OraNoua.ro
Publicat în 15 martie 2017, 16:36 / 265 elite & idei

Emil Constantinescu a participat la activităţile Academiei de Diplomaţie Culturală din Berlin

Emil Constantinescu a participat la activităţile Academiei de Diplomaţie Culturală din Berlin

În perioada 8 – 12 martie 2017 preşedintele Emil Constantinescu a participat la activităţile Academiei de Diplomaţie Culturală din Berlin, pe care o conduce în calitate de preşedinte. Academia de Diplomaţie Culturală din Berlin a desfăşurat primul program complex de educaţie superioară (masterat, doctorat) pe plan mondial în domeniul diplomaţiei culturale. În cadrul Academiei funcţionează din 2014 un campus al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj şi din 2015 un campus al Universităţii din Bucureşti, deschise în prezenţa rectorilor celor două universităţi. La programul de educaţie superioară în diplomaţie culturală au participat universităţi din Italia, Germania, Marea Britanie şi studenţi de pe şase continente.

 

Având în vedere că în acea perioada preşedintele Emil Constantinescu nu se afla în ţară şi că în ultimele zile s-a creat o imagine denaturată asupra Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului prin omisiunea unor adevăruri, Cabinetul preşedintelui Emil Constantinescu doreşte să facă unele precizări şi să prezinte o serie de informaţii necesare pentru o mai bună cunoaştere a realităţii:

 

  1. Ideea înfiinţării unui Institut de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului la Bucureşti a fost propusă iniţial de prof. Emil Constantinescu Boardului World Academy of Art and Science pentru a crea un centru permanent de excelenţă al WAAS, care să dea un impuls cercetării rădăcinilor culturii, ştiinţei, religiei şi democraţiei occidentale şi relaţiilor create timp de milenii între culturile popoarelor din această zonă (anexa 1). Importanţa acestei iniţiative a fost confirmată de succesul conferinţei „Levantul, leagănul diplomaţiei culturale. Redescoperind Mediterana” organizată la Bucureşti, cu sprijinul Parlamentului României, care s-a bucurat de prezenţa unor prestigioase personalităţi academice din ţară şi din străinătate (vezi anexa 2). De acelaşi succes s-au bucurat conferinţele organizate la sediul ONU din New York şi la sediul UNESCO din Paris, la care preşedintele Constantinescu a fost invitat în calitate de chairman şi autor al Levant Initiative for Global Peace. La invitaţia preşedintelui Emil Constantinescu au răspuns importanţi lideri ai religiilor abrahamice, iudaice, creştine, musulmane şi din elita academică mondială.  Apelul pentru O nouă cultură a Păcii bazată pe reevaluarea tradiţiilor din zona Levantului, lansat de preşedinţii Senatului şi  Camerei Deputaţilor din Parlamentului României cu ocazia Conferinţei de la Bucureşti a fost preluat de Coaliţia Inter-Parlamentară pentru o Etică Globală, susţinut prin semnăturile a 38 parlamentari din Consiliul Europei reprezentând toate orientările politice. Secretarul general ONU, directorul UNESCO, preşedinta Adunării Parlamentare UNESCO au participat personal la manifestările conferinţelor Levant şi au acordat susţinerea lor acestui proiect. Conferinţele s-au bucurat de prezenţa ambasadorilor României la ONU, Simona Miculescu şi Ion Jinga şi ambasadorului României la UNESCO, acad. Nicolae Manolescu.
  2. Din Consiliul Ştiinţific al ISACCL fac parte, conform anexei 3, personalităţi academice prestigioase din România şi din conducerea Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă. Membrii Consiliului Ştiinţific nu sunt salarizaţi.
  3. Numărul de posturi aprobate prin Legea de înfiinţare reprezintă minimul legal pentru a putea funcţiona sub conducerea unui director executiv. Posturile de cercetare precum şi cele administrative vor avea caracter contractual şi se vor ocupa prin concurs.
  4. La dezbaterea din cadrul Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport, preşedintele Academiei Române, dr. Ionel Valentin Vlad, a prezentat susţinerea oficială a proiectului de către conducerea Academiei Române (vezi şi lista de susţinători, anexa 4).
  5. În forma votată de plenul Senatului, în ziua de 6 martie 2017 s-a ţinut cont de observaţiile din cererea de reexaminare a preşedintelui României.
  6. Referitor la Memorandumul aprobat de Guvern pentru susţinerea de către Ministerul Educaţiei a activităţii derulate pe plan extern de către preşedintele Emil Constantinescu, în cadrul forurilor de conducere a Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă, a World University Consortium şi a Academiei de Diplomaţie Culturală din Berlin, aceasta are în vedere exclusiv acoperirea costului biletelor de avion şi a cazării, pentru fiecare deplasare se prezintă rapoarte de justificare şi decont. Cotizaţia de membru al Boardului WAAS şi orice alte cheltuieli sunt acoperite personal de prof. Emil Constantinescu.
  7. În ceea ce priveşte activitatea de diplomaţie publică şi culturală pe care preşedintele Emil Constantinescu o desfăşoară pentru promovarea intereselor României, vezi anexa 5. Toate cheltuielile sunt suportate de organizatorii respectivelormanifestări.
  8. Prin crearea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului şi participării universităţilor din România la educaţia superioară în domeniul diplomaţiei culturale, prof. Constantinescu doreşte să transfere rodul activităţilor sale în elita universitară şi academică mondială din ultimii 27 de ani actualei generaţii de cercetători români din domeniul ştiinţelor umaniste şi să contribuie la sporirea prestigiului ştiinţific al României pe plan european şi mondial. Aceste acţiuni nu au nicio legătură cu disputele politice sau cu diferite grupuri de interese şi orice interpretare în acest sens nu poate decât să le coboare în derizoriu.
  9. La întoarcerea de la Conferinţa de la Berlin, ce se desfăşoară între 8 – 12 martie şi de la Forumul de la Baku, din 14 – 18 martie 2017, preşedintele Emil Constantinescu va organiza o conferinţă de presă pentru a furniza toate informaţiile necesare celor interesaţi.

 

9 martie 2017

Alina Stan, consilier

 

Ultima ora:

ObservatorClara Volintiru: Rule of Law Conditionalities in the EU – from the Cooperation and Verification Mechanism (CVM) to the new monitoring mechanisms in the European Union

PoliticEmil Constantinescu: „Ne-a permis ca timp de 75 de ani să nu mai fie un alt război mondial”

EconomieSERGIU OPRESCU: ”TREBUIE SĂ EVITĂM SĂ MAI CHEMĂM CRIZELE ALTORA ÎN ROMÂNIA PRIN MĂSURI NESUSTENABILE”. BĂNCILE AU CA PRIORITATE ZERO CREȘTEREA INTERMEDIERII FINANCIARE

ExternAlina Inayeh: România și Bulgaria, puse la colț pentru obediență. Polonia, exemplu pozitiv

EvenimenteClara Volintiru: Rule of Law Conditionalities in the EU – from the Cooperation and Verification Mechanism (CVM) to the new monitoring mechanisms in the European Union

CulturaTeodor Baconschi, Adrian Papahagi, Radu Preda, Mihail Neamţu și alți intelectuali au contribuit la primul număr al Revistei Horeb, editată de Episcopia Hușilor

SocialMihai Toader-Pasti: Continuăm să ajutăm la schimbarea mediului construit și la educarea unei noi generații

MoldovaIulian Chifu: Chişinăul, pândit de sancţiuni economice şi politice pe scară largă



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe