Matei Bogdan
Publicat în 6 martie 2019, 14:43 / 39 elite & idei

Daniel Dăianu: Şocurile şi piaţa muncii în UE – o miopie analitică

Daniel Dăianu: Şocurile şi piaţa muncii în UE – o miopie analitică

Media prezintă date privind emigraţia puternică mod recurent. Profesorul Vasile Ghetau, de la Centrul de Demografie al Academiei Române, şi alţi specialişti probează acest fenomen de mai mulţi ani. Dar nu numai România cunoaşte plecare masivă de populaţie.

Ţările Baltice, Polonia, Bulgaria, Slovacia au suferit şi ele o hemoragie de capital uman de-a dreptul atipică pentru perioada de pace (peste 15% din populaţia activă în Letonia şi Lituania – conform datelor ONU, Eurostat etc.). Dar nu fenomenul în sine m-a îndemnat să aştern câteva gânduri, ci un tip de analiză ce pare să îl subestimeze. Cei care examinează piaţa muncii în UE, mai ales în zona euro, pornesc de la următoarea ipoteză: cu cât pieţele funcţionează mai bine, fără fricţiuni majore, cu atât mai bine pentru acomodarea la şocuri adverse; se invocă în acest sens importanţa mobilităţii forţei de muncă pentru o arie ce foloseşte aceeaşi monedă, cum este zona euro (ZE). La baza acestei abordări stă conceptul de „arie monetară optimă“ (optimum currency area). Analize ce pun în contrast zona euro cu economia americană arată că mobilitatea forţei de muncă în Europa este mult inferioară. Potrivit unor analize, elasticitatea medie a evoluţiei populaţiei la şocuri pe piaţa muncii este estimată la 0,2 în zona euro faţă de 0,8 în SUA; adică la un şoc ce ar reduce nivelul de utilizare a forţei de muncă cu 10%, numai 2% din populaţie ar pleca din regiunea (ţara) afectată (ar căuta loc de muncă în altă parte), în timp ce în SUA coeficientul de elasticitate ar fi considerabil superior, 0,8 (G. Basso, F.D. Amuri, G. Perri, „Labour mobility and adjustments to shocks in the euro area: the role of immigrants“, NBER Working Paper, 25091, 2018 şi VoxEu, 13 februarie 2019). Dar ce se întâmplă când şocurile sunt foarte puternice? Dacă analiza evocată mai sus este plauzibilă pentru şocuri ai zice „normale“, evenimente extreme, precum crize de anvergura Marii Recesiuni (criza financiară din deceniul trecut) obligă la altă interpretare, în opinia mea. Irlanda şi Grecia, de exemplu, au suferit o emigraţie puternică după 2008 – ceea ce nu mai intră în canoanele şi mesajul analizei menţionate mai sus; apare aici un tip de miopie analitică. Acelaşi lucru se poate spune şi despre exodul de populaţie din ţările baltice după 2008, pe fondul programelor de mare austeritate („Europe’s depopulation time bomb“, Bloomberg, 20 aprilie 2018). Însă pentru Europa centrală şi de Răsărit emigrarea masivă este de pus într-o perspectivă ce trece de funcţionarea zonei euro, de impactul crizei financiare şi răspunsuri diferite ale economiilor la şocuri (din Germania şi Olanda nu s-a emigrat cum s-a întâmplat în Irlanda sau Grecia). Când diferenţialele de salarii sunt foarte mari, înclinaţia de a merge la muncă în afara ţării, de a emigra pentru a câştiga mai bine este o motivaţie puternică. Ţările intrate după 2004 în UE au recuperat mult din decalajele măsurate ca PIB/loc. La paritatea puterii de cumpărare, Cehia este acum nu departe de media ZE, Polonia şi Ungaria sunt la cca 75% etc. România a ajuns la puţin sub 60% din media ZE. Dar ani de-a rândul diferenţele de salarii considerabile au operat ca un magnet şi acţiunea nu s-a epuizat. În plus, veniturile nu exprimă cu fidelitate calitatea vieţii şi intervine şi problema distribuţională. Că există fluxuri de revenire acasă nu modifică balanţa migraţiei în ansamblu. Este straniu că problema demografică din Europa centrală şi de Răsărit şi impactul economic al emigraţiei nu sunt judecate mai atent la nivelul instituţiilor europene inclusiv prin prisma fenomenelor pe piaţa muncii, la nivelul societăţii în ansamblu. Poate şi fiindcă logica Pieţei Unice (cu libertatea de mişcare a „factorilor de producţie“) ia această realitate ca un dat. Dar este suficientă aceasta ca explicaţie? Este adevărat că fertilitatea este scăzută, că populaţia îmbătrâneşte. Pe de altă parte, exodul de capital uman este ieşit din comun şi nu poate fi tratat cu nonşalanţă în analize şi asemuit cu ce s-a întâmplat în Europa occidentală în primele decenii după al Doilea Război Mondial. Mulţi din cei ce pleacă fac parte din generaţiile în putere, mai tinere, ceea ce dezechilibrează structură pe vârste. A crede totodată că remiterile (banii trimişi acasă de cei care au plecat la muncă în străinătate) compensează impactul migraţiei (judecată cantitativ şi calitativ) asupra performanţei economice este o evaluare neconvingătoare. Bugetul UE (noul cadru financiar multianual) şi politicile publice la nivelul UE nu ar trebui să neglijeze acest aspect. De aceea, sunt de salutat analize precum a lui Ruben Atoyan et.al, „Emigration and its impact on Eastern Europe“, IMF Staff Discussion Note, iulie 2016. Nici nu se poate gândi în termeni de compensare a emigraţiei cu imigraţie pentru restabilirea echilibrului demografic; ar fi o altă mostră de gândire desprinsă de realitate. Să ne amintim scandalul născut de „cotele“ pe care CE a încercat să le impună statelor membre din UE (fiind invocată chestiunea demografică odată cu aspecte umanitare) pentru a a înţelege că nu aşa se rezolvă probleme foarte complexe economic şi social, ce se împletesc cu raţiuni de securitate. Aceasta nu înseamnă că trebuie respinsă imigraţia conceptual şi ca politică publică. Dar Uniunea are nevoie de o politică de imigraţie mult mai clară şi eficace. Exodul de populaţie activă accentuează încordarea pe piaţa muncii autohtone, pune presiune în sus pe salarii, poate lovi competitivitatea economiei dacă nu există câştiguri de productivitate pe măsură; exodul complică totodată starea sistemului asigurărilor sociale. Salariile mai înalte sunt necesare pentru a reduce plecarea forţei de muncă. Dar, spre deosebire de alte state din Europa centrală şi de Răsărit, balanţa noastră de plăţi externă este vizibil deficitară –peste 4% din PIB deficit de cont curent estimat în 2018 şi, din păcate, în creştere. Polonia şi Ungaria, în schimb, au balanţe externe echilibrate; Ungaria are o balanţă comercială puternic excedentară. Pe noi ne ajută transportatorii şi serviciile IT, care aduc câteva miliarde de euro plus în balanţa externă. Competitivitatea este o mare problemă a economiei; de ea depinde starea balanţei de plăţi, posibilitatea de a oferi oamenilor salarii mai mari şi un trai mai bun (şi, astfel, de a atenua emigraţia), finalmente perspectiva aderării la zona euro. Iar pentru a creşte competivitatea avem nevoie de protejarea echilibrelor economice, de investiţii mai mari (inclusiv în capital uman, educaţie), de o absorbţie cât mai bună a fondurilor europene. Nu în cele din urmă, este vital să ne plasăm bine în lanţuri de producţie europene, cu valoare adăugată acasă (în România) cât mai înaltă; politicile industriale pot ajuta în acest sens. Iar aici avem de învăţat de la ţări vecine cu care ne comparăm îndeobşte. Dar aceste deziderate nu se pot atinge rapid, ceea ce menţine provocarea demografică pentru societăţile din estul UE. Marea provocare demografică în Europa centrală şi de Răsărit reclamă politici la nivel naţional şi la nivelul UE (inclusiv prin bugetul comun). Dacă în Uniune (în zona euro) am avea sisteme integrate de asistenţă socială, instrumente de amortizare a şocurilor asimetrice (genul unei capacităţi fiscale comune), o uniune bancară deplină etc., lucrurile s-ar simplifica. Dar realitatea este alta şi politicile naţionale rămân de bază. În acelaşi timp, politicile la nivelul UE (ZE) trebuie să ţină cont de eterogenitate, de nevoia de a atenua decalaje. Altminteri, fragmentarea şi eterogenitatea economică excesivă vor continua să macine coeziunea Uniunii. P.S. Text pe baza intervenţiei avute la reuniunea anuală a CEPS, Bruxelles, 21 februarie 2018.

Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis: Sunt aproape hotărât să convoc referendum pentru 26 mai, odată cu europarlamentarele

PoliticCristian Socol: Nu cred că obiectivele programului de guvernare vor mai putea fi atinse în calendarul stabilit

EconomieRemus Borza: C’est fini la comedie. Avem buget!

ExternIulian Chifu: Brexit la deznodământ: săptămâna căderii capetelor şi a ultimei şanse

EvenimenteMarius Stoian: Caietele Documentare Club România, în dezbatere la Oradea, Iași și București

CulturaRadu Preda: Autismul ortodox. Varianta ucrainiană

SocialCristian Unteanu: Tortură, tratamente inumane şi degradante, România 2018. Raportul Consiliului Europei. În atenţia miniştrilor Carmen Dan şi Tudorel Toader

MoldovaCristian Unteanu: Republica Moldova, din nou terenul de încercare pentru marea strategie rusească de constituire a „cordonului sanitar“



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe