OraNoua.ro
Publicat în 25 octombrie 2017, 18:11 / 342 elite & idei

Floriana Jucan: Gabriela Baltag – Ameninţările curgeau permanent

Floriana Jucan: Gabriela Baltag – Ameninţările curgeau permanent

de Floriana Jucan

O realitate tenebroasă în interiorul Consiliului Superior al Magistraturii, povestită de unul dintre membri săi, judecătorul Gabriela Baltag, pentru Q Magazine.

Numai politeţea m-a oprit

Aţi declarat într-o emisiune difuzată la Antena 3 că aţi plecat de acasă, de la Piatra Neamţ, lăsând soţului numărul unui apărător „în caz că vi se întâmplă ceva”. O ţară întreagă, pur şi simplu, a amuţit. Ce vi s-ar fi putut întâmpla? Ce i s-ar putea întâmpla, în România acestui moment, unui magistrat, unui om incomod? De ce vă temeţi?

Înainte de toate, remarc faptul că aţi înţeles şi aţi reprodus cu precizie declaraţia mea şi starea de spirit care a însoţit-o. Apoi, aţi menţionat că „o ţară întreagă a amuţit”; mă bucur fie şi doar pentru că revolta mea a ajuns la cetăţeni, în ciuda tăcerii multor instituţii de presă, care, probabil, au considerat declaraţiile mele fără importanţă sau fără şanse de a aduce vârfuri de audienţă. Ori care, bineînţeles, au ales tăcerea din alte motive, care le privesc.

Aşa cum am mai relatat, am plecat într-o duminică de acasă, din Piatra Neamţ, cu o strângere de inimă, așa cum mi se întâmpla şi mi se întâmplă, de fiecare dată, în ultima vreme.

Drumul spre București nu mai era de mult un motiv de bucurie, pentru a face un joc de cuvinte. Tensiunile din Consiliul Superior al Magistraturii căpătau dimensiuni imposibile, al căror maxim, după cum puteţi observa, se înregistrează de două luni. Atunci, tranșarea problemei separării carierelor la întâlnirea semestrială de la Constanţa a condus la scoaterea multor arme din teacă.


Remarca privitoare la faptul că „lucrurile nu vor rămâne așa” nu este un citat dintr-un film noir american – din acelea de duzină – al anilor ’40-’50, ci o replică rostită în Consiliu.


Iar această afirmaţie putea – poate! – însemna orice. Ameninţările curgeau permanent, pe diferite canale, iar apropierea zilei când urma să se deruleze ședinţa Secţiei pentru judecători, în vederea aprobării Rezoluţiei privind separarea carierelor, era în măsură să aducă – repet – orice.

I-am lăsat soţului meu câteva date de contact pentru apărare, dar și pentru a relaţiona, eventual, cu doamnele judecător alături de care am împărţit emoţiile proiectului de așezare a judecătorului în locul cuvenit. Am intenţionat atunci să las și un document care să exprime realitatea celor petrecute. Într-o zi, toate amănuntele acestor timpuri se vor regăsi în memoriile pe care sper că le voi redacta.

Simţiţi în președintele Iohannis, al cărui rol constituţional nu mai trebuie discutat, un aliat al procurorilor sau al judecătorilor?

Stimată doamnă, deşi, iată, unii termeni pot transcende domeniile de activitate, daţi-mi voie să cred că, în ceea ce priveşte dreptul – inclusiv arhitectura juridică statală –, cei care îndeplinesc nişte funcţii, nişte roluri, nu au voie să improvizeze, să schimbe tonul, să accentueze gesturi, să imagineze alte interacţiuni, alte valenţe decât cele statuate în piesă – Constituţia.

În altă ordine de idei, în felul în care aţi formulat întrebarea, folosind o nominalizare, consider că nu cade în sarcina mea să-i analizez celui în cauză alianţele sau afinităţile – de altfel, necondamnabile în cazul unui om politic –; totuşi, pot spune că uneori ascult surprinsă (e un cuvânt fad…), alteori, de-a dreptul dezamăgită – îmi păstrez buna-credinţă sau naivitatea, cum doriţi, de a avea aşteptări, speranţe – aprecieri care nu au nicio legătură cu realitatea, venite din zona pe care aţi precizat-o.

Judecătorii nu trebuie să aştepte astfel de aliaţi, pentru că ei au un singur aliat – Legea (includ aici, înainte de toate, Constituţia) –, iar ceea ce deosebeşte un judecător veritabil de un simplu absolvent de ştiinţe juridice – ajuns magistrat – este conștiinţa.

La ședinţa de constituire a Consiliului, atunci când noi, membrii CSM, ne-am reunit pentru prima dată, personal am suportat cu dificultate „lecţia” – fiecare profesie (judecător, procuror, profesor etc.) cu deprinderile ei… – despre cum ar trebui să fim, dar, mai ales, percepţia, exprimată nefericit, privind  ideea de justiţie, alta decât cea pe care eu mi-am clădit profesia. Şi nu numai eu. Discursul a fost, în mai toate aspectele sale – poate în afara celui festiv – unul nepotrivit locului, dar mai ales cadrului instituţional şi constituţional. Am simţit nevoia de a interveni la fiecare frază rostită de cel în cauză – simţeam că această instituţie şi, in extenso, această profesie a noastră sunt, din nou, expuse în arena politică, spre dezolarea cetăţeanului, care, în mod cu totul de neînţeles pentru unii, îşi pierde progresiv încrederea în justiţie. Trebuie să spun că numai politeţea de gazdă mi-a temperat pornirile.

Și totuși, aţi tăcut!

Tăcerea noastră de atunci a avut un preţ mare, pe care nu am dorit să-l mai suport ulterior, când s-a pus problema sesizării CCR de către Președintele Consiliului, în chestiunea adoptării O.U.G. nr.13/2017, pe aspecte vizând existenţa unui conflict de natură constituţională între puteri.

Pentru poziţia adoptată în această chestiune am fost supusă unei judecăţi extinse, la un sfârșit de Plen, cu numai o zi înainte ca instanţa de contencios constituţional să dea o palmă usturătoare peste obraz „iniţiatorului sesizării”.

Mi-au fost ţinute  lecţii de  morală care mi-au lăsat un gust amar, trâmbiţate de o parte a membrilor – prezenţa acestora reprezentând, de altfel, un câştig pentru acest Consiliu, datorită preocupărilor moraliste şi probităţii care i-au făcut vestiţi –, majoritatea venite de la cei care au nesocotit, în mod constant, voinţa judecătorilor.

Din acea întâmplare puţini au învăţat ceva, în condiţiile în care numai eu am rămas cu nemeritate dispreţuri, venite din partea unora cărora, bineînţeles, nu li se poate aduce niciun reproş şi faţă de acţiunile cărora, am văzut, nu există niciun remediu concret, ei situându-se constant în afara jurisdicţiei CCR. Nimeni nu a recunoscut excesul de zel, iar scuzele au lipsit cu desăvârșire din vocabularul educatorilor, al fraţilor mai mari.

Nimic nu rămâne fără răspuns. Deşi dur, răspunsul nostru va fi drept.

În rest, dincolo de aceste obstacole, o spun cu inima deschisă: satisfacţia  sufletească – probarea cinstei şi a demnităţii – a venit imediat şi sunt convinsă că şi cea profesională – o justiţie în care dreptatea şi adevărul să fie restabilite – va prinde contur într-o zi nu foarte îndepărtată.

Nedreptatea nu alege

Aţi atras atenţia asupra faptului că în CSM există un grup de interese împotriva mandatului dat de judecătorii din toată ţara, care și-au trimis reprezentanţii acolo. Cum se împotrivesc judecătorii cinstiţi din Consiliu acestui grup?

În luna ianuarie, după nici două săptămâni în Consiliu, am simţit că mă prăbușesc, desluşind imediat care este orientarea celor trei judecători cărora acuzarea le este mai dragă decât înfăptuirea justiţiei – poate fi considerat firesc, fiecare dintre noi are preferinţe, umori… Această orientare ne-a fost confirmată, dezamăgitor, de fiecare dată, niciodată în interesul celor care i-au trimis acolo! Corect ar fi să informeze corpul profesional al judecătorilor că realizează mereu un vot în favoarea procurorilor, atunci când viziunile noastre sunt divergente, dar mai ales că lucrul acesta nu este un caz izolat – să fim, măcar, fair-play.


Am realizat că nu va fi ușor, mai ales în contextul de care eram conştientă, dar niciodată nu mi-am imaginat că poate fi atât de cumplit: justiţia să dea făţiş, chiar ostentativ mâna cu acuzarea, în dispreţul, până la urmă, al cetăţeanului de rând.


Am vorbit despre ameninţări și presiuni de neînchipuit, despre comploturi, intrigi care nu se mai sfârșesc, despre conduite reprobabile în interiorul Consiliului, fără să pot cuprinde în cuvinte dimensiunea sloganurilor demagogice, imaginea – pentru cine nu îşi putea imagina – fiind desprinsă din România primilor ani de după ultimul război mondial. Amar, pot spune că trăim – sau retrăim – un moment istoric. Dacă ar cunoaște colegii noștri, dar mai ales societatea, care este ramificaţia acestui rău, ar accepta fără nicio reţinere ideea că nu avem cum să mai mergem înainte în acest fel.

Asupra multor judecători, în ultimii 10 ani, s-au făcut abuzuri: au fost arestaţi, acuzaţi, pentru ca, în final, să fie achitaţi. Cine le restituie reputaţia? Cine este responsabil?

Am primit și primesc permanent memorii de la judecători și procurori pe această chestiune. Fiecare are o dramă, care, inevitabil, ajunge să mă urmărească şi pe mine. Unora le pot răspunde, atunci când și competenţele îmi permit, iar altora le împărtășesc amărăciunea, dar mai ales speranţa. Nu uit nici o situaţie semnalată sau trăită. Din păcate, am descoperit, în timp, și nu doar acum, că și colegii noștri pot fi victime, iar acest lucru nu este deloc lipsit de importanţă. Nedreptatea nu-și alege funcţiile, iar cei care o slujesc ar trebui să realizeze, acum sau mai târziu, că, decurgând din răutate, nedreptatea pe care o practică se va răsfrânge, în ultimă instanţă, (şi) asupra lor.

Vă întreb: cum să reacţionezi când un coleg îţi mărturisește că unui alt judecător, care a pronunţat o soluţie de achitare, procurorul îi poate spune: „…. până nu legăm pe unul de-ai voştri, nu terminaţi cu soluţiile astea…”?

Dezvăluirile, evenimentele din ultima vreme (și nu numai) au probat că și astfel de situaţii sunt o parte din realitatea noastră – o realitate pe care nu trebuie să o tolerăm, acesta fiind mandatul judecătorilor din CSM. Apoi, într-o zi, afli că judecătorul a ales să nu mai profeseze în materia respectivă.

Cu toate acestea, Consiliul scutură din mâini dacă primește solicitări de audienţă, de sprijin; spune că nu are proceduri, că nu scrie niciunde, prin niciun regulament cum trebuie să se comporte în asemenea situaţii. Oare nu-i este suficientă dispoziţia constituţională de „garant al independenţei justiţiei”.  Mă întreb și le împărtășesc cititorilor această curiozitate.

Nu o singură dată ni s-a reproșat faptul că, atunci când încercăm să înţelegem ce se întâmplă, dacă îndrăznim să ascultăm în incinta instituţiei, în prezenţa unora dintre noi care manifestă interes / deschidere, confesiunea unui judecător aflat într-o situaţie dificilă – eventual hărţuit –, suntem „în particular”.

Putem vorbi în România, la ora actuală, despre un stat de drept – sintagmă-fetiş pentru unii?

Este, într-adevăr, o sintagmă invocată de toţi. Dar câţi dintre cei care o menţionează – lozincard, deci fără substanţă juridică veritabilă –, din două în două propoziţii, o și înţeleg?

O ţară care nu își recunoaște problemele, care nu dorește să caute soluţiile de vindecare poate avea mari probleme cu sintagma de mai sus. Statul de drept nu poate fi reprezentat nici de penitenciarele pline de condamnaţi („recolta” parteneriatului judecător – procuror), nici de o legislaţie incoerentă și nici de amestecul nepermis al celor trei puteri, unele în treburile altora, dar mai ales nici de ignorarea dovezilor privind nesocotirea evidentă a drepturilor și libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor (de altfel, un „lux”, după cum ne dăscălea un eminent ministru al Justiţiei, ca dovadă că şi într-un traducător poate sălăşlui un jurist inovator).

 

În numele judecătorilor

Aţi evocat anii de după Război.Ambasadorii străini s-au implicat mereu în chestiunile Justiţiei; aţi simţit sprijin sau presiuni din partea acestora?

Chestiunile privitoare la justiţie aparţin, în principal, statului naţional, în speţă României, după cum statuează Constituţia. 

Ambasadorii au un alt segment de interes – sau așa ar trebui să se întâmple. Câtă vreme nu există un angajament internaţional asumat care să fie neglijat / nesocotit de România, ca stat-parte, nu înţeleg de ce ar trebui să se amestece în politica legislativă a unui stat, politică ce, în virtutea suveranităţii naţionale, îi aparţine.

Eu nu mi-am pus niciodată o speranţă în sprijinul lor şi cu atât mai puţin în cei care le fac anticameră. Dimpotrivă, atunci când eram președintele Asociaţiei Magistraţilor din România am semnat împreună cu Uniunea Naţională a Judecătorilor o scrisoare deschisă prin intermediul căreia ne manifestam amărăciunea – cuvânt îngrozitor de recurent – că există o abordare partinică a problemelor din justiţie din partea unui ambasador, activ și zilele acestea, mai ales pe tema luptei împotriva corupţiei.

Nu de la ambasade aştept eu revelaţiile vieţii sau ale profesiei – mea culpa –, dar apreciez că în toate trebuie să existe un echilibru care să ne garanteze imposibilitatea intruziunii străinilor în chestiuni privitoare la politica internă a statului.

De ce colegii dumneavoastră judecători din CSM, inclusiv președintele Mariana Ghena, au votat împotriva judecătorilor care i-au trimis acolo şi au ales să se situeze de partea procurorilor?

Vorbind despre votul judecătorilor, trei dintre ei au votat în acord cu obişnuinţa, iar unul „după conștiinţă”, potrivit declaraţiei sale. Surpriza nu a venit din partea celor trei judecători, fiindcă poziţia lor ne era cunoscută.

Trădările judecătorilor au fost numeroase, ele s-au realizat mereu în momente esenţiale, tocmai împotriva judecătorilor, a ideii de justiţie şi a celei de dreptate. 

De multe ori reprezentanţii parchetelor, în apărarea lor, nu aduc atâtea argumente câte susţin, cu devotament, distinșii noștri colegi judecători, cărora, după cum spuneam, acuzarea le este mai dragă decât orice. 

Uneori, îi privesc năucită și, probabil, același sentiment de mirare îl au și membrii procurori ai Consiliului, cei care sunt, în fapt, beneficiari ai voturilor celor trei. Nici în cele mai optimiste așteptări nu au anticipat atâta dăruire din partea unui număr consistent și fidel de judecători, în noul CSM.

Problemele judecătorilor nu sunt priorităţile celor care au acordat recent un vot negativ pachetului de legi privind justiţia; nu au fost niciodată, chiar dacă, la nivel declarativ, discursul a avut cu totul alte nuanţe. Î

n acest sfârșit de săptămână am citit mesajul unuia dintre cei trei judecători, o declaraţie febrilă, de îngrijorare privitoare la situaţia financiară „dezastruoasă” a economiei și, implicit, a justiţiei. Iniţial, am avut senzaţia că este o eroare de redare și că sunt în faţa discursului vreunui politician zelos şi renascentist, adică priceput la toate.

Nu s-a pus nicio clipă, la nivel de Consiliu, acolo unde ar trebui să existe baza de date, problema unui colaps financiar imediat, astfel încât nu am înţeles care a fost sursa de informare a domniei sale. În fine, nu merită să dezvolt subiectul, fiindcă, probabil, alte comandamente reprezintă fundamentul convingerii domnului judecător – unele care vizează stabilitatea şi, mai ales, securitatea statului.

În legătură cu ultimul judecător, al patrulea, cel care ne-a ţinut un discurs impresionant despre derută și conștiinţă, pot spune că atitudinea sa nu mai reprezintă de mult o noutate. Totuşi, îl felicit şi pe această cale pentru abilităţile retorice şi de logică formală şi juridică, pe care le-a manifestat de-abia acum. (Mai bine mai târziu decât niciodată.)

În rest, Istoria şi Justiţia vor judeca şi vor scoate la suprafaţă adevărul într-o zi, sper, nu foarte îndepărtată.

www.qmagazine.ro

Ultima ora:

ObservatorClara Volintiru: Rule of Law Conditionalities in the EU – from the Cooperation and Verification Mechanism (CVM) to the new monitoring mechanisms in the European Union

PoliticEmil Constantinescu: „Ne-a permis ca timp de 75 de ani să nu mai fie un alt război mondial”

EconomieSERGIU OPRESCU: ”TREBUIE SĂ EVITĂM SĂ MAI CHEMĂM CRIZELE ALTORA ÎN ROMÂNIA PRIN MĂSURI NESUSTENABILE”. BĂNCILE AU CA PRIORITATE ZERO CREȘTEREA INTERMEDIERII FINANCIARE

ExternAlina Inayeh: România și Bulgaria, puse la colț pentru obediență. Polonia, exemplu pozitiv

EvenimenteClara Volintiru: Rule of Law Conditionalities in the EU – from the Cooperation and Verification Mechanism (CVM) to the new monitoring mechanisms in the European Union

CulturaTeodor Baconschi, Adrian Papahagi, Radu Preda, Mihail Neamţu și alți intelectuali au contribuit la primul număr al Revistei Horeb, editată de Episcopia Hușilor

SocialMihai Toader-Pasti: Continuăm să ajutăm la schimbarea mediului construit și la educarea unei noi generații

MoldovaIulian Chifu: Chişinăul, pândit de sancţiuni economice şi politice pe scară largă



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe