de Dorel Sandor

Are „România- 2014”,  lideri?!  Greu de răspuns…Simplu, n-are. De fapt, ce înseamnă cu adevărat, la nivel de ţară, care este, într-un context critic şi cu nenumărate sfidări: „Are România 2014, lideri ?!” Formularea întrebărilor reprezintă adesea o capcană . Sau o deschidere. Ce alegem?

Abordarea vicleană, (viclenie ieftină) e să apelezi la jocuri interne de partid: „alegeri”, „alianţe”, „fuziuni” şi să ieşi pe piaţă cu cine iese. „IESE” unde? Pentru cine?! Cu ce rol, misiune publică asumată, practicată în timp, cu perspective clare de finalizare?! Cine vrea să fie minţit găseşte în România ţara ideală. Dispunem de o serie lungă de mecanisme bine instalate, practicate cu consecvenţă. Jocuri de culise, compromisuri de cârciumă sau prin hazard personal ( de familie, de gaşcă, de dosar).

Ca sos la o friptură râncedă-reîncălzită mai rămâne o campanie media , între două căderi de avioane, de bursă, de directive UE, scrisori FMI…Produc, pentru cei dispuşi să fie, din nou prestatori de iluziii.

Nimic despre agenda reală, critică, prea adesea ignorată, abandonată cu un zâmbet idiot pe ecranele televiziunilor de serviciu. Nimic despre nevoile acute sau speranţele fireşti ale unei majorităţi tăcute şi confuze (Marele Absent). Nimic clar, competent, asumat şi recunoscut în celelalte capitale despre sfidările spaţiului regional şi global. Tot mai complicate şi acute în derularea lor la zi.

Tradiţia instalată a deplasării atenţiei publice de la temele acute ale realităţii la obişnuitele can-can-uri ale lumii dâmboviţene nu rezolvă nimic. Nici nu-şi propune.

Tema reală e pe cine plasăm la Cotroceni ca să ne facem treaba din 2015. Sau măcar să ne lase în pace…

Alegerile prezidenţiale din 2014, conform dinamicii instalate, sunt menite să consacre, să instaleze profund o mediocritate acumulată constant în ultimii ani în mediul politic romanesc.

Îi mai poate opri cineva?!

Deci. Cum ar arăta profilul de „Lider necesar” în România 2014, asumând poziţia şi viitorul posibil, aproape sigur, pentru o ţară la răspântie?!

Sezonul pre-electoral la prezidenţiale plasează tema în lista VSI (very sensitive issue) ca extensie formală pe cel puţin cinci ani. Cinci ani care mai mult ca sigur nu vor semăna cu cei anteriori.

Va fi următorul  Preşedinte al României un simplu succesor al prezidenţialilor de până acum?!

Va fi o alternativă?! Deci un pas înainte, în acord cu actualul context şi mai cu seamă cu o necesară relansare a României după o succesiune neîntreruptă de regresii şi rătăciri?!

Sau, de ce nu va fi un surogat regresiv, sursă suplimentară de ambiguitate, aiureală şi amărăciune?!

Dacă nu! Care ar fi câteva din dimensiunile unui prezidenţiabil cerut de context, accesibil pentru persoane cu un statut şi trecut recent dovedit. Cu suport şi disponibilitate de a asuma un rol major, nu doar în mediul instituţional sau pe plan intern, dar şi ca parte dintr-un context regional chemat să facă  faţă unor sfidări dure şi costisitoare.

Ar fi de pus in pagina  câteva sugestii, solicitări din perspectivă civică şi desigur, exigenţe fără compromis pornind de la experienţa publică accesibilă tuturor în anii care s-au scurs.

Lista rămâne deschisă referitor la temele propuse. Contextul este critic datorită clivajului  între cele trei componente ale „matricei electorale”: 1. Oferta partinică; 2. Cerinţele realităţii; 3. Percepţia şi suportul public.

În acest anotimp preelectoral, putem observa că oferta partinică este pe cât de agitată, pe atât de lipsită de conţinut, cerinţele realităţii sunt tot mai complicate şi presante, iar publicul  este în vacanţă.

Totuşi, ne vedem de treabă, sau nu!

NB. Voi propune în zilele următoare ceea ce consider de neocolit în definirea „Profilului candidatului prezidenţial în 2014”.

Invit la dialog.