OraNoua.ro
Publicat în 12 iunie 2013, 10:36 / 193 elite & idei

Florian Bichir: Turcii şi geamiile româneşti

Florian Bichir: Turcii şi geamiile româneşti

de Florian Bichir

Ca un şablon mental, atunci când vine vorba despre minorităţi, românii se gândesc în primul şi în primul rând la maghiari. Cel mult la minoritatea rromă. Asta ca şi cum nu am avea pe teritoriul României şi sârbi, croaţi, polonezi, turci, tătari sau lipoveni. Conform rencesămintelor, în prezent, nu mai puţin de 18 minorităţi. 18 comunităţi etnice vieţuiesc în ţara noastră.

Printre cele mai loiale faţă de statul român a fost minoritatea turco-tătară, care a sărbătorit recent 100 de ani de la inaugurarea Marii Moschei de la Constanţa. Construită între 1910 şi 1912, Marea Moschee mai este cunoscută drept Moscheea Carol I şi a fost inaugurată la 31 mai 1913, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Familia regală a dorit astfel să marcheze acest eveniment pentru a le răsplăti musulmanilor loialitatea faţă de statul român. Moscheea Carol I este prima construcţie din beton armat realizată în România, după planurile inginerului Gogu Constantinescu şi sub îndrumarea arhitectului Victor Ştefănescu, care a avut drept model Moscheea Konya din Anatolia. Stilul folosit de artizani îmbină elementele egiptene cu cele bizantine, dar și cu ornamente româneşti care dau unicitate impunătorului edificiu. Moscheea a fost ridicată pe locul fostei Geamii Mahmudia, din 1822. Minaretul, construit în stil maur, are înălțimea de 47 de metri, iar scara interioară numără 140 de trepte până la locaşul muezinului, de unde se anunţa ora de rugăciune în trecut.
Fidelitatea musulmanilor faţă de statul român, faţă de comunitatea majoritară este descrisă perfect de o poveste pe care Răzvan Bucuroiu mi-a spus-o, iar eu nu ezit să o împrăştii tocmai din respect faţă de această minoritate fabuloasă. Prin 1894, Take Ionescu, ministrul Instrucţiunii şi Cultelor, s-a trezit la uşa cabinetului său cu primarul din Medgidia, Kemal Hagi Ahmet. Turcul, disperat de imobilismul autorităţilor, luase, aşa cum se procedează şi în ziua de azi, drumul Capitalei cu jalba în proţap. Primarul turc era supărat că, în timp ce moscheea din oraşul Medgidia era terminată de ani buni, biserica creştină românească stagna pe motiv de lipsă de fonduri. Inevitabil, de la minister sosea răspunsul că nu sunt bani. Turcul Kemal şi-a luat fesul cel bun, şi-a aranjat şalvarii şi s-a prezentat la ministru în audienţă.
Take Ionescu l-a ascultat cu o atenţie prefăcută, iar apoi l-a chemat pe şeful său de cabinet. Cu acesta, ca şi în zilele noastre, avea o înţelegere. În funcţie de primele cuvinte ale ministrului, şeful de cabinet ştia ce să răspundă. „Nu mai avem bani?”. „Nu mai avem, Excelenţă”, a venit răspunsul, iar turcul a fost expediat discret afară. Problema nu se putea rezolva, deşi, oficial, ministrul i-ar fi dat cu dragă inimă bani. Pe holul ministerial, Kemal nu putea să-şi revină, năuc de răspunsul primit. Roşu la faţă, precum fesul pe care-l purta cu mândrie, turcul a dat din nou buzna în cabinetul lui Take.
În sufletul bătrânului musulman se lăsase negura, iar cuvintele, şi aşa puţine, pe care le ştia în româneşte nu-i mai veneau în minte. Nu putea înţelege de ce ministrul nu putea face ceva pentru acea „geamie română” dacă el, musulman, se agita atât, în numele creştinilor din oraşul pe care-l conducea. „Ce fel de român şi creştin sunt? Ruşine!”, i-a strigat turcul în faţă lui Take, după care i-a arătat obrazul. Jenat, Take a înţeles gafa făcută, l-a calmat pe turc cu un pahar cu apă rece şi l-a chemat din nou pe şeful de cabinet. „Mai avem bani?”. „Mai avem, Excelenţă”. Şi uite aşa, datorită primarului Kemal Hagi Ahmet, turc, dar care iubea România ca ochii din cap, în 1898 s-a terminat şi biserica ortodoxă din Medgidia.
La peste un secol de la această întâmplare memorabilă, situaţia este aceeaşi. În sensul că fiecare ministru are aranjamente cu şeful de cabinet. Ne lipsesc însă primarii „turci”, devotaţi comunităţii, dar şi miniştrii cu obraz. Ne lipseşte solidaritatea umană, poate chiar sentimentele. Într-o lume unde solidaritatea a murit, ţip şi eu gâtuit precum bătrânul Kemal: „Ce suflet de ghiauri aveţi!?”

Florian BICHIR este doctor în teologie şi doctorand în ştiinţe politice. În martie 2012 a fost ales de Parlamentul României membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), cu rang de ministru secretar de stat, pentru un mandat de 6 ani.

Ultima ora:

ObservatorCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

PoliticDragoș Preda: #DezvoltamPrahova #DezvoltamPrahovaInteligenta

EconomieCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

ExternBarbu Mateescu: ”Anti-contemporaneitatea face un pas înapoi”

SocialCsibi Magor: Am avut cu toții un an greu. Dar putea să fie mult mai greu

EvenimenteDan Mihalache: “Understanding the Romanian Diaspora – Diaspora mobilisation during COVID-19”

CulturaCristina Popescu: Cele mai recente aprecieri internaționale ale mărcilor poștale românești, materializate în două premii Nexofil

EditorialAndrei Stoian, Alexandru Georgescu și Radu Magdin la emisiunea Sfere de Interes



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe