Matei Bogdan
Publicat în 25 martie 2020, 19:00 / 80 elite & idei

Floriana Jucan: Supravieţuitor la Beijing, interviu exclusiv despre Coronavirus

Floriana Jucan: Supravieţuitor la Beijing, interviu exclusiv despre Coronavirus

de Floriana Jucan

În plină epidemie, isterie, psihoză a Coronavirusului, am discutat cu ambasadorul României la Beijing din 2002 până în 2011, Viorel Isticioaia, despre riscuri și oportunități în și dinspre China.

LECȚIILE SARS DIN 2003

Cum ați trăit epidemia de SARS, din 2003, la Beijing? Erați ambasador de un an.

Răspunsul este simplu – am supraviețuit. Merită să reflectăm un pic la cum au învățat acele lecții ale anului destul de dramatic, 2003, comunitatea internațională și poporul chinez, acum când o nouă epidemie a izbucnit, din păcate, tot în China.

Vi s-a părut că acum autoritățile chineze au fost mai pregătite pentru această epidemie a Coronavirusului decât în 2003?

Epidemia a avut același caracter, neașteptat, imprevizibil, exploziv și a obligat la reacții foarte rapide. Impredictibilul apare și derutează, indiferent că se manifestă la nivel local sau central. Atunci, după o scurtă șovăială și confuzie în privința naturii noului virus, aș spune că reacția a fost gradual potrivită și a răspuns cu o doză bună de transparență. Sigur, China, de-a lungul secolelor, mileniilor, a mai avut epidemii, dar în contextul complexității societății chineze de atunci, al deschiderii, al circulației populației, reacția a fost relativ bună. Nimeni nu ar putea spune că a fost perfectă. Și aici e lecția numărul unu: recunoașterea gravității unei asemenea epidemii care apare incipient și se răspândește rapid, apoi transparența cu care informația poate să circule și măsurile cât mai severe de izolare, de carantină, pentru a preveni extinderea mult mai periculoasă. Deci, trei aspecte care atunci au luat puțin pe nepregătite autoritățile, dar care au fost asimilate.

De data aceasta, gravitatea nu a fost recunoscută de la început, deși au existat medici de specialitate, virusologi, care au încercat să semnaleze. Administrațiile locale au, ca întotdeauna, un anumit grad de prudență politică, care le-a reținut, în primele săptămâni, de la o reacție mai eficientă. Lecția aceea, de recunoaștere a gravității, transparența informațiilor și trecerea la măsuri foarte restrictive și serioase s-a întâmplat. Deja în a doua parte a lunii ianuarie, s-a instituit ceea ce știți, măsurile severe pentru orașul Wuhan, pentru întreaga provincie Hubei, și vorbim de ordinul milioanelor de oameni.

Intrând în regimul cifrelor mari, vă puteți da seama ce poate să producă, din punct de vedere al măsurilor, o asemenea tentativă de a limita, de a preveni extinderea și de a încerca să controlezi situația.

Lecția SARS-ului de atunci a dovedit că autoritățile aveau capacitatea să învețe să reacționeze, poate că nu aveau nici resursele materiale, nici profesionale pe care le au astăzi. Aici aș adăuga o paranteză: abia în 2007 și la începutul lui 2008, China începe să se pregătească pentru marele eveniment de la Beijing, Jocurile Olimpice din 2008. Având în vedere recunoașterea limitelor și necesarului de pregătire în sistemul medical pentru asigurarea asistenței atleților străini, mii de străini care vin la Jocurile Olimpice, inclusiv pentru probleme specifice – accidente care pot surveni în concurs și așa mai departe – China a început să importe și să producă echipamente medicale cât mai sofisticate. Dacă în 2003 SARS-ul a semnalat că există anumite limite de capacitate, de management, de informare și de comunicare cu partenerii străini, lecția a fost asimilată.

Acum există o altă societate, mult mai complexă. Vorbim de o diferență care a însemnat creșterea în complexitate a dotărilor cu echipamente medicale, în capacitatea de producție și cercetare în domeniul medical și în educarea cetățenilor.

Societatea a evoluat, dar, din nou, specificitatea unui asemenea caz cum îl reprezintă coronavirusul și explozia contaminării la nivelul epidemiei, la ora asta cel puțin, au testat toate capacitățile și limitele. De aceea este de salutat pe undeva faptul că numărul de îmbolnăviri zilnice a început să scadă, cel puțin în China.

Ați fost ani de zile șeful Departamentului Asia și Pacific din cadrul Serviciului pentru acțiunea externă al Comisiei Europene. Vedeți o performanță în gestionarea acestei situații din partea autorităților din Europa? Ne uităm mefienți la China, dar oare noi facem față?

La chinezi, în afară de capacitatea administrației de a acționa, dincolo de anumite limitări politice sau inhibiții, momentul a fost sensibil, pentru că era chiar înainte de Sărbătoarea Anului Nou Chinezesc. Atunci, sute de milioane de oameni pornesc la drum să-și vadă familiile, rudele și așa mai departe, spre deosebire de momentul SARS, când Anul Nou trecuse.

Societatea chineză, în general, a traversat momente dificile, turbulențe sociale, economice, privațiuni sau șocuri politice în virtutea dinamicii locale, interne. Pe fondul educației tradiționale și a unor valori naționale, reziliența, mobilizarea, disciplina comunității și a individului, în general în Asia, și acum vorbim de China, au fost un element adițional, complementar eforturilor autorităților.

Ce se întâmplă în Europa? Mi-e greu să judec. Reacții emoționale pe undeva au existat și în China. Inclusiv la Wuhan, am văzut cum lumea s-a repezit în magazine cu valize să-și facă aprovizionarea. Reacția umană este aceeași, dar disciplina față de măsurile luate de autorități, autoprotecția, dacă vreți, limitarea contactelor care să evite răspândirea a fost undeva înscrisă în reflexul cetățeanului local.

Am putea spune că disciplina uneori ne poate salva.

Ne poate salva, cel puțin temporar și cu o înțelegere un pic mai profundă a ceea ce uneori trebuie să facă fiecare.

Aș spune că aici intervine natura umană, cultura. E vizibil că în cazul latinilor abordările sunt diferite de ale altor societăți mai organizate și mai disciplinate, unde calmul, reținerea, autocontrolul dau valoare măsurilor de prevenire a răspândirii agenților patogeni.

CHINA DEȚINE 70% DIN LANȚURILE COMERCIALE GLOBALE

Citim acum că toate bursele au scăzut, că China este afectată. Acest efect se va rostogoli involuntar și asupra economiei americane și europene. Sunt 35 de țări care au China ca partener principal de import și alte 30 de export. Își va reveni China după această epidemie de coronavirus?

China este mult mai prezentă în spațiul global acum. În 2003, când s-a întâmplat SARS-ul, șocul a fost relativ limitat. Totul a durat doar două luni. Efectul pentru primul trimestru al anului acela a fost resimțit doar în China. Cam 2% din PIB-ul Chinei a fost pierdut. În anul următor, după ce, în a doua sa parte s-a aplicat un stimulent financiar în scop de redresare, de relaxare, creșterea Chinei a ajuns la 11%.

Acum, durata este încă dificil de evaluat.

La vremea aceea, China era, economic vorbind, de patru ori mai mică decât acum, când PIB-ul chinez reprezintă 19,7%, o cincime din produsul global. Cu cât va dura mai mult scăderea acestui produs intern al chinezilor, cu atât impactul global va fi mai serios.

Există estimări care spun că impactul SARS-ului din 2003, în ciuda duratei relativ mici, a avut pierderi de 55 de miliarde de dolari, calculate de la turism, deplasări, transporturi interne, externe, producții, aprovizionare. Acum se estimează a fi de patru ori mai mult. Se sparie gândul, cum spune cronicarul. Vă dați seama ce ar însemna de patru ori mai multe pierderi, dacă durata eventuală depășește un trimestru?!

Sunt scenarii gândite de analiști, cel puțin de cei economici, împreună cu cei medicali, care spun că vor fi aceleași dimensiuni de pierdere, 1%, 2% din PIB-ul Chinei, că va scădea sub 5% creșterea pe anul acesta, pentru că ritmul de creștere e mai scăzut față de anul 2003, dar impactul global e același. De ce? Pentru că interdependențele pe care le menționați și dumneavoastră, atât în spațiul comercial, cât și în celelalte, sunt masive.

Pe lanțul de aprovizionare cu tot ce doriți, materii prime, în domeniul farmaceutic de la precursori la produse finite, dar și în alte domenii, e la fel. De la părți de asamblat piese până la produse finite, lanțul în care este integrată China reprezintă 70% din lanțurile comerciale mondiale.

Aici trebuie să adăugăm efectele pozitive, tocmai pentru că China este partenerul comercial numărul unu pentru foarte multe țări și ar trebui să începem cu Uniunea Europeană și SUA. Probabil că inclusiv economia chineză va dori să gestioneze aceste interdependențe și vulnerabilități implicite pentru noi, pentru ei, de o manieră nouă.

În virtutea experienței, înclin să cred că China va deveni mai deschisă și va intensifica eforturile pentru a trece la schimbarea modelului economic, de la un model bazat foarte mult pe comerț, în sensul exporturilor, producție-export, subansamblul piese-produse finite pentru toți consumatorii din lume, și va începe să producă intern pentru producția de consum și să fie un importator mai serios, mai substanțial, ceea ce este o oportunitate pentru România, pentru Uniunea Europeană, pentru Statele Unite, pentru ansamblul economic global.

Deci, implicit, Coronavirusul va declanșa o restructurare, o transformare a modelului economic și după acesta, va declanșa o accentuată transformare a modelului economic chinez care și așa era criticat, semnalat ca fiind exclusiv o mașină de export, va deveni o mașină de absorbit, o piață de desfacere mult mai serioasă. Și asta nu numai pentru că cetățeanul chinez a devenit un consumator mai educat, mai sofisticat și cu bani.

Va trece la acele elemente care arată vulnerabilitatea imediată a contactului direct între oameni și cu realitatea materială. Ca să te poți desprinde de vulnerabilitățile infecțioase, treci din offline în online. Se vor face mai multe operațiuni, de la tranzacții, comunicații și așa mai departe, offline, adăugând la asta robotizarea.

Artificial intelligence (n.n. – Inteligenţa artificială) va deveni zona centrală de investiții. Ați văzut deja, în spitalul din Wuhan roboțelul merge cu targa și livrează bolnavilor micul-dejun, cina etc. China va deveni un pionier în privința asta. Și ce se întâmplă aici? Erau foarte mulți care arătau cu degetul: China fură, copiază, ne nenorocește etc. Și Coreea de Sud, și Japonia, și Taiwan, și americanii au făcut-o. Pe cine au copiat americanii? Pe englezi. Toată lumea a învățat de la altcineva.

Coreea de Sud și-a creat o mică tehnologie, dar după aceea japonezii au creat o tehnologie și mai mare. În timpul Războiului din Coreea 1950-1953, bucătăriile de campanie ale trupelor ONU conduse de SUA, armamentul, bocancii, uniformele rupte se reparau în spatele frontului, dar mai ales în Japonia, unde războiul trecuse și începuse reconstrucția. Era o țară sărăcită de eforturile de război și de toate consecințele războiului și atunci, americanii le aduceau și le dădeau de lucru să repare ceea ce era stricat de Războiul din Coreea. Și plăteau în ciocolată, în cutii de conserve și, ulterior, în semiconductori. Și japonezii i-au copiat, au început să învețe să facă lucruri sofisticate și au ajuns acolo unde autorii francezi vorbeau de miracolul japonez.

Toată lumea a învățat, toată lumea a copiat într-un fel. Deci, acum, când se ajunge în noua generație, chinezii vor fi cei mai mari apărători ai dreptului de proprietate intelectuală. De ce? Pentru că la rândul lor se dezvoltă, creează, inovează.

Vom vedea așadar transformarea modelului economic către consum, către artificial intelligence, către inovație, creație tehnico-științifică.

Și aici începem noi să fibrilăm și să ne speriem că vin chinezii peste noi! Nu, vine mareea tehnologică peste noi, nu chinezii. Alături de ceea ce încearcă UE și ați văzut e pe masa decidențelor europene, inclusiv reprezentanții României, în conclavurile care decid dosarele și prioritățile, inteligența artificială, noile tehnologii de telecomunicații, inclusiv generația a cincea și așa mai departe.

Coronavirus va fi un impuls dramatic, tragic, prin care China va trebui să o ia și mai repede în această privință.

Nu știu cât va dura, care vor fi costurile, dar unul din costurile politice, umane, de transformare sistemică pe care China nu va avea control și va trebui să le plătească, pe care și-l va asuma cu fruntea sus, va fi să accelereze dezvoltarea.

Se va transforma într-o oportunitate, practic…

Acum câteva zile, un foarte bun prieten și expert în problemele Chinei, german de origine, om de afaceri, președintele Camerei de Comerț China-Europa, care locuiește acolo și a venit în Europa la niște întâlniri, la Bruxelles, și acum se întorcea la Beijing, mi-a povestit că a fost oprit pe aeroport de o televiziune germană: „Nu vă e frică să vă duceți înapoi? – Domnule, ăsta e jobul meu, să lucrez acolo, la Camera de Comerț – Dar ce se întâmplă cu companiile, nu-și iau în spinare business-ul și pleacă? Nu e un risc enorm să fiți acum în China? Și el spune: – Domnule, disconfortul este uriaș, pe mine m-au controlat când am plecat, mă controlează și acum când mă întorc, că vin din Europa unde există deja cazuri de infecții. Dar cel mai mare risc nu e pentru mine, ci pentru companiile mari europene să nu fie în China!”

După SARS, trenul va accelera din nou. Dacă pierdem acest tren? Acesta este pericolul cel mai mare.

NE-AM CONCENTRAT PE SPAȚIUL EUROPEAN ȘI AM PIERDUT CHINA

Vorbim de solidaritate, am rezonat la teme precum pădurile arse din Australia, am văzut pe toată lumea solidară cu oamenii din Haiti în momentul în care a fost cutremurul respectiv. Acum, există un tip de ostilitate, un tip de frică şi abandonare, dacă vreți, în ceea ce privește China. Când lucrurile se vor mai calma, China va avea o problemă cu lumea sau lumea va avea o problemă cu China? Asia se va solidariza mai mult după această dramă?

Aș spune că este un moment care testează, într-adevăr, și capacitatea noastră de adaptare la circumstanțe absolut noi. Asta vine după un număr de reacții din ultimii ani care au fost uneori, realmente adverse, au demonizat China în anumite împrejurări, justificat sau nu, dar, în egală măsură, au testat și testează în continuare capacitatea noastră de înțelegere a complexității evoluțiilor dinamice din Orient. A existat, în ultimii ani, o sumă de reacții un pic contradictorii. A început să existe o anumită rezervă, o confuzie față de ce înseamnă creșterea Chinei în putere economică, în dimensiune internațională. Asta nu numai că trăda un oarecare simplism, ci frizează neînțelegerea a ceea ce înseamnă secolul XXI. Sigur, globalizarea a produs reacții adverse, mulți au sentimentul că în societățile dezvoltate locurile lor de muncă, oportunitățile lor, s-au transferat în alte zone, inițial în curs de dezvoltare sau subdezvoltare, deoarece China a fost un aspirator de oportunități. Reacțiile care, în ultimul timp, au fost adverse în unele țări, din păcate, cu nuanțe rasiste chiar, sunt mai mult decât regretabile.

Din păcate, probabil că reacțiile umane de conservare, de autoprotecție, uneori depășesc anumite judecăți: de la cele de bun-simț până la cele politice.

Ce s-a întâmplat atunci, la SARS, în contextul în care atmosfera relațiilor bilaterale era cam diferită comparativ cu ceea ce este acum, a fost o reacție de solidaritate care a reverberat în momentele acelea și a lăsat o impresie deosebită.

Am trăit momentele acelea în Beijing. Orașul, ca și acum, era aproape paralizat de măsurile de protecție, de prevenire, de carantină, iar delegații străine nu mai existau.

Cu câteva zile înainte de începutul lunii mai, premierul francez își anulase vizita după ce fusese menținută cu un oarecare apetit de cordialitate și solidaritate, destul de intens, și noi îi admiram pe francezi. Sigur, din rațiuni absolut justificate retragerea de pe agendă a fost clar înțeleasă. Într-o seară însă, a venit telefonul premierului Adrian Năstase, acesta interesându-se care ar putea fi reacția chinezilor față de o posibilă vizită. Ea a fost foarte pozitivă. A fost inițiativa sa personală, judecata sa politică privind oportunitatea acelui moment. În egală măsură, ea se contura în spiritul relațiile istorice și tradiționale dintre România și China.

Premierul Năstase chiar a avut curaj, erați în plină epidemie SARS.

Într-adevăr! Îmi amintesc și acum măsurile de securitate extraordinare luate de oficialitățile chineze cu prilejul vizitei. Să nu uităm că eram în plină epidemie SARS.

La intrare, în palatul în care se desfășurau convorbirile oficiale, era instalat un portal, ca o poartă magnetică de aeroport, din care curgea o perdea fină, ultrafină, de picături de dezinfectant special, iar noi, îmbărcați așa cum vedeți, treceam prin această poartă. Cu excepția premierului și a soției, doamna Daniela Năstase. Ei n-au trecut pe acolo, au trecut pe lângă, așa cum e și la aeroport. Era Miron Mitrea ministru, Dan Nica, mai mulți, patru miniștii erau, am trecut cu toții prin ploaia aceea perfectă care ne-a dezinfectat.

Unul dintre ei, cred că Dan Nica, a spus: „Ne dați și nouă niște porți din astea, să punem și noi la București, să nu intre virusul!?”. Am avea și noi nevoie de niște porți acum, să nu intre coronavirusul.

După 1989, România a traversat momente de concentrare substanțială, de efort, pentru a atinge ceea ce a fost un obiectiv național major – aderarea la NATO și la UE. Orizontul nostru politic, economic, social s-a limitat la teatrul european și transatlantic. S-a întâmplat asta cu pierderi nu numai în substanța relațiilor cu China, ci cu foarte mulți parteneri asiatici.

După ce am călătorit aproape în toate țările importante din Asia, am constatat cât de mult este prezentă încă amintirea schimburilor cu România și vizitele care au mai avut loc sporadic, dar au mai fost vizite și la nivel de prim-ministru, de demnitari din Guvernul României și mai puțin din păcate din domeniul de afaceri al comunității românești. Au fost privite întotdeauna ca o posibilitate de a relansa, de a redeschide ce a existat pe agendă, de relații dintre România și China, dintre România și Japonia, dintre România și Coreea de Sud. Coreea de Sud este una dintre țările cu care avem un parteneriat strategic dacă vă imaginați…și la care a trebuit să ne întoarcem din când în când pentru că este una dintre cel mai importante economii ale lumii, este una din țările care a avut tehnologie, a avut investiție serioasă în România și are potențial în continuare.

Există state europene, chiar vecine, care au avut un apetit mult mai relaxat, mai deschis și mult mai în spiritul tradițiilor de relații cu China, care au profitat de relansarea economică chineză, de sofisticarea lor tehnologică, de potențialul pe care îl au în actualitate.

Atunci când prim-ministrul Năstase a venit cu patru miniștri, a fost ca un semn de solidaritate, dar cei patru miniștri, din domenii foarte clare – transporturi, energie, telecomunicații – aveau sarcina să exploreze nu numai potențialul de prietenie și solidaritate, ci și potențialul de relații economice. Acesta a fost un moment bun în care optimismul era însoțit de condiții reale, și după aceea relansarea economică a Chinei ar fi putut aduce mult mai mult.

Focalizarea noastră pe teatrul european și transatlantic nu ne-a permis să folosim acest potențial. Au mai fost momente când o puteam face. Amintiți-vă de reuniunea prim-miniștrilor din regiune împreună cu premierul chinez, găzduită de premierul Ponta la acel moment, care ar fi putut aduce o serie de resurse, de proiecte, inclusiv pentru țara noastră și pentru zonă. E o chestiune care rămâne încă deschisă.

HUAWEI A PROPUS SĂ FIE MONITORIZATĂ

Suntem în pragul unui război economic cu China în privința tehnologiei 5G. De ce nouă ne este interzis, sau recomandat cel puțin destul de apăsat să nu adoptăm această tehnologie, nu via China, în condițiile în care Germania, Marea Britanie și Franța au făcut-o cu partenerul chinez? Ce ar trebui să facă România?

Aici sunt câteva lucruri care ar trebui să fie explicate. Criticile care se aduc companiei Huawei se leagă, în primul rând, de faptul că ea a beneficiat de subvenții de stat și aport tehnologic care i-au permis performanțe extraordinare. Și că reglementările interne chineze, legislația actuală, îi permit guvernului chinez și formațiunii politice conducătoare să apeleze la serviciile companiei pentru a obține informații confidențiale și așa mai departe.

Din păcate, cei care se uită numai la aceste lucruri ignoră câteva aspecte pe care le-am aflat din literatura americană, nu din literatura românească. Și în alte țări, inclusiv în SUA, dar nu numai, în Finlanda, Suedia, unde sunt alte companii de tehnologie informatică extraordinar de puternice, statul le-a sprijinit în anumite momente. Marile companii care participă în sectoare vitale pentru interesele economice și de securitate, de asemenea, beneficiază de subvenții din partea statului american, din partea altor state europene. Deci, aparent, chinezii, japonezii, coreenii, taiwanezii care au procedat și ei la subvenții similare într-o anumită fază de dezvoltare a economiei lor, au trecut cu toții prin această zonă de păcătuire neprincipială, sprijinindu-și companiile naționale, așa-zișii campioni naționali, pentru a-i aduce la un nivel de performanță.

Legat de transparență, Huawei are acum o structură de ownership, de proprietate, de acționari, care a fost publicată și, în ceea ce privește performanța și operațiile sale, funcționalitatea sa, a propus deja un sistem de monitorizare, de scrutinizare, de supraveghere a operațiunilor sale. Acest mecanism putea să fie acceptat de parteneri, și era, în mod adițional, o garanție suplimentară pentru cei care acceptau serviciile și echipamentele lor.

În egală măsură, mai este un element suplimentar recunoscut cu un oftat, cu un sentiment de inevitabilitate de cei care, într-adevăr, au lucrat cu Huawei-ul de foarte mulți ani. Nivelul de dotare pe care și l-au asumat, procurându-și echipamente furnizate de Huawei, atât pentru generația a treia și a patra, în Germania, Franța, Marea Britanie, România și alte state europene.

Toți cei patru operatori de telefonie mobilă sunt pe deplin cu Huawei până la generația actuală, ba unii au început, local și limitat, generația a cincea. Ceea ce au început și vecinii noștri imediat de la Vest sau mai îndepărtați. În Germania dezbaterea continuă, dar este foarte probabilă adoptarea generației furnizată de Huawei, precum și în Marea Britanie, unde decizia guvernului britanic a produs o oarecare iritare pe alte orizonturi.

Analiza ar trebui completată cu ceea ce în mod legitim și foarte profesional au făcut instituțiile europene, acele guidelines – acele directive de orientare de adoptare a generației a cincea răspund ca orientare. Nu pot să ofere toate soluțiile, pentru că elementul de suveranitate națională survine, el este delegat numai în anumite domenii și, parțial, există o relativă concertare la care sunt invitate statele membre în aceste politici și aș spune că aceste lucruri deja ajută foarte mult. Că ele nu satisfac partenerii de dincolo de Atlantic, așa cum a fost vizibil la recenta reuniune pentru securitatea națională de la Munchen, este un lucru care arată încă o dată ceva important. Am fost mereu surprins că Uniunea Europeană nu a închegat un dialog mai substanțial, direct și de top, la nivelul cel mai înalt așa cum se întâmplă cu summiturile pe celelalte regiuni, cu SUA. Ca diplomat cred în valoarea așa-numitei diplomații a summiturilor, pentru că întâlnirea liderilor la nivelul cel mai înalt este de neînlocuit. Problemele sensibile trebuie abordate la un alt nivel și cred cu tărie că dialogul cu partenerii este esențial și oferă soluții.

Putem suspecta un război hibrid  între China și competitorii ei la supremația economică a lumii?

Aș spune că putem suspecta competiția. De războiul hibrid mă feresc, în primul rând, ca nespecialist în această privință și mă limitez să constat faptul că impactul nu poate fi, dacă se ajunge sau dacă este vorba de un război hibrid, la limitarea efectelor sale, a daunelor generate de o asemenea eventualitate, numai la adversar, numai la o anumită zonă. Ele reverberează pentru că așa este lumea globalizată.

Lumea actuală înțelege că există un echilibru nou care  încă nu a fost atins și este căutat cu foarte multă înverșunare, între ceea ce se spunea „dacă nu îți poți înfrânge adversarul, măcar să încerci să-l cobori mai jos, să-l afectezi, să-l destabilizezi, dezechilibrezi” cum fac și boxerii în ring. Dar dezechilibrarea aceasta, în condițiile globalizate, ne afectează pe toți. De asta, pe undeva, văd în relația cu China și oportunități și riscuri.

Sunteți şi un sinolog renumit, proveniți dintr-o familie de sinologi, și soția știu că este sinolog, și tatăl soției. Spuneți-ne, într-o concluzie, un mesaj despre China la care ar trebui să reflectăm!

În relația cu China și noi, și partenerii noștri din NATO și UE, trebuie să se gândească la faptul că este posibil un parteneriat al rivalilor. 

www.qmagazine.ro


Ultima ora:

ObservatorLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

PoliticLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

EconomieRăzvan Nicolescu: Mizele regionale ale jocurilor din energie (Op-ed)

ExternDan Mihalache: Nu uitați să aplicați în următoarea perioadă pentru a vă proteja dreptul curent de a locui, munci și studia în Marea Britanie

SocialGeorge Butunoiu: Realitatea la zi – Minte-mă frumos! Mituri și ipocrizie în lumea corporatistă – George Butunoiu

EvenimenteMarian Murguleț: Videoconferința „Digitalizarea României și Tehnologia 5G” / „Cartea electronică de identitate va face ireversibilă transformarea digitală a României”

CulturaCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație joi, 2 iulie 2020, emisiunea de mărci poștale Animale tip leopard

EditorialMirela Iovu: Efectele disruptive ale COVID-19. Digitalizarea, noul model de afaceri in contextul pandemiei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe