OraNoua.ro
Publicat în 4 iulie 2012, 09:42 / 153 elite & idei

Daniel Dăianu: Finanța și rezervele valutare optime: o distorsiune importantă

Daniel Dăianu: Finanța și rezervele valutare optime: o distorsiune importantă

Sistemul de intermediare financiara este presupus sa miste economisirea intre diverse sectoare economice, intre tari, in functie de oportunitati de investitii. Aceasta ar fi functia sa principala, care implica scrutarea bonitatii celor ce solicita resurse suplimentare, se imprumuta. Intrucat este fundamental pentru economia de piata (ce are constrangeri bugetare tari in mod obisnuit) sa se asigure, in mod institutional si prin reguli, de rambursarea creditelor. Dar finanta (industria financiara) poate avea propriile esecuri majore si poate provoca daune economiei in ansamblu, asa cum se vede in timpul crizelor financiare. Asa ceva se intampla mai ales cand functia de “trading”, de speculatie, incepe sa precumpaneasca, in dauna celei de creditare propriu-zisa a activitatii economice.

La o intalnire recenta a constituentei FMI/BM din care face parte Romania am auzit un reprezentant strain ce critica demersurile de reglementare a activitatii de hedging, a sectorului umbra in general. Am fost mirat si, partial, am replicat intrucat acest tip de argumentatie este mai mult decat simplist in conditiile crizei financiare teribile actuale Acea voce mi-a sunat de-a dreptul hollow (goala de continut), aeriana, mai cu seama ca evoca nevoia ca trezoreria de stat sa puna deoparte resurse pentru salvarea unor banci comerciale (care au si fost nationalizate in parte, in tara respectiva). Zilele trecute au aparut constatari ale celor ce au examinat modul in care banci mari au manipulat Libor –de-a dreptul fraudulos. Si cand te gandesti la declaratiile sefilor unui JP Morgan, Barclays, etc, care vorbesc despre responsabilitate sociala, despre etica afacerilor in fata studentilor la scolile de business, in discursuri publice. Traim intr-o lume ce pare sa-si fie pierdut compasul…

In randurile de mai jos vreau sa reiau o teza pe care am sustinut-o adesea in ultimii ani si anume, functia destabilizatoare in crestere a finantei, ca urmare a valului de dereglementare din ultimele decenii –Big Bangul londonez in 1986, renuntarea la legislatia Glass Steagal in 1999 in SUA, the Commodity Futures Modernization Act din 2000, etc. Rationamentele de fata se inscriu in abordarea lui Minsky (de altfel un discipol de varf al lui Keynes), care a fost reluata cu emfaza in scrieri de Alexander Lamfalussy, Andrew Haldane de la Banca Angliei, Joseph Stiglitz (a se vedea de pilda “Risk and global economic architecture: why full financial integration may be undesirable”, American Economic Review, May 2010, pp.388-393). Ma refer aici cu precadere la un aspect: volumul foarte mare de rezerve valutare acumulate de economii emergente in Asia, dupa criza din anii 1997-1998. Este larg imbratisata ideea ca aceste rezerve exprima nu numai economisirea mare din societati asiatice, dar si decizia de politica economica de protectie/asigurare, prin tampoane puternice, in fata unor socuri adverse severe.

Cu multi ani in urma am abordat chestiunea gradului optim de rezerve valutare in tari in dezvoltare aratand ca el este determinat de intalnirea intre costul de oportunitate si beneficiul detinerii lor (Revista Economica, nr.2/1985); ca exista o dinamica a rezervelor valutare optime ce depinde intre altele de: nivelul de subutilizare a resurselor in economie (impus de ajustari de balanta de plati), costul renuntarii fortate la importuri productive aducatoare de progres tehnic, rata dobanzii la finantarea externa pentru reconstitutire de lichiditati –pe latura costului de oportunitate; de probabilitatea aparitiei crizelor de lichiditate, fenomene interne ce maresc costul ajustarilor necesare si care adauga un plus utilitatii rezervelor –pe latura foloaselor detinerii de rezerve. Concluzia era ca episoade de criza de balanta de plati maresc inclinatia marginala si totala spre detinere de rezerve valutare. Ce spuneam atunci poate fi pus in relatie cu ce s-a intamplat in economia globala, in tarile industrializate, in ultimele decenii: o extractie masiva de renta de catre finanta de la restul economiei; supradimensionarea sectorului financiar (in Irlanda, UK, Islanda, SUA, Spania, etc) si cresterea riscurilor sistemice; diminuarea competitivitatii in nu putine economii mature (in care s-a mizat excesiv pe industria financiara); operatiuni recurente de salvare a industriei financiare, care au agravat situatia bugetelor publice si au creat o dominantza a fiscalului asupra politicii monetare; erodarea clasei mijlocii si marirea sentimentului de frustrare sociala, cresterea incertitudinii (proliferarea de “lebede negre”/fenomene extreme)etc.

Cred totusi ca nu suficient a fost subliniata problema alocarii resurselor din pespectiva constituirii de tampoane (buffere) ca instrumente de aparare. Rationamentul aici ar fi urmatorul: daca teama de socuri adverse externe (pe cale financiara) este tot mai mare, inclinatia tarilor ce nu beneficiaza de o moneda de rezerva ca moneda proprie de a a avea rezerve cat mai solide creste. Aceste tari, daca in ansamblu incearca sa–si diminueze simultan deficite externe, sa inregistreze chiar surplusuri, si daca incearca sa constituie stocuri de lichiditati cat mai mari, la nivelul economiei globale putem asista nu numai la accente mercantiliste in extindere (ce pot reduce activitatea economica globala, sau ritmul ei de crestere), dar si la un volum excesiv de rezerve valutare, la un echilibru global inferior –adica, o alocare globala suboptima a resurselor.

Trebuie spus ca utilizarea unui curs de schimb sub-evaluat ca mijloc de constructie a avantajelor comparative trebuie sa fie si ea luata in calcul. Intrucat politici industriale, protectioniste, pornesc nu numai de la teama de socuri, ci si de la realitatea ca teoria ricardiana/ohliana a avantajeor comparative favorizeaza o distributie statica a castigurilor in comertul international, in functie de dotarea cu factori de productie la un moment dat. Iar problema dezvoltarii economice este vitala pentru tarile inapoiate, in conditiile in care exista o mare diferenta intre comert liber (free) si echitabil (fair) din punct de vedere al sanselor de surmontare a decalajelor. Insa, una peste alta, o finanta (sistem financiar) ce destabilizeaza impinge spre consolidarea rezervelor valutare, atingerea unor praguri care nu ar fi necesare daca volumul si intensitatea fluxurilor volatile nu ar fi atat de ample. Aici gasim logica aranjamentelor de la Bretton Woods si a a imposibilitatii coexistentei autonomiei politicii monetare, stabilitatii cursurilor de schimb si liberei circulatii a capitalurilor.

Concluzia este ca, modul in care finanta opereaza acum, cu functia ei destabilizatoare, provoaca o alocare defectuoasa a resurselor, inclusiv prin acumularea indusa de rezerve valutare necesare. Avem aici inca un argument pentru o reforma radicala a functionarii sistemului financiar international, a finantelor globale. Aceasta concluzie este valabila si pentru functionarea zonei euro, a Uniunii Europene.

Editorial de Daniel Daianu

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe