Un oficial de rang înalt din statul român a lansat, zilele trecute, un subtil apel către elite pentru a „presa” asupra clasei politice. A fost, pe de-o parte, recunoașterea carențelor morale şi de articulare a politicienilor, dar şi a realității că elitele sunt formate din agenți ai conștiinței de a căror voce şi influență este nevoie.

Rolul elitelor nu mai este acela de a se plasa în afara jocului pe post de observator pentru a rosti doct adevărul tuturor, ci de a coborî din agora şi în Piața Rahova, de a ieși din conceptualizarea teoretică pentru atitudini factuale, de a trece din rolul de intelectual critic la acela de intelectual organic.

Cine face parte din elită? Oameni frumoși pe dinăuntru, în primul rând, care cred în valori precum adevărul, onestitatea, buna-credință, țara, mediul, iubirea. Oameni care au vocația construcției nu a distrugerii, care au capacitatea de a recunoaște meritele altora şi care, în loc să critice, vin cu propuneri, între care cea mai puternică poate fi exemplul personal. Oameni care au răbdarea proiectelor lungi şi nu nerăbdarea concretului „aici şi acum”, care este neproductivă şi nerealistă.

Oameni diplomați care dețin politețea opiniilor divergente şi care pot armoniza antagonismele de dragul unei idei superioare care transcende interesul personal al fiecăruia. Până la urmă, membrii elitelor trebuie să aibă ca vocație interesul public sau interesul a cât mai multor categorii sociale, pentru că asta ii validează ca lideri ai societății în care activează.

Warren Buffet a îngenuncheat planeta nu când a făcut averi fabuloase, ci când le-a donat.

Cât de transparentă este organizarea elitelor?

Ezoterismul, misterul, supraînțelesul care scapă naturii umane finite au atras întotdeauna, în același timp însă, în cazul unui grup articulat de oameni care-şi propun „donarea” expertizei lor pentru proiecte de anvergură politice, economice, sociale, integrat globale şi transpartinice, va plana întotdeauna suspiciunea că, de fapt, reprezintă interesele propriilor membri sau ale elitei stratosferice din care aceștia fac parte. Există cazuri de oficiali care gândesc că elitele sunt interesate doar de ele însele, a priori, ca o prejudecată, chiar înainte de a ști structura, obiectivele şi fundamentul unui astfel de grup!

Este necesar un anumit ermetism al discuțiilor doar pentru ca ele să fie exprimate cât mai liber, însă pledez pentru livrarea spre public, în forme subtile, la momentul oportun, a scopului oricărui grup elitist, de a-i fi mai bine țării.

Orice formă organizată de elită va fi învăluită în legendă pentru cei care n-au participat la fondare şi care nu cunosc detaliile uneori banale ale „larvei”. Cât privește mitul fondator, cu cât mai adevărată este povestea creării… cu atât mai neverosimilă va părea. Spun asta în cunoștință de cauză, ca om care am făcut o revistă de substanță şi pe care nici astăzi nu poate crede cineva c-o susțin financiar singură (din ea însăşi), deși „certitudinile” mefienților se bazează pe pure speculații.

În timp, adevărul se va sedimenta şi paradoxal… va deveni mit!

Cine participă la întâlnirile elitei? Oamenii care cred în ceva aparent nedefinit, dar care, îndrăznesc să conturez, este speranța faptului că dacă cei „duși” au reprezentat generația de sacrificiu, noi, cei de azi,  putem reprezenta generația „calfelor şi a zidarilor” unei alte societăți, mai inteligentă, mai instruită, mai generoasă, mai puțin coruptă, mai reprezentativă la nivel internațional.

Societatea globală actuală se mișcă pe o axă la capătul căreia stau fie sărăcia cronică, fie războiul pentru resurse. În condițiile în care populația va creşte şi resursele se vor diminua, bătălia fiecăruia rămâne aceea de a nu-şi pierde filonul umanitar sau de a şi-l regăsi.

Nu m-aş epuiza în conceptualizări docte, în bariere surmontabile sau nu, în a tria cine e bun şi cine nu, cine merită să facă parte din elită şi cine se situează în afara topografiei. Ştiu, tot din experiența de jurnalist care a investigat şi analizat mii de oameni şi cazuri, că nimic (nimeni) nu e cum pare şi că sub costumul impecabil din stofă fină poate sta şi o reputație impecabilă, dar şi un șifonier plin de schelete.

Criteriul alegerii, al invitării de alăturare la un proiect național, este plus valoarea pe care o poate aduce fiecare. Dacă va trece proba timpului, va supraviețui, dacă nu, se va autoexclude.

Așadar, recomandarea este modalitatea cea mai bună de recrutare. Nu are nimeni un compas cu care să măsoare nici reputație şi nici bună-credință, mai ales într-o societate ca a noastră, în care dihotomia compromis/integru este atât de volatilă.

Elitele trebuie să-şi canalizeze parte din energii (inclusiv financiare) spre sprijinirea publică (cu sau fără evocarea paternității) a unor tineri de viitor, cu profunzimi şi capacități profesionale, dar fără orizonturi de angajare, pentru a stopa astfel exodul de inteligență către exterior, către proiecte umanitare, către burse de studiu, către gesturi nobile care să insufle unor deznădăjduiți speranța în semenii lor, către emisiuni radio-tv prin care se asanează moral societatea, către campanii de presă de „alfabetizare” a Codului moral european etc…

Elitele  trebuie să aibă şi mize mari – participarea la masa decidenților – dar şi mize mici care pot ajuta în instruirea unor oameni fără acces la informare. Teoria contagiunii definită de Malcolm Gladwell poate fi ideologia fiecărui aparținător al Elitei!!

Sigur că este lăudabil să organizăm lansări de carte ale academicienilor lumii, dar vă împărtăşesc că nimic nu poate fi mai înălțător şi mai aducător de stimă pentru coagularea unei entități sociale cu voce gravă, ca facilitarea canalizării într-un sat precum Perieni, unde sute de oameni nu mai aveau apă, vara, la 40 de grade, pentru că le secaseră fântânile.

Mulți dintre membrii actuali ai elitei românești au fost parte a acestui proiect de suflet şi au ajutat. Le mulțumesc din nou!

Unii m-ar putea acuza de idealism naiv. Cei care mă cunosc însă ştiu că pot fi extrem de pragmatică şi permanența revistei Q Magazine pe o piață de pe care tot dispar produse media o demonstrează cu prisosință.

Pot paria că în cluburile elitiste vor supraviețui doar cei puternici. Ca şi în viață. Cu condiția să nu-şi piardă umanismul din ei. Care, pe de altă parte, fundamentează orice demers, nu? Noi pentru „mai binele societății” facem ce facem…

Sursa: http://www.qmagazine.ro/jurnal/jurnal-95/