OraNoua.ro
Publicat în 8 februarie 2017, 18:54 / 301 elite & idei

Daniel Dăianu: Noul protecţionism – de unde vine şi încotro duce

Daniel Dăianu: Noul protecţionism – de unde vine şi încotro duce

de Daniel Dăianu

La audierile recente din Congresul American, secretarul comerţului în noua Administraţie republicană a afirmat că SUA doresc „comerţ echitabil” (fair trade). Această declaraţie denotă o schimbare radicală de viziune în relaţiile comerciale externe – dacă o raportăm la gândirea prevalenta post 1945.

Denunţarea acordului comercial transpacific (TPP) şi atitudinea faţă de acordurile NAFTA şi TTIP spun, de asemenea, multe. Se vorbeşte totodată de înţelegeri comerciale bilaterale, bariere tarifare ca protecţie a unor sectoare economice; firme americane sunt îndemnate să mute operaţiuni acasă, să repatrieze profituri, se exprimă îndoieli faţă de noi reglementări internaţionale privind sistemul financiar etc. În mod tradiţional, conceptul de „fair trade” face parte din retorica ţărilor în curs de dezvoltare. În comparaţie sunt de pus declaraţii ale înalţilor oficiali chinezi la Davos, în ianuarie a.c, unde au pledat pentru comerţul internaţional liber, pentru globalizare – deşi funcţionarea economiei chineze are trăsături protecţioniste structurale.
Au existat în SUA puncte de vedere ce susţin o abordare „strategică” a comerţului internaţional (Clyde Prestowitz vine în minte), dar au fost în marginea dezbaterii publice; comerţul fără oprelişti era paradigmă dominantă, chiar dacă în domenii legate de securitate (ex: industria de apărare, telecomunicaţii) s-a exercitat control, iar fluctuaţia valutelor a fost mereu prezentă în dialogul miniştrilor de Finanţe din ţări mari. Dar ce se observă acum trebuie interpretat într-un registru mai adânc şi având implicaţii ample – mai cu seamă că şomajul este scăzut în SUA, sub 5% (faţă de cca. 9% imediat după 2009). Şi în ţări din UE se observă o creştere de accente suveraniste naţionale, dar regulile din Uniune menţin ordinea liberului schimb. De aceea, numeroşi lideri europeni sunt îngrijoraţi de abordarea iniţiată de noua administraţie republicană. Brexit, însă, poate fi judecat în logica schimbărilor din SUA, chiar dacă Regatul Unit rămâne ataşat viziunii pieţelor libere.
Ceea ce poate fi numit „Noul protecţionism” echivalează cu mai multă intervenţie în economie/societate şi se manifestă în forme şi cu intensităţi diferite. Când se pune în discuţie arhitectura multilaterală a reglementării schimburilor internaţionale avem de-a face cu o abordare nouă radicală; sunt însă şi căi insidioase, care nepunând în discuţie multilateralismul urmăresc sprijinirea unor companii naţionale, sectoare economice. În UE, reguli de funcţionare a Pieţei Unice sunt dominante în condiţii de varietate a situaţiilor economice naţionale. Pentru a vedea de unde vine Noul protecţionism, merită să intrăm puţin în istorie şi să contextualizăm. Rândurile de mai jos încearcă să interpreteze, să înţeleagă, nu au o intenţie normativă.

Repere istorice

După al Doilea Război Mondial, SUA s-au manifestat drept campion al comerţului internaţional liber ca expresie a funcţionării sistemului bazat pe pieţe libere şi ca instrument de promovare a propriilor interese. Democraţia liberală era văzută în relaţie simbiotică cu comerţ liber şi deschidere financiară, cu globalizare – în contrast cu sistemele de comandă ipostaziate de ţările comuniste. Căderea Zidului Berlinului a accentuat aceasta viziune în relaţiile internaţionale, care echivala la scara istorică cu cea asumată de Marea Britanie începând cu a doua jumătate a secolului XIX (când Pax Britanică a ordonat lumea că regim de funcţionare a sistemului economic internaţional). „Consensul de la Washington”, promovat de instituţiile financiare internaţionale (Banca Mondială şi IMF în special) după 1945 a reflectat credinţa în globalizare neîngrădită ca principiu călăuzitor în relaţiile economice externe.

Disidenţă pe planul gândirii şi practicii economice a existat. Robert Wade, Alice Amsden, Lance Taylor şi alţii au subliniat riscuri generate de o deschidere prematură a pieţelor. UNCTAD, instituţie cu sediul la Geneva şi care reprezenta o portavoce pentru ţări mai puţin dezvoltate, a judecat cu circumspecţie deschiderea comercială şi financiară totală. În America Latină au existat voci care remarcau aspecte structurale ce reclamau nuanţări. Dani Rodrik, profesor la Harvard, a pledat şi el pentru politici pragmatice, care să ţină cont de nivele de dezvoltare economică, de imperfecţiuni si asimetrii[1]. Succese economice ale unor economii asiatice au pus la îndoială „consensul washingtonian”’; lecţii ale episoadelor de criză economică din ultimele decenii au determinat instituţii internaţionale specializate să reexamineze liberalizarea financiară deplină indiferent de circumstanţe.

Este de observat că emanciparea SUA faţă de coroană britanică, după războiul de independenţă, a avut suport în măsuri protecţioniste pentru dezvoltarea producţiei naţionale; Germania a făcut la fel tot în relaţia cu Regatul Unit, în timp ce Japonia a răspuns la asaltul economic al puterilor occidentale printr-o politică de dezvoltare ce a utilizat mijloace protecţioniste. Altfel spus, protecţionismul a făcut parte din arsenalul de construcţie/dezvoltare economică, de asigurare a securităţii economice, de modificare a balanţei de putere. În Europa, Friedrich List este de evocat pentru gândirea protecţionistă; el a inspirat politica economică în Germania în a doua parte a secolului XIX şi după. În SUA vin în minte primul secretar al Trezoreriei, Alexander Hamilton, o serie de preşedinţi americani între care Abraham Lincoln.

Uniunea Europeană şi ordinea mondială postbelică au avut menirea de a pacifica relaţiile dintre state, de a preveni conflicte economice şi nu numai.[2] Procesul de decolonizare este de menţionat în acest context. Această constatare nu ignoră marea confruntare geopolitică din secolul trecut, intervenţii militare în diverse regiuni ale globului.

De ce revine protecţionismul în ţări dezvoltate?

De ce sirenele protecţionismului „sună” în lumea dezvoltată în aceşti ani? Sunt de menţionat procese şi fapte ce pot da lămuriri în acest sens şi care pot fi încadrate în două categorii: 1) evoluţii economice; 2) pericole la adresa securităţii cetăţenilor, statelor.
Între evoluţii economice de fond sunt de enumerat:

Erodarea poziţiei SUA în distribuţia puterii economice în spaţiul global; ea este legată şi de campanii externe (militare) nereuşite;   Soliditatea economică şi industrială este esenţială pentru forţa tehnologică şi militară;   Pentru prima dată în ultimele secole preeminenta economică a lumii occidentale este ameninţată; ascensiunea Asiei, a Chinei în special, dar şi a Indiei (noi tehnologii ajutându-le) sunt de notat;   Noi tehnologii (a patra Revoluţie Industrială) elimină intens locuri de muncă, dar şi politici economice/publice sunt responsabile pentru încordarea socială, pentru dislocări sociale.   Criza financiară a fragmentat, divizat societatea şi induce replieri spre interior;   Aceeaşi criză a indus state şi bănci centrale să recurgă la măsuri „non-standard”, la adoptarea, sau accentuarea unor practici intervenţioniste în economie.   Practici corporatiste rele, evitarea plăţii impozitelor şi taxelor (inclusiv export de profit), ostilizează autorităţi publice, alimentează reacţii contra globalizării.   Există un sentiment larg răspândit ca pieţe externe (financiare) exercită putere excesivă în influenţarea deciziilor guvernelor naţionale. Aici problema este delicată şi pentru că este în joc legitimitatea celor cu mandat de a administra treburi publice.

Noul protecţionism în ţări dezvoltate exprima o reacţie faţă de efecte ale globalizării neîngrădite. Acum mai bine de un deceniu, Paul Samuelson, autor al „sintezei neoclasice’’ (ce stă la baza gândirii economice mainstream), sublinia că circulaţia factorilor de producţie poate reduce avantaje comparative ale ţărilor industrializate[3]; el relua ceea ce David Ricardo, poate cel mai fecund contributor la teoria comerţului internaţional, considera ca fiind un revers al medaliei când capitalul, investiţiile merg spre ţări partenere unde salariile sunt foarte mici. Dacă politicile publice ar fi fost mai atente faţă de cei care pierd din cauza competiţiei globale, încordarea socială ar fi fost mai mică. Trebuie spus că globalizarea nu are determinare mecanică în evoluţii tehnologice. Preocuparea faţă de erodarea unui statut economic se poate îmbina cu teama unei vulnerabilizări pe plan tehnologic şi militar. Noul protecţionism este, deci, de pus în relaţie cu trasee de revenire a statului în economie.
Să trecem la a doua categorie se fapte. Tot mai proeminentă pe agenda publică în ţările occidentale este problematica de siguranţă, protecţie a cetăţenilor şi a statului ca apărător al intereselor publice. SUA au fost lovite năprasnic în septembrie 2001 de atacuri teroriste, ceea ce a condus la revederea unor precepte de asigurare a securităţii cetăţenilor, a statului. Şi europenii au fost loviţi în anii din urmă de acte teroriste ce au creat un sindrom de anxietate şi de raportare la autorităţile publice/naţionale analog cu cel de peste Ocean.
Terorismul, pericole neconvenţionale (între care atacuri informatice, războaie hibride), teamă de viitor, mari incertitudini, determina mulţi cetăţeni să ceară de la guverne naţionale măsuri ferme, protejarea intereselor naţionale. În Franţa şi Belgia, de exemplu, operează de stări de urgenţă. Noi măsuri de securitate proliferează. În Europa a apărut criza refugiaţilor, a imigranţilor, care a îngreunat funcţionarea spaţiului Schengen. Şi în SUA noua administraţie are o abordare nouă, deşi controversată, privind imigraţia. Cum răspunde „societatea deschisă” la asemenea provocări este de analizat fiindcă soluţiile nu sunt simple (vezi şi textul meu „Societatea deschisă şi războaiele”, Curs de Guvernare/Adevărul, 29 ianuarie 2015); fără politici bine cugetate efectele pot fi mult suboptime.
Accente autoritariste apar în democraţii liberale în vremuri dificile — comparabile cu ce se întâmplă în conduita statelor în vremuri de mari tensiune, de război. Există o diferenţă de fond între a te teme de ziua de mâine în privinţa slujbei şi teama ce are izvor în ameninţări teroriste, conflicte militare. Dar izolaţionismul, protecţionism exacerbat, pot avea efecte de bumerang şi înrăutăţi lucrurile –contrar dorinţelor.

O analitică simplă

Dileme pe care le are o societate deschisă confruntată cu ameninţări, compromisuri inevitabile (trade-offs) pot fi surprinse în analiza economică. Se poate astfel imagina o funcţie de preferinţă (utilitate) socială care să includă că bunuri publice protecţia (S) şi libertatea economică, (O), că deschidere a economiei. O funcţie F = F (S, O) ar indica grade de confort al cetăţenilor în raport cu cele două bunuri publice menţionate. Între măsuri de protecţie şi deschiderea economică (libertate economică), substituţia are limite deoarece cele două bunuri publice (ca stări ale sistemului social şi economic) nu sunt complet independente între ele; de la un prag, măsuri de protecţie, restricţii pot denatura societatea deschisă (democraţia); tot cum o deschidere totală a economiei, a societăţii, fără reguli şi un anume control, poate aduce costuri mari, anomii. Se pot imagina combinaţii între (S) şi (O) care să asigure un grad de acceptare pentru cetăţeni – care să minimizeze disconfortul/nemulţumirea în condiţiile date. O combinaţie „optimă” este unde linia de preţuire (S, O) este tangentă la curba de preferinţă/alegere socială. Opţiunea este în raport cu un grad iniţial de deschidere/libertate economică – ca circulaţie a capitalului, forţei de muncă, investiţiilor, gamă de reglementări. Când vremurile sunt relativ bune, liniştite, (S) este privită ca fiind în cantitate suficientă (oamenii se simt în siguranţă) şi este privilegiată deschiderea economică că bun public. Când vremurile se strică creşte introvertirea societăţii, întoarcerea spre interior; aceasta se vede într-o schimbare de preferinţe în favoarea lui (S). Când nevoia de măsuri de protecţie creşte, preferinţe schimbate sunt reflectate de o linie cu pantă mai lină a preţului relativ intre (S) şi deschidere/libertate economică; aceasta poate însemna protecţionism şi alte măsuri restrictive.
Descrierea utilizată simplifică mult realitatea, inclusiv fiindcă priveşte cetăţenii la general, dar nu este, cred, irelevantă. Cine decide şi cum se iau deciziile privind cele două bunuri publice aduc în atenţie procesul politic, întrucât cetăţenii pot avea opţiuni diferite, pot împărtăşi vederi politice şi valori diferite; pot exista mai multe etnii, o mare parte din populaţie poate fi formată din imigranţi etc. Într-o democraţie ai spune că opţiunea colectivă (socială) este dată de votul majorităţii. Dar lucrurile nu sunt simple dacă societatea este profund divizată şi diverse valori ghidează alegerile oamenilor (John Kenneth Arrow a subliniat dificultatea construcţiei funcţiilor de preferinţă/utilitate socială într-o lucrare faimoasă, „Social Choice and Individual Values”, Wiley, 1951). Iar în domeniul economic, interdependenţe între state pot fi extrem de puternice.
Se cuvine să fie adusă în discuţie dinamica măsurilor de protecţie; acestea din urmă pot atrage replici similare de la parteneri, iar războaiele comerciale pot provoca stricăciuni pentru toate părţile implicate. De aceea, măsurile adoptate la nivel naţional se cuvine să fie judecate în raport cu răspunsuri ale partenerilor. Generalizarea protecţionismului vine cu pericole semnificative. Politica de sărăcire a vecinului (beggar your neighbor policy) poate lesne avea efect de bumerang. Distribuţia puterii între parteneri importă mult în dispute comerciale/economice. Este de amintit că globalismul perioadei victoriene din secolul XIX a fost urmat de conflicte comerciale şi chiar „calde” (războaie).
Analiza trebuie să fie adaptată pentru cazul alianţelor economice şi militare. De exemplu, în UE este tot mai presantă chestiunea unor eforturi comune în materie de intelligence, protecţie a frontierelor, apărare militară – ca bunuri publice europene.

Resurecţia intereselor naţionale

Mai sus este schiţat un context ce poate explica de ce unele ţări dezvoltate cauta să regăsească forţa de altă dată parcă prin întoarcere în timp. Mai sunt aspecte de notat pentru a încerca să desluşim tendinţe viitoare:

Economia globală se multipolarizează;   Uniunea Europeană este frământată de tendinţe centrifuge şi slăbită de Brexit; nu este exclus însă că Brexit să reaprindă în timp înclinaţia spre integrare mai adâncă pe fondul pericolelor din spaţiul global.   Aranjamente de după al doilea război mondial în domeniul economic („Bretton Woods arrangements”) intră în competiţie cu acorduri şi instituţii alternative; acestea sunt promovate mai ales de China (ex: bănci internaţionale la care au aderat şi numeroase ţări europene).   Globalizarea neîngrădită a provocat stricăciuni, a lovit în ţesutul social prin neglijarea aspectelor distribuţionale (analize la FMI[4], OCDE şi Banca Mondială sunt grăitoare).   „Realpolitik”’ ca propensiune de articulare a politicilor externe urcă în detrimentul inclinaţiei de a pune pe prim plan valori morale, interese ale ceea ce numim comunitatea internaţională;

Asistăm la o resuscitare a intereselor naţionale (a naţionalismului), într-o lume cu mari perturbaţii, cu redistribuţie de putere economică (multipolarizare şi dezordine – ceea ce Ian Bremmer numeşte „G-0”, faţă de G-20 sau G-7, instituţii multilaterale), cu pericole convenţionale şi neconvenţionale ce proliferează.
Poate fi salvat sistemul internaţional deschis, bazat pe acorduri multilaterale pornind de la ipoteza că relaţiile comerciale, cooperarea, sunt de natură să susţină natura pacifistă a relaţiilor între state? Această întrebare motivează altele:

Dacă pot fi găsite aranjamente internaţionale care să ţină cont de hibele globalizării neîngrădite;   Dacă Uniunea Europeană poate fi reinventată pentru noile condiţii; fiindcă destrămarea UE ar readuce Europa într-o zodie rea, bântuită de fantome sinistre ale trecutului.   Dacă zona euro poate deveni o uniune monetară autentică, cu aranjamente fiscale adecvate; aici, relaţia între Germania şi Franţa este vitală.   Dacă Europa poate avea aranjamente de Securitate mai sigure; sunt implicate aici relaţia Uniunii cu Rusia, rolul SUA şi al NATO, relaţia între SUA şi Rusia.   Dacă se pot găsi rezolvări la conflicte militare în diverse regiuni ale globului;   Dacă noii mari rivali în spaţiul global (SUA şi China) pot să colaboreze în mod sistematic în chestiuni majore ce privesc lumea întreagă;

Ce se întâmplă în SUA acum este de pus în relaţie cu rivalităţi globale ce se pot accentua într-o lume tot mai incertă şi cu pericole mari. Cum în deceniile de Război Rece se practică controlul transferului de tehnologii sensibile (opera mecanismul COCOM în relaţiile cu blocul comunist) este de imaginat funcţionarea unor instrumente similare adaptate noilor condiţii. Blocuri comerciale pot prolifera simultan cu erodarea multilateralismului. UE este de jure şi de facto un bloc commercial.
Resurecţia intereselor naţionale nu trebuie încartiruită în teritoriu american exclusivamente; se manifestă şi în Europa. Măsurile de politică industrială anunţate de premierul Theresa May în Regatul Unit ar fi considerabil diferite de viziunea promovată cu decenii în urmă de doamna Margaret Thatcher. Franţa a avut dintotdeauna mirajul interesului naţional ipostaziat plenar de doctrina gaullistă şi având ca suport creneluri industriale. De notat un interviu al lui Thierry de Montbrial în Le Figaro[5] în care subliniază relevanta interesului naţional în lumea contemporană.
Germania a fost, în deceniile ultime, un promotor al globalizării economice având o bază industrială (de producţie) superperformantă şi în condiţii de funcţionare a zonei euro care au impulsionat exporturile sale şi au ţinut şomajul scăzut; surplusul de cont curent al Germaniei, aproape 8,5% din PIB acum, este cel mai mare în lume. Dar ce s-ar întâmpla dacă situaţia economică s-ar modifica în mod considerabil, cu şomaj în creştere puternică? În economii emergente din centrul şi Răsăritul Europei se observă întărirea unor prerogative naţionale în politica economică, fie acele state în UE.
În Europa, noul protecţionism poate fi pus în relaţie şi cu reacţia faţă de valul imigrationist. În unele ţări dezvoltate din UE există mefienţă în creştere faţă de mişcarea liberă a forţei de muncă dinspre ţări din Europa Centrală şi de Răsărit, chiar dacă analize economice arată că influxul de capital uman a adus beneficii economiilor gazdă.
Noul protecţionism este de judecat nu numai în termeni comerciali. Mănunchiul de crize invită statul să intervină mai mult în economie. Criza globalizării este de examinat dintr-o perspectivă mai amplă, ce depăşeşte aspecte strict economice
Încotro duce Noul protecţionism?

Noul naţionalism poate fi interpretat în sens restrâns, în câmpul relaţiilor comerciale/economice şi în sens larg, când priveşte o gamă largă de măsuri ce au în vedere securitatea naţională (care are şi alte dimensiuni decât cea pur economică). În ambele sensuri este pusă în discuţie „ordinea liberală” aşa cum s-a consacrat după al Doilea Război Mondial. Drept este că nu trebuie să fie confundată ordinea liberală cu „fundamentalismul de piaţă”.
Lumea spre care mergem da semne de fragmentare; societăţi se polarizează. Nu puţine ţări dezvoltate se simt ameninţate şi caută să se protejeze prin diverse mijloace; măsuri protecţioniste sunt numai o dimensiune a revenirii statului în economie. Avem de-a face cu o competiţie între lumea dezvoltată şi lumea ce „urcă”, care trebuie să fie gestionată prin reguli cât de cât clare.
Ce rezultate ar avea noul protecţionism ca răspuns de apărare economică şi nu numai? Se intră probabil într-un interregnum prelungit, cu erodare a aranjamentelor internaţionale (globale) instituţionalizate. Această evoluţie poate duce la un „echilibru” precar, instabil (bad equilibrium) în relaţiile internaţionale. Dinamica comerţului global, inferioară celei a activităţii economice după 2009, ar confirma acest proces; până la izbucnirea crizei financiare, relaţia a fost inversă. Conflicte (războaie) valutare se pot intensifica. Incertitudini mari şi volatilitate exacerbată ar caracteriza mediul internaţional. Acest echilibru instabil, unii ar spune dezordine, ce se prefigurează, îngrijorează pe cei care cred în virtuţile multilateralismului, ale regulilor; europenii ştiu din propria experienţă unde pot conduce rivalităţi neînfrânate.
Dacă cei care pierd în economia globală şi în interiorul societăţilor naţionale nu au şanse să reintre în jocul economic (rolul politicilor publice este de invocat aici), dacă excluziunea se va adânci şi răspândi, tensiunile vor creşte şi conflicte se vor acutiza. Conflicte interetnice şi religioase, identitare, complica enorm peisajul social şi politic. Şi conflictele (războaiele) hibride tulbură apele. Nouă revoluţie industriale nu uşurează adaptarea societăţilor la şocuri. Şi din această cauză propensiuni protecţioniste se pot intensifica.
Dacă se introduc în ecuaţie aspecte de securitate naţională, rivalităţi geopolitice, putem înţelege de ce consideraţii economice prin optimizări la scară globală (cum fac companii cu lanţuri de producţie globale, legate de concurenţă tip win-win) pierd din forţă; logica competiţiei poate deveni de tip win-lose. Mai ales când nu există creştere economică semnificativă şi distribuţia veniturilor devine o problemă socială şi politica acută.
Ţările din Europa Centrală şi de Răsărit nou intrate în Uniune ar suferi un impact dublu: pe filiera aranjamentelor globale fisurate de măsuri protecţioniste şi fragmentare; prin ceea ce se întâmplă în Uniune. Pe plan global sunt de avut în vedere efecte asupra comerţului şi fluxurilor de investiţii productive, asupra transferului de tehnologii. În Uniune, sunt de examinat mişcarea factorilor de producţie pe Piaţa Unică, schimbări în funcţionarea UE, ce se va întâmpla cu bugetul Uniunii. De pildă, introducerea unui salariu minim în Uniune poate fi interpretată ca o reacţie la problema distribuţiei veniturilor, dar şi că o măsură de combatere a dumping-ului social. Economiile emergente din UE au de pierdut dintr-o deteriorare a climatului comercial în Europa şi în lume.
Destrămarea Uniunii ar fi dramatică pentru europeni dacă avem în vedere ce a însemnat ea pentru refacere economică şi pace după 1945. Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, vorbeşte despre un „fair deal” cu Regatul Unit; această remarcă prevesteşte negocieri nu simple privind Brexit în condiţiile în care ambele părţi au nevoi comune în materie de securitate, protecţie militară.
Terorismul, alte pericole neconvenţionale măresc nevoia de protecţie a cetăţenilor; siguranţa devine mai valoroasă în preferinţele lor, ceea ce poate induce replieri, limitarea deschiderii economice. Cât pot afecta asemenea evoluţii „societatea deschisă” este de văzut.
Deteriorarea relaţiilor comerciale pe scară largă poate cauza conflicte, alimenta animozităţi, neîncredere. „Ordinea liberală” este sub asediu. Există probabil un grad optim de deschidere economică ce variază în funcţie de circumstanţe. Noul protecţionism poate fi pus în relaţie cu fluxuri şi refluxuri de deschidere (economică) în sistemul interstatal, cu cicluri foarte lungi/seculare (în accepţia lui Kondratiev, sau Schumpeter).
Realpolitik probabil se va accentua în relaţiile dintre state, inclusiv în UE; Realpolitik are în vedere interese diferite, uneori divergenţe/conflictuale, interese ce au origini multiple şi care nu pot fi rezumate strict la câştiguri şi pierderi economice. Nici calculele economice nu sunt infailibile şi nici nu sunt mereu decisive pentru decizii de politică publică şi externă.
Cum va fi noua ordine mondială este o mare întrebare. Ce va rezista din Ordinea Liberală? Va mai exista multilateralism ca principiu de bază? Ce se va întâmpla cu ansamblul instituţional creat după al Doilea Război Mondial? Care vor fi reguli şi norme în lumea viitoare? Suntem, se pare, într-o perioadă de tranziţie spre un nou regim internaţional, o nouă ordine; este esenţial să fie evitate conflicte mari, să fie limitate stricăciuni.
Uniunea Europeană este un bun public european în sine; ea trebuie să fie salvată, în pofida fenomenelor ce subminează, „rup” ordinea tradiţională în sistemul internaţional. Că este nevoie de reforme, de „reinventarea” UE este nu mai puţin adevărat. Aici, Raportul celor Cinci Preşedinţi[6] din 2015 oferă o perspectivă inspiratoare. Este nevoie în Europa şi de aranjamente de securitate adaptate la nouă realitate.

[1] Dani Rodrik, The New Global Economy and Developing Countries: Making Openness Work”, Washington DC, Overseas Development Council, 2000

[2] Pentru relaţia între relaţii economice şi interdependente în Lumea liberă postbelică vezi Richard Cooper: „The Economics of Interdependence”’, New York, Mc Graw Hill, 1968.

[3] Paul Samuelson, „Where Ricardo and Mill rebut and confirm arguments of mainstream economists supporting globalization”’, Journal of Economic Perspectives, 2004

[4] Vezi, de pildă, Thomas Piketty si Emmanuel Saez „Top incomes and the Great Recession: recent evolutions and policy implications”, IMF Economic Review, 61(3); Jonathan Ostry, Andrew Berg şi Charalambos Tsnagarides: „Redistribution, Inequality and Growth”, IMF Discussion Note, February 2014

[5] Thierry de Montbrial, „La France ne devrait pas avoir honte de defendre ses interets”, La Figaro, 27 Janvier 2017

[6] Raport semnat de Preşedintele Consiliului European, Preşedintele Parlamentului European, Preşedintele Comisiei Europene, Preşedintele Băncii Centrale Europene şi Şeful Eurogrupului.

adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorFlaviu Predescu: De Ce Citim – Despre Jurnalul lui Mihail Sebastian

PoliticKlaus Iohannis, în Egipt: „România este interesată de stabilizarea situațiilor de criză din Orientul Mijlociu”

EconomieRadu Craciun: Criptomonedele – 4 teme de gandire

ExternMarco Badea: Despre lupta împotriva schimbărilor climatice

SocialCiprian Stănescu: Am început ”Soluții pentru 2025”. Un proiect de care cred că o să tot auziți

EvenimenteIonuţ Simion | Videoconferinţa ZF AmCham România – Guvernanţa Corporativă: Din ce în ce mai multe companii înţeleg că trebuie să se organizeze şi să funcţioneze după principiile unei guvernanţe corporative

CulturaFlaviu Predescu: De Ce Citim – Despre Jurnalul lui Mihail Sebastian

EditorialAndreea Paul: Cine conduce lumea?



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe