OraNoua.ro
Publicat în 14 ianuarie 2014, 22:33 / 334 elite & idei

Floriana Jucan: Elena la 40 de ani

Floriana Jucan: Elena la 40 de ani
de Floriana Jucan

O știam de dinainte de a dobândi notorietate. După ce a devenit „bun național” nu m-am situat public nici în rândul admiratorilor declarați, nici în cel al detractorilor înfocați. Erau toate locurile ocupate. Aflată între cei 200 de invitați care i-au fost alături la aniversarea celor 40 de ani, m-am întrebat, privind în jur, câți oameni îi sunt alături cu sinceritate. Pentru că răspunsul mi-a oferit mai multe locuri libere, am decis să mă așez pe unul dintre ele… și am vorbit cu ea despre singurătate, despre iubiri imposibile și despre oameni care i-au marcat viața. Elena Udrea la 40 de ani, în Q Magazine.

DSC_0613 (1)

 

Marile împliniri le trăim singuri

Căreia dintre întrebările filosofice ale lumii pe care vi le-aţi pus în ultimii ani i-aţi găsit răspunsul?

Multor întrebări existenţiale le-am dat un răspuns în ultimii ani. După cele mai recente experienţe de viaţă pe care le-am trăit şi le trăiesc, relevantă mi se pare axioma conform căreia în viaţă suntem singuri, pe care oricât am negat-o de-a lungul timpului, am sfârşit prin a o accepta.

Asta nu înseamnă că nu cred în ideea de familie, în căsnicie sau în prietenii adevăraţi. Ele sunt însă adjuvante ale unei vieţi împlinite, sunt elemente care vin pe parcurs. Marile împliniri şi nereuşite le trăieşti singur.

Aţi spus că nu regretaţi nimic până acum. Dar sunt lucruri pe care le-aţi schimba?

Atât de puţine şi de puţin importante încât nu contează. Sunt fericită cu mine însămi şi ştiu că nimeni nu este perfect şi că nu poţi să ai totul în viaţă. Mă bucur de ceea ce sunt, de ceea ce reuşesc să fac, de omul care am devenit. În fiecare zi încerc să evoluez şi cred că aici nu trebuie să existe o limită pe care să ţi-o impui. Oricine poate fi mai bun, iar eu mă străduiesc să fiu astăzi un om mai bun decât ieri. Şi îndrăznesc să spun că viaţa mea merge în direcţia bună.

Aţi trăit vreodată o iubire imposibilă?

Sunt Capricorn. Între iubire şi raţiune, nu am nicio şansă să trăiesc iubirea. Întotdeauna iubirea pe care o trăieşti pare a fi marea iubire a vieţii. La patruzeci de ani, eu încă o aştept. Nu mă grăbesc, cu siguranţă va veni exact la momentul potrivit.

ELENA UDREA - VIZITA - BUZAU

  Între iubire şi raţiune, nu am nicio şansă să trăiesc iubirea.

Ce conflicte interioare vă chinuie uneori şi cum le rezolvaţi?

Alegerile pe care trebuie să le fac. Mai ales alegerile care privesc viaţa mea personală. Trăiesc într-o vitrină în care, şi dacă îmi permit să clipesc, gestul meu este judecat de cei care mă văd. De aceea multe dintre alegerile mele, chiar şi dintre cele mai importante, sunt făcute cu gândul la ceilalţi. Dar niciodată nu am avut niciun chin, niciun conflict interior, nicio ezitare când a fost vorba de cariera mea politică. Aici am convingeri ferme, pentru că fac politică din pasiune.

Este preferabil celibatul sau însingurarea în doi sub semnul căsătoriei?

Preferabil este să găseşti persoana potrivită, cu care să construieşti o relaţie solidă, în care să existe sentimente, încredere, suport reciproc şi, cel mai important, respect. Dacă însă nu eşti atât de norocos încât să întâlneşti omul cu care să ai toate acestea, mai bine să aştepți decât să faci un compromis în viaţa personală, chiar dacă aşteptarea înseamnă să fii singur o perioadă.

Ce înseamnă prietenia pentru dvs.? Care vă sunt prietenii?

Prietenii sunt cei care îţi sunt alături necondiţionat, indiferent ce eşti tu, sunt cei în faţa cărora ai curajul să fii tu însuţi fără teama de a fi judecat, cei cu care îţi doreşti să împarţi reuşitele, dar şi momentele grele din viaţă. Am foarte puţini prieteni, nici cât degetele de la o mână, şi sunt aceiaşi de dinainte de a intra în politică.

Banii fac momentele de nefericire să pară mai simplu de trăit?

Ar fi o ipocrizie să spun că nu este adevărat. Multe momente grele în viaţă pot fi depăşite mai uşor atunci când îţi poţi permite să îţi umpli timpul cu altceva, financiar vorbind. Spre exemplu, imediat după anunţul divorţului, mi-am luat toată familia şi am plecat din ţară o săptămână, pentru a nu-i expune şuvoiului mediatic care a urmat. Ar fi fost mai greu dacă nu mi-aş fi permis acest lucru. Dar este adevărat şi că doar banii nu te pot face fericit.

Puterea de dragul puterii este ruina sufletului

Ce defecte aţi descoperit la poporul român?

Românii sunt un popor fabulos, captivant, cu resurse spirituale infinite. Cred că îi lipseşte acestui popor mândria de sine, iar ultimii 24 de ani au dus la o pierdere a sentimentelor patriotice. Prea uşor ne autoflagelăm, prea uşor renunţăm la a ne susţine în faţa celorlalţi valoarea pe care o avem, prea mult suntem cei mai duri critici ai noştri. Ne iubim prea puţin.

În afara politicii, pe care am ajuns s-o consider o temă minoră de viaţă pentru un politician, ce alte teme fundamentale vă preocupă?

Eu văd şi fac politică total: este locul care domină în acest moment cea mai mare parte a timpului pe care îl am. Totul ţine de politică în accepţiunea mea. Mă preocupă să văd oameni fericiţi, tineri care să îşi dorească şi să îşi permită să trăiască în ţara lor, vârstnici care să se poate gândi şi la altceva în ultima perioadă a vieţii lor decât la cum să îşi poată cumpăra o pâine, femei tinere care să vrea să îşi construiască o carieră şi care să nu spere la un succes în viaţă pe modelul „vedetelor” de tabloide… Sunt atât de multe lucruri pe lume pe care le-aş vrea altfel şi cred că multe pot fi îndreptate. Doar să vrem să le îndreptăm.

Ce datorie au intelectualii în societate?

Să ajute societatea să evolueze. Să se implice în problemele timpului lor, să dezvăluie perspective, să susţină proiecte majore ale societăţii. Ei nu trebuie să se erijeze într-o castă superioară, neînţeleasă de restul poporului şi, eventual, să şi reproșeze poporului că nu este capabil să îi înţeleagă. Ei trebuie să fie capabili să se plieze pe înţelegerea poporului şi să determine alegerile acestuia prin convingerea lui. Rolul principal este să călăuzească societatea pe drumul progresului. Un intelectual nu trebuie să stea în turnul său de fildeş, ci să meargă în agora şi să se adreseze cetăţii. Îmi place cum defineau grecii antici virtutea oratorilor: obligaţia de a spune adevărul. Şi de a acţiona în consecinţă, aş adăuga eu.

Care sunt oamenii şi momentele la care vă gândiţi mereu, ca borne de destin?

Momentul când am decis să urmez Dreptul şi am plecat din Buzău, momentul în care m-am hotărât să intru în politică, decizia de a fi în echipa lui Traian Băsescu sunt poate cele mai importante decizii pe care le-am luat în viaţă până acum. Nu regret niciuna dintre ele.

5069085-Mediafax_Foto-Narcis_Pop

Puterea de dragul puterii este ruina sufletului

Ce fel de putere vă place?

Puterea de dragul puterii este ruina sufletului. Puterea de a face lucruri concrete pentru ceilalți este adevărata raţiune a alegerilor mele. De aceea am vrut să am o funcţie în administraţie, pentru a putea demonstra ce vreau şi ce pot să fac pentru oameni. Pentru a arăta motivul pentru care am ales să fac politică. Cel mai mult îi lipsesc acestei ţări liderii care să fie capabili să construiască ceva concret. De vorbe ori de idei nu ducem lipsă. Nu are însă cine să le pună în practică, aşa că aproape stăm pe loc de 24 de ani.

Mi-ar plăcea să fiu Președintele țării

Ce vi se pare mai interesant: să fii prim-ministru sau să pui prim-ministrul unei ţări, conducându-l din spatele scenei?

Eu sunt un om care îşi asumă tot ceea ce face, care face politică la vedere, aşa că prefer funcţiile oficiale. Vreau ca tot ceea ce fac să poată fi judecat de oameni şi apreciat. Sigur că este posibil ca nu tot ceea ce fac să iasă aşa cum îmi doresc, dar responsabilitate înseamnă să iei în considerare şi că poţi greşi. Eu mă consider un politician şi un om responsabil.

Ca să vă răspund la întrebare, demnitatea în stat pe care mi-ar plăcea mai mult să o ocup este cea de preşedinte în detrimentul funcţiei de premier. Prim-ministru eşti numit, şi cel care ocupă această funcţie poate fi, uneori, doar interfaţa unor interese oculte. Preşedinte eşti însă ales de milioane de oameni direct, ai în spate sprijinul şi susţinerea lor. Dintr-o asemenea perspectivă, greu poţi spune despre un şef de stat că poate fi controlat. 
Prefer, deci, o funcţie aleasă în detrimentul uneia în care te numeşte partidul.

Sunteţi făcută pentru lumina reflectoarelor. Totuşi, lumina arată şi defectele, lumina obligă la transparenţă pe care uneori nu ne-o dorim. V-aţi gândit să vă retrageţi?

Niciodată! Printre lucrurile incorecte pe care le afirmă unii despre mine este şi acela că aş avea o ambiţie nemăsurată şi că tot timpul trebuie ca lucrurile să iasă cum vreau eu. Las deoparte faptul că nu este nimic rău să fii ambiţios, că ambiţia este resortul pentru reuşitele personale, dar şi ale societăţii. Dar eu sunt un om politic care a făcut şi pasul în spate, unul dintre puţinii care şi-au asumat şi erorile făcute şi şi-a dat demisia de câteva ori. Astăzi sunt doar un simplu membru de partid, pentru că aşa am ales eu pentru moment. Deci, eu văd ceea ce fac, prezenţa mea în politică, pe termen lung şi în mod profund.

Sigur că această atenţie, unii ar spune excesivă, de care mă bucur din partea presei generează o modificare a stilului de viaţă, influenţează viaţa personală şi poate să creeze neajunsuri şi nemulţumiri, dar ştiam la ce mă înham când am ales politica. Nu voi da niciodată vina pe reflectoare pentru alegerile pe care le-am făcut.

De ce poate fi Elena Udrea un model pentru femei? Dar pentru bărbaţi?

Pentru că alegătorii sunt ambigen. Pentru că am rămas să mă lupt pentru crezul meu, indiferent cât de greu mi-a fost. Pentru că mi-am păstrat convingerile şi nu am făcut compromisuri, chiar dacă a însemnat să pierd pe moment. Pentru încăpăţânarea de a demonstra că merită să ai un ţel şi să îl urmăreşti până la capăt, cu orice sacrificiu. Pentru că am înfruntat cele mai urâte prejudecăţi şi nu am renunţat. Chiar dacă poate suna propagandistic, realitatea este că în politică totuşi sunt importante principiile, asumarea acţiunilor proprii şi loialitatea. Am demonstrat că se poate reuşi împotriva tuturor stereotipurilor, atitudinilor conformiste şi misogine. Cu bune şi cu mai puţin bune, am spart niște tipare şi am deschis un drum nou.

ELENA UDREA - MARSUL BICICLISTILOR - ZIUA EUROPEANA FARA MASINI

 Am înfruntat cele mai urâte prejudecăţi şi nu am renunţat.

Preferaţi dogmaticii morali sau revoluţionarii care schimbă ordinea chiar cu preţul haosului?

Schimbările majore nu se pot face în linişte. Orice schimbare majoră în istoria unui popor înseamnă o revoluţie, iar românii au nevoie de schimbări majore. Pe de altă parte, cred că nu trebuie să provocăm revoluţii doar pentru a ne arăta dorinţa de a schimba, şi tot ceea ce putem face în linişte, în pace şi având un consens este binevenit.

Când vorbesc de revoluţii, nu mă refer în mod necesar la mişcări de stradă violente, cât la modificări de substanţă ale modului în care diverse aspecte din societate sunt privite. O astfel de revoluţie poate fi, spre exemplu, alegerea unei femei în funcţia de preşedinte al României.

Susțin o lege împotriva traseismului

Cine sunt oamenii de stat care au influenţat destinul acestei ţări?

România a avut puţini oameni de stat. Dacă ne referim la perioada de după Revoluţie, cred că doi au fost oamenii de stat care au influenţat destinul României: Traian Băsescu şi Ion Iliescu. Din păcate, prezenţa lui Ion Iliescu în fruntea ţării imediat după Revoluţie cred că a amânat democratizarea ţării, a făcut să ratăm startul către Europa şi către atingerea standardelor de viaţă occidentale la care visăm şi astăzi. Schimbarea a venit odată cu Traian Băsescu – avem acum o Românie europeană, nivelul de trai al populaţiei a crescut, iar societatea este mult mai vie decât ar fi fost în cazul în care ţara ar fi continuat să fie dominată de partidul-stat PSD.

V-au făcut plăcere omagiile domnului Baconschi rostite cândva pe o scenă electorală?

Momentul respectiv a rămas în amintirea publică în mod eronat. În realitate, Teodor Baconschi făcea o glumă într-un discurs rostit la alegerea mea în funcţia de preşedinte al organizaţiei PDL Bucureşti. Deci nu era ceva excesiv, jenant, penibil, aşa cum s-a spus ulterior, scoţând declaraţia lui din contextul în care a fost făcută. Era o exprimare amuzantă într-o conjunctură care se referea exclusiv la mine.

Dincolo de acel moment, să ştiţi că am văzut acele declaraţii ca un element de curtoazie. Cert este însă că aş prefera să-i aud mai des pe bărbaţii din politica românească referindu-se aşa la femei, din orice partid ar fi ele, în detrimentul raportărilor continue şi constante. Prefer să aud un domn spunând despre o femeie că este frumoasă şi deşteaptă, decât unul care să o jignească doar pentru că este adversarul său politic.

Cineva mi-a spus cândva că loialitatea în politică este semn de slăbiciune. Şi era un înţelept al vieţii noastre publice. Preferaţi un om loial sau înţelegeţi indulgent trădarea de dragul unei coaliţii guvernamentale, al unui interes naţional, al unei conjuncturi care să deblocheze o situaţie complicată?

Cred că loialitatea este importantă în politică şi mizez pe loialitate. Dar ştiu că există şi situaţii în care în politică îţi schimbi discursul ori partenerii ca să poţi atinge un obiectiv major. Interesul naţional sau public este un motiv real pentru compromis în politică, chiar dacă la noi sintagma a decăzut în ultimii ani datorită utilizării ei atât de des ca pretext şi stârneşte astăzi zâmbete ironice.

Aţi susţine o lege a interzicerii traseismului în politică?

Da. Numai la noi există acest fenomen generalizat. La noi s-a ajuns ca politicienii să se considere mai importanţi decât partidele. Mulţi cred că valorează ei înşişi ceva, deci nu contează din care şi din câte partide fac parte. În realitate, politica se face prin partide politice, așa că nu pot fi minimalizate sau ignorate. Mai ales că scopul pentru care se face traseism politic este, în marea majoritate a cazurilor, unul personal: dorinţa unor politicieni de a fi la putere ori de a avea avantajele puterii.

Sunt oameni publici în care aţi crezut şi pe care îi detestaţi astăzi?

Nu detest pe nimeni şi am învăţat în politică faptul că mâine poţi fi partener cu cel cu care astăzi te cerţi. Sunt foarte puţini oamenii în care am crezut sau cred. Într-adevăr, unii m-au surprins cum şi-au schimbat atitudinea în funcţie de conjunctură, dar eu iau oamenii şi situaţiile ca atare, nu mă las influenţată de comportamentul celorlalţi.

Pasiunea pentru ce… pasiunea pentru cine… vă domină, vă animă interior, vă motivează?

Pasiunea de a face lucruri importante, lucruri care să conteze pentru ceilalţi, care să rămână în urma mea. Orice ai face în viaţă, important este să te dăruieşti total. Dacă pleci la drum lipsit de convingerea că lucrul pe care îl faci este bun, rezultatul este, de cele mai multe ori, destul de prost. Dacă, pe de altă parte, crezi cu toată fiinţa în ceea ce faci, finalitatea este, în majoritatea cazurilor, pozitivă.

Am simțit de multe ori sentimentul umilinței

România de astăzi este o ţară cu nevroză colectivă, fără valori reper, fără idealuri comune, o ţară tristă din care peste trei milioane de români – aceia care au cultul muncii şi al performanţei – au emigrat. Aţi fost contemporană cu această „evoluţie” naţională. Vă place ţara în care trăiţi?

Decizia mea de a intra în politică a venit tocmai din faptul că nu-mi plac multe din lucrurile care se întâmplă în România. Cred cu sinceritate că schimbarea o poate face fiecare dintre noi, într-o măsură mai mică sau mai mare. Mi-am dat seama că schimbările majore într-o ţară le poţi face din politică, evident mult mai mult decât din avocatură. Iar tot ceea ce eu am făcut în cariera mea, fie ca politician, fie ca om de administraţie, arată că sunt capabilă să generez, la rândul meu, schimbare.

Sub mandatul preşedintelui Băsescu aţi spus că s-au făcut progrese în lupta împotriva corupţiei şi că aceasta este încununată de succes. Cum vă explicaţi, totuşi, că administraţia şi, în general, ţara este mult mai coruptă ca înainte de 2004 şi în toţi indicii internaţionali ne situăm în topul celor mai corupte ţări? De unde concluzia că România este mult mai coruptă?

Din toate sondajele de opinie interne și internaționale, din toate cronicile externe despre România. Eu vă spun din interiorul sistemului că este pentru prima dată când există frică de lege, un sentiment pe care nu îl găseai la puternicii zilei înainte de Traian Băsescu. Nu contest faptul că independenţa justiţiei s-a făcut şi cu excese ale acesteia. Însă într-o ţară în care corupţia ajunsese stare de normalitate acceptată de cei mai mulţi, 
nu poţi ajunge la o justiţie funcţională şi la stat de drept fără să se 
întâmple şi excese. Nu uitaţi că şi justiţia o fac tot oamenii, care şi ei sunt supuşi greşelilor ca oricare dintre noi.

În plus, trebuie doar să vă uitaţi la rapoartele realizate de Comisia Europeană acum şi la cele din urmă cu șase – șapte ani şi veţi vedea că sunt progrese majore care s-au realizat. Aduceţi-vă aminte de îngrijorările exprimate de SUA sau UE în mandatul premierului Năstase şi putem apoi discuta despre cât de coruptă era România atunci şi acum.

În ceea ce priveşte percepţia asupra corupţiei, putem discuta – simplul fapt că atunci era o „linişte nocivă”, în care toată lumea de la Putere fura pe rupte, iar presa avea căluş, nu înseamnă că era mai puţină corupţie. Pur şi simplu, acum, tema este mai vie în atenţia societăţii civile faţă de atunci.

Sunteţi pentru modelul american sau pentru cel european?

Din punct de vedere economic, modelul american este mult mai eficient. Pârghiile pe care SUA le au pentru a se relansa economic sunt mult mai bine definite şi acţionarea lor produce efecte mai rapide. A se vedea că ei au ieşit deja din criză, în timp ce Europa încă mai bâjbâie.

Din punct de vedere social şi cultural însă, modelul european este mult mai coerent: pur şi simplu, este mai orientat către oameni şi către nevoile acestora. Mă gândesc numai la disputa din America despre sistemul sanitar şi realizez că, dacă un asemenea model ar fi importat în România, peste jumătate dintre români nu şi-ar permite accesul la servicii medicale. La fel şi cu asistenţa socială sau cu accesul la educaţie. Pentru mine, ţara ideală este un mix al modelului francez şi al celui german.

 LETEA - CAI SALBATICI - VIER PFOTEN

Pentru mine, ţara ideală este un mix al modelului francez şi al celui german.

Aţi simţit vreodată sentimentul umilinţei?

Da. De multe ori. Dar din astfel de momente am ieşit mai puternică şi mai decisă să merg pe drumul meu până la capăt.

Cum vă doriţi viitorul?

2014 este un an care va marca viitorul fiecăruia dintre noi. Aş vrea să fim în stare să ne alegem un viitor care să aducă normalitatea binelui în această ţară. M-am săturat să fim ultimii cam peste tot, în timp ce, la nivel individual, avem atât de multe valori. Vreau să văd oameni fericiţi pe stradă, care să aibă motiv să zâmbească, să îşi dorească să rămână aici, acasă, să îşi crească aici copiii, nepoţii, să își petreacă aici bătrâneţea.

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe