OraNoua.ro
Publicat în 18 februarie 2015, 22:06 / 156 elite & idei

Daniel Dăianu: Pentru cine şi ce lucrează băncile?

Daniel Dăianu: Pentru cine şi ce lucrează băncile?

de Daniel Dăianu

Scandalul recent ce implică componenta elveţiană de private investment (investiţii ale persoanelor particulare) a colosului bancar HSBC nu trebuie să surprindă pe cei ce ştiu ce se întâmplă în industria bancară, cu bune şi rele.

Partea bună a lucrurilor priveşte funcţii esenţiale ale băncilor, de intermediere financiară (finanţare a activităţii economice). De când a irupt criza financiară, au ieşit însă la iveală, sau au fost puse mai bine în relief, aspecte obscure şi urâte, o deraiere a finanţei de la ceea ce presupune o relaţie fiduciară, de încredere cu clienţii oneşti.

Nu cu mult timp în urmă, am scris un text în care evocam cuvintele lui Mark Carney, şeful Băncii Angliei (bancă centrală a Marii Britanii) şi preşedinte al Financial Stability Board (ce coordonează reglementarea şi supravegherea sistemului financiar pe plan global); după întâlnirea grupului G20 de la Brisbane, în noiembrie 2014, el a afirmat că problema nu este a câtorva mere stricate, ci a lăzii în care acestea sunt ţinute!

Că există o mare problemă de cultură instituţională, de modele de afaceri şi practici în industria financiară. Altfel spus, că în goana după profit şi aşa numită „€œshareholder value” (profit al acţionarilor), au neglijat riscurile, economia în ansamblu. Fiind în Parlamentul European am pledat în favoarea reformarii supravegherii şi reglementării industriei financiare. Texte ale mele în acest sens au fost cuprinse în volumul „€œCând finanţa subminează economia şi corodează democraţia” în 2012, ce a urmat volumului „€œCapitalismul încotro” din 2009 intrând în coliziune cu teze ale celor care se opun reglementării pieţelor financiare. Eu cred că viaţa arată cu claritate unde şade dreptatea. Scandalurile s-au ţinut lanţ în ultimii ani revelând modul în care jucători mari din lumea financiară manipulează pieţe de bază (valutară, a produselor/commodities, a creditului). Când premierul britanic David Cameron, nota bene, lider al Partidului Conservator, şi parlamentul britanic sunt forţaţi de împrejurări să ceară investigaţii serioase asupra practicilor băncilor la ani buni după 2007,  ne dăm seama cât de adânc a săpat răul ajungând la rădăcină.

Cazul HSBC priveşte modul în care a fost înlesnit unor persoane fizice să eludeze fiscul din ţările ale căror cetăţeni sunt. În 2008 a izbucnit un scandal între Germania şi Lichtenstein, Berlinul acuzând micul ducat de protejarea a numeroşi cetăţeni germani, care au încercat să evite plată obligaţiilor către fisc. În Franţa, ministrul bugetului Jerome Cahuzac a demisionat în 2013 deoarece avea un cont ascuns în Elveţia. Avem şi faimoasa listă dată de doamna Christine Lagarde guvernului grec şi care indică mulţi evazionişti cu conturi în străinătate.

Despre ce etică corporatistă vorbim într-o asemenea situaţie, despre ce responsabilitate socială?

Este de menţionat că nu numai sucursala din Elveţia a HSBC are probleme legate de facilitarea evaziunii fiscale; sunt nume grele din lumea bancară helvetică care au probleme cu autorităţi străine, cu cele americane în special, în această privinţă. Notabilă este o luare de poziţie a influentului Financial Times în 10 februarie a.c; într-un editorial, se spune că autorităţile elveţiene, care l-au urmărit în justiţie pe Herve Falciani (cel care a devoalat lista cu pricina de la HSBC), ar trebui mai degrabă să observe că ceva este strâmb în cultura bancară. Scandal a provocat şi conduita unor mari firme, cu Luxembourg fiind protagonist al convenţiei între autorităţile dintr-un stat membru al UE şi companii internaţionale care „€œoptimizează fiscal”. Şi Belgia pare să intre în atenţie prin tratamentul privilegiat acordat unor firme internaţionale. Cum poţi califica ce fac companii globale care au afaceri de zeci de miliarde în SUA, sau în Marea Britanie şi care plătesc sume ridicol de mici fiscului din aceste ţări. Despre ce etică corporatistă vorbim într-o asemenea situaţie, despre ce responsabilitate socială?

Sunt aspecte ce nu sunt în regulă de foarte mult timp în ceea ce numim private banking, chiar dacă în SUA, de pildă, IRS (Internal revenue Service/un fel de ANAF) este o instituţie extrem de temută şi eficace. Dar paradisuri fiscale şi secretivitatea unor sisteme bancare (nu numai a celui elveţian) au permis unor persoane fizice şi firme să se sustragă de la plata taxelor şi impozitelor, să spele bani, să finanţeze activităţi ilegale, inclusiv operaţiuni de crimă organizată. Unii ar zice că s-a tolerat, acceptat aşa ceva, întrucât această secretivitate era privită ca inexpugnabilă; că interese statornice se întâlneau pentru menţinerea unui astfel de statut. Probabil, chiar instituţii specializate erau interesate să vadă „€œtraseul banilor” sume mari fiind utilizate în afaceri cu droguri, armament, ţîţei, diamante, traficul de persoane etc. Să avem în vedere şi relaţiile între fostele metropole şi conducători din fostele colonii, dintre care numeroşi cu conturi în ţara cantoanelor. Sunt şi interese ale unor bănci de a avea conturi grase ale unor potentaţi din ţările arabe şi ţări africane. Şi să nu uităm că Elveţia, chiar dacă ţară neutră, a rămas, unii ar spune în mod miraculos, în afara celui de-Al Doilea Război Mondial, deşi este în centrul Europei; aşa s-a întâmplat şi în Primul Război Mondial. Au fost multe interese pentru a menţine statutul financiar şi în politica internaţională a Elveţiei.

Dar o stare de fapt a fost ruptă, în opinia mea, de ce s-a întâmplat în septembrie 2001 şi apoi de impactul crizei financiare şi economice. Lupta împotriva terorismului, în primul rând, apoi a crimei organizate tentaculare şi tot mai periculoasă, a obligat la spargerea secretelor, la efortul de a întrerupe circulaţia banilor murdari, care finanţează activităţi teroriste şi ilegale. Criza financiară şi economică a provocat mari stricăciuni în lumea industrializată şi a tensionat enorm bugetele publice. Ceea ce era permis unor mari firme acum să zicem 6-7 ani devine tot mai dificil în noile circumstanţe. Cum poţi argumenta cetăţenilor că trebuia salvată industra financiară când mari companii se sustrag de la plata taxelor şi impozitelor prin tot felul de a„optimizări” şi subterfugii legislative. Avem şi o stare de spirit în Europa care pune la îndoială capacitatea guvernelor de a livra bunuri publice, ordine şi siguranţă; de aici şi ascensiunea unur formaţiuni politice extremiste, pe stânga şi pe dreapta.

Contextul schiţat mai sus este cel care arată de ce nu puţine bănci mari se află în ipostaze delicate din cauza unei conduite inanceptabile. Cei care conduc HSBC acum, afirmă că este vorba de o listă veche, că multe s-au schimbat în bine. Problema este că, aşa cum se arată în reuniuni ale autorităţilor de reglementare şi supraveghere europene şi la nivel global, industria financiară are carenţe flagrante de guvernantă corporativă, de modele de afaceri, privind respectul faţă de clienţi, responsabilitatea socială. La ultima reuniune a ESRB (Consiliul European pentru Risc Sistemic) din 2014, în decembrie, s-a subliniat că riscuri sistemice sunt create de conduita proprie a unor grupuri financiare (bancare).

Cetăţenii europeni au dreptul de a face plasamente în tot teritoriul UE întrucât operează logica pieţei unice, a circulaţiei libere a capitalului, Elveţia fiind inclusă în această arie. Problema este că sunt persoane care vor să eludeze fiscul naţional, ca să nu mai amintesc de cei ce vor să îşi ascundă urmele din cauza unor activităţi certate cu legea, criminale. Aici apare responsabilitatea  băncilor. Pot ele închide ochii? Au dreptul să facă aşa ceva? Este adevărat că nu întotdeauna poţi cunoaşte suficient de bine o persoană, o firmă, astfel încât să eviţi o clientela certată cu norme de conduită corectă în afaceri, implicată în operaţiuni ilegale.

Cât priveşte paradisurile fiscale, acestea trebuie, în opinia mea, să dispară, cel puţin în UE.

Parte cheie a soluţiei este să se continue cu reforma reglementării şi supravegherii, să fie splitate grupuri mari (inclusiv prin reintroducerea legislaţiei Glass Steagall), să fie pedepsită mult mai drastic abaterea de la norme, legi (plata unor amenzi nu este suficientă), să fie interzise unele operaţiuni. Organismele de combatere a evaziunii fiscale, a criminalităţii, să colaboreze mai bine în UE şi pe plan internaţional. Cât priveşte paradisurile fiscale, acestea trebuie, în opinia mea, să dispară, cel puţin în UE.
Ca să închei: chestiunea nu este dacă să faci sau nu plasamente financiare, depozite bancare într-o ţară, mai ales când aceasta se bucură de respctabilitate politică şi economică, când este privită ca o ţară refugiu într-o lume cu atâtea convulsii. Dovadă este cum s-a apreciat francul elveţian după ce SNB (Banca Centrală a Elveţiei) a renunţat la apărarea pragului de 1,20 faţă de euro. Problema este legată de provenienţa banilor, dacă plasamentele sunt în scopuri onorabile. Iar băncile, chiar şi când sunt în private banking, este de dorit să aleagă clientela după criterii de onorabilitate şi bună purtare.
Declaraţii ale comisarilor Margrethe Vestager şi Pierre Moscovici indică dorinţa noii Comisii de a lupta împotriva evaziunii fiscale şi fraudelor în Uniune.

Un material publicat  la cererea exclusivă a redacţiei „Adevărul“

Sursa: adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorAnca Dragu: O nouă etapă restauratoare pentru democraţia americană începe azi. O nouă şansă apărută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentu promovarea creşterii economice sustenabile şi incluzive

PoliticAnca Dragu: O nouă etapă restauratoare pentru democraţia americană începe azi. O nouă şansă apărută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentu promovarea creşterii economice sustenabile şi incluzive

EconomieCosmin Ghiță: Nuclearelectrica primește finanțare americană nerambursabilă pentru a găsi locuri potrivite construirii de mini-reactoare

ExternCristian Bușoi: Discuții cu ministrul sloven al educației despre dosarele legislative din timpul președinței Sloveniei la Consiliul UE, care va începe la 1 iulie 2021

SocialDaniela Vișoianu: În educație e nevoie de o vacanță. Adevărată.

EvenimenteAlexandru Lazescu: Curs gratuit de jurnalism online

CulturaFlaviu George Predescu: De Ce Citim – Despre poezia lui Marin Sorescu

EditorialGeorge Butunoiu: Clasificarea şi ierarhizarea managerilor



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe