Adriana
Publicat în 13 martie 2013, 14:00 / 87 elite & idei

Daniel Daianu: Finanţa şi marele chin. Când dreapta şi stânga şi-au dat mâinile…

Daniel Daianu: Finanţa şi marele chin. Când dreapta şi stânga şi-au dat mâinile…
+ Observator

Criza economică din Europa a ţâşnit din împletirea unui sistem financiar deraiat cu o alcătuire instituţională şi de politici defectuoasă a zonei euro, pe fondul dificultăţilor statului asistenţial. Despre criză am scris adesea în ultimii ani remarcând dereglementarea pieţelor financiare şi o filosofie simplistă privind funcţionarea lor.

Vreau să punctez un aspect ce este mai puţin comentat în dezbaterea publică, nu numai la noi. Valul de dereglementări în industria financiară, din ultimele decenii, este îndeobşte atribuit celor care vor pieţe cât mai libere. Big Bang-ul din City-ul londonez, ca şi renunţarea la legislaţia Glass-Steagal în SUA au fost sprijinite în principal de politicieni conservatori şi, respectiv, republicani (precum senatorul de Texas Phil Gramm). Totodată, la cârma Fed-ului (banca centrala a SUA) Alan Greenspan a fost mai mult decât binevoitor faţă de extinderea utilizării produselor derivate. Dar este mai puţin notat rolul unor politicieni cu propensiuni de stânga în croiala politicilor privind pieţele financiare. În timpul administraţiilor Clinton, Trezoreria (ministerul de finanţe în SUA) a încurajat utilizarea derivatelor, liberalizarea financiară. Chiar dacă Robert Rubin a jucat un rol-cheie în ajutarea Mexicului să iasă dintr-o criză, el a promovat liberalizarea globală a pieţelor financiare, care a adus mari necazuri în Asia. Pe aceeaşi lungime de undă a fost şi Larry Summers, care i-a succedat la cârma Trezoreriei. În deceniul anilor 90 s-a vorbit mult despre o “cale a treia” (The Third Way) ca înnoire a social-democraţiei, deci nu ceva între stânga democrată şi dreapta democrată. Ideea era de a regândi social-democraţia în condiţiile globalizării şi problemelor demografice. Această viziune a avut ca vârf ideologic pe Anthony Giddens, sociolog reputat. Ea a ţinut cap de afiş al unor reuniuni internaţionale la care au participat lideri ai stângii democrate, şefi de guverne – între care Tony Blair, Bill Clinton, Gerhard Schroeder. Sunt două chestiuni de observat privind rolul finanţei în viziunea îmbrăţişată de lideri social-democraţi în acei ani. Prima: deşi erau deplânse efecte destabilizatoare ale pieţelor financiare, au fost subestimate pericolele supra-financializării ţărilor industrializate. Era criticat fundamentalismul de piaţă şi forţarea liberalizării pieţelor financiare, pe de altă parte s-a acordat mai puţină atenţie evoluţiei sistemului financiar în ţările dezvoltate. Aceasta se vede şi din faptul că în SUA, renunţarea la legislaţia introdusă după Marea Depresiune din anii 1929-1933 şi care separă băncile de afaceri (investment banking) de băncile comerciale a avut loc în acea perioadă. Mai mult, deşi această viziune pleda pentru reglementarea pieţelor, ministrul de finanţe laburist, Gordon Brown, a mers în sensul opus, o dovadă că interesele industriei financiare, ale Maii Britanii, aşa cum erau văzute atunci, au fost mai puternice. Distanţa între predică şi practică este a doua chestiune de reliefat. Trebuie spus că existau diferenţe notabile între social-democraţi. Viziunea tip “third way” este mai apropiată de ceea ce în interpretatea modelului social european este tipul “anglosaxon”, după Andre Sapir şi alţii ar exista tipul anglo-saxon, tipul nordic, tipul continental (identificabil în Germania şi Franţa) şi tipul sudic. Ani de zile voci din mediul de afaceri şi cel academic au îndemnat “continentaliştii” să se reformeze, să adopte trăsături ale tipului anglo-saxon. Îmi amintesc reacţia unui lider social democrat german faţă de operaţiuni ale fondurilor de risc şi de investiţii private asemuindu-le unor “lăcuste”. O exprimare brutală, dar care spune multe. Realitatea, însă, este că bănci germane (inclusiv cele controlate landuri, die Landesbanken) au asimilat tot mai mult din modelul de business anglo-saxon, cu operaţiuni de trading ample şi foarte riscante, cu utilizarea derivatelor, cu plasamente în produse exotice. Astfel ca atunci când oficiali de vârf ai Comisiei Europene (CE) au clamat “robusteţea” economiilor europene (în 2008) văzând criza ca un fenomen peste Ocean şi care ar rămâne acolo, mergeau pe teren mlaştinos. Sistemul financiar european era tot atât de virusat ca cel american. Ce vreau să spun este ca, deşi au criticat faţete ale sistemului financiar aşa cum s-a conturat în ultimele două decenii, inclusiv apariţia “sectorului bancar umbră” (nereglementat), lideri ai stângii democratice nu au depăşit frontiere impuse de interese ale industriei financiare, cel puţin până în deceniul trecut. Că după izbucnirea crizei Gordon Brown şi alţii s-au metamorfozat, devenind avocaţi ai rereglementării, contează mult mai puţin. Mai mult, nu au fost înţelese riscurile sistemice accentuate de devierea sistemului financiar. Atenţia multor decidenţi era orientată cu precădere spre sfera internaţională. Parţial, poate şi pentru că social democraţii, cu excepţia UK, nu mai erau la putere în ţările continentale mari din UE în anii pre-criză. Dar a mai contat ceva mult: liberalizarea pieţelor financiare era în deplin acord cu formarea pieţei unice în UE (the single market) omiţându-se că o uniune monetară are nevoie de o dimensiune fiscală (o uniune fiscală). Miopia a fost cvasi-generală, au şi prevalat considerente politice în dauna celor de logică economică (cum remarca Jean Pisani Ferry, care ştie din interior ce a ghidat pe Jacques Delors şi ceilalti care au gândit piaţa unică şi introducerea euro). Încercarea de a realiza acum o uniune bancară ca ieşire din impas este plină de sens, dar ea trebuie să aibă o componentă fiscală solidă (ceea ce Herman van Rompuy numeşte “capacitate fiscală”, prin care să se răspundă la şocuri asimetrice). Zona euro nu poate rezista numai prin disciplinare bugetară şi supraveghere comună. “Trezirea” s-a produs în timp şi ,nota bene, a avut loc de-a lungul spectrului politic, chiar dacă nu uniform. Astfel, un lider al mişcării liberale europene, Otto Graff Lambsdorff, a semnat scrisoarea deschisă publicată în Le Monde (mai 2008), “Nu lăsaţi pieţele financiare să ne guverneze”, alături de trei foşti preşedinţi ai Comisiei Europene, mai multi foşti premieri şi ministri de finanţe/economiei. Şi în Parlamentul European creierele s-au apropiat în timp, mai ales după suita de scandaluri în care sunt implicate bănci (manipularea Libor, rata interbancară londoneză de care depind multe altele, parcă punând capac la toate). Scrisoarea lui Sharon Bowles, MPE şi preşedinte al Comitetului pentru Chestiuni Monetare, în Financial Times din 7 martie, a.c, privind limitarea veniturilor bancherilor este elocventă. Este o schimbare de ton şi abordare la o persoană cu care am polemizat, nu de puţine ori, în PE (la unison aproape am fost cu eurodeputatul german Wolf Klinz, cu care am organizat primul seminar din PE privind criza financiară în febr. 2008). Privind costurile economice şi sociale ale crizei, ele sunt copleşitoare, ele se văd în proteste sociale, în ascensiunea unor mişcări extremiste şi respingerea partidelor tradiţionale în nu puţine ţări, în împiedicarea procesului decizional. Este bine însă că reforme de fond sunt în curs –vezi raportul Larosiere şi raportul Liikanen prezentate CE, raportul Vickers în UK, măsuri în SUA. Trebuie să se insiste mai mult, cred, pe separarea operaţiunilor cu risc ridicat de cele comerciale şi care folosesc bani ai deponenţilor. Comisia, prin Michel Barnier, colaborează cu Fed, prin David Tarullo, pentru adoptarea Basel-III ca nou regim privind cerinţele de capital şi lichidităţi pentru bănci. Sunt şi alte trasee de cooperare. Nu se răzbeşte încă în problema entităţilor gigant (too big to fail), unde ar trebui să se aplice legislaţie antitrust (cum s-a aplicat în alte domenii: energie, telecomunicaţii, etc), în pofida lobbyului bancar.

Articol publicat pe www.adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: Urmatoarea rupere de Occident va fi, mai intai, pe vector tehnologic?

PoliticNicușor Dan: Opţiunea mea pentru alegerile de duminică este Partidul Naţional Liberal

EconomieMirela Iovu: Impactul disruptiv al tehnologiei asupra industriei bancare in era post-Covid!

ExternThierry De Montbrial, senior Adviser Club România, a fait de L’IFRI de 2ème Think Tank le plus influent du monde

SocialOvidiu Nahoi: Și dacă, totuși, trăim în cea mai bună perioadă din istoria României?

EvenimenteMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a oferit Înaltei Curți de Casație și Justiție una din cele 8 copii autentificate ale fundamentului legislației moderne – Magna Carta

CulturaCristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Urși”

EditorialVasile Pușcaș: Un proiect jurnalistic pentru Unire



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe