OraNoua.ro
Publicat în 27 februarie 2013, 17:00 / 659 elite & idei

Floriana Jucan: Jocuri de putere

Floriana Jucan: Jocuri de putere

Săptămâna trecută, în cadrul emisiunii „Jocuri de putere” de la Realitatea TV, moderată de Rareş Bogdan, alături de fostul director SIE Cătălin Harnagea, politologul Dan Pavel şi jurnaliştii Ion M. Ioniţă, Florian Bichir şi Cornel Ivanciuc, am comentat declaraţiile belicoase între senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu şi deputatul PSD Sebastian Ghiţă, proprietarul staţiei România TV, care au târât în agora (când ar trebui să coboare cel mult în teatrul de operaţiuni) Serviciul Român de Informaţii. Într-o sinteză făcută din memorie, iată ce am apucat să spun şi ce nu.

Nu cred că există un război al serviciilor de informaţii, ci doar un conflict între două partide, oficial aliate, însă în realitate beligerante. Pentru că la nivel imagologic, cei doi lideri, Victor Ponta şi Crin Antonescu, trebuie să păstreze sentimentul unităţii, lupta se poartă prin terţi. Etichetarea „informator”, „turnător”, „colaborator al Securităţii” asociază implicit persoana respectivă cu un serviciu de opresiune al unui regim pe care îl detestăm cu toţii, chiar dacă, uneori, persoanele despre care admitem că au colaborat cu Securitatea nu au adus atingere vieţii sau integrităţii altor persoane, ci au avut ca scop strict informarea în interes naţional.

Pentru că Victor Ponta este liderul viitorului, iar Crin Antonescu nu este considerat un partener de încredere pentru aliaţii noștri externi, în ciuda proiectului personal prezidențial,  s-a dat, probabil, startul unei campanii de decredibilizare a preşedintelui PNL, indiferent de metode. Suntem în arta războiului modern în care scopul nu doar că scuză, ci şi subsumează mijloacele, indiferent de moralitatea acestora. Dan Voiculescu, Sorin Roşca Stănescu, Ioan Nicolae reprezintă oameni cu performanţă în spaţiul public în aceşti peste 20 de ani – nu comentez aici metodele –, însă ei şi biologic, datorită vârstei, reprezintă oarecum trecutul. Sebastian Ghiţă, Victor Ponta şi alţii reprezintă viitorul. Până şi Traian Băsescu, subtil, ne-a spus asta recent, într-o emisiune televizată. Ca atare, există un conflict al generaţiilor, al viziunilor, al strategiilor de business şi al orientărilor către aliaţii externi. Nu cred că Sebastian Ghiţă este nici ofiţer şi nici măcar informator. Dacă ar fi fost aşa, am fi descoperit asta, admiţând că am descoperi vreodată, foarte târziu, în niciun caz la începutul vieţii sale publice. El este doar în siajul unor ardeleni de bine, apropiaţi ai directorului SRI, şi cum România operează cu conceptul apartenenţei sau vinovăţiei asociative, iată-l deja încadrat la SRI.

Ca să mă reîntorc la temerea moderatorului Rareş Bogdan, îngrijorat de suportul pe care serviciile de informaţii i-l vor da lui Victor Ponta (pe modelul subordonării totale faţă de Adrian Năstase, mai apoi faţă de Traian Băsescu), personal, dacă instituţiile statului se „încolonează” în spatele unui lider democrat, nu am nicio problemă. Important este ca obiectivul tuturor să fie interesul naţional. Mai mult decât atât, admiţând teoria lui Cornel Ivanciuc potrivit căreia Ilie Sârbu îl tutelează politic pe actualul prim-ministru, am observat că filosofia politică a lui Ilie Sârbu, datorată probabil şi formaţiei sale teologice, este aceea că fericirea aparţine aducătorilor de pace şi nu făcătorilor de război. Aşa încât veţi vedea o schimbare de paradigmă de la epoca Băsescu la cea a lui Victor Ponta în care intrăm.

 

Indubitabil va exista întotdeauna un război subteran, între sferele de influenţă ale Rusiei şi Americii, incluzând aici şi aliaţii lor, indiferent de teritoriu, cu atât mai mult cu cât România este o ţară ofertantă din punct de vedere al resurselor pentru orice putere.

Gândiţi-vă că Rusiei nu îi surâde ca România să devină independentă energetic în urma exploatării gazelor, iar anul trecut, în perimetrul Neptun din Marea Neagră, s-a descoperit un zăcământ de circa o sută de miliarde de metri cubi şi există perspective similare pentru alte câteva depozite. În condiţiile în care România are un consum anual de aproximativ 14 miliarde de metri cubi, între care doar trei miliarde importate, devenim nu doar independenţi, ci şi furnizori de gaz, ceea ce nu convine intereselor economice şi geopolitice ale Rusiei. Interesele celor două superputeri sunt reprezentate prin diferite canale de influenţă, organizaţii de lobby, think-tankuri, oameni cunoscuţi, inclusiv jurnalişti, senatori sau deputaţi etc… Uneori există o motivaţie financiară, dar, la fel de posibilă, este şi motivaţia strict ideologică.  Oficial însă, dacă facem un sondaj de opinie, pot paria că opţiunea majorităţii este preponderent către o democraţie a libertăţilor şi nu către una în care oamenii care protestează față de şeful statului sunt încarceraţi a doua zi.

 

Personal regret că lupta politică dusă prin Sebastian Ghiţă şi Sorin Roşca Stănescu a inclus Serviciul Român de Informaţii, care şi-a făcut o strategie, nu doar la nivel conceptual, de distanţare de spectrul politic şi de practicile vechii Securităţi care a ţinut în viaţă regimul Ceauşescu.

Uneori şi presa cade în capcana celor care vor să vulnerabilizeze, să decredibilizeze instituţiile statului. Nu există o educaţie a mass-media în domeniul intelligence, obiectivul este ratingul, telespectatorii manifestă interes, au expectaţii de la astfel de emisiuni pentru că îşi imaginează că vom dezvălui cine ştie ce secrete. Dacă atitudinea lui Sorin Roşca Stănescu nu mă surprinde deloc, ştiut fiind conflictul vechi al acestuia cu instituţia, declaraţiile lui Sebastian Ghiţă nu au făcut deloc bine Serviciului, însă le pun pe seama tinereţii, a impetuozităţii şi a dorinţei de a-şi afirma loialitatea faţă de cei care nu i-au cerut, în fapt, această dovadă.

Cred că SRI a trecut de jumătatea drumului „refoluţiei”, un termen împrumutat şi „reciclat” de George Maior, adică forma hibridă de schimbare a instituţiei pe care o tutelează, Ambasadorul admiţând în nenumărate rânduri că reformele democratice nu au presupus de la început o ruptură radicală de fostele structuri de informaţii. Nici nu ar fi fost posibil acest fapt, având în vedere echilibrul care trebuie menţinut între funcţionarea adecvată a instituţiilor şi nevoia de reformare a acestora. Tocmai pentru că în rândurile Serviciului, chiar şi după ’90, acţionau încă ofiţeri formaţi în timpul vechii Securităţi, asupra acestei instituţii au planat mereu acuzaţii de implicare şi manipulare politică. Cu timpul, şi ei, şi practicile vechi au fost ejectate în afara sistemului. Poate nu în totalitate.

Şi totuşi, când vorbim despre influenţa serviciilor de informaţii asupra politicului,  în aceşti 20 și ceva de ani, România a schimbat trei preşedinţi de stat, a asigurat alternanţa la putere a mai multor partide şi a evoluat în direcţia democratică.

 

SRI s-a mai confruntat şi cu fenomenul migraţiei specialiştilor care au ales mediul privat în care au dezvoltat companii de intelligence, de consultanţă sau de IT, intuind trendul viitorului. Foştii lucrători au ajuns uneori competitori.

În aceste condiţii a fost destul de greu să şi reformezi o instituţie, să şi formezi o elită de specialişti în domeniul intelligence, să schimbi şi percepţia publică. Abia în 2011, SRI a transmis Parlamentului un buget structurat pe programe multianuale, uşor de urmărit, în baza cărora este posibilă o evaluare mult mai precisă a rezultatelor concrete ale SRI.  George Maior a instituit din 2008, după modelul american, o Prognoză Anuală de Intelligence pe termen scurt și mediu.

În privinţa interceptărilor telefonice, mă despart de punctul de vedere al colegului Cornel Ivanciuc. Toate stenogramele care s-au scurs în presă nu au avut ca sursă primară SRI, ci alte instituţii din circuitul legal. Ce nu am înţeles vreodată este de ce conducerea SRI, în baza colaborării instituţionale pe care o are cu alţi beneficiari ai stenogramelor, nu a încercat stoparea acestei practici, mulţumindu-se doar să se exonereze de răspundere la nivel declarativ.

Însă dincolo de asta, SRI a devenit un serviciu adaptat obiectivelor asumate de România prin aderarea la NATO şi la UE, o organizaţie de management al riscului bazat pe ameninţări, o agenţie responsabilă într-un stat democratic. Toate acuzaţiile la adresa SRI s-au bazat în general pe ipoteze, pe opinii subiective. Singurele cazuri concrete în care într-adevăr putem spune că SRI a imixtionat în viaţa privată a unor oameni a fost cel al căpitanului Bucur, căruia CEDO i-a recunoscut încălcarea dreptului la libera exprimare, şi cel al lui Dinu Patriciu, interceptat fără mandat. Sunt greşeli pe care, de altfel, conducerea acestei instituţii le-a admis.

Dar pentru a avea o imagine reală asupra activităţii acestei instituţii, ar trebui amintit că SRI colaborează cu 90 de servicii de informaţii din întreaga lume, că schimbă 15.000 de informaţii anual, că această organizaţie s-a adaptat la o dinamică extraordinară, a cartografiat toate ameninţările de pe teritoriul României, că a participat activ la misiunile NATO, şi aici aş face o paranteză pentru a sublinia un alt serviciu performant al României – Direcţia Generală de Informaţii a Armatei – condusă până zilele trecute de Ilie Botoş –, surse militare americane declarând pentru Q Magazine că au avut în Ilie Botoş cel mai valoros interlocutor din România în misiunile militare NATO în care ţara noastră este parte. Uneori, pentru ofiţerii SRI este frustrant că tot efortul lor pentru securitatea şi siguranţa ţării şi a cetăţenilor ei nu doar că rămâne anonim, însă adesea este pulverizat de acuzaţii nefondate.

George Maior este un diplomat, înainte de toate, cu studii de drept comparat la Universitatea „George Washington”, a fost unul dintre negociatorii intrării noastre în NATO ca secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale, este unul dintre artizanii regândirii politicii de apărare a României, este un creator de doctrină, de strategie, de concept. Este un factor al schimbării organizaţionale, şi acesta este un rol pe care puţini oameni au curajul, dar şi vocaţia de a şi-l asuma.

S-a spus deseori că ar exista disensiuni între Ambasadorul Maior şi generalul Florian Coldea. Nu cred în asta, din simplul motiv că SRI este o structură condusă de un Consiliu Director, că nu văd o competiţie între cei doi, ci un interes comun, că obiectivele şi misiunile Serviciului transced discuţiilor uneori sterile, alteori profane, alteori amuzante din România, de pe ecranele televizoarelor.

L-am auzit pe Ioan Nicolae declarând că adevăratul conducător al SRI nu ar fi George Maior, ci „şeful politic” Florian Coldea, care ar orchestra „devalizarea oamenilor de afaceri pentru a-i băga la pușcărie, pentru a le lua activele”. Dincolo de o retorică puțin prăfuită, cred că toată presa ar aștepta cu interes dovezi în acest sens. Altfel, pare doar apărarea unui om aflat în plin război cu Justiția care, instituțional, se sprijină şi pe suportul SRI.  Acolo însă unde am participat eu la câteva reuniuni tematice ca membru al Chatam House şi unde gândirea strategică se articulează pe o hartă intelectuală și geopolitică asupra universului internațional, SRI a fost lăudat şi dat drept exemplu de integrare euroatlantică anticipată, faţă de alte instituții ale statului român. Şi tot în aceste cercuri, ceva mai informate şi mai neutre decât dl Nicolae, am auzit un descriptio Coldea în care atributele „specialist în contraterorism”, „om cu dinamica acestui secol”, „un excepțional psiholog al intelligence-ului” erau uzuale.

În cei 20 de ani de experiență şi interacţiune jurnalistică, am constatat că în cele mai multe cazuri, a conduce instituții cu rol esențial în politica de securitate a ţării te profesionalizează până la a-ţi anula simpatiile sau antipatiile personale. Devine mai important obiectivul macro decât cel al propriului univers finit, pentru că-ți dă sentimentul participării la decizii istorice.

Vorbind despre relaţia preşedintelui ţării cu serviciile de informaţii, este cert că acesta se bazează pe suportul lor. Nu poate lucra împotriva acestora pentru simplul fapt că lupta este inegală, iar decizia unui şef de stat se articulează pe analizele de intelligence furnizate de serviciile de informaţii. Nu poate fi decât o relaţie de încredere, şi când unul dintre cei doi actori are sentimentul că deciziile celuilalt sunt împotriva intereselor naţionale, îl elimină subtil.

Sigur că beneficiarul este cel care ia decizia, însă tot el este şi cel care îşi asumă răspunderea. Iar Sun-Tzu ne-a învăţat, cu sute de ani în urmă, că un lider adevărat nu ţine cont întotdeauna de adulaţia opiniei publice, pe care o poate pierde de dragul unor opţiuni geopolitice şi geostrategice ale căror avantaje le vor constata abia generaţiile
viitoare.

Ultima ora:

ObservatorCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

PoliticDragoș Preda: #DezvoltamPrahova #DezvoltamPrahovaInteligenta

EconomieCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

ExternBarbu Mateescu: ”Anti-contemporaneitatea face un pas înapoi”

SocialCsibi Magor: Am avut cu toții un an greu. Dar putea să fie mult mai greu

EvenimenteDan Mihalache: “Understanding the Romanian Diaspora – Diaspora mobilisation during COVID-19”

CulturaCristina Popescu: Cele mai recente aprecieri internaționale ale mărcilor poștale românești, materializate în două premii Nexofil

EditorialAndrei Stoian, Alexandru Georgescu și Radu Magdin la emisiunea Sfere de Interes



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe