Adriana
Publicat în 28 mai 2012, 14:11 / 111 elite & idei

Dragoş Tănase: Investitori şi bani există pentru dezvoltarea de proiecte

Dragoş Tănase: Investitori şi bani există pentru dezvoltarea de proiecte
+ Observator

Dragoş Tănase, directorul general al Roşia Montană Gold Corporation a declarat în cadrul emisiunii Business Tour de pe canalul The Money Channel că, în ciuda percepţiei generale, investitori şi bani există pentru dezvoltarea de proiecte, singura problemă fiind că în perioadă de criză economică investitorii sunt mai precauţi în a-şi alege segmentele în care investesc banii. “Daca România nu devine atractivă din punct de vedere al birocraţiei, nu va reuşi să supravieţuiască în această competiţie globală”, a afirmat Tănase, subliniind că deşi există oportunităţi de investiţii în ţară, lucrurile totuşi nu se leagă.
De asemenea, Tănase a dat exemplul investiţiei Mercedes pe care România a pierdut-o, investiţie care ar fi generat 3000 de locuri de muncă directe şi alte 10-12 mii de locuri de muncă, prin efectul de multiplicare.
“Când ai o resursă, dai acea resursă către un investitor care s-o exploateze, dar impui condiţii pentru ca investitorul să găsească soluţii pentru oamenii de acolo”, a explicat Tănase ce ar însemna mineritul modern propus la Roşia Montană, adăugând că RMGC are planuri de investiţii în infrastructură, în turism.
“Cred că exploatarea resurselor naturale trebuie făcută, investiţiile totalizând miliarde de dolari pe care statul nu poate să le facă, iar dacă statul ar avea aceşti bani, i-ar investi în şcoli, spitale, autostrăzi”, a mai precizat Tănase.

Articol publicat pe www.mineritmodern.ro

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe