Matei Bogdan
Publicat în 9 septembrie 2020, 16:21 / 51 elite & idei

Flaviu George Predescu: În serile de septembrie mai cântă greieri întârziați

Flaviu George Predescu: În serile de septembrie mai cântă greieri întârziați

Într-o scriere mai veche, eseul Cele două iubiri ale mele, scris în urmă cu aproape zece ani și publicat în Chezășie pentru libertate, scriam și ceva de genul „căci numai la București vara ține și în septembrie, dacă îi arăți că o iubești”. Rima este involuntară, dar informația este adevărată și merită discutată.

Pentru mine, cele mai frumoase escapade la mare, din perioada 2011-2017, au fost în luna septembrie, căreia mi-e greu să-i zic și răpciune (pentru că în mod incorect mă duce cu gândul la cuvântul răpciugos), deși răpciune are proveniența în latinescul raptionem, care înseamnă seceriș.

Dar altceva voiam să scriu despre această lună de vară suplimentară a Bucureștiului. E vremea când nu este nici cald, dar nici frig, iar cerul este de un albastru purificator. N-am văzut niciodată un cer mai optimist ca cel de septembrie. Știu că prin 2012 și 2013, ultima scaldă în mare am făcut-o în 30 septembrie, la Eforie Nord. Tot pe atunci, dar nu în același an, am scris un scurt poem pe care l-am publicat în Obsesia gesturilor, care sună cam așa: „Vreme de zmeu la Eforie/ Nebună vara se joacă”. Era tot un septembrie splendid, care se încăpățâna să păstreze în sine o vreme bună, dar mai ales nostalgia recentei veri. Analizând acum aceste mici frânturi de viață care au devenit literare, desigur că nu sunt singurele, despre luna septembrie și rolul jucat de această perioadă în creativitatea mea, mă întreb dacă nu cumva blândețea acestei luni a secerișului este, de fapt, cadoul de a putea privi peste umăr, spre vara care a trecut și totuși de a trăi în prezent. E un fel de răspuns la nostalgia verii, luna septembrie. Ești melancolic? Dar uite, încă e soare deci bucură-te!

Străzile, briza care adie, toate fac parte din specificitatea care compune acest decor unic. Dacă cineva ține cu adevărat încă poate să mai facă o baie în mare și să străbată Câmpia Română, apoi Podișul Dobrogei spre a se arunca în valurile moi, prietenoase. Cum litoralul era mult mai liber în septembrie, în perioada anilor despre care am vorbit. Dacă vara fusese una iluzorie mă întristam. De pildă, dacă în aprilie sau în mai, visam ca în poemul „Vara responsabilă” care are versurile „Ce îmi vei aduce vară/ cu soarele tău și cu briza ta/ Ce îmi vei cere să-ți dau și ce îmi vei lua…” din Moartea prematură a unei veri, scris în 2009, puneam presiune pe mine că vara are datoria să-mi aducă fericire. Sigur că din septembrie, privind înapoi spre vară, încercam și sentimente de tristețe. Septembrie iarăși mi le modifica și, prin tot ce însemna, mă făcea să mă simt mai bine. Practic, septembrie avea darul să transforme neîmplinirile verii tocmai trecute în ceva fericit. Culmea, datorită nostalgiei pe care o trăiam, dar și a decorului de albastru eterogen cu frunze care începeau să pălească și care se confundau cele încă verzi, simțeam o bucurie diferită de aceea trăită în timpul verii.

Acum oamenii stau la terase, se bucură, devin conștienți de cadoul acesta care este soarele și care, într-adevăr, devenit mai blând este tor mai căutat. Razele se stropșesc atât de năsucurilor copiilor din cărucioare și de pe triciclete, cât și pe ramele de ochelari, manșete, bărbii și buze, frunți, turle de biserici, tocuri de ușă sau resturi de pizza rămase pe o masă. Și lumina aceasta de septembrie care parcă devine tangibilă ne bucură și ne unește. Se mai reduce competiția dintre noi și parcă devenim mai comunicativi chiar și atunci când nu o facem prin cuvinte.

Mai sunt momente în care am scris despre septembrie în toți acești ani. Țin minte și de o plimbare făcută pe strada Toamnei, undeva prin 2015. Atunci când am găsit și o poartă pe care scria „Te iubesc”. Parcă intrasem brusc într-o altă lume. Cam așa și era. Cred că ar fi o delectare pentru cei care trăiesc sau vin la București câte o plimbare pe strada Toamnei sau pe străzile care formează Cartierul Armenesc, pe Silvestru și pe multe altele, acolo unde toamna capătă o expresie aparte. M-aș face ghidul lor în a bâjbâi prin acest univers în care razele de soare și frunzele galbene cad pe străzi și pe acoperișuri. În serile de septembrie mai cântă greieri întârziați, care parcă au pierdut din putere și s-au risipit. Dar razele de a doua zi ne readună pe noi.

București, 6 septembrie 2020

Ultima ora:

ObservatorMarian Murguleț: SMART-Edu – apel la acțiune pentru a pregăti copiii de astăzi pentru meseriile care nu s-au inventat încă

PoliticRadu Carp: Alegeri în pandemie – exemplul Lituaniei

EconomieIonuţ Stanimir: 10 companii au fost selectate pentru a treia grupă a programului de start-up-uri a Acceleratorului BCR-InnovX

ExternAlexandru Grumaz: Ce urmează pentru Erdogan după estul Mediteranei şi Caucaz?

SocialMarian Murguleț: SMART-Edu – apel la acțiune pentru a pregăti copiii de astăzi pentru meseriile care nu s-au inventat încă

EvenimenteGratian Mihailescu, despre proiectul @ROeVOLUTION

CulturaCristina Popescu: „Tratatele de Pace de la Paris, 1919–1920”

EditorialAlexandru Lăzescu: Propaganda „verde”, de la scenarii idilice la impactul cu lumea



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe