OraNoua.ro
Publicat în 17 octombrie 2012, 19:40 / 762 elite & idei

Floriana Jucan: Sebastian Ghiţă – (R)evoluția Mogulului

Floriana Jucan: Sebastian Ghiţă – (R)evoluția Mogulului

de Floriana Jucan – Q Magazine

Pentru unii, are inteligenţa unui laser care operează cu precizie micronică. Pentru alții, are caracterul unui rechin care devorează amuzat tot ce poate fi „prea mic, prea bun, prea gustos”. Despre Sebastian Ghiţă am auzit mult în contextul preluării Realitatea TV de la Sorin Ovidiu Vîntu şi al războiului cu Elan Schwartzenberg şi vom auzi şi mai mult de acum încolo. Se pregătește pentru o carieră politică. Înaintea anunțării oficiale a candidaturii şi a campaniei electorale, Q Magazine l-a întrebat despre valorile în care crede şi despre idealurile sale ca om… politic. (foto: Bogdan Dincă)

Q Magazine: Aveți o ambiție nemăsurată de a fi în cercul celor care contează. Cu Asesoftul ați construit un business important, cu RTV-ul un canal de influenţă – şi fiind echilibrat se pot influenţa lucrurile, deciziile –, acum vreți să candidați! Este un complex al omului din provincie?

Sebastian Ghiţă: Sunt o persoană deschisă la minte şi limpede la suflet. Nu am complexe. M-am născut şi locuiesc în provincie. În Ploiești. Orașul meu este mai frumos ca multe cartiere ale Bucureștiului. Cred că așa simt mulți dintre cei care stau în Cluj sau în Iași ori în Craiova. Sunt o persoană ambițioasă. Îmi place să fac lucruri. Să am cu ce să mă laud. Să simt că îmi trăiesc viața. Doresc să contez şi să mă simt bine în compania celor cu care trăiesc. Asesoft reprezintă şi astăzi cea mai mare şi mai influentă structură de afaceri din IT-ul din România. A ajuns la o cifră de peste 500 de milioane de euro pe an. Am vândut deja toate diviziile acestei companii. Le mulțumesc colegilor mei şi managerilor care au făcut posibilă această construcție în România.

RTV e o altă poveste. Am spus că voi intra în media şi am intrat. Știu că mulți nu-mi dădeau șanse. Eu n-am făcut decât să pariez pe echipa de acolo. Sunt cei mai buni. Vor fi în scurt timp prima televiziune de știri din ţară. România TV. Este cel mai echilibrat canal de știri. Avem studii de piață în acest sens. Avem şi deciziile CNA, care susțin acest punct de vedere. Așadar, influenţa şi includerea în anumite cercuri vin din ceea ce ești, din ceea ce faci, din ceea ce te duce mintea să faci, din efortul oamenilor cu care lucrezi. Nu lucrurile sau banii îţi dau influenţă. Nici Bucureștiul, nici provincia. Dacă te duce mintea, ești inclus, dacă nu, ești exclus.

 

Am riscat și-am câștigat cu RTV

Q: Finanțați o echipă sportivă. Au existat momente-n viață în care fairplay-ul a fost secundar? Şi interesele au fost primordiale?

S.G.: Fairplay înseamnă comportament corect faţă de ceilalți participanți la joc. Să-ţi urmărești interesele fără să faci rău celuilalt este felul corect de a fi. Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face! Altfel, e legitim şi corect să-ţi imaginezi lucruri şi să-ţi urmărești interesele. Nu trebuie să-i calci pe cei din jur în picioare. Dar nici să te laşi călcat în picioare. Nu e OK să nu-ţi vezi interesele tale pentru a le rezolva pe ale celorlalți. Devii frustrat.

Întorcându-ne la Asesoft, echipa de baschet, trebuie să vă spun că e un subiect cu care mă mândresc. Este cea mai bună echipă din ultimii 20 de ani din România. Ne reprezintă în Europa. Sute de copii sunt pregătiți de Asesoft. Va face mereu parte din viața mea.

 

 

Q: Ați știut că RTV va depăși Realitatea, la ruptură, sau sunteți şi dvs. surprins acum de evoluția postului?

S.G.: Am sperat. Am crezut. Am muncit împreună cu jurnaliștii, colegii mei. Eu mi-am văzut de ale mele, ei de ale lor. Am riscat. Nu poți să câștigi fără să riști. Nu sunt surprins. Sunt fericit că am reușit. RTV este cel mai bun canal de știri astăzi.

 

Q: De curând ați vândut toate businessurile, mai puțin RTV. A fost un deal profitabil? Ați mai păstrat acțiuni? Ne puteți spune cât ați încasat?

S.G.: Când toate tranzacțiile se vor lichidiza, valoarea lor va depăși 100 de milioane de dolari. Nu voi mai rămâne ancorat în afaceri ca până acum. Glumind, mi-am propus să ies la pensie acum, de la 33 la 43 de ani. Muncesc apoi, de la 73 la 83 de ani.

 

Ponta mai are progrese de făcut

Q: Care este proiectul dvs. politic?

S.G.: Nu știu dacă este un proiect politic sau nu, dar începând cu 18 ani mi-am făcut un proiect. Am avut în grijă peste 5.000 de oameni. Proiectul este simplu: să-mi văd de viaţă şi să fac ce-mi place. Îmi place să fac lucruri. Să am prieteni. Să fiu împlinit cu ceea ce fac. Mi-aş dori o ţară mai bine condusă. Cu președinți şi prim-miniștri mai înţelepţi. Cu mai multă grijă pentru noi şi mai puţină atenție pentru ei. Vreau o Românie corectă. Vreau o ţară ca o mamă bună. Vreau să ieșim din etapa „Avem o ţară: cum o furăm?”, vreau să depășim etapa „Avem o ţară: cum o arestăm?” şi să ne apucăm de etapa „Avem o ţară: cum o construim?”.

 

Q: Sugerați că premierul Ponta nu e îndeajuns de înţelept? Dumneavoastră îl știți bine, sunteți prieteni.

S.G.: Cred că Ponta este şi va fi unul dintre cei mai buni premieri ai României. Asta nu înseamnă că nu mai are de făcut progrese. Inclusiv la capitolul înțelepciune.

 

Q: Dacă n-ați fi fost apropiat al premierului Ponta, v-ați mai fi lansat în politică? Este un pariu personal, face parte din brandul propriu?

S.G.: Viața fiecărui om are un curs. Nu mă afectează relația cu Victor Ponta. Nu vreau nici să mă laud cu ea, nici să o exploatez, nici să mă încurce această relație. Sigur, îmi doresc să am aceeași relație cu Victor Ponta precum aceea pe care o aveam când jucam baschet. Să participi însă la construcția societăţii este o obligație. Cine nu o face este iresponsabil.

 

Q: Cum se manifestă altruismul dvs.?

S.G.: Am o capacitate mare de a-mi ajuta prietenii. Chiar dacă trebuie să las de la mine. Pot să trec peste orgoliu. Mă bucur apoi de mine. Sunt şi împlinit, şi mândru că m-am învins.

 

Q: Ce rol trebuie să joace, după dvs., serviciile de informații? Şi l-au depășit în ultimii ani?

S.G.: Dacă am ști noi ce rol joacă serviciile de informații, atunci nu ar mai fi atât de servicii. Presupun şi cred că-şi fac treaba fără ca noi să ştim. Sper că informațiile lor sunt valoroase şi sunt valorificate de conducători. Cred că serviciile ar fi trebuit să facă mai mult în ultimii zece ani. Nu să-şi depăşească rolul, ci să se asigure că munca lor e utilizată la maximum de către cei îndrituiți. Cred că relațiile şi parteneriatele serviciilor de informații reprezintă a doua diplomație. Cred că resursele lor informaționale trebuie sintetizate şi folosite pentru a împinge şi a ghida societatea românească spre Europa şi spre un rol în societatea globală.

 

Q: Oamenii de afaceri sunt susținuți şi condiționați de serviciile de informații? 

S.G.: Mulți oameni de afaceri au legături cu serviciile de informații. Unele firme livrează bunuri şi servicii, altele au patroni cu astfel de legături. Se întâmplă în toată lumea.

 

Numai cretinii fac bani cu un scop

Q: Vă place România actuală?

S.G.: Îmi iubesc ţara. Să vorbesc de rău despre ea e ca şi cum aş critica-o pe maică-mea. N-o să mă vedeți ca pe Tismăneanu, care şi-a condamnat  tatăl în raportul cu comunismul. Cred că România are nevoie ca fiecare să-şi vadă de treaba lui şi mai puțin de treburile altora. În același timp, noi, românii, trebuie să înțelegem că interesul comun trebuie respectat şi protejat cu dinții. Mai avem nevoie de educație. Ţara e bună.

 

Q: Ce aduc banii? Că ce n-aduc știm!

S.G.: Banii nu aduc nimic. Munca îți aduce împlinire, libertate, fericire, liniște etc. Banii sunt doar un mijloc. O unitate de măsură. Doar cretinii fac din bani un scop.

 

Q: Încurajați o construcție bivalentă stânga-Băsescu? Pe principiul prieteniilor care sunt în județe între USL-işti şi PD-L-işti cu interese financiare comune?

S.G.: Eu nu încurajez nimic. Cred în buna înțelegere dintre oameni. Şi dintre politicieni. Există şi mulți purtători ilegali de cap ce-şi spun politicieni. Dar aceia nu sunt politicieni,  sunt niște închipuiți politic. Un politician nu-şi poate permite să rupă dialogul.

 

Q: Traian Băsescu este un bun român?

S.G.: Sper că da. Vom trage toți concluziile la sfârșit. Este președintele României, deci ocupă o funcție obţinută cu cele mai multe voturi. Este cel mai  înalt funcționar român. Trebuie să respectam asta. Şi dânsul trebuie să ne respecte pe noi.

 

Q: V-ați simțit respectat în acești ani?

S.G.: N-am avut contact direct cu președintele Băsescu. Cred că e un om cu multă experiență şi cred că iubește oamenii. Îmi dau seama că funcția şi responsabilitățile îl apasă. Cred că știe foarte bine ce are de făcut pentru a-şi împlini mandatul şi pentru a deveni iubit şi respectat. Nimănui nu-i strică mai multă înțelepciune.

 

Suntem incapabili să accesăm fonduri europene

Q: Cum credeți că se va dezvolta România?

S.G.: Avem trei oportunităţi majore: energie, societatea informațională, agricultură. Cred că viitorul României este legat de Bruxelles. Avem nevoie de 20 de miliarde de euro pentru proiecte în energie. Putem fi un centru european al IT-ului. Avem potențial în zona agricolă, atât în agricultura bio, cât şi în cea industrială. Acestea sunt cele trei domenii unde trebuie să ne dezvoltăm.

 

Q:  Suntem incapabili să accesăm fondurile europene care ni se cuvin…

S.G.: Este clar că ne trebuie un coordonator național pentru absorbția acestor fonduri. Că e ministru, director sau altceva… nu contează. Contează să știe bine legislația, să cunoască bine mecanismele UE, să știe metehnele administrației românești. Un pact între partide şi un plan național de dezvoltare sunt chestiuni absolut necesare.

Reproșurile UE vin în primul rând faţă de îndeplinirea criteriilor de utilitate ale proiectelor. Nu poți să pregăteşti pe bani UE 600 de salvamari la Satu Mare. Nici să faci strada pentru a duce vaca la izlaz. Banii UE trebuie cheltuiți pentru proiecte utile. Care să asigure dezvoltarea zonei respective. Noi avem o problemă cu capul. Cheltuim banii pentru ca o firmă să facă un anume tip de proiect, pentru a face rost de niște bani în campania electorală, pentru că o rudă stă mai departe de centrul localității. Asta nu e normal.

 

Q: Familia?

S.G.: Am o familie frumoasă, care mă susține în ceea ce fac. Ar trebui să-mi schimb puțin programul şi să stau mai mult cu soția şi cu băiatul meu. N-am reușit încă să-mi organizez lucrurile așa cum trebuie. Îmi va reuşi.

 

Q: Când o să vă opriți?

S.G.: Viața e frumoasă şi merită să fie savurată. Știți cum se spune: „Importantă e călătoria, nu destinația”. La 18 ani am pus bazele Asesoft, cel mai mare grup IT românesc, în 2004 am devenit campioni naționali la baschet, în 2005 am câștigat FIBA CUP în Europa, am intrat în Telecom construind prima rețea 4G din România, am construit parcuri eoliene şi am reușit să refacem viile de la Budureasca din Dealu Mare. Acum sunt implicat în media împreună cu colegii mei. Cine știe care sunt limitele?

 

 

Vasile Dâncu: „Sebastian Ghiță este inteligent și încăpățânat, luptător născut în era competiției, unul dintre puținii oameni de afaceri români pe care nu i-a produs comunismul şi nici nu s-a copt la soarele fals al tranziției. În schimb, este cel mai bun exemplu pentru un capitalism responsabil, care știe că nu poți ucide societatea pentru maximizarea profitului. Îl privesc cu prietenie şi speranța că este buzduganul unui viitor care va mătura etapa gheșeftului cu țara și risipirea resurselor noastre pe nimic.”

Articol publicat de blogul Florianei Jucan

Ultima ora:

ObservatorMircea Geoană: Trebuie să reinvestim în apărarea noastră. Combinația dintre Rusia, China, Iran și Coreea de Nord este foarte complicată

PoliticMircea Geoană: Trebuie să reinvestim în apărarea noastră. Combinația dintre Rusia, China, Iran și Coreea de Nord este foarte complicată

EconomieCristian Popa: La mulți ani, National Bank of Romania! Sunt onorat să fac parte din istoria ta!

ExternIulian Chifu: Blestemul liderilor încastrați în politicile de război. Cazurile Putin și Netanyahu

SocialCsibi Magor: Cel mai mic task ne poate încărca în momentele în care înțelegem sensul acțiunilor noastre

EvenimenteVictor Vevera, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

EditorialAlexandru Grumaz: Teoria Dominoului

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, Tudor Giurgiu (sezonul 3, episodul 30)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe