OraNoua.ro
Publicat în 11 ianuarie 2017, 16:22 / 355 elite & idei

Dorel Şandor: Avem guvernare?!

Dorel Şandor: Avem guvernare?!

de Dorel Şandor

Dincolo de capcane… O rostogolire, uzuală în România care este, de evenimente, căderi şi ridicări în prim plan, lovituri vizibile sau ascunse conform unor surse de dezvoltări puternic instalate, dezvoltări sterile, ne aşezăm pe linia de start.

2017, ianuarie. Avem o majoritate parlamentară consistentă, avem guvern, avem program, avem opoziţie, avem preşedinte. O piaţă politică, aşa cum este, în prag de sezon oficial.

Dincolo de ştiri de moment, de dezvăluiri de circumstanţă şi de atacuri sub centură, în spaţii oculte, rămâne întrebarea firească, împovărată de nelinişti justificate: avem guvernare în 2017?! Şi, desigur, pe termen mediu.

Formal, avem.

Întrebarea este (sunt mai multe…) care e distanţa dintre realitatea formal legitimă, instalată şi capacitatea efectivă de guvernare în contextul actual?

La ce să ne aşteptăm? Pe ce putem conta? Care ar putea fi slăbiciunile, riscurile şi, de ce nu, ameninţările care ar putea marca guvernarea?

Cum şi în ce condiţii?!

Ce putem anticipa şi, desigur, care sunt ariile incerte de operare în care jucătorii desemnaţi, aleşi, confirmaţi se vor desfăşura conform atributelor legale, ţintelor asumate şi resurselor disponibile?

Este limpede că intervalul următor, 2017, va fi un preludiu deosebit de critic, nici pe departe o simplă exercitare a rutinei guvernării. Cine îşi imaginează asta va plăti scump.

Problema este cât vor plăti românii, ca cetăţeni, contribuabili, susţinători sau absenţi la vot, în funcţie de performanţa efectivă a noii guvernări.

Ar fi de limpezit câteva aspecte ce vor conta efectiv în gramatica guvernării.

Desigur, capcana momentului este să ne lăsăm captivaţi de dezvăluiri, dezlănţuiri, distrugeri bilaterale pe o piaţă politică nu tocmai diversificată, lăsând la voia întâmplării adevăratele dezvoltări în realitatea care nu aşteaptă…

Iată câteva dintre „cuplurile” implicate în joc:

1. Subordonare vs. Iniţiativă

Supunerea necondiţionată faţă de şefii interni rămâne o sursă importantă pentru coeziune şi coerenţă într-o echipă bine sudată. Consolidarea excesivă a „disciplinei de partid” şi de clan aflat vremelnic la putere, inhibă nu de puţine ori, adesea chiar elimină resursele de reacţie, ripostă, potrivite sfidărilor reale.

Realitatea nu are şefi. Poate fi, în cel mai bun caz şi cu nenumărate condiţionalităţi, printr-o susţinere constantă a demersului instituţional, accesată şi printr-o sincronizare atentă, stabilizată. Uneori, în funcţie de conjuncturi fragile şi trecătoare, chiar şi ca o oportunitate. „O şansă istorică”…

Practica guvernării este permanent expusă la această dilemă.

Pentru 2017, colecţia de sfidări, vulnerabilităţi şi incertitudini pune această dilemă pe parbrizul guvernării, oricare ar fi fost aceasta.

Câţi dintre membrii cabinetului vor înţelege, asuma şi pune în joc o abordare flexibilă, curajoasă dar prudentă, disciplinată intern şi disponibilă în contexte cu succesiuni dintre cele mai rapide, nu întotdeauna favorabile?! Vom avea iniţiative?!

2. Abordare ocultă vs. Transparenţă

O guvernare la vedere a devenit, sau a rămas o utopie a post-comunismului. Nu numai în România.

Tentaţia utilizării structurilor, mecanismelor şi practicilor curente prin „modalităţi mixte”, aparent publice, dar dublate masiv de proceduri, gestiuni la limită şi adesea dincolo de standardele constituţionale, rămâne una dintre principalele ieşiri în decor. Aflăm după ani ce se ascundea, de fapt, în cutii uşor etichetate, clasate şi poziţionate în biblioteca oficială.

Proiecte, contracte, desfăşurări cu largă popularitate, nu au fost decât simple festivaluri „cântarea româniei” cu afaceri ilegale bine dosite de marii jucători.

O practică adânc instalată în gramatica guvernării.

Ce pondere va avea în intervalul următor? Cât de larg, adânc şi constant va fi asumată transparenţa în guvernarea proaspăt instalată?

O veste bună şi o veste proastă.

Nu puţini dintre membrii cabinetului, inclusiv premierul, sunt la început de carieră în top. Dincolo de ambiţiile de partid, o ascensiune de funcţie la vârf include şi preocuparea pentru continuitate. Ceea ce anină o responsabilitate potenţială, logică, de bun simţ, fie şi pentru sine, familie, grupul de origine…

De ce nu ar fi aşa?!

Vestea proastă. În ultimii 26 de ani de tranziţie păcătoasă, marcată de trădări, perversiuni şi căderi de la mare înălţime, s-a instalat o experienţă colectivă masivă în a percepe, simţi şi chiar anticipa faptele ordinare din grădina guvernării. Merită să ajungi acolo ca să fii doar disciplinat, harnic şi cinstit?! Atât poţi să faci şi stând pe margine…

Pe de altă parte, cu sau fără transparenţă nimic nu mai scapă, mai devreme sau mai târziu. Avem drone peste tot!

Vom vedea cât de amplu şi colorat va fi dosarul penal al actualei guvernări.

Există şanse să nu fie prea mov. Şansa va fi jucată?!

3. Rutină vs. Performanţă

Colecţia de persoane ambiţioase, dublate de eşecuri cu largă răspândire sau de măşti pretenţioase fără acoperire în implicarea directă, aglomerează un muzeu al ratărilor guvernamentale din ultimele decenii.

Episodul tehnocrat trage apa după o succesiune de guvernări în care scandalurile au devenit cea mai bună acoperire pentru o mediocritate jalnică la nivel profesional, de angajare, de integritate.

Desigur, rutina administrativă nu trebuie privită cu aere de superioritate. Mai mult, cei cu experienţa guvernării ştiu cât de greu e pentru a o dobândi, practica şi mai ales de a ajunge astfel, fie şi monoton, la liman.

Avem deja un deficit de rutină administrativă coerentă, modernă şi bine focusată. Un criteriu greu de atins, adesea ignorat, pasat, pe fiţe şi jocuri politice ieftine, păguboase.

Un pariu pierdut adânc de guvernarea tehnocrată, vagă şi chiar leneşă în redresarea performanţei prin profesionalism şi implicare în practicarea rutinei guvernamentale. Spanac! Am avut parte nu de puţine poziţionări fiţoase, (filozofi de cartier…) simple fantasme ascunse în Palatul Victoria, lipsiţi complet de noţiunea elementară a „locului de muncă”.

Revenind la zi.

Un test sever pentru noua guvernare va deriva tocmai din asumarea rapidă a rutinei. Sună simplu… E al naibii de complicat. Apoi, desigur, rămâne speranţa, ambiţia, iluzia că vom avea, pe baza unei noi majorităţi, o guvernare pe bune… Adică focusată pe ţinte clare, capabilă să mobilizeze resursele potrivite şi desigur să impună practici profesioniste pe câmpuri marcate de amânări, ratări sau, pur şi simplu, îndelung ignorate.

Îşi va asuma noua guvernare criterii de performanţă clare? Vor fi acestea prezente în activitatea curentă? Vor conta acestea în gestiunea de ansamblu a unei agende încărcate şi în contexte contaminate de incertitudini şi ameninţări deja conturate?!

Rămâne de văzut.

4. Monopolul puterii vs. Pluralitate

Atmosfera postelectorală şi bucătăria balcanică a formării noii guvernări au instalat pe termen mediu o capcană politicianistă pe cât de sumară, pe atât de ruinătoare.

Nominalizarea preliminară a primului ministru, ratare devenită o telenovelă de Dâmboviţa, pe cât de dureroasă la nivel personal, pe atât de amatoristă şi hazardată la nivel procedural, indică sever cât de jos funcţionează mecanisme instituţionale de top, în momente-cheie, cu mize extrem de costisitoare.

Revenind la prezent, într-o formulă modestă, disciplinată şi la prima vedere dedicată unei guvernări cuminţi şi harnice, nu poate fi evitată întrebarea: avem o guvernare ca scop sau ca mijloc?!

Adică, noul guvern va fi un simplu servitor de cabinet pentru un nucleu de putere ambiţios şi singular, plasat ca un pilon masiv, unic şi autoritar, într-un spaţiu public golit de conţinut sau chiar şi în condiţii precare, o încercare de revenire la normalitate.

Nu sunt puţini cei ce s-au grăbit să fie uimiţi de modestia noii echipe ca expresie a unui servilism partidist în favoarea unei puteri omniprezente, explicit afirmate.

Posibil.

Nu ar fi imposibil, privind din perspectiva unei realităţi severe, ca actuala formulă să devină şi un paleativ pentru o criză profundă, ignorată de mediul politic, prin toate culorile sale. O realitate emergentă în 2017, extrem de severă, contradictorie, implacabilă, care s-ar putea constitui ca un prag isotric.

Dacă tot amânăm, să nu ne grăbim.

O variantă expirată.

În contexte critice emergente, gata de erupţie, tocmai guvernarea monopartidistă ar genera o expunere la risc, criză rapidă şi declin sever.

O reevaluare pragmatică, lucidă a pluralităţii ca resursă a unor abordări sistemice acoperitoare poate genera deschidere către diversitate şi redescoperirea avantajelor pluralismului efectiv.

Ar putea deveni în 2017 testul major al intervalului. ALDE ştie de ce…

5. Centralism vs. Fragmentare

Centraţi pe dinamica înşelătoare a ultimelor săptămâni am putea redeveni prizonieri ai capitalei. Alegeri, Parlament, Guvern, Preşedinte, tra-la-la…

Iluzia majoră a acestei centrări, o capcană uzuală, este că ceea ce se întâmplă în Bucureşti devine un curs major, copleşitor, de neevitat, cel puţin pe termen mediu. Comoditatea media de a centra informaţiile-cheie pe chipuri şi personaje pe cât de gălăgioase, pe atât de confuze în ambivalenţa lor, rămâne o sursă toxică de necompensat în lumea în care vieţuim.

Ar fi aici de remarcat o distincţie tristă. Faptul că personaje de top (un top ieftin) se plasează în surse majore pentru dinamica vieţii publice şi politice, crează impresia, pentru mulţi iluzia, că România există şi se mişcă la Bucureşti.

Nu e tocmai aşa… Nu întotdeauna. Tot mai rar…

Realitatea românească diferă adânc de lumea politică răspândită în diverse clădiri pe malul Dâmboviţei.

Este mult mai vastă, mai contradictorie şi, tot mai adesea, de nestăpânit.

Întrebaţi-i între patru ochi, dacă aveţi ocazia, pe făcăii şi doamnele care s-au întros acasă sau printre prieteni din birouri oficiale de top, de câte ori au avut impresia că, semnând o hârtie, apăsând pe un „buton”, închizând un telefon, au determinat un fapt public seminificativ, o schimbare de substanţă, au blocat un proces negativ în imprejurări accesibile, au salvat oameni, comunităţi de la stări critice şi pericole semnificative.

De fapt, realitatea românească, desigur ca altele de prin jur, este marcată profund de un sindrom sever, necruţător, cu tot mai largă răspândire.

O tendinţă agresivă de fragmentare pe structuri de bază (economie, mediu politic, comunitar, cultural, informaţional ş.a.) urmată de o izolare de neoprit, egocentrică, hrănită de fuga cât mai departe, urmată firesc (în nefirescul generalizat) de o desincronizare efervescentă. Sună demonic…

Rezultă lumi bolunde, analfabete la culturile clasice ale guvernării, complet străine de bunul simţ comun, de o mediatizare benefică generoasă.

Mediul politic românesc este, nu de ieri-alaltăieri, complet neputincios în a „guverna” o astfel de evoluţie haotică.

Dacă şi-o asumă…

6. Stabilitate vs. Inerţie

Aparent, suntem la începutul unui nou sezon politic. Victorie electorală clară, coaliţie majoritară, echipă generos procesată. Program ambiţios. Ar fi cea mai bună veste pentru o Românie abandonată în regresii multiple, inerte şi scandaluri jalnice.

Ce ne-ar putea menţine totuşi dincolo, chiar la o distanţă devenită obositoare de normalitate, stabilitate, evoluţie? E simplu. O colecţie de întrebări venite dinspre realitate. Nu din poziţionări partizane pricinoase.

Care vor fi şansele de stabilitate în asigurarea unor dinamici multiple, constant pozitive la nivel economic, social şi politic?

Care va fi capacitatea efectivă a noii guvernări de a gestiona o dinamică economică marcată de clivaje, carenţe, amânări multiple în domenii-cheie?

Cum va fi asigurat echilibrul între aşteptările electorale asumate şi efectele multiple ale unor promisiuni asumate în grabă, la vedere, ca o rutină a propagandei electorale.

Nu cumva, absenteismul electoral, una dintre sursele majore ale victoriei în alegeri a PSD s-ar putea resuscita într-o tendinţă spre reacţii critice cu potenţial de respingere şi revoltă?

Care va fi capacitatea efectivă a noii guvernări de a acoperi productiv, pozitiv, profund nevoi şi aşteptări îndelung ignorate, ratate, manipulate şi care vor atinge praguri critice în intervalul următor, 2017 – 2020?!

Câtă răbdare mai au românii după 26 de ani de ratări? Câţi dintre cei „nerăbdători” încă în putere, vor alege să părăsească ţara, generând o falsă, adânc costisitoare sursă de „stabilitate”? Care vor fi pe termen mediu – lung costurile structurale, de siguranţă naţională şi de acum la viitor ale acestei autodeportări din România reală?!

7. Izolare vs. Prezenţă externă

Separaţia intern / extern este deja fumată, chiar dacă rămâne între diferenţierile formale la nivel de mesaj public sau chiar în spaţiul instituţional.

În practica efectivă, pe piaţa jocului real a fost de mult trimisă la plimbare. Au rămas desigur câţiva rătăciţi, chiar şi în poziţii-cheie. Adică cu spatele…

Oare de ce? Simplu. Nu e uşor să joci în campionate europene. Ca să nu mai zicem în cele globale. Un prag cultural şi instituţional greu de depăşit de majoritatea jucătorillr politici din campionatul intern.

Câţi dintre cei proaspăt intraţi in noua guvernare se vor simţi acasă la Bruxelles, la Washington, la Moscova, la Beijing sau aiurea. Fără să fie slugi…

Problema în 2017 este cum se vor confrunta cu un pachet critic şi contradictoriu de ţinte ambiţioase, cerinţe interne de nedepăşit şi aşteptări nervoase din toate părţile. Un coşmar dens, neîntrerupt, costisitor.

Integrarea României în UE, particparea în structurile NATO, par să devină, zi de zi, un spaţiu tot mai virtual, o simplă iluzie. Sursele sunt multiple, de neoprit. Intern şi extern. A devenit o sfidare, oarecum copleşitoare.

Cu cine ieşim la joc?!

Declinul poziţionării României ca stat-partener se conturează ca una dintre cele mai dure sfidări.

În ce măsură colecţia de desincronizări şi incapacităţi interne, multiple şi diversificate se va cupla cu o expunere externă extrem de păguboasă pe o piaţă globală tot mai răvăşită de crize?!

Cu cine, cu ce, cum ieşim măcar pentru a face figuraţie şi a limita pagubele? Care ar putea fi viziunea, linia de operare?!

8. Prezent vs. Viitorul apropiat

O capcană uzuală în viaţa publică şi foarte adesea în cea politică accesată prin excelenţă, este dependenţa de trecut.

Inerţie, repetare la nesfârşit a ceva deja practicat. Câţi „oameni cu experienţă” avem în noua echipă?! Sau, altfel spus, câţi prizonieri ai trecutului, recent şi îndepărtat vor bate apa în piuă pe cât de înţeleşi de mulţime, pe atât de neputincioşi.

Marea sfidare a oricărei guvernări vine din înţelegerea şi asumarea prezentului real, vast şi activ. Nu uşor de definit, de măsurat, de pus în pagină…

Campania electorală a fost, în mare, o colecţie de basme. Guvernarea cere fişa medicală. Într-o Românie nu tocmai robustă, cu dependenţe şi slăbiciuni puternic instalate.

Cum, cine va urni lucrurile din loc? Un blocaj generalizat, adânc instalat, pe multiple planuri.

Desigur, nu ar fi puţin dacă noii veniţi ar proiecta şi deschide măcar şi „ieşirea de incendiu”. Pregătind ţara pentru încercări multiple, deja instalate sau emergente în 2017.

Rămâne de văzut în ce măsură mai avem ca societate sistem instituţional, factori activi în economie şi administraţie locală, comunicatori şi distribuitori de informaţie corectă, la zi, nu în ultimul rând lucrători responsabili din comunitatea informatică sunt efectiv preocupaţi, capabili să asume şi să răspundă la sfidările viitorului apropiat.

Prezentul real ar fi intrarea.

Să vedem.

Cam atât. Scuze pentru deranj.

P.S. Avem opoziţie?!

adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorTeodor Baconschi: Dacă ești un om cu adevărat liber, nu-ți ia nimeni nimic

PoliticKlaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

EconomieRadu Craciun: Vor fi pietele emergente la originea urmatoarei crize?

ExternSebastian Cochinescu: It was great to visit the Capital Factory Center for Defense Innovation last week in Austin, Texas.

SocialCsibi Magor: Cine hrănește toxicitatea din organizații?

EvenimenteAndreea Paul, la TEDx Baia Mare

CulturaRăzvan-Ioan Dincă, numit în fruntea Societății Române de Radio şi Televiziune

EditorialSilviu Nate: Noua coaliție, dilemele și liniaritatea politicii externe a Germaniei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe