020 in UE ilustreaza o asemenea situatie. In SUA si UE se vorbeste dealtfel de o renastere industriala, care ar in vedere competitia globala, considerente de ordin geopolitic.

Vestul trebuie sa isi regaseasca “forta interioara”, care nu se poate reduce la inmultirea unor antreprenori epocali (a la Bill Gates), a spatiilor de excelenta stiintifica si industriala gen Silicon Valley. Si daca ne referim la maretia Vestului, sa nu uitam ca el a dat pe Hitler si Mussolini, ca de aici au pornit doua razboaie mondiale in secolul trecut. Iar tentatii autoritariste exista in tari din lumea occidentala.

3. Democratia si  Social Media

Noile tehnologii, internetul, ca suport tehnic pentru Social Media, pot fi vazute drept factor de “democratizare” a accesului la dialog, la viata sociala si politica, la decizie. Folosind un concept al lui Albert Hirschman din “Exit, voice and loyalty”( 1970), “vocea” (voice) se poate auzi de la oricare cetatean, in orice problema. Multi dintre cei tacuti pot capata astfel voice. Aceasta poate face bine, dar poate si favoriza disonante cognitive, neintelegeri, divizarea in societate. Nici nu ajuta conpromisuri politice daca politici publice nu sunt adecvate. Asa s-a intamplat in criza financiara, de exemplu, cu opozitia intre Wall Street si Main Street. Poate fi accentuata astfel o respingere a elitelor.

Un exemplu din lumea financiara ajuta rationamentul de mai sus. Bitcoin, alte “monede virtuale” exprima respingerea structurilor ierarhice; ele sunt în larga masura o consecinta a crizei financiare, au aparut şi ca urmare a scaderii increderii in guverne. Criza financiara a zdruncinat încrederea ca se pot asigura bunuri publice, inclusiv stabilitate financiara. Bitcoin si alte cripto-monede oglindesc aceasta neincredere, dorinta de a forma „piete paralele”, de a oferi un mijloc de schimb alternativ care nu este supus controlului autoritatilor, al bancilor centrale, si care ar fi in consonanta cu logica de functionare a unor structuri non-ierarhice. Semnificatia lor economica, sociala şi politica merge mult mai adanc decat se presupune in conversatia publica obisnuita. Iar această semnificatie nu este de interpretat numai printr-o grila libertariana (genul de discurs ca nu ar mai fi nevoie de banci centrale, ca trebuie să revenim la etalon aur şi free banking), sau „anarhica” –descentralizare totala a relatiilor în societate; ea poate fi plasată în registrul celor care vorbesc despre nevoia de reinventare a capitalismului. Oricum, cripto-monedele sunt mai degraba active financiare, care atrag pe cei ce mizează pe castiguri speculative.

“Rebeliunea” recenta de pe Wal Street (ianuarie a.c), cu traderi individuali care au invins mari fonduri de risc (hedge funds) in incercarea acestora de a “shorta” (short-selling) compania GameStop (de a miza pe scaderea puternica a cotatiilor actiunilor acestei companii vanzandu-le la termen si anticipand castiguri mari prin cumpararea lor mult mai ieftin) poate fi incadrata  in descentralizarea amintita mai sus. Este extinderea posbilitatilor celor multi de a face ceea ce era, pana nu de mult, in arcul de actiune al celor care domina piata financiara. O piata ce reveleaza situatii de manipulare (“rigged market”). De aceea, piata financiara trebuie sa fie bine reglementata si supravegheata.

Social media poate face bine, dar poate face si rau daca este teren ce amplifica accente de ura, violenta, intoleranta, vulgaritate; violenta verbala poate naste violenta fizica. Rezulta de aici marea dilema daca social media trebuie sa fie reglementata si supravegheata pana la a interzice ceea ce este considerat detrimental pentru viata sociala, democratie.

O intrebare legitima este de ce divizarea in societate este atat de profunda si interpretarile protagonistilor privind aceeasi realitate obiectiva atat de diferite ca si cum se traieste in universuri paralele. A raspunde prin invocarea unor ideologii concurente lamureste chestiunea numai partial.

4.  Criza democratiei — un spectru al “civilizatiilor hidraulice”?

De mai multi ani tarile industrializate cunosc o criza a guvernantei publice (vezi si Valentin Naumescu, “Populismul conspirationist, ruperea relatiei de incredere popor-tehnocratie si criza democratiei liberale”, Contributors, ianuarie 2021). Exista o intreaga literatura pe aceasta tema. Despre clivaje ce se adancesc vorbea si Robert Kaplan in “The Coming Anarchy”(2000), in care deplangea distantarea dintre elite si comunitatile locale, diminuarea mobilitatii sociale care are rol cheie in sustinerea sanselor de realizare personala. Lista cu nume cu rezonanta ce abordeaza aceasta tema este lunga si include pe Francis Fukuyama, autorul unui eseu faimos in 1990 (The End of History) infirmat insa de evolutii ulterioare, ceea ce arata cat de intortochiat si complicat poate fi mersul istoriei, cu ascensiuni si coborari, in spirale.  Si Samuel Huntigton cu “valurile democratizarii”(The Third Wave of Democratization, 1993) poate fi evocat in acest context.

In SUA a avut loc cumplitul atac terorist din 11 septembrie 2001 care a aratat ca teritoriul american nu este inexpugnabil la atacuri din afara. Atunci s-a format departamentul pentru securitate interna (homeland security department), s-a amplificat preocuparea pentru securitate nationala –ce a capatat o dimensiune economica pregnanta si ca urmare a ascensiunii geopolitice a Chinei, tara cu un model alternativ (autoritarist) de guvernanta publica, un capitalism de stat. Atacuri teroriste au avut loc si in Europa, in alte regiuni ale lumii, ca expresie a fundamentalismului religios. Conflicte militare si etnice  destabilizeaza viata sociala, provoaca multa suferinta populatiei civile in diverse parti ale globului.

Se poate vorbi de o perioada foarte tensionata a structurilor de guvernanta democratice pe fondul suitei de crize din ultimele decenii, care au culminat cu pandemia si criza economica de acum. Si sa ne gandim la schimbarea de clima, ca amenintare existentiala, la implicatiile sociale ale noilor tehnologii, care pot hrani tendinte autoritariste inclusiv in state democratice.

Intr-un scenariu negru in privinta schimbarilor climatice se poate imagina un spectru de cosmar: al “civilizatiilor hidraulice”, ca sa folosesc notiunea istoricului Karl Wittfogel, care avea in vedere societati “despotice” pentru care controlul resurselor de apa era vital (“Oriental despotism. A comparative analysis of total power”, 1957).  Ar  rezista democratia in asemenea conditii extrem de vitrege? 

Dintr-o perspectiva mai ampla, poate ca suntem pe panta descendenta (pe un downswing) a unui nou ciclu foarte lung/secular (a la Kondratiev/Schumpeter), cum a fost si in perioada interbelica din secolul trecut.

Dar chiar daca se admite un declin, apropos si de consecintele dramatice ale schimbarii climatice (cu impact asupra guvernantei publice), o asemenbea tendinta nu inseamna ca democratia este predestinata sa dispara. Iar un declin relativ nu echivaleaza cu o evolutie inevitabila catre irelevanta.

5. Ce esentializeaza totusi democratia?

Daca este acceptabila teza unei fragilitati in crestere a democratiei (din cauza dificultatilor economice si clivajelor din societate, a reducerii unor elemente de coeziune in relatia individ-societate, a unor dinamici globale defavorabile), nu este mai putin acceptabila teza unei permanente stari de imperfectiune. Fiindca pot fi semnalate mereu trasaturi ce nu sunt conforme cu un prezumat ideal de democratie (liberala) pentru a indica fragilitate. Dar nu o stare de imperfectiune este de judecat in principal, mai ales daca adoptam o interpretare rece, realista, chiar cinica, a relatiilor intre persoane, intre grupuri de oameni.

Democratia este esentializata de separarea puterilor, de mecanisme si instrumente ce previn ca puterea sa se concentreze in mod progresiv si sa fie abuzata de o persoana, sau un cerc restrans de persoane. Este idee centrala la Montesquieu si care sta la baza Constitutiei americane, care la randul ei a influentat texte constitutionale in alte tari.  Separarea puterilor implica mecanisme concrete de actiune, controale reciproce institutionalizate, ceea ce in engleza  numim “checks and balances”’—exemplificate si de ceea ce John Kenneth Galbraith si altii numeau ”countervailing power” (forte de contrapondere).

Separarea puterilor are corespondenta in structuri politice pluraliste. In partide politice pot exista dezbateri, intre factiuni diferite, dar pentru democratie este vitala existenta de formatiuni politice care sa permite dezbatere publica larga.

Separarea puterilor este determinanta pentru ca nimeni sa nu fie deasupra legii, pentru functionarea statului de drept –chiar daca si aici nu trebuie sa fim captivii unei viziuni idealiste. Statul de drept nu este cazut din cer ca prototip, el fiinteaza prin norme juridice gandite de oameni si este supus si el invatarii.

Marea provocare/grija, este ca ansamblul controalelor reciproce institutionalizate, separarea puterilor in stat, sa nu fie erodate in mod substantial si sistematic, sa nu se produca dezechilibre, asimetrii de putere flagrante –ce pot deveni fatale pentru functionarea democratiei. Oricat s-ar argumenta ca in momente dificile, de criza acuta, este nevoie de scurt-circuitare a traseelor decizionale (ce consuma timp), ceea ce nu este de ignorat ca situatie de fapt, separarea puterilor nu trebuie sa fie distrusa. Chiar si in vremuri de razboi, cand o tara este guvernata de “cabinet de razboi” (eventual de coalitie), separarea puterilor nu trebuie sa fie pusa in adormire, hibernare.

Peste tot in lume numiri in creneluri institutionale, de putere, sunt politice –chiar si cand se recurge la formule tehnocratice, fie acestea vremelnice. Viziuni si abordari de politici se realizeaza prin oameni angrenati in actiune politica, inclusiv prin “tehnicieni” care le imbratiseaza si operationalizeaza. Important insa pentru democratie este ca cei numiti sa fie competenti, sa nu batjocoreasca respectul fata de serviciul public prin loialitate oarba fata de Lider. O loialitate de sicofant duce la minciuna, la manipulare, la desconsiderarea unui mandat democratic, la erori in politica publica si, finalmente, la uzurparea puterii si ilegimitate. Iar cand este vorba de stiinta, de cunoastere solida, impostura si fariseismul trebuie sa fie excluse.

 Caracteristic societatilor avansate este rolul stiintei, al cunoasterii, in fundamentarea deciziilor. Cand ignoranta, obscurantismul, fundamentalismul, isi fac loc pe culoarele puterii este rau. Intrebarea este de ce se ajunge intr-o asemenea situatie. Ne intoarcem astfel la procese de anchilozare, de formare a unor false elite, la capturarea puterii.

Lupta pentru democratie inseamna, in esenta, apararea separarii puterilor in stat,  evitarea ca politici publice sa fie capturate de grupuri de interese nereprezentative pentru societate ca ansamblu, promovarea competentei profesionale.

Erori in politici publice si corectii necesare

Multi dintre cei care fac parte din elite politice in tarile dezvoltate recunosc, fie si implicit, ca s-a gresit in unele politici publice. Am amintit neglijarea politicilor industriale. S-a vazut si in industria financiara prin dereglementari succesive, se vede  in privinta schimbarilor climatice, unde, cum spun acum oficiali ai FMI si ai Bancii Mondiale, ai BCE (Banca Centrala Europeana), ai Comisiei Europene, lideri de guverne, este nevoie de “actiune colectiva”(collective action) pentru a corecta o miopie a pietelor si greseli in politici publice. Este ceea ce sublinia in 2006 un raport elaborat sub indrumarea lui Nicholas Stern (secretar la Trezoreria UK in acea vreme) si care relua teze ale Clubului de la Roma. BCE a si creat de altfel un compartiment special pentru analiza implicatiilor schimbarilor de clima.

Nu putini vorbesc de nevoia de a reforma functionarea economiilor, de a a iesi din logica ingusta a castigurilor pe termen scurt  –este discutia shareholder vs. stakeholder. Este o pozitie sustinuta si de Business Roundtable, cea mai puternica organizatie a cercurilor de afaceri din SUA

O credinta aproape metafizica, rupta de realitate, o trufie fara margini uneori, au favorizat reactii de respingere a Establishment-ului perceput ca fiind distantat de necazurile si nemultumirile multor cetateni. Iar social media amplifica asemenea reactii. Statul asistential este pe cale gresita daca nu face decat sa compenseze pe cei care pierd in competitia economica si sociala in timp ce politici publice par incremenite.

Nu ajuta in acest ghem de contradictii nici faptul ca democratia nu rezolva de la sine coabitarea intre grupuri etnice si culturale cu vederi diferite. Iar “corectitudinea politica” dusa la extrem, subestimarea unor aspecte identitare, nu poate decat sa inflameze ape nelinistite, anxietati.

Trebuie sa avem incredere in stiinta si actiunea publica

Greseli in politici publice nu inseamna insa sa respingi stiinta, cunoasterea. Mai ales ca nu exista decizii perfecte si nici institutii infailibile.

Fara elite se poate gresi mai grav. Unde instituţii sunt puternice, unde exista deschidere intelectuala şi chibzuinta, pragmatism, performantele sunt superioare ca şi capacitatea de corectare a unor greşeli. De aceea, are sens sa vorbim despre meritocratie, elite, in sens pozitiv.

Este totodata o ineptie sa negi utilitatea si functiile Statului, nevoia de politici publice. Cum ar fi fost ca in Pandemia sa se fi practicat doctrina unui stat minimal, sa fi fost lasata economia de izbeliste. Acum, in Pandemie, am avut o mobilizare extraordinara, un parteneriat public privat ca in vremuri de razboi pentru a creea vaccinuri si tratamente. Daca proiectul Manhattan a durat 6 ani, iar programul Apollo un deceniu, realizarea de vaccinuri contra Covid-19, cu testele necesare, de tratamente, a luat mai putin de 1 an.

Trebuie sa avem incredere in stiinta, in cunoastere, sa nu lasam bigotismul si obscurantismul sa afunde societatea. Iar in politicile publice sa se invete din erori.

6. Democratia incotro?

Democratie este fragila, dar nu inseamna ca este o floare rara, ca este un accident. Democratia este insa imperfecta si nu arareori este simulata, sau pervertita pana la denaturare, mai ales in tari slab dezvoltate. Cum se mai zice, forma fara fond.

Democratia are un mers plin de invataminte, cu izvoare de gandire si exemplificari in antichitate, cu cei care au plamadit Magna Carta Libertatum in secolul XIII, cei care au limitat puterea regala in Anglia in secolul XVII, cei care au fugit de absolutismul din Europa si au ajuns in Noua Lume, cei care au dat Secolul Luminilor, Martin Luther si altii care au dus la o reforma a Bisericii, cei care au infaptuit 1848 in Europa, cei care au abolit sclavia in America, cei care au luptat pentru emanciparea popoarelor (pentru state nationale), cei care au invins totalitarismul de dreapta si de stanga in secolul trecut, cei care au inteles necesitatea decolonizarii, Hannah Arendt si altii care au subliniat nevoia de Adevar pentru democratie si progres uman, tesatura de NGO-uri in lume care intretin o constiinta publica in slujba ideilor democratiei si pun presiune pe regimuri autoritariste, dictatoriale.

Oameni mari ai secolului XX ca Mahatma Gandhi, Maica Tereza, Vaclav Havel, Nelson Mandela, au fost faruri calauzitoare si surse de sperante si inspiratie.

Democratia inseamna cultura in sensul cel mai larg, dorinta de a trai in mod decent, demn, frumos, cu aspiratii ce nu se reduc la implinire materiala.

Oricat de cunoscatoare, luminata ar fi o persoana ajunsa la varful esaloanelor politice, separarea puterilor este conditie sine qua non pentru democratie. Tot necesara este prevenirea ca politica publica sa serveasca prevalent celor care au “brate lungi” si buzunare adanci. Nu aiurea banci centrale si guverne vorbesc tot mai mult de incluziune si sustenabilitate sociala, de nevoia de dialog, de necesitatea ca mediul de afaceri sa arate responsabilitate sociala si fata de mediu (fata de Natura). Poate ca ceea ce Arthur Okun a numit acum aproape jumatate de secol “marele trade-off” in politica publica (1975) este mai actual acum avand in vedere si efecte nefaste ale Pandemiei, crizei economice. Este de notat ca echitate nu inseamna egalitate, ci favorizarea de “sanse egale”, de corectitudine, onestitate, transparenta, in relatiile din societate.

Democratia: individ, comunitate, societate

Paul Collier, Raghuram Rajan, Marin Sandbu, Jean Tirole si altii subliniaza nevoia de a redescoperi comunitatea in relatia dintre individ si societate. S-a si vazut cat de simplificatoare a fost formularea thacheriana ca societatea nu exista, ci numai persoane. Un liberalism economic inteles in mod ingust, pune samanta pentru erodarea bazei sociale a democraţiei,  erodarea clasei mijlocii; de aici rezulta  extremism politic, la stanga si la dreapta spectrului politic, populism si demagogie exacerbate.

O alta functionare a capitalismului este necesara pentru a salva democratia. Cei care vorbesc despre capitalism in termeni generici tot invocand apostoli ai pietelor neinfranate nu au simtul istoriei si ignora realitatea; capitalismul a evoluat de-a lungul timpului, reveleaza diferente majore chiar intre tari dezvoltate. Nu avem nevoie de un capitalism de secolul XIX, de obtuzitati care resping rolul statului in societate (economie), care nu inteleg ca, pentru ca democratia sa reziste, sistemul trebuie sa functioneze in beneficiul majoritatii cetatenilor. Chiar functionarea Contractului Social, aplicarea legilor, au nevoie de putere publica, de stat. De acord ca trebuie sa fie un stat inteligent (smart) si agil, versatil, care sa serveasca cetatenii.

Trebuie sa existe mai multa empatie, solidaritate, compasiune, spirit de fairness (corectitudine) si fairplay in relatiile dintre oameni, pentru o societate mai buna.

Democratia are nevoie de reglementari, norme, aplicarea legilor,  pentru ca cei puternici, economic si politic, sa nu aproprieze, deformeze, politici publice. Legislatia antitrust s-a dezvoltat in SUA acum mai bine de un secol, dar a fost utilizata in fel si chip de-a lungul timpului. Daca “finanta mare”(high finance, cum spunea Franklin D. Roosevelt) a trebuit sa fie ingradita dupa Marea Depresiune (anii 1929-1933) si, din nou, dupa Marea Recesiune izbucnita in 2008 (favorizata de dereglementari ca Big Bang in City londonez (in 1986), abolirea legislatiei Glass Steagall in SUA in 1999), cu atat mai mult este nevoie de reglementare fara ambiguitati a gigantilor media. Comisarul Thierry Breton spunea ca 6 ianuarie este un 9/11 pentru intelegerea relatiei intre platforme digitale si democratie.

Odata cu instalarea noii Administratii peste Ocean, America si Europa au sanse mai mari sa stavileasca alunecarea catre iliberalism in lumea democratica, sa opreasca demantelarea sistemului international multitaleral.

Revenirea SUA in OMS, in Acordul de la Paris privind schimbarile climatice, revigorarea asteptata a altor institutii multilaterale este mai mult decat dezirabila.  Mai ales ca traim intr-o lume multipolara, care are nevoie de reguli si bunuri publice comune.

www.contributors.ro