Adriana
Publicat în 22 martie 2018, 13:10 / 65 elite & idei

Andreea Paul: De ce în an cu creștere economică record în UE nu avem medicamentele minimale absolut necesare copiilor noștri în spitale?

Andreea Paul: De ce în an cu creștere economică record în UE nu avem medicamentele minimale absolut necesare copiilor noștri în spitale?
+ Observator

Șpaga a nenorocit sistemul de sănătate, de sus până jos. Distrugerea capacităților autohtone de producție de medicamente a fost o adevărată crimă. Am avut specialiști de primă ligă mondială pe care i-am alungat în lumea largă. Bugetul public de sănătate a fost adeseori prins în chingile cartelurilor internaționale de medicamente. M-am luat la trântă cu cartelul de pe piața insulinei și am reușit să recuperăm efectiv 10 milioane de euro la bugetul țării: http://www.informatia-zilei.ro/sm/cum-a-contribuit-decisiv-un-deputat-satmarean-la-recuperarea-a-10-milioane-de-euro-la-bugetul-tarii/. O picătură într-un ocean!
România 100 – Imunoglobulină 0…Vaccinuri 0…Citostatice 0. Românii ne mor cu zile, în timp ce sănătatea este doar subiect de bătălie politică, nu al faptelor. Mai știți ceva de Hexi Pharma?! Ba mai văd câte un idiot din Parlament care iese să spună că „sănătatea și educația nu sunt prioritare, ci subiecte de propagandă”. Îți vine să-i…
Criza acută din sănătate este un real subiect de securitate națională. Care națiune mai este atât de dementă încât să nu-și construiască niciun spital timp de trei decenii?! Nici măcar cu fondurile europene puse la dispoziția României pentru spitalele regionale. Nu se pot fura, nu se construiește nimic!
Alergăm cu cei dragi nouă prin spitalele lumii ca să le salvăm viața, de la copii nou-născuți până la bunicii noști. Până când?
Ne bazăm pe puținii voluntari cu suflet și inițiative civice care salvează câteva cazuri. Câteva…Restul pleacă în lumea celor sfinți…
Se refuză informatizarea sistemului public de sănătate și a consumului de medicamente pentru a se putea mătrăși mai departe uriașele bugete publice. S-au pus piedici aberante birocratice la folosirea cardurilor de sănătate care ar fi trebuit să ne simplifice viața în spitale, nu să ne pună pe drumuri ca pe titirezi!
Casa națională de sănătate e un adevărat focar de corupție! Nu se rambursează la timp banii cuveniți companiilor care plătesc din bugetele proprii concediile medicale ale angajaților și dacă nu dau șpagă nu-și văd recuperate sumele cuvenite cu anii! Cu anii! La fel în cazul decontărilor spitalelor, farmaciilor, distribuitorilor! Întârzieri aberante.
Dopăm copiii abuziv cu antibiotice, dar uităm să folosim săpunul și pasta de dinți…uităm să-i învățăm în familie și în școală să se spele pe mâini, pe dinți, igiena minimală, poziția corectă în bancă sau în mers…
Nu poți construi o națiune puternică fără o populație sănătoasă și bine educată. Treziți-vă! Curățați țara de incompetenții și hoții care ne fură viețile! Ce caută directori de spitale numiți politic! Ce caută politica în spitale sau în școli! Ne fură viețile! România, românii și sănătatea lor au nevoie acută de profesioniști și oameni integri.

http://www.andreeapaul.ro/blog/

Ultima ora:

ObservatorRaed Arafat: Livrarea primului lot de ambulante a inceput; cate autospeciale noi va avea sistemul de urgenta

PoliticIurie Leancă: ”Sandu și Năstase încearcă să antreneze și România în luptele politice din R.Moldova”

EconomieDaniel Daianu: What drives illiberalism?

ExternAlexandru Grumaz: George H.W. Bush, Mihail Gorbaciov şi Summitul de la Malta din 1989

EvenimenteCristian Bușoi, organizator al evenimentului „UE 2019-2024: Cum putem sprijini eliminarea hepatitei virale, în conformitate cu strategia globală a OMS și SDGS ale ONU”

CulturaRadu Preda: Memoria dreptăţii

SocialRaed Arafat: Livrarea primului lot de ambulante a inceput; cate autospeciale noi va avea sistemul de urgenta

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe