Adriana
Publicat în 18 ianuarie 2017, 13:14 / 214 elite & idei

Dorel Sandor: Avem opoziţie?!

Dorel Sandor: Avem opoziţie?!
+ Observator

În România care este, a fi în opoziţie pare a fi doar o ambiţie de cartier… Care ar fi diferenţa între iluzie, scandal şi prezenţă efectivă? Minoră. Influenţă pentru viaţa publică în contexte din ce în ce mai confuze şi păguboase. Pe măsură. De aici întrebarea, posibil formală în 2017, avem democraţie fără opoziţie?! De ce nu?! În lumea „liberă”, orice e posibil. (Mă refer la iubita noastră ţară…).
Revenind la fişa de caz – România 2017. 26 de ani de iluzii derivate din beneficiile virtuale ale democraţiei occidentale plasate ca simplu decor, într-o succesiune haotică de intervale critice, după o prăbuşire tot mai controversată a totalitarismului provincial-ceauşist, rătăciţi într-o agitaţie ciclică, efemeră, pe o piaţă a aparenţelor. Aparenţele spun tot! Despre noi, despre viaţa pe care acceptăm să o trăim. Cu mare întârziere, unii, încă puţini, s-ar putea grăbi. Altfel, uzual, printr-o rutină deja instalată, diverse formule partidiste, ONG-euri miniaturale, ş.a. convertesc libertatea de expresie, diversitatea ideologică şi competiţia electorală în surse sumare de afirmare hotărâtă la formalism, instabilitate de sezon, eşecuri ridicole în poziţii-cheie, mizerii personale împachetate în dezvăluiri scandaloase de moment, numai bune pentru prima pagină a unor ziare tot mai puţin citite. Întrebarea care rămâne, cât poate conta, cât a contat de fapt, şi desigur, cât va conta în intervalul următor opoziţia?! Într-un spaţiu eterogen, formal, instabil, cu o dinamică sterilă pentru interesul public, expus fiind la influenţe obscure, contradictorii?! O libertate greşit sau doar superficial înţeleasă şi asumată, sub iluzia unui spaţiu relativ extins, mai curând iluzoriu şi superficial de asociere şi operare. De ce nu?! O capcană perfectă… Jocul, sau jocurile „de-a opoziţia” au devenit un sport naţional practicat în „timpul liber”, pe diverse pieţe, locuri de taifas şi uneori chiar în anexele Parlamentului. O prezenţă publică aflată în permanenţă sub semnul incertitudinii, ambivalenţei şi „lălăielii funcţionale”… Este mai uşor să-i critici pe cei aflaţi la putere. În România e foarte greu să-i lauzi pe cei aflaţi în opoziţie… Uşor mai ne-penali, pentru moment, decât jucătorii aflaţi la putere, (de fapt, doar în funcţii) în căutare de suport, resurse şi ocazii de a ieşi în faţă, arhicunoscuţi (PNL) şi foarte nou-veniţi (USR) se aşează comod la un orizont marcat de ceaţă. Nu fac decât să confirme o întrebare severă: cât a contat de fapt opoziţia în România post-comunistă, într-un spaţiu eterogen, instabil şi adesea steril pentru interesul public?! O libertate greşit şi, prea adesea, superficial înţeleasă. Desigur, fără opoziţie nu avem democraţie. Experienţa ultimilor ani ne imbranceste în observaţia că, dincolo de majorităţi eterogene şi conjuncturale, avem opoziţii minoritare pe măsură. Un echilibru toxic. Asta e… Miracolul, mitul opoziţiei ca ofertă alternativă, autentică, posibil a fi instalată după alegeri libere şi corecte, la termen sau, de ce nu, „anticipate” s-a menţinut ca o credinţă colectivă a trecutului apropiat. Firavă, fragilă, fumată!… Alegerile din decembrie 2016, dincolo de iluzii şi dezamăgiri, pun pe ecran aceasta ”probă de urina”. Salut iluzii! Nu vă grăbiţi să-i dispreţuiţi pe cei care (puţini, dar prezenţi) au asigurat o „majoritate” pentru PSD. Şi nu vă mai lamentaţi pentru absenteismul masiv dăruit neamului ca un şut în fund după comode tangouri de discotecă tehnocrată, cu oameni de dreapta (cu dreapta în buzunar) sau doar la microfon. Miracolul opoziţiei, ca stare reală, efectivă, productivă de mutaţii instituţionale ample, vine tocmai din posibilitatea ca, în retregeri temporare din structurile puterii, factorii constienti, responsabili şi ambiţioşi să genereze o sursă de limpezire şi de restart. Opoziţia nu e un moft politic! Opoziţia rămâne, (sau lipseşte…) ca o resursă strategică de neînlocuit, în România (ca peste tot) pentru funcţionarea la vedere, productiv, într-o lume tot mai toxică, instabilă şi păguboasă. Am putea spune, fără a exagera, devine o temă de siguranţă naţională. Atunci când lipseşte, e clar… Desigur, nu pentru a fi practicată şi susţinută de oricine. Şmecheri, lenesi sau radicali de doi bani… Iată de ce, a fi în opoziţie nu e tocmai confortabil. Nu doar, nicidecum, pentru a accepta inconfortul unei poziţionări marginale, fără privilegii, acces facil la resurse şi, de ce nu, la o perspectivă luminoasă. În acelaşi timp! Utilizată din altă perspectivă, a fi în opoziţie poate deveni o şansă, chiar un privilegiu, ca poziţionare şi iniţiativă de a influenţa viaţa publică în sens major, în momente de cumpănă, de a sparge gheaţa. Avem, deci, două feluri de opoziţie… Adesea, ca un sanatoriu de cartier, sau chiar ca un cimitir virtual pentru jucători expiraţi, pe punctul de a intra în „Cartea de istorie a neamului” (la errată). De ce nu, şi ca o regrupare critică pentru a reveni în prim-plan, proaspeţi şi ambiţioşi, devenind un sejur temporar, dar şi un pilon de bază pentur noi abordări, deschideri, regrupări. Un „resort” al democraţiei pluraliste, nu usor de descoperit, înţeles şi asumat pe malul Dâmboviţei… Ce se întâmplă azi?! Într-o Românie uşor confuză după o „guvernare virtuală”, după alegeri dominate de un absenteism major, cu o guvernare greu de descifrat la nivel de CV, intenţii şi capacităţi?… La noi, incertitudinea a devenit o perversiune publică practicată cu ambiţie şi abilitate. Un spaţiu marcat de capcane multiple, bine plasate în domenii-cheie, cu spaţii extinse de joc la limita legii, tot mai desprinse de interesul public şi naţional. Ironia soartei, pentru clasa politică existentă în România-2017, ce se va înţelege curând, este că dacă e uşor jenant să fii plasat în opoziţie, nu va fi deloc confortabil să fii la putere. Cu toţii au ceea ce merită. De la absenteismul masiv, la corupţie nu doar toxică, dar sever neproductivă, cu traseism vast şi dinamic, alianţe perverse şi fragile, vânzări de ţară pe multiple planuri şi incredibil, cu nu puţine căderi de la balcon, cu atât mai grave, cu cât vor fi mai de sus. 2017 va fi un an sumbru. Pentru ţară, dar şi pentru clasa politică. Iluzia de a fi în opoziţie, ca un loc de parcare neutru şi pus pe aşteptări benefice, va costa scump. În primul rând pe cetăţeni, comunităţi, prin conturarea unei agende importante de amânări, eşecuri, neputinţe instituţionale adânc instalate. Iată de ce, a fi în opoziţie devine în 2017 o provocare istorică. Dacă cei cu bască de opozanţi rămân la rutina instalată, e simplu. Nu avem opoziţie… Cum ar putea fi altfel?! Cine ar putea răspunde? Pe ce s-ar putea baza?! Cât şi cum ar convinge pe o piaţă publică bulversată de incertitudine, eşecuri şi scandaluri? Mai are cineva un mesaj concret, consistent, convingător?! A mai rămas ceva din cultura ALTERNATIVEI, ca o sursă de neînlocuit între societatea democratică? Scuze… Mai avem în România o societate democratică?!… Dacă da, cum se va manifesta ea în 2017?! Pare un mister… Dar nu e imposibil. Alternativă la ce?! Ar fi câteva dimensiuni, componente, realităţi de neînlocuit, oricât de imprevizibilă va fi derularea faptelor, stărilor şi finalizărilor de prim-plan. Mai avem în România 2017 o stângă social-democrată, liberalism, în sensul consacrat al cuvântului? (Cineva întreabă: unde mai avem?…). Oricum, dincolo de identitatea asumată şi practicată sistematic, acum plasată la putere, prin ce s-ar putea diferenţia formaţiuni, jucători politici, formatori de opinie ca o poziţionare distinct-alternativă. Claritatea asumării identitare rămâne o temă delicată în lumea actuală, în România, larg şi profund. Pentru a fi în opoziţie, contează… De exemplu!… Avem USR în Parlament. Cu ce identitate? Prin ce se diferenţiază de alţi purtători de carnet de partid?! Cine sunt ei de fapt?! La PNL e mai complicat. Mai grav. Dincolo de etichetă. Care sunt temele, faptele, prin care atacul la PSD, ALDE, cei care trăncănesc în presă se pot diferenţia, evocând abordări anterioare, în poziţii publice de top, la o guvernare încă nu doar confuză, dar lipsită tot mai clar de identitate. Colegi de dormitor… Mult mai dură şi mai relevantă este tema REPREZENTĂRII. Dincolo de narcisismul expirat al centrării pe nume, tradiţie, etichetă, problema-cheie este pe cine pretind şi îşi asumă jucătorii din opoziţie sa ia în considerare ca nevoi, dificultăţi, aşteptări, efort de emancipare, capacitatea de construcţie în spaţii deja instalate, moduri de operare pe pieţe emergente. Reprezentarea activă, bazată pe identitate şi, desigur, pe o comunicare autentică, rămâne secretul opoziţiei. Oriunde. Câtă mai avem în România?! Chiar fără putere centrală, dar cu o vocatie de a crea şi susţine spaţii colective de identificare, recunoaştere şi asumare, nu este exclus să ne trezim că luăm în considerare o prezenţă publică şi prin aceasta, o prezenţă politică semnificativă. Unde, cum?! Deocamdată, aşteptăm. Cine aşteaptă?! Nu ar fi puţin. Într-o societate sărăcită de prezenţă, de iniţiativă şi, desigur, o capacitate de a genera un „boule de neige”, ar prinde de minune. Întrebarea este dacă avem o opoziţie capabilă să inspire, să genereze şi să susţină tendinţe proaspete şi utile vieţii curente. Ceea ce presupune capacitatea de MOBILIZARE… Aici lucrurile se complică. Nu ajunge să fi deştept, ambiţios şi gălăgios… Dinamica vieţii publice în 2017 va abunda nu doar în sfidări şi, desigur, în solicitări multiple de asociere. Cine va cupla energia colectivă, implicarea individuală şi comunitară pe teme critice şi deschideri novatoare?! Dacă nu, NU. Ar putea ieşi la iveală noi grupări inspirate de credinţe autentice, disponibile să ”pună umărul” la eforturi necesare în contexte critice. Un test major. Pentru eventuale noi prezenţe pe piaţa leadership-ului. Într-o Românie uşor sătulă de dezamăgiri la nivel carismatic, de „promisiuni istorice” şi asocieri jalnice. Aglomerarea de dosare penale, fragmentarea la nivelul asocierii şi mobilizării pe grupări politice la putere sau pe margine, ieşiri comice în public sau invalidări drastice care au obosit adânc încrederea publică, la nivel de masă. Un handicap grav, acumulat in timp şi greu de ignorat. De fapt, un blocaj generalizat care pune în paranteze însăşi ideea de înnoire, de înlocuire a ceea ce pare expirat, prin ceva proaspăt, consistent şi activ. Ar putea fi una dintre cele mai dure şi greu de depăşit sfidări ale intervalului. Iar 2017 va fi un an dintre cei mai promiţători pentru eşecuri, căderi, blocaje. Ar putea fi pariul anului. Cine răspunde cu substanţă la mizeria acumulată pe multiple planuri, prin guvernări suspect de asemănătoare în ciuda etichetei. Opoziţia nu mai rămâne un simplu joc la nivel de putere. A devenit o cerinţă de neînlocuit pentru a susţine efortul de desprindere. De trecutul apropiat, de tare şi dependenţe costisitoare, de inerţie şi minciună. Sau nu. În acest context, extrem de limitat, ca timp şi desfăşurări, la început de 2017, are opoziţia resurse, intenţie şi vocatie de a-şi asuma un astfel de rol?! Cu autoritate, competenţă şi determinare? Va fi un test major. Inevitabil. Riscant, uşor letal… P.S.: Avem cetăţeni?!…

http://adevarul.ro/news/politica/avem-opozitiee-1_587a4b9f5ab6550cb86f0685/index.html

Ultima ora:

ObservatorAndreea Paul: Digitalizarea administrației – România are nevoie de un plan coerent pe verticală

PoliticSebastian Burduja propune o întâlnire cu părţile implicate în problema gunoiului şi constituirea unui grup de lucru

EconomieBogdan Chiriţoiu: 2020 a fost clar un an diferit; pe ansamblu economia noastră a mers surprinzător de bine

ExternMarco Badea: Moștenirea politică a lui Netanyahu nu va fi o națiune mai sigură, ci o societate israeliană profund fracturată, care trăiește în spatele zidurilor

SocialManuela Catrina: Ne luptam cu birocratia, iar unii cred ca hartia e mai safe

EvenimenteAndreea Paul: Digitalizarea administrației – România are nevoie de un plan coerent pe verticală

CulturaIonuț Vulpescu: Proiectul pe care l-am inițiat, prin care mi-am propus să rezolv una dintre problemele dificile cu care se confruntă în special muzeele, a devenit lege!

EditorialCorneliu Vișoianu: Voluntarul și Club România după 10 ani | Bogdan Gavrilă, Spiritul Voluntarului care dă, fară să aștepte răsplată ci doar construiește ”Zero-risk” society



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe