Ana Iosif
Publicat în 19 martie 2012, 10:59 / 260 elite & idei

Elevii din Republica Moldova vor studia din nou Istoria Românilor

Elevii din Republica Moldova vor studia din nou Istoria Românilor

Ministerul Educaţiei din Republica Moldova a dispus revenirea la denumirea Istoria Românilor în programul şcolar. În prezent, elevii din Republica Moldova studiază disciplina “Istoria”, care cuprinde şi Istoria Românilor.

Potrivit unui ordin al Ministerului, în anul de studii 2012-2013 disciplina se va numi Istoria românilor şi universală, iar un titlu similar vor avea şi noile manuale de istorie.

Ministrul Mihai Şleahtiţchi a declarat că motivul redenumirii disciplinei, la numai un an de la cumularea celor două istorii, este dorinţa de a aduce denumirea materiei în concordanţă cu structura internă a acesteia. “Avem două componente de bază: istoria românilor şi istoria universală şi am considerat că e necesară redenumirea pentru a nu crea confuzii. Deja am anunţat concursul pentru două manuale”, a explicat Şleahtiţchi solicitat de Unimedia.

Structura disciplinei va rămâne aceeaşi: istoria românilor, istoria universală şi istoria locală, însă raportul în predarea unităţilor de conţinut s-a modificat. Conform ordinului Ministerului Educaţiei, dacă până acum istoria universală constituia 50% din volumul informaţiei din manuale, iar istoria românilor – 45%, acum ultimei îi va reveni 55% , celei universale – 40% şi 5% pentru istoria locală.

Iniţial, elevii din Republica Moldova au studiat Istoria Românilor şi Istoria universală. În timpul guvernării comuniste, manualele de istorie au fost înlocuite cu cele de “Istorie integrată”. Istoricii şi profesorii de la Chişinău au criticat dur acest manual, apreciind că acesta a fost elaborat doar cu scopul de a ascunde adevărul istoric despre rădăcinile Republicii Moldova şi pentru a elogia perioada ocupaţiei sovietice. În anul 2011, Ministerul Educaţiei a dispus studierea disciplinei “Istoria”, care cuprindea şi Istoria Românilor şi cea universală.

 

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

PoliticRemus Pricopie: Este politica o profesie serioasă?

EconomieNovel Research, Editura Club România: Trenduri în reglementări financiare

ExternIulian Fota, despre concluziile summit-ului Biden-Putin

SocialMarian Staș, despre criteriile pentru școlile-pilot: Cel mai important e să vrea și al doilea să poată

EvenimenteVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

CulturaFlaviu Predescu: Marile portrete ale lui Nadar. Expoziție la Timișoara

EditorialCiprian Stănescu: Educația viitorului în realitatea mixtă. Top 3 provocări pentru Generația Z



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe