Matei Bogdan
Publicat în 16 octombrie 2019, 13:14 / 412 elite & idei

Eugen Tomac: Astăzi vom discuta cu premierul desemnat pe marginea agendei privind învestirea viitorului Guvern

Eugen Tomac: Astăzi vom discuta cu premierul desemnat pe marginea agendei privind învestirea viitorului Guvern

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, pentru AGERPRES, că miercuri după-amiază va avea o întrevedere cu premierul desemnat Ludovic Orban pentru discuţii pe marginea agendei ce ţine de învestirea viitorului Guvern.

El a precizat că întâlnirea va avea loc la ora 16,00, din partea PMP urmând să participe şi preşedintele executiv Marius Paşcan.

„Am discutat cu premierul desemnat, domnul Ludovic Orban, şi am stabilit ca în cursul zilei de astăzi să avem o întrevedere, pe care am acceptat-o cu multă plăcere, şi urmează să discutăm pe marginea agendei ce ţine de învestirea viitorului Guvern. Noi ne-am exprimat punctele noastre de vedere cu privire la priorităţile PMP la întâlnirea cu preşedintele Iohannis şi, cred eu, că sunt importante pentru ţară, legat de alegerea primarilor în două tururi, reducerea numărului de parlamentari la 300 şi, bineînţeles, crearea unui minister pentru relaţia cu Republica Moldova, ca să dăm o nouă dimensiune relaţiei cu Republica Moldova, care a fost abandonată de către Guvern în ultimii ani. Vom discuta pe marginea acestor priorităţi şi, în urma discuţiilor pe care le vom avea, acest prim contact, vom fi în măsură să vă spunem cum vede şi premierul desemnat aceste obiective pe care noi ni le-am asumat”, a precizat Tomac.

Întrebat dacă priorităţile PMP reprezintă şi condiţii pentru votul de învestire în Parlament a noului Guvern, el a răspuns: „E poate mult spus condiţii, sunt chestiuni care reprezintă obiective esenţiale pentru noi, pentru ca viitoarea majoritate să dea un nou semnal către societate, un semnal care este aşteptat după dezastrul pe care îl lasă în urmă Guvernul Dăncilă”.

„Pe de altă parte, suntem conştienţi că România are nevoie de un nou Guvern. Politicienii trebuie să găsească un consens pentru a da ţării un nou Guvern, pentru că de mai multe luni de zile la Palatul Victoria există o criză guvernamentală şi noi vrem să avem aceste discuţii exact în această cheie – cum putem depăşi acest moment, pentru că PNL a fost iniţiatorul moţiunii, dar nu a reuşit, fără voturile PMP, de exemplu, nu ar fi trecut şi noi am fost în echipă completă, tocmai de aceea mergem la aceste discuţii cu gândul de a găsi un consens, astfel încât să putem da câta mai rapid ţării un Guvern”, a afirmat Eugen Tomac.

Preşedintele PMP a spus că varianta participării la guvernare ţine de o decizie a forurilor statutare ale partidului.

„Subliniez, este un prim contact pe care-l avem cu colegii de la PNL, având drept temă de discuţii viitorul Guvern. După această discuţie, voi fi în măsură să vă spun mai multe elemente, pentru că toate aceste decizii se iau în forurile statutare ale partidului”, a punctat Tomac.

Ultima ora:

ObservatorIulian Chifu: Blestemul liderilor încastrați în politicile de război. Cazurile Putin și Netanyahu

PoliticVictor Negrescu, negociatorul-șef al PE pentru bugetul UE 2025, a început negocierile cu reprezentanții Comisiei Europene și Consiliului UE: Trebuie să trecem de la programe pe hârtie la acțiune în teren

EconomieBogdan Neacșu: „Există o corelaţie directă între nivelul educaţiei financiare şi bunăstarea economică individuală a cetăţenilor”. Scopul strategiei naționale și cum te ajută alfabetizarea financiară

ExternIulian Chifu: Blestemul liderilor încastrați în politicile de război. Cazurile Putin și Netanyahu

SocialCsibi Magor: Cel mai mic task ne poate încărca în momentele în care înțelegem sensul acțiunilor noastre

EvenimenteAlexandru Giboi: The Delphi Economic Forum was a good opportunity to discuss disinformation, media literacy, media independence & the financing of public media

EditorialFloriana Jucan: Cum a devenit Ilfovul sursă de inspirație în lume. Hubert Thuma, despre tripleta nemțească Iohannis-Hellvig-Thuma – Sunt român!

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, Tudor Giurgiu (sezonul 3, episodul 30)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe