Catalina Tolos
Publicat în 17 ianuarie 2012, 16:48 / 100 elite & idei

Dinu Patriciu: Europa unică

Dinu Patriciu: Europa unică
+ Observator

Statele unite ale Europei ar putea exista şi fără ca cetăţenii ei să aibă o monedă comună.

Teoretic, însurătoarea e pe viaţă. Totuşi, separarea este reglementată legal peste tot în lume. Tratatul de la Lisabona prevede şi el condiţiile în care un stat se poate retrage din Uniunea Europeană. Nu există însă niciun cadru legal în care un stat membru să poată părăsi uniunea monetară. Zona euro este un fel de căsătorie catolică din care nu ieşi decât cu picioarele înainte. Politicienii care au negociat constituirea ei erau perfect conştienţi de această hibă. A fost o crimă cu premeditare. „Sunt sigur că euro ne va obliga să introducem un set nou de instrumente de politică economică. Este imposibil din punct de vedere politic să propunem asta acum. Însă într-o bună zi va începe o criză şi se vor crea noi oportunităţi”, spunea în decembrie 2001 preşedintele de atunci al Comisiei Europene, Romano Prodi. Mai direct spus, şefii de atunci îi păcăleau pe cetăţeni, ca şi astăzi de altfel. Existenţa unei monede comune presupune, în primul rând, politici fiscale unitare, cedarea unei părţi a suveranităţii naţionale şi controlul public limitat asupra unei guvernări aflate undeva departe. Fiecare ţară devine un judeţ, land sau regiune.

Indiferent de limba judeţeană pe care o vorbesc, de cultură, de tradiţie istorică, de geografie sau climă, Ion, Janos, Johann, Jan, Jean şi Juan sunt trataţi şi taxaţi la fel. (În cele din urmă o să-i cheme pe toţi John.) Cel mai tare îi deosebeşte însă nivelul de dezvoltare economică. Nici unul dintre ei nu este vinovat pentru acumularea unor decalaje economice imense în sute de ani.

Datoria oricărei guvernări este să lase economia cetăţenilor săi, indivizi sau corporaţii, să progreseze cât mai rapid pentru ca ei să-şi poată asigura prosperitatea. Uniformizarea fiscală nu sprijină competiţia, ci, dimpotrivă, îi face mai săraci pe cei săraci şi mai bogaţi pe cei bogaţi. În acelaşi timp, piramida administrativă este cu atât mai scumpă cu cât are mai multe trepte.

Ce s-ar întâmpla dacă una sau mai multe ţări ar dori astăzi să părăsească uniunea monetară? Există analişti care prevăd urmări catastrofice, urgii ce s-ar abătea asupra noastră, de parcă Bătrânul Continent ar fi buricul pământului. Pe hărţile care au în centru China sau America de Nord, Europa apare însă ca fiind micuţă. Acum vreo 200 de ani, PIB-ul Chinei era mai mare decât al Europei, Americii de Nord şi de Sud luate la un loc. Astăzi, cel al Europei este mai mic decât al celorlalte trei luate separat.

Unui ministru italian căruia acum câţiva ani îi era frică de colonizarea chineză, astăzi i-ar crăpa buza ca aceştia să cumpere obligaţiuni ale statelor aflate în dificultate. În ordinea firească a bătrânei filosofii confucianiste, premierul chinez Wen Jiabao îi răspunde însă „puneţi-vă ordine în casă şi nu contaţi pe miracolul chinez”. Mai aproape, poate cel mult americanii să fie oarecum preocupaţi de soarta vecinilor atlantici. Se vor ajuta însă întâi pe ei, loc mai au, deşi au tipărit trilioane, dolarul se apreciază faţă de euro. Europa nu poate face acelaşi lucru. Moneda ei nu are cum aspira la un statut global. Evoluţia bolii e previzibilă. Datoriile suverane nasc criza creditului şi aceasta duce la recesiune.

Primarul unei localităţi, cu suportul tuturor cetăţenilor ei, în total 500 de suflete, a declarat că vrea să se separe de Italia. Faptul divers, nu din amuzament, ci pentru că reprezenta o tendinţă pe cale de a creşte, a fost luat în serios de cele mai mari publicaţii ale lumii.

Grupuri anarhice de tineri dau foc maşinilor de lux în Berlin, imigranţi furioşi dezlănţuie tulburări interetnice în suburbiile Parisului şi delincvenţi minori se transformă în instigatori ai incendierii unui cartier în Londra. Pur şi simplu ei contestă autoritatea. Soluţia nu este cumva ca aceasta să fie reprezentată de administraţia unor comunităţi cât mai mici? În era comunicării instantanee, coordonarea intercomunitară nu trebuie să fie neapărat centralizată.

Statele unite ale Europei ar putea exista şi fără ca cetăţenii ei să aibă o monedă comună, să fie iobagii unei birocraţii supranaţionale ce şi-ar găsi în mare grabă de lucru, ar inventa noi şi noi nevoi de reglementare şi control.

Forţa Europei nu stă în încercarea de a crea o supranaţiune. Nu cumva soluţia crizei stă în recunoaşterea propriei unicităţi de-a lungul istoriei? Europa e puternică pentru că a fost şi este diversă şi atomizată.

Articolul a apărut în ediţia din 16 septembrie 2011 a ziarului „Adevărul”.

Dinu Patriciu este arhitect de profesie şi om de afaceri. Din ianuarie 2009 semnează o rubrică săptămânală în „Adevărul”.

Sursa: http://www.adevarul.ro/opinii/comentarii/dinu_patriciu_-_opinii/Europa_unica_7_625807417.html

Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis: Constat cu satisfacție că și CCR a ajuns, în mod corect și inevitabil, la aceeași concluzie ca mine

PoliticKlaus Iohannis: Constat cu satisfacție că și CCR a ajuns, în mod corect și inevitabil, la aceeași concluzie ca mine

EconomieDaniel Dăianu propune să se amâne noi creșteri de venituri/salarii

ExternCorina Crețu: Nu o voi obstrucționa pe Rovana Plumb în drumul ei spre Comisia Europeană

EvenimenteMireille Rădoi: “No Drugs Revolution”. “Tinerii şi propriile lor valori”, la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, Bucureşti

CulturaRadu Preda: Panorama comunismului în Moldova sovietică

SocialRaed Arafat prezintă 14 măsuri prin care se doreşte reorganizarea sistemului de urgenţă 112

MoldovaSorin Ioniţă: Justiţia în Moldova – arestează doar femei din grupul Şor & fixeri Sputnik, sau merge până la capăt (Miami?)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe