Adriana
Publicat în 15 martie 2017, 16:39 / 351 elite & idei

Floriana Jucan, interviu Alexandru Chiciu: „Justitia nu are eroi”

Floriana Jucan, interviu Alexandru Chiciu: „Justitia nu are eroi”
+ Observator

A fost unul dintre primii procurori care au pus bazele Parchetului Anticorupție și a devenit, ulterior, un avocat de prestigiu. Alexandru Chiciu NU frecventează studiourile de televiziune. Pentru el, reputaţia, credibilitatea şi cariera se construiesc în sala de judecată. Dialogul nostru şi mărturisirile pe care mi le-a făcut pentru cititorii Q Magazine sunt unul dintre rarele momente în care a acceptat să vorbească public despre el însuşi.

Amintiri din copilărie
Alexandru Chiciu s-a născut la final de august 1973, în Ploieşti, şi a rămas singurul copil al părinţilor săi. „Iniţial, ai mei nu şi-au dorit să fac Dreptul şi au insistat să fac matematică şi fizică pentru admitere la Facultatea de Mecanică. Îşi imaginau ei că, inginer fiind, voi găsi un loc de muncă la una dintre Rafinăriile din Ploieşti şi, astfel, voi fi asigurat. Eram la finalul clasei a XI-a când, într-o discuţie cu profesorul meu de fizică, domnul George Enescu – nu îi voi uita numele! – i-am spus că niciodată nu voi fi un inginer bun, că nu am aplecare spre asta. I-am spus că vreau Drept! Știam că se intră greu, erau 13-14 candidaţi pe un loc, dar VOIAM să câştig. Ştiţi, cu gena asta numită A VREA SĂ CÂŞTIGI te naşti, ea este în interiorul tău, e motor şi determinare. Profesorul Enescu m-a ascultat şi mi-a promis că va încerca să discute cu Tatăl meu (n.a. – Avocatul Chiciu m-a rugat să scriu cu majusculă cuvântul „tatăl”!). Peste o săptămână i-am spus şi Tatei, a înţeles, însă cu Mama a fost mai greu. Două săptămâni a refuzat să vorbim, a pus dorinţa mea pe seama rebeliunii adolescentine, era absolut convinsă că nu voi lua examenul la Drept şi, inevitabil, voi merge în Armată (n.a. – La acea dată toţi absolvenţii de liceu care nu urmau studii superioare erau înrolaţi în Armată pentru o perioadă de un an şi șase luni). Într-un final, la insistenţele Tatei, a acceptat să îmi permită pregătirea pentru Facultatea de Drept.”

Ştiţi, cu gena asta numită A VREA SĂ CÂŞTIGI te naşti, ea este în interiorul tău, e motor şi determinare.

În clasa a XII-a a învăţat enorm pentru admitere. Şi-a tapetat camera cu extrase din manualul de istorie, învăţa 12-13 ore pe zi, ştia, simţea că o eventuală admitere îi va schimba viaţa. Aşa cum un eventual eşec avea să-l arunce în Armată, iar varianta unui „inginer de rafinărie” urma să fie singura viabilă. Şi mai era ceva: orgoliul de a dovedi că un nimeni, cum spune modest avocatul Chiciu, dintr-un cartier muncitoresc al Ploieştiului, poate intra, fără meditatori, la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti (la acea dată neexistând facultăţi particulare). „În ziua afişării rezultatelor, părinții mei au plecat spre București, iar eu am refuzat să-i însoțesc. M-au sunat și mi-au spus că am luat examenul. În timp ce îi aşteptam să revină acasă, am luat toţi banii mei economisiţi de-a lungul timpului, m-am dus și am cumpărat flori şi le-am pus în camera părinţilor mei. Era prima oară când le mulţumeam pentru tot ceea ce făcuseră pentru mine, pentru sacrificiul lor. Simţeam, fără să o exprim atunci, o schimbare uriaşă de destin. Era 1991.”

Amintiri din studenţie
„Facultatea de Drept a fost un Templu pentru mine”, îmi mărturiseşte avocatul Chiciu. Despre profesorii săi, Emil Molcuţ, Francisc Deak, Flavius Baias, Volonciu, spune că l-au format ca om. Omagiul său suprem este adus profesorului Mihai Viorel Ciobanu despre care îmi spune cu toată puterea: „Doamne, cât l-am admirat pe acest om! De fapt, pe toți i-am divinizat, realmente!”

„Învăţam mult. Adevărul este că în perioada acelor ani nu aveai ce să faci decât să înveți, să înveți, să înveți. Când eram în anul III de facultate (noiembrie 1993), un caz răscolea România: uciderea lui Ioan Luchian Mihalea, unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori români. Un post de radio din acea perioadă prezenta seară de seară evoluţia anchetei. Atunci am auzit numele procurorului Marian Nazat. Era procuror criminalist şi a fost cel care, cu preţul sănătăţii sale, pentru că s-a îmbolnăvit din cauza epuizării, a reuşit să îi prindă pe autorii oribilei crime.

Marian Nazat a fost, este şi va rămâne, în opinia mea, cel mai bun jurist al perioadei contemporane. Am avut şansa, peste ani, să împărţim aceleaşi săli de judecată şi, credeţi-mă, nu există satisfacție mai mare decât să pledezi alături de un om pe care l-ai admirat încă din studenţie.”
integral pe http://www.qmagazine.ro/avocatul-elenei-udrea-dezvaluiri-din-interiorul-dna-in-exclusivitate-pentru-q-magazine_340680.html

Ultima ora:

ObservatorBogdan Aurescu va participa la a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU

PoliticNicuşor Dan: Nu se pune problema ca stimulentele pentru nou-născuţi sau voucherele materna să nu mai fie plătite

EconomieDaniel Dăianu: Chestiunea Energiei şi bugetul public

ExternBogdan Aurescu va participa la a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU

SocialGeorge Butunoiu: Asistentă de 47 de ani sau de 26?

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaDoina Banciu: Tradiție și continuitate în valorificarea patrimoniului imaterial, ediția I

EditorialAlina Bârgăoanu: 11 septembrie și noul Internet



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe