Matei Bogdan
Publicat în 22 ianuarie 2020, 20:58 / 124 elite & idei

Emil Constantinescu: „Ne-a permis ca timp de 75 de ani să nu mai fie un alt război mondial”

Emil Constantinescu: „Ne-a permis ca timp de 75 de ani să nu mai fie un alt război mondial”

„NATO este organizaţia care ne-a permis ca timp de 75 de ani de la încetarea celui de-al Doilea Război Mondial să nu mai fie un război mondial şi să fie depăşite şi alte conflicte”, a declarat, vineri, fostul preşedinte al României Emil Constantinescu, invitat special la conferinţa Bucharest Model NATO (BMNATO).

Generaţiile implicate în lupta pentru valorile democraţiei şi pentru recăpătarea libertăţii

„Cât de importantă este viaţa, cât de important este să trăieşti în pace. Şi cred că acesta este lucrul la care trebuie să ne gândim la o astfel de întâlnire care simulează, să spunem, un summit NATO. Pentru că dacă există ceva important în această organizaţie, a fost faptul că această organizaţie şi nu altceva ne-a permis ca timp de 75 de la încetarea celui de-al Doilea Război Mondial să nu mai fie un război mondial şi să fie depăşite şi alte conflicte regionale, locale, interne, uneori cu consecinţe tragice sau alte fenomene de tipul terorismului, dar nu o conflagraţie mondială de asemenea dimensiuni, cum a fost al Doilea Război Mondial”, a spus Emil Constantinescu, citează Agerpres.

„Punctul de cotitură. România-NATO 1996-2000”, proiectat cu ocazia evenimentului

La conferinţă au mai luat parte general maior Adriean Pârlog şi Alex Şerban, specialist de comunicaţii, preşedinte al consiliului euro-atlantic în Romania, consilier al primului-ministru cu privire la NATO şi la probleme de securitate naţională.

Cu ocazia evenimentului a fost proiectat filmul „Punctul de cotitură. România-NATO 1996-2000”, realizat de către SC Studio Video Art în colaborare cu Fundaţia Română pentru Democraţie.

Ameninţări cu care şi România se poate confrunta

Conferinţa BMNATO este organizată din 2015, în Bucureşti, şi îşi doreşte să reproducă summit-urile Alianţei Nord-Atlantice. Scopul acesteia este familiarizarea noii generaţii cu problemele militare cu care s-ar putea confrunta statele membre ale Alianţei.

Discuţiile din cadrul conferinţei îi pun în temă pe participanţi în legătură cu ameninţări cu care şi România se poate confrunta.

dcnews.ro

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: Urmatoarea rupere de Occident va fi, mai intai, pe vector tehnologic?

PoliticNicușor Dan: Opţiunea mea pentru alegerile de duminică este Partidul Naţional Liberal

EconomieMirela Iovu: Impactul disruptiv al tehnologiei asupra industriei bancare in era post-Covid!

ExternThierry De Montbrial, senior Adviser Club România, a fait de L’IFRI de 2ème Think Tank le plus influent du monde

SocialOvidiu Nahoi: Și dacă, totuși, trăim în cea mai bună perioadă din istoria României?

EvenimenteMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a oferit Înaltei Curți de Casație și Justiție una din cele 8 copii autentificate ale fundamentului legislației moderne – Magna Carta

CulturaCristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Urși”

EditorialVasile Pușcaș: Un proiect jurnalistic pentru Unire



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe