OraNoua.ro
Publicat în 27 septembrie 2017, 20:11 / 325 elite & idei

Dorel Şandor: Bucătăria eşecului public. România la zi. Colecţia de discordanţe (4)

Dorel Şandor: Bucătăria eşecului public. România la zi. Colecţia de discordanţe (4)

de Dorel Şandor

Înainte de ’90, România lui Ceauşescu părea „un caz tipic de omor“ chiar şi pentru prizonierii „lagărului socialist“. Deja, în ţări vecine, Cehoslovacia, Ungaria şi mai ales Polonia, îndoiala faţă de viabilitatea istorică a comunismului ca formă de abordare a agendei naţionale şi, desigur, ca prezenţă regională şi internaţională intrase în carantină.

Chiar şi în Rusia lui Gorbaciov, lista de îndoieli, reţineri şi chiar restarturi relative, se impuea tot mai clar pe piaţa internă, regională şi strategică.

Oarecum, excesiv de fundamentalistă, în ultimii ani ai guvernării ceauşiste, România se înscria pe o listă a patologiei curente şi cu nenumărate elemente, pe cât de pitoreşti, pe atât de ruinătoare pe termen scurt, mediu şi, vedem azi, lung…

A venit şi decembrie ’89.

Am scăpat de Ceauşescu. Iluzie. Nu am scăpat de un ansamblu complex, vast şi consistent de contaminare la nivel sistemic, subiectiv şi în practica uzuală.Încă suferim sau doar ne complacem între sechelele vechii lumi recente…

Pe acest fond, reforma din ’90 – ’92, succesiunea de guvernări ambivalente sau doar neputincioase au generat o „lume nouă, numai bună pentru a rata, la nivel istoric, ieşirea la lumină. Un restart structural, printr-o economie viabilă şi reasociere suverană, activă, într-un spaţiu global marcat de transformări adânci, tumultuoase.

În succesiunea lor, diversele sezoane guvernamentale, o colecţie de imposturi şi ratări, numai bune pentru presa de scandal, au generat o lume pe cât de precară, pe atât de perversă. Eşecul, minciuna şi infracţiunea s-au impus ca stări principale, cu practici şi asocieri atotcuprinzătoare care domină lumea în care trăim. Sau credem că trăim…

Iluzia că a nu reacţiona, a nu face nimic, fără reacţie la dinamica negativă, atotcuprinzătoare, a te împăca, în contexte dintre cele mai „ieftine“ cu soarta, (soarta naţiei!), această comoditate colectivă, atotcuprinzătoare s-a impus, nu doar ca o simplă absenţă, s-a impus ca o sursă principală a disoluţiei publice, a regresului sistemic, a unei abandonări generalizate în raport cu interesul public.

Asistăm pasivi şi uşor pricinoşi la una dintre cele mai vaste, adânci şi multiple trădări naţionale practicate nu doar la nivelul unei „elite“ politice de doi bani, dar şi printr-o pasivitate colectivă atotcuprinzătoare. Ca o mlaştină tot mai puturoasă, generatoare de impas adânc pe toate planurile.

Există oare o ameninţare mai gravă pentru România şi populaţia locuitoare menită să ne aducă şi să ne menţină printr-o fandoseală curentă, pe marginea prăpastiei?!

România şi românii nu se află pentru prima dată într-un astfel de impas adânc. Ar putea fi, poate, un nărav naţional de nevindecat, ce survine periodic în contexte critice, care ne duce în pustiu, pas cu pas, chiar dacă apoi, revenim, păgubiţi şi spăşiţi, numai buni de a fi luaţi în stăpânire de straini, de a achita dări şi de a privi de la distanţă cum alţii o duc mai bine-mersi…

Care ar fi „GRAMATICA“ acestei vocaţii pentru a intra în impas, în rătăcire şi pagubă la nivel sistemic şi colectiv?!

O temă gravă. Adânc ignorată de inteligenţii neamului. Vast practicată de parveniţii la zi, pe scaune scumpe, în clădiri bine păzite si servite, larg sustinuţi şi cotizaţi de fraieri.

Iată câteva dintre intrări…

Discordanţa dintre Problemele Reale şi Recunoaşterea Publică

O primă capcană a temei, devenită rutină curentă, o navetă cotidiană între necazuri şi frustrări curente şi acceptarea comodă, între două staţii de metrou… „Asta e, aşa e la noi, la noi nu se poate….

Text care ar merita a fi introdus în imnul naţional…

Avem aici o cazuistică vastă, consistentă şi urât mirositoare, cumulând aspecte răspândite în viaţa de zi cu zi, privite cu superficialitate, într-o obişnuinţă care se suprapune sau chiar se substituie asumării unei normalităţi, pe cât de mediocre, largă răspândite şi uşor puturoase (ca abordare şi efect), o cazuistică  izolatoare în lumea în care trăim. Fără alternative, stări şi fapte menite să conteste şi să contreze semnificativ stările vast instalate.

O lamentare curentă în derularea orarului cotidian, o toleranţă ieftină faţă de slabiciuni şi noile năravuri care au infestat mediul de viaţă. O minciună colectivă trăită lent, cu zâmbetul pe buze, vizionând filme centrate pe melodramă, în cea mai banală şi atotcuprinzătoare „normalitate“…

Normalitatea actuală a devenit o capcană majoră! Consecinţe şi costuri de o mare varietate, implicaţii şi complicităţi domină viaţa publică.

Ne minţim cu drag şi energie unii pe laţii, într-o solidaritate atotcuprinzătoare menită să susţină şi să alimenteze mediocritatea generalizată. Comunismul ceauşist ar crăpa de invidie inspectând conformismul inerţial al prezentului colectiv în care zacem. Un kitsch ospitalier şi profitabil.

Care ar fi temele şi ţintele unei recunoaşteri menite să identifice, clasifice şi să formuleze „fişa de caz, medicală“, a României de azi?!…

Cine ar avea capacitatea, determinarea şi autoritatea să provoace şi să susţină un astfel de demers?

Poate joi…

Discordanţa dintre Recunoaştere şi Asumare

Bariera de netrecut este si în spate! Dar mai ales în faţă, mecanismul ţine manşa din trecutul apropiat. Sau poate ne confruntăm cu un „prezent vast“…

Deci, cine-şi pune „paie în cap“? Interesantă formulare: „Paie în cap“!!

Adică având ceva de tranşat, negativ, păgubos, de ceva vreme, eşti subit disponibil să recunoşti, eventual să-ţi asumi necazul, problemele, contextul în care ai dat-o-n bară.

Poate chiar sursele.

Un mare pas!

Lumea în care trăim este puternic marcată de o practică a „dezvăluirilor“. De la arhiva comunismului ceauşist bogată şi infectă, plină de eroi ai neamului, momente critice şi ieşiri în decor la scandaluri de ultimă oră.

O marfă pe cât de ieftină, pe atât de bine măsluită pentru a fi distribuită cu intenţii dintre cele mai străine de aflarea adevărului. Dar bine consumată de un public rătăcit în confuzie şi „prezirism“ieftin.

Pe de altă parte, nu tot ce avem în arhiva comunismului ’50 – ’90 este toxic şi păgubos. Greu de perceput şi acceptat… Au fost nu puţine implicări colective profitabile pentru interesul public, pe multiple planuri, în care oameni de bună credinţă pentru ţară şi cei din jur s-au dăruit deplin şi definitiv. Deci să nu fim scârţari la nivel generalizat.

Doi…

Nu toate temele, problemele şi sfidările intervalului anterior au dispărut subit, odată cu căderea regimului comunist. Fantomele trecutului apropiat bântuie pe toate meleagurile, la toate nivelurile şi în spaţii de operare cheie. Cine vrea să fie naiv, s-o facă pe banii lui.

Capacitatea de Recunoaştere, la nivel public şi individual, suferă de un mare handicap.

Fiecare, toţi, pe grupuri şi organizaţii am dezvoltat o subcultură, pe cât de energică, pe atât de toxică, în a da vina pe alţii!!

Frica de asumare, nu doar în termeni juridici, ci şi ca prezenţă şi complicitate pasivă la marile erori istorice petrecute şi practicate de întregul popor alături de iubiţii conducători în ultimele decenii reprezintă o sursă şi un mecanism care a dominat, va continua să domine în adânc comportamentul individual şi colectiv în România care este…

Grav. Adanc. Biruitor….

O capcană individuală şi colectivă căreia îi rămânem prizonieri. O victorie perversă a vechilor orânduiri.

Discordanţa dintre Asumare şi Implicare

Costul principal al reţinerii colective de asumare se deversează în disponibilitatea modestă de implicare. Curentă şi mai ales în momente critice, de răspântie.

Implicare la ce?!

Implicarea în recunoaşterea corectă şi completă a stărilor, a surselor şi, mai dificil, a costurilor.

Un dosar greu, copleşitor, evitat şi clasat în aglomerarea de gunoaie cotidiene care inundă viaţa publică, zi de zi.

România rămâne un caz greu de dus în mape standard prin instituţii interne şi internaţionale, nu doar ca limpezime, recunoaştere, dar sub diverse „aspecte“, dintre cele mai toxice, de cuantificare şi trimitere în execuţie.

Implicarea directă, individuală şi colectivă, spontană şi instituţională, în parcurgerea agendei publice pentru România care este, a devenit un „zid al Berlinului“

Desparte două lumi.

Este de netrecut.

Generează efecte, costuri şi surprize de nestăpânit.

Lumea în care trăim azi, în România, este puternic marcată de acest handicap. Disponibilitatea individuală şi colectivă organizată, partizană, non-profit, spirituală, ş.a. rămâne modestă în raportarea, cuplarea directă la profunzimea şi gravitatea „datelor medicale“ incluse în fişa de ţară.

Mâ întreb câţi români deştepţi, informaţi şi responsabili, trecuţi prin viaţă, umblati prin lume, conectaţi multiplu la structuri şi mecanisme operaţionale avizate, înţeleg şi îşi asumă acest dosar.

Mă întreb.

…….

Tot răul spre bine!

Ar putea fi doar o iluzie. Dar, de ce nu, şi un orizont către alte tărâmuri. Până unde ar fi imposibil ca şi România, încă o ţară a noastră, să iasă la liman?! Să găsim căi şi mijloace pentru a depăşi dificultăţi şi regrese îndelung alimentate prin inerţie, ignoranţă, indiferenţă? Să descoperim, în lumea din jur, surse şi deschideri prin care să punem în valoare şi la treabă capabilităţi, disponibilităţi, iniţiative prezente dar ignorate sau marginalizate în trecutul apropiat?!

Să descoperim prezentul!

Ca mod de a fi, autentic, activ şi în deplină asociere cu cei din jur, individual, colectiv şi chiar naţinal?

Pare utopie? Pare naiv?

Nu. Este vorba doar de bun simt, recunoscut şi pus la treabă?

Scuze pentru deranj…

N.B. Ar mai fi 16 discordanţe încă doar bănuite, identificate care rătăcesc pe „radar“…

Le puteţi găsi şi singuri.

Dar revenim.

P.S. Mă bate gândul să adun aceste 170 de texte editate Facebook în site-ul meu „Insectar politic” din 2014. Deci 170.

Ar putea fi o Editură disponibilă pentru acest gest public? 

Dacă are cineva sugestii. Aştept cu interes. Mulţumesc.

www.adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorAndreea Paul: Digitalizarea administrației – România are nevoie de un plan coerent pe verticală

PoliticSebastian Burduja propune o întâlnire cu părţile implicate în problema gunoiului şi constituirea unui grup de lucru

EconomieBogdan Chiriţoiu: 2020 a fost clar un an diferit; pe ansamblu economia noastră a mers surprinzător de bine

ExternMarco Badea: Moștenirea politică a lui Netanyahu nu va fi o națiune mai sigură, ci o societate israeliană profund fracturată, care trăiește în spatele zidurilor

SocialManuela Catrina: Ne luptam cu birocratia, iar unii cred ca hartia e mai safe

EvenimenteAndreea Paul: Digitalizarea administrației – România are nevoie de un plan coerent pe verticală

CulturaIonuț Vulpescu: Proiectul pe care l-am inițiat, prin care mi-am propus să rezolv una dintre problemele dificile cu care se confruntă în special muzeele, a devenit lege!

EditorialCorneliu Vișoianu: Voluntarul și Club România după 10 ani | Bogdan Gavrilă, Spiritul Voluntarului care dă, fară să aștepte răsplată ci doar construiește ”Zero-risk” society



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe