Matei Bogdan
Publicat în 6 mai 2020, 17:48 / 47 elite & idei

Flaviu George Predescu: O dimineață de sâmbătă

Flaviu George Predescu: O dimineață de sâmbătă

Sâmbăta dimineața, aproape de fiecare dată, liniștea mă emoționează. Au fost și momente în care starea mea sufletească nu era bună, dar numai pentru că aveam tot felul de așteptări. Mai demult, îmi plăcea să citesc poezii, să rămân răsturnat lângă vreo congeneră și să citesc, să împărtășesc cu ea, nu neapărat să o impresionez. De fapt, cred că așa am și funcționat, ca un fel de propagandist al cuvântului. Mi-a făcut bine să le citesc celorlalți.
Acum, îmi dau seama că una dintre marile greșeli pe care le facem este să ne reinventăm, în ghilimele, istoria, doar pentru a face pe placul prezentului. Nu e valabil doar pentru firile poetice, ci orice om sensibil are nevoie să respire din aerul libertății și al alternativei, din veniri și din plecări, apoi din întoarceri și reîntoarceri.
Avem, din păcate, idei preconcepute despre aproape orice. Dau numai câteva exemple: dacă te-ai măritat/însurat sau ai intrat într-o relație de cuplu, prioritățile se schimbă. Ți se pare că totul va trebui să se învârtă în jurul angajamentului și al contractului formal sau informal pe care tu îl ai cu respectiva persoană. Or, această concepție este total greșită și noua generație a gândirii de cuplu va trebui să schimbe această abordare, altfel va ajunge o generație bolnavă, cu comportamente reflexe, de tip șablon, prinsă în triste repetiții de scenariu ale comportamentului antecesorilor.
Dezvoltarea pe orizontală este mai mult ca oricând necesară. Prieteniile și relațiile sociale nu trebuie să moară, ci trebuie protejate și ajutate să se dezvolte și să devină ele însele suport pentru întreg „harnașamentul” vieții de zi cu zi. La dracuʼ, de ce aniversăm Unirea? De ce nu aniversăm diviziunile, separările, cotloanele, grotele? Ideea de conectare cu ceilalți și a celorlalți cu tine este vitală.
Îmi place ca sâmbetele dimineața să fie diverse și emoționante, să aducă noul și să păstreze aerul vechiului, hrană pentru dualitatea naturii mele de visător. Izbit de realități funcționale, părți din sisteme, bucăți de rutină, simt că înnebunesc și mă răzvrătesc. Tocmai de aceea, indiferent ce mi s-ar zice, eu voi rămâne un căutător și un deschizător de drumuri pe care, poate, tot eu le voi închide și redeschide la loc. Mă fascinează ideea de prietenie sinceră, este sentimentul la care fug cel mai adesea tocmai pentru că am crescut în mijlocul unui spațiu în care atașamentele generatoare de dependență m-au făcut să înțeleg și bunele, și mai puțin bunele părți ale unei prietenii. Mi-au trebuit însă decenii și foarte multe investiții în formarea mea. Sinusoidal, m-am autoformat sub aspectul experiențelor educaționale și de-o verticalitate prostească în ceea ce privește relația cu ceilalți. Tocmai aici a fost problema, faptul că mi-a fost dificil să mimez și, astfel, să-mi creez o realitate paralelă unde să fug. Or, eu n-am putut face asta, realitatea mea a fost mereu cu mine, cu bunele și cu relele ei.
Sunt nefericit când nu pot scrie. De multe ori, sunt nefericit și când nu sunt, dar și când sunt singur acasă, când nu mă pot hotărî cum să fac, să mă duc sau să nu mă duc undeva. Spre exemplu, de ce să părăsesc spațiul intimității unei locuințe atunci când scriu sau când vreau, de pildă, să retrăiesc o emoție, fie și amoroasă, atunci când am nevoie de asta tocmai pentru a trăi și a fi eu?
Îmi este dificil, atât în cuplu, cât și în singurătate, stranie combinație sau absolut firească, și fără ca nimeni să greșească față de mine cu ceva, mă închid și mă înstrăinez, nu pentru mult timp, dând în paștele mă-sii toată viața asta plină cu de toate, dar lipsită de libertate.
Scrisul este și construcție, consecvență și disciplină, dar este și spontaneitate și, atunci, pentru cei care se află în cupluri cu oameni extraordinari, care nu mai știu cum să meargă pe vârfuri sau să nu existe, tot dificil rămâne demersul de a scrie fără ca în perimetrul tău să nu existe nici urmă de om fizic și, culmea, o multitudine de spirit, printre care și omul pe care tocmai l-ai gonit pentru a putea scrie. Asta este și rămâne o dificultate. Așa că să mă mai scutească ipocriții care spun că le pot face pe toate în prezența partenerilor lor, ba chiar se bucură și sar în sus. Nu pot nici unii și nici ceilalți, bieți mincinoși în primul rând cu ei înșiși, care vor să înrămeze situații ideale și să se laude cu poze tot mai prăfuite și tot mai îndepărtate de realitate. Mulți dintre aceștia devin administratori, atât și nimic mai mult, simpli și banali administratori, niște bătrâni biologici băgați în trup de tineri (încă), perindându-se într-o rutină sau alta. Or, cel care scrie, moare dacă se blochează în rutină. Examenul lui sunt noul și alternativa, chiar dacă păstrează o constanță absolut necesară.
Proștii cu prea mult bun simț, ca mine, dar totodată zvârcoliți de sâmburele noului, al dorințelor și, implicit, însetați de însingurarea utilă creativității și apoi de partenera stabilă cu care să vorbească multe, sunt niște bieți suferinzi. Intră astfel în malaxorul vieții și mor la fel ca toți ceilalți, ba uneori și mai tragic, tocmai pentru că mor știind că n-au putut.
Cei mai mulți mor neștiind nici ce n-au putut.

O dimineață de sâmbătă

2017

Din cartea finalizată dar încă nepublicată O dimineață de sâmbătă (Eseuri despre iubire 2013-2020)

Ultima ora:

ObservatorLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

PoliticLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

EconomieRăzvan Nicolescu: Mizele regionale ale jocurilor din energie (Op-ed)

ExternDan Mihalache: Nu uitați să aplicați în următoarea perioadă pentru a vă proteja dreptul curent de a locui, munci și studia în Marea Britanie

SocialGeorge Butunoiu: Realitatea la zi – Minte-mă frumos! Mituri și ipocrizie în lumea corporatistă – George Butunoiu

EvenimenteMarian Murguleț: Videoconferința „Digitalizarea României și Tehnologia 5G” / „Cartea electronică de identitate va face ireversibilă transformarea digitală a României”

CulturaCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație joi, 2 iulie 2020, emisiunea de mărci poștale Animale tip leopard

EditorialMirela Iovu: Efectele disruptive ale COVID-19. Digitalizarea, noul model de afaceri in contextul pandemiei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe