Matei Bogdan

Publicat în 6 noiembrie 2019, 16:10 / 391 elite & idei

+ Observator • + Politic • dorel sandor

de Dorel Șandor

Gramatica de Operare. 1. Risc vs Normalitate. O distincţie necesară între Lume şi Realitate face ordine atît la nivel perceptiv cât şi în modurile de relaţionare şi abordare a vieţii curente. Le corespunde distincţia între identitate şi rol s.a.m.d.

Luate împreună, ca o scenă de joc între normalitate şi risc, avem accesul la diversitate şi dinamică, un spectacol al vietii curente.

„3,14…” – ar fi eticheta pentru un ecran dedicat mulţimii de dificultăţi care însoţesc normalitatea. Cu o influenţă minoră asupra dinamicii generale, efemere, cu origini şi determinisme paralele în lumea de zi cu zi. Cele grave, dominante la zi si cele ”mărunte”, fără sfârşit, care asigura zeama cotidiană.

„Turning Point”. Echilibrul fragil între o Normalitate aflată în impas, cu expunere la expansiunea unor surse şi jucători veniţi din sisteme diferite, alternative, aflate la „concurenţă”.

Un nou început sau doar un sfârşit Decent, cu schimbare de rol, nume, conexiuni. Riscul ţine de lipsa de claritate şi control a finalizării. Orice e posibil.

Criza. Destinaţia finală a jocului, urmare a unor modificări în profunzime a subiectului, inevitabile, un pachet de riscuri care ajung să pună sub semnul întrebării identitatea, rolul, modurile de relaţionare anterioare.

Abandonarea normalităţii se impune ca un preţ si ca o „scară de incendiu”. Ies în prim plan aspecte „uzuale”, creînd astfel spaţiu de joc pentru comportamente ignorate sau subestimate.

Criza scoate la iveală!! Face loc pentru „revelaţii”, pune în prim plan noi jucători, scutură „copacul” de frunze uscate. Cele mai importante transformări includ criza şi riscurile corespunzătoare acesteia ca un mecanism de desprindere de trecut fără a dispune de claritatea asupra viitorului.

Partizanatul, sciziunile, eliminarea din joc, modificarea radicală a ierarhiilor conferă crizei un rol cheie în evoluţie, dincolo de costuri, sacrificii, rupturi depline şi definitive. Progresul prin crize se constituie ca un paradox al realităţii prin noua normalitate pe care o scoate la iveală.

2. Surse de risc

Prin distribuţie şi dinamică se constituie şi se impun ca un adevărat „motor” al mediilor de operare într-o competiţie permanentă cu normalitatea şi evoluţia benefică.

Prezente încă de la început sau acumulate pe parcurs cu o poziţionare adesea surprinzătoare, acestea generează „materia primă” pentru configuraţii critice favorizând conversia negativă a unor resurse de bază.

Sunt adesea favorizate datorita unor decalaje acute între Resursele materiale, instituţionale, procedurale, pentru percepţia, prevenţia şi contracararea stărilor critice.

Acestora li se adaugă şi combinări inerente care extind sau amplifică eterogenitatea cu efect de diminuare a capacităţíi de operare. Sunt prezenţi sau ascunşi factori ostili premergători ai unei concurenţe toxice, mascate de incidente minore cu efect declanşator pentru stări critice cu largă răspândire.

O sursă de bază este tocmai absenţa unei comunicări, comunitare, interregionale, internaţionale referitoare la tendinţele cu o expansiune curentă. Atitudini individuale şi colective, comunitare aflate in discordanţă cu o conduită standard cooperantă, adecvată contextelor critice mobilizează o atmosferă marcată de temeri, orgolii, indiferenţă, inerţie…

Toate acestea „şchiopătând” printre discordanţe culturale, într-o lume tot mai globalizată, lipsită de graniţe, diminuând prezenţa şi influenţa unor autorităţi prezente, active şi recunoscute în mod unitar.

Un alarmism ipocrit ca modalitate de impunere a unor autorităţi fără acoperire, influenţă, impact într-o lume asediată de riscuri.

O reaşezare a unor pericole traditionale (exemplu, incendiile de păduri) se impun subit si fără limite in ameninţări regionale sau chiar globale.

Efectul de contaminare îşi modifică radicală, atât „chimia” interioară cât şi agresivitatea în extindere, penetrare şi impact.

O nouă gamă de disfuncţionalităţi marchează factorii şi serviciile de protecţie, de limitare a riscurilor, cum ar fi sistemul de sănătate, organele de ordine publică, majorităţile parlamentare fragile, impostura media… Cu o gamă largă de implicaţii şi efecte, cu răspândire aleatoare, dificil de clasificat pentru a fi aduse în cadrul normativ, în preocuparea, efortul, coerenţa gestiunii unitare şi productive a siguranţei publice.

Devine astfel tot mai acut decalajul între proliferarea surselor, noutatea în conţinut, dinamică, distribuţie şi capacitatea dobândită, adusă la zi de a restabili un echilibru funcţional rezonabil.

3. Vulnerabilităţi

Pe o piaţă în permanentă schimbare în funcţie de nivelul de expunere la risc în funcţie de profilul priorităţilor, performanţă asumată şi practicată.

Instalate sau efemere corespunzător unor poziţionări distincte şi dinamice mulţimea de „slăbiciuni” invadează ecranul, aburesc fereastra prin care observăm şi judecăm multitudinea de vietăţi şi maşinării care aglomerează spaţiul public sau personal. Unele, moştenite din trecutul real sau imaginar, dominatoare în prezentul manifest, sau cu expunere semnificativă în viitorul posibil, aproape sigur. Transferate din alte câmpuri de operare, uneori evitabile dar adesea inerente ca un cost al asocierilor toxice care deschid expunerea la stări negative.

Expus la persecuţie ca un aspect similar sau prin asociere într-un pachet de modificări negative domină percepţia individuală sau colectivă.

De aici, caracterul sumar şi tardiv al cooperării, o reţinere motivată de teama de contaminare. Nu de puţine ori instrumentalizarea cooperării pentru „salvatori” aduce modificări, noi clasamente, ierarhii. În funcţie de arsenal, producţia, stăpânirea noilor instrumente de gestiune a riscurilor şi ameninţărilor.

O nouă marfă. De elită, scumpă, dificil de integrat în pachete de instrumente şi forme de cooperare internă, regională şi globală.

Iată de ce, vulnerabilităţile, tind adesea să se substituie esenţei jucătorilor…

4. Stări critice

Piaţă riscului conturează identitatea stărilor, uneori o domina agresiv şi provoacă centrări păguboase. Un reducţionism cronic greu de depăşit.

În absenţa unei „subculturi” dedicate, menite să asigure o recunoaştere de rutină, să le clasifice instabilitatea negativă se impune ca particularitatea dominantă. Astfel pot ascunde sfidări grave, menite să modifice nu numai contextul, dar punând sub semnul întrebării praguri structurale de bază.

Fiind nenominalizate, sunt ignorate, un Necunoscut periculos care ne insoţeşte permanent. De veacuri, poate conţine „sămânţa” apocalipsei finale.

Cum definim negativismul stărilor?!

Atinge sever echilibrele curente şi prin aceasta afectează nevoi vitale. Apar subit, surprinzător, deci greu de anticipat, imposibil de controlat.

Constatăm o creştere diversificată a surselor de risc, prin care impactul este acutizat. Multe rămân necunoscute, rătăcim printre efecte, costuri, dispariţii subtile.

5. Reacţii la ameninţări

Una dintre cele mai utile şi de neînlocuit capabilităţi ale fiinţei, semn că e vie, conştientă de pericole şi obsedată de supravieţuire.

Dobândită „natural”, curând dupa naştere, cu evoluţii diversificate in funcţie de rasă, mediul de operare, prezentul vast si pachetul dinamic de relaţionări prin care se defineşte ca viaţă. O dimensiune de bază a „prezenţei” în viaţa de zi cu zi, discret sau ascunsă, ori dimpotrivă, la vedere în spaţiul înconjurător. Colecţia de atitudini şi moduri de operare care mobilizează, uneori marcate de confuzie, instabilitate si adesea contradictorii.

Neliniştea invadează adesea viaţa curentă la nivel individual şi colectiv. Uneori, panica în spaţii inundate de nesiguranţă acaparează efortul de supravieţuire. Epuizaţi, parcaţi in pasivitate, împacaţi cu soarta … sau dimpotrivă, încărcaţi cu o energie toxică prin „expunerea la rău”, răbufnind în răzbunare, tentaţi de distrugere, cu lichidarea sursei şi a riscurilor derivate. Alteori, abandonaţi în masochism, o „plăcere” de a trăi sub stres, de a avea ce povesti celor apropiaţi, de a fi consideraţi o persoană speciala.

Asumarea profesională a riscului, dincolo de simpla reacţie cu scopuri pozitive sau în vecinătatea crimei atinge pragul aventurii ca sumă de pericole depăşite in mod profesionist. În acest fel expunerea la risc generează realităţi distincte, devine obiect normativ, ce încadrează în tradiţii marcate de incidente recente sau îndepărtate, repetate adesea ciclic la nivel de sezon, decenii sau chiar secole.

Conceptualizarea reacţiilor la risc pornind de la interpretare, clasificare pe domenii şi spaţii de operare devine o activitate selectă, uneori, o pasiune, la limita fanatismului şi marchează prezenţa publică, nu doar în momente critice ci ca o sursă de diferenţiere la nivel individual, colectiv, etnic, statal sau comunitar.

Totuşi, dincolo de abordări sofisticate, reacţia la ameninţări îşi păstrează „prospeţimea” în asumarea şi practicarea vieţii de zi cu zi. O inimă sălbatică ce bate dincolo de rigorile simţirii.

6. Noile tendinţe

Prin rutină, tradiţie colectivă, norme si protocoale în realitatea curentă suntem dependenţi de trecut pentru a înţelege, onora şi practica un prezent tot mai dinamic, mai vast, mai „scăpat de sub control”.

În acest context, se conturează o perspectivă inedită, tot mai relevantă în înţelegerea intimă şi de ce nu, mai influentă în gestiunea prezentului.

Viitorul apropiat, un orizont tot mai dinamic, mai complex şi bogat prin accesul la resurse, oportunităţi şi ameninţări se impune. Pe zi ce trece, la nivelul judecăţii, al „bucătăriei” uzuale pentru gestiunea prezentului.

Din spaţiul probabil, „teoretic”, utopic, viitorul capătă particularităti substanţiale şi se impune ca „prezenţă” atât la nivel ontologic cât şi pe piaţa gestiunii unei realităţi în plină emancipare faţă de rutină, tradiţii, identităţi practicate. O piaţă tot mai captivantă pentru asigurarea profitului, a prestigiului, a influenţei. Evoluţii (involuţii) structurale care se derulează în spaţii de operare semnificativă, capătă un rol dominant în ansamblul dinamicii generale, cu un rol tot mai influent pe viaţa curentă, ca dezvoltare, stagnare, regresie.

Datorită lor asistăm la o multiplicare a surselor de risc, nesiguranţa, precum şi la extinderea expunerii pe arii şi nivele multiple, aflate prin tradiţie în afara jocului.

Un faliment generalizat al rutinelor, ierarhiilor acceptate, al formularelor de „viitor” practicabile.

O nouă configuraţie a ponderii şi poziţionării între creativitate, competenţă, control, menita să asigure o ripostă flexibilă la pachetul de tendinţe toxice care invadează lumile în care vieţuim sau doar supravieţuim la nivel regional şi global.

De exemplu, ne confruntăm cu schimbări climatice profunde cu largă extindere şi influenţă asupra vieţii curente, producţiei, consumului şi nu în ultimul rând asupra modului de judecare a practicilor şi judecăţilor îndelung asumate.

Stari care marchează dinamica solului, la suprafaţă şi în adâncime pe arii vaste tulburând rutine altădată incontestabile, în modul de viaţă.

Lista schimbărilor globale în curs de completare prin noul pachet de tendinţe toxice la nivel regional si global se impune în creştere exponenţială.

Probabil trăim deja într-o altă lume pentru care nu avem claritate şi care scoate în parcare modalităţile de percepţie, operare si raportare între lucruri pe cale de dispariţie.

Sesizăm ceea ce dispare, ignorăm ceea ce apare, încă fără nume, rătăciţi într-un incendiar planetar rebel, adesea sălbatic.

Iată câteva aspecte la care ajungi dacă analizezi atent, cu răbdare şi interes ţara în care trăim. România.