Adriana
Publicat în 5 decembrie 2012, 11:56 / 103 elite & idei

Floriana Jucan: De ziua mea, de ziua Ei…

Floriana Jucan: De ziua mea, de ziua Ei…
+ Observator

Oricât ar părea de hilar, anul trecut am crezut că împlinesc vârsta mea de anul acesta şi am şi scris-o aici, tot în acest spațiu, negru pe alb. Pur şi simplu „m-am îmbătrânit” fără să-mi dau seama, însă, privind retrospectiv şi oarecum amuzată, constat că nu știu câţi ani am pentru că nu îi simt şi pentru că nu acord prea mare importanţă numărului în sine, ci experiențelor şi realizărilor.

Am fost întrebată, de-a lungul călătoriei mele magice prin lume, cum am dobândit succesul. O întrebare stereotipă pe care şi noi, la rându-ne, am adresat-o ca jurnaliști aproape fiecărui om din înalturile laudei sociale. Admiţând că l-aş fi dobândit, îmi dau seama că, în ciuda admirației pe care am nutrit-o în copilărie pentru eroii istorici şi la maturitate pentru cei literari, nu mi-am dorit vreodată să fiu ca nimeni dintre cei care au făcut obiectul admirației mele. Mi-am dorit întotdeauna să fiu ca mine, să desăvârşesc propria mea personalitate, permanentizând efortul de a învăţa, de a şti, de a progresa, de a face mai mult. Am văzut succesul mai mult ca pe o călătorie şi mai puțin ca pe o destinație şi cred, precum filosoful, că nu există desăvârşire, dar există drumul spre ea.

Sunt câteva interogații care m-au jalonat permanent şi probabil mă vor însoți mereu, nu atât pentru a-mi defini existenţa, cât mai ales pentru a-mi stabili mereu alte şi alte borne spre care să mă îndrept. Care este menirea mea pe pământ?, Ce îmi doresc?, Cred în mine?, Unde mă voi opri?…

Cândva îmi doream să dobândesc Puterea, iar când am avut-o am folosit-o pentru a schimba destinele oamenilor, fără să le spun. Cred şi astăzi că este forma supremă de bunătate: să faci bine fără să vorbeşti celorlalți despre asta, ci doar lui Dumnezeu în Confesional.

N-am încetat vreodată să visez pentru că, nu-i aşa, „adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis”. Asta mi-a ținut sufletul viu, energia mobilizată, mi-a dat sens şi direcție, mi-a potenţat capacităţile psihice şi intelectuale şi m-a dus spre edenuri nebănuite, umane sau terestre.

N-aş fi putut avea succes dacă n-aş fi fost pregătită şi pentru eşec. Înfrângerile m-au învăţat că nimic nu este ireversibil în afara morții şi că talentul fără muncă şi tenacitate nu duce decât la reușite conjuncturale.

Am luptat permanent să duc în consonanţă eul meu psihologic cu eul meu social. Am continuat să particip fie independent, fie asociativ la proiecte naționale, crezând că ţara mea merită mai mult decât i se dă şi oamenii exemplu pe care i-am întâlnit în căutările mele jurnalistice m-au făcut optimistă.

Fiind născută chiar la 1 Decembrie, sunt indisolubil legată de această dată, fie doar şi prin momentul aniversar. Chiar dacă nu mai nutresc idealismul unei salvări colective, există buni români care construiesc sisific reușita în microuniversul lor şi cred că ceilalți pot fi mimetici nu doar în a imita răul, ci şi în a se alătura binelui. România a dăruit umanităţii oameni geniali, dar trebuie să lucreze încă susținut la fenotipul care îi rejectează pe cei mai notabili dintre noi, împingându-i fie spre exilul teritorial, fie spre refugiul interior.

Şi astăzi, chiar în mijlocul depresiei naționale care ne stăpâneşte, există elite emergente în domeniile juridic, bancar, cultural, în mediul antreprenorial, la nivelul factorilor de protecție şi decizie a siguranței şi securității naționale, conectate la valorile occidentale, care trag după ele întreaga națiune. Aflată încă la vârsta adolescenţei democratice, România suferă de tulburări identitare, pendulând haotic între spiritualitatea tradițională şi materialismul occidental aspiraţional. Trebuie să-şi găsească drumul şi liderul care să o ajute să traverseze deşertul.

O ajut şi eu, cu umila mea contribuție. Fiecare dintre noi trebuie să o facă, înainte de-a cere imperativ să facă ea pentru noi!

Nu mi-am obosit brațele cărând după mine trecutul, ci doar amintirile şi oamenii cărora le datorez recunoștința. Asta m-a ajutat să constat că dacă mă prețuiesc astăzi este nu pentru unde am ajuns, ci pentru câte obstacole am depăşit.

Mi-am fixat mereu ținte înalte, aproape de Empireu, spunându-mi că imposibilul este un cuvânt doar în dicționarul neputinţei. De şase ani finanțez şi coordonez revista Q Magazine, încercând să modelez conștiințele sociale, să evidențiez oamenii frumoși şi să arăt că, într-o lume tot mai virtuală, reperele adevărate rămân mama care ne-a născut, pasiunea pentru ceea ce ne împlinește, dragostea şi Dumnezeu. Sunt binecuvântată că anul acesta, la 1 decembrie, icoana vieții mele trăieşte încă, pun pasiune în profesia mea, iubesc şi CRED.

Articol publicat pe www.qmagazine.ro

Ultima ora:

ObservatorCsibi Magor: „The enemy of good enough is great”

PoliticAdrian Hatos: Investițiile masive și susținerea economiei private trebuie combinate cu reforme care să eficientizeze și să profesionalizeze aparatul de stat

EconomieGruia Stoica a cumpărat terenul pe care se află fabrica sa de vagoane din Debrecen, Ungaria, în urma unei investiţii de 6,5 milioane de euro

ExternRadu Magdin: Options and possible solutions from an Eastern European perspective

SocialCsibi Magor: „The enemy of good enough is great”

EvenimenteSilviu Nate: „Jordan – A Stable and Peaceful Country in a Turbulent Region. A Review of Jordan’s Policy in the Last Decades and Some Future Perspectives”

CulturaIonuţ Vulpescu: Al cui ziceaţi că e Brâncuşi?

EditorialPetre Guran: „În Hristos v-ați și îmbrăcat”



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe