Adriana
Publicat în 4 iulie 2018, 07:42 / 72 elite & idei

DCNews | Angela Merkel, #rezist? Borza, elementul care i-ar putea fi fatal cancelarului german

DCNews | Angela Merkel, #rezist? Borza, elementul care i-ar putea fi fatal cancelarului german
+ Observator

Remus Borza, deputat independent, consideră că Angelei Merkel, cancelarul Germaniei din 2005, i se pregătește pensionarea, însă acordul de principiu pe care l-a obținut, la Bruxelles, de la partenerii europeni în privința migrației, o poate reconcilia, pentru moment, cu ministrul german de Interne.  

Încă din martie Remus Borza spunea că lipsa unei susțineri solide pentru Angela Merkel i-ar putea aduce probleme cancelarului. “Dacă la alegerile parlamentare din 2013 nu a avut nevoie decât de un singur slogan electoral – “Voi mă cunoaşteţi” -, iată că scaunul cancelarului Angela Merkel începe să scârție. De abia la șase luni de la alegerile parlamentare din Germania, s-a reușit încropirea unei coaliții. După negocieri dure, obținuse 364 de voturi, cu doar nouă mai mult decât minimul de 355 de voturi de care avea nevoie, în condițiile în care coaliția de guvernare dispune de 399 de mandate. Asta înseamnă că 35 de parlamentari, atât din propriul partid, CDU, cât și din partea social-democraților lui Schulz, nu i-au dat votul de încredere. Acesta a fost primul semn de îngrijorare. A urmat un efort epuizant pentru Merkel în ceea ce privește construcția coaliției”, a spus Remus Borza.

Șah pentru Merkel

Cancelarul german se confruntă cu o revoltă pe plan intern, din cauza politicii sale permisive față de migranți. “Horst Seehofer, ministrul de Interne al Germaniei, a elaborat un proiect de reformă în 63 de puncte privind politica de azil, prin care se urmărește restrângerea dreptului de azil, precum și expulzarea de pe teritoriul german a imigranților, care anterior au fost înregistrați în alte state UE. Proiectul a fost blocat de cancelarul german. Divergența dintre Seehofer și Merkel e pe punctul de a genera o criză guvernamentală, ce ar putea să ducă la căderea Guvernului. Să nu uităm că Seehofer e o figură proeminentă a Germaniei, fiind președintele interimar al republicii în 2012, președintele landului Bavaria în ultimii zece ani, și din 2008 președinte al Uniunii Creștin-Sociale din Bavaria, aliat al CDU”, a precizat Borza.

Deputatul consideră că i se pregătește pensionarea anticipată a doamnei de fier a Europei. “Să nu uităm că Merkel este cancelarul Germaniei din anul 2005. Unii spun că deja de prea mult timp. E cel mai longeviv șef de guvern din Europa. Începe să se observe și o oarecare uzură care îi afectează autoritatea, credibilitatea și carisma, atât în plan intern, cât și extern. Pentru administrația Trump, a ajuns să fie chiar inamicul public numărul 1. Reacția lui Merkel nu a întârziat să apară. A reușit să instige aproape toată Europa împotriva lui Trump. Războiul comercial dintre America și Europa s-ar putea să-i fie fatal lui Merkel”, a mai zis Remus Borza.

De unde ar putea veni salvarea

“La Reuniunea Consiliului Uniunii Europene, desfășurată joi și vineri la Bruxelles, Angela Merkel a obținut un acord de principiu de la partenerii europeni în privința migrației, în sensul restrângerii fluxului migrator în Europa și direcţionarea contingentelor de migranţi spre țări africane care urmează să primească ajutoare financiare de la Uniunea Europeană. Un atare acord, chiar și de principiu, îi salvează, pentru moment, mandatul de cancelar și o reconciliază cu ministrul ei de Interne, Horst Seehofer, care se opune primirii de către Germania a noi contingente de migranți”, a spus deputatul.

DCNews | Angela Merkel, #rezist? Borza, elementul care i-ar putea fi fatal cancelarului german

Ultima ora:

ObservatorSilviu Cerna: Morala îndoielnică și pericolele statului social

PoliticKlaus Iohannis se va întâlni astăzi, la Londra, cu premierul Theresa May

EconomieSilviu Cerna: Morala îndoielnică și pericolele statului social

ExternValentin Naumescu: It’s not the economy, stupid! Trump pierde controlul în Camera Reprezentanţilor dar polarizarea ideologică a Americii se adânceşte

EvenimenteMugur Isărescu: Invitație BNR, 25 octombrie 2028 – Conferință ELEC „The Danube Triangle”

CulturaRadu Preda: Memoria abandonată

SocialIoan-Aurel Pop: În anul Centenarului Marii Uniri, ţara are nevoie de o vlagă nouă şi de energii de viitor

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe