Adriana
Publicat în 12 noiembrie 2012, 19:27 / 157 elite & idei

Doru Lionachescu: Eşecul troicii româneşti Preşedinte – Guvern – BNR

Doru Lionachescu: Eşecul troicii româneşti Preşedinte – Guvern – BNR
+ Observator

A căzut ca un trăsnet săptămâna trecută vestea că diriguitorii noştri – preşedintele, premierul şi guvernatorul BNR – au decis să ia din nou bani de la „Troica” păstorită de Fondul Monetar Internaţional.

După ce, cu numai câteva luni în urmă, părea că ne pregăteşte pentru vremuri mai bune cu declaraţii contrare unui nou acord cu FMI, guvernatorul BNR s-a sucit fără nicio explicaţie şi ne pune în faţa ochilor o oglindă îngrozitoare: România nu poate supravieţui financiar pe cont propriu şi nu se poate autoguverna fiscal, cel puţin deocamdată!

Anunţul intempestiv, bulversant al necesităţii unui nou acord cu FMI confirmă însă şi eşecul definitiv al politicilor publice de traversare a crizei, aşa cum au fost aplicate ele în ultimii patru ani de câteva guverne, de BNR şi, în egală măsură, de Preşedinţie. După patru ani de criză aproape fără echivalent ca amploare în Europa, după escaladarea nebunească a datoriei publice – care ne-a transformat peste noapte în cel mai mare client debitor al FMI din regiune -, după tăieri sălbatice de salarii şi majorări nemaiauzite de impozite, economia României abia se târăşte la limita recesiunii de la un trimestru la altul, perspectivele inflaţiei provoacă fiori, investitorii străini se retrag pe capete dintr-o piaţă în care nu mai cred, iar fondurile europene s-au transformat din fata morgana într-o gogoaşă cu glazură infracţională.

Patru ani de lipsă de viziune macroeconomică şi geopolitică, de captivitate mentală în politici monetare călduţe, dar ineficiente, de voluntarism păgubos şi, în ultimă instanţă, de lipsa de voinţă politică pentru schimbare ne-au readus la punctul zero al statelor eşuate: suntem din nou cu căciula în mână la uşa Troicii mondiale, ca şi acum patru ani, dar de data aceasta mai săraci, mai îndatoraţi şi mai lipsiţi de speranţă.

Desigur, judecând lucrurile la rece, ca un finanţist, un nou acord cu FMI este probabil singura opţiune realistă în condiţiile în care timp de patru ani nu am restructurat mai nimic în economie, aparatul de stat e la fel de obez, corupt şi clientelar ca la începutul crizei, iar Europa este împinsă de politicieni bruxellezi fără vlagă în prăpastia dezintegrării. Cred că un nou acord ar fi, de asemenea, şi varianta preferată de FMI pentru a se asigura că ne vom onora prompt obligaţiile enorme scadente anii viitori în contul vechilor împrumuturi.

Dincolo însă de analiza lucidă, trebuie pusă frontal chestiunea responsabilităţii directe a celor pe care i-am ales tocmai pentru a NU ne duce acolo unde ne-au dus. Uciderea speranţei că vom putea ieşi cândva din cercul vicios al îndatorării perpetue trebuie să poarte un nume. Sau două, sau trei. Frazeologia searbădă gen „facem ce e mai bine pentru ţară” nu mai ţine câtă vreme pentru confortul şi bunăstarea unei cleptocraţii de astăzi se sacrifică şansele la prosperitate ale copiilor noştri. Dând la o parte retorica cinică a „necesităţii imperioase” a unui nou acord cu FMI ca (din nou?) „centură de siguranţă”, dezamăgirea şi revolta cetăţeanului contribuabil, a părintelui îngrijorat de ziua de mâine într-o ţară care prin îndatorare se autocondamnă la sărăcie trebuie exprimate clar şi răspicat. Deşi dinamica datoriei publice a devenit principala ameninţare pentru stabilitatea macroeconomică a României, BNR tace mâlc şi abordează contemplativ problema.

Valuri succesive de politicieni atoatecunoscători şi de bancheri centrali în defazaj flagrant cu economia reală şi cu dinamica socială ne amanetează viitorul, angajând România la obligaţii financiare pe care, în ritmul acesta şi cu reformele structurale puse la naftalină, în curând nu le va mai putea onora.

Toate acestea se fac în absenţa unui mandat popular recent şi explicit, fără dezbatere publică şi fără asumarea prealabilă a eşecului politicilor promovate până acum. Este de neînţeles cum un guvern care mai are cel mult o lună de trăit, cum un preşedinte împotriva căruia s-a votat masiv la referendum şi o bancă centrală surdă la gemetele mediului de afaceri consideră că deţin legitimitatea democratică de a agrea astăzi, în prag de alegeri, un nou acord cu FMI! Şi, într-o dovadă supremă de inconsecvenţă, executivul amână bugetul naţional pe 2013, considerându-l prea important pentru a nu fi construit de viitorul Parlament, dar se hazardează să angajeze România într-un contract financiar internaţional care transcende cu mult chestiunea bugetului. Mai înţelege ceva dacă poţi!?

Articol publicat pe www.zf.ro

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

PoliticRemus Pricopie: Este politica o profesie serioasă?

EconomieNovel Research, Editura Club România: Trenduri în reglementări financiare

ExternIulian Fota, despre concluziile summit-ului Biden-Putin

SocialMarian Staș, despre criteriile pentru școlile-pilot: Cel mai important e să vrea și al doilea să poată

EvenimenteVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

CulturaFlaviu Predescu: Marile portrete ale lui Nadar. Expoziție la Timișoara

EditorialCiprian Stănescu: Educația viitorului în realitatea mixtă. Top 3 provocări pentru Generația Z



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe