OraNoua.ro
Publicat în 18 septembrie 2013, 20:27 / 269 elite & idei

Floriana Jucan: Un nou model de negociere

Floriana Jucan: Un nou model de negociere

de Q Magazine

Prin renegocierea contractului de la Roşia Montană, cu beneficii nete superioare proiectului iniţial, statul stabileşte un precedent şi un pattern de negociere în relaţia cu toţi investitorii străini strategici: „Mai mult pentru România”. Dăm astfel un semnal către toţi marii jucători de pe piețele externe că dorim investitori şi oferim condiţii bune pentru investiţii, dacă primim beneficii economice pe măsură.

 

 

UntitledGuvernul a exploatat optim un context de negociere, în care, după o lungă tergiversare, a venit în discuția cu canadienii de la RMGC cu o ofertă maximală pe care a impus-o și a primit-o.

Pe de altă parte, prin renegocierea proiectului minier de la Roşia Montană, Guvernul punctează electoral la capitolul locuri de muncă şi se recredibilizează în bătălia politică şi de percepţie publică pentru câştigarea agendei economice.

 „Durata licenței este de 20 de ani, redeveța s-a renegociat de la 2% la 6%” – Victor Ponta

Istoric de negociere politică cu un investitor strategic și politicieni indecişi

În Uniunea Europeană, ca şi în Statele Unite şi alte zone cu economie dezvoltată, există o regulă de negociere: win-win. În România, guvernele postdecembriste au impus o nouă regulă: lose-lose. Logica acestei reguli este simplă: fie investitorul străin pierde într-un hăţiş birocratic, până înțelege că trebuie să își facă bagajele şi să plece, fie statul român pierde, acceptând în negociere condiții dezavantajoase. De-a lungul anilor, excepțiile au fost puţine, poate cea mai notabilă fiind tot de pe vremea când PSD era la guvernare, privatizarea Renault de la Dacia.

Investiţia în proiectul minier de la Roşia Montană a început în aceeași logică de lose-lose. Timp de ani şi ani, pe la Roşia Montană s-au perindat investitori care au promis locuri de muncă şi reînceperea mineritului. Au venit și au plecat, nelăsând în urmă nimic. Odată cu venirea canadienilor de la Gabriel Resources, proiectul părea să intre în linie dreaptă.

Au urmat însă ani de negociere cu guverne succesive şi o amânare permanentă a proiectului. Guvernul Tăriceanu a pariat pe creșterea economică din sectorul construcțiilor și a ignorat zona industriei extractive. Impactul crizei care a debutat în 2008 a arătat că acest pariu a fost unul greșit. Interesant este că, între timp, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi-a schimbat opinia, afirmând recent că proiectul de la Roşia Montană trebuie discutat, mai ales prin prisma locurilor de muncă pe care le aduce.

Guvernul Boc, împins de la spate de Traian Băsescu, a înțeles rapid că România are nevoie de investiții în sectorul extractiv, pentru a crea locuri de muncă şi a avea surse suplimentare la un buget secătuit. Cabinetul Boc a făcut însă două erori majore: într-o primă fază, nu a știut cum să negocieze condiții suficient de avantajoase pentru statul român. Ulterior, la presiunea populară şi politică, a tergiversat demararea proiectului, neavând curajul să își asume o poziție fermă, oricare ar fi fost aceasta. Rezultatul a fost nemulțumirea tuturor: de la cei care solicitau condiții mai bune pentru statul român – financiare, garanţii de mediu –, la minerii din Alba şi la familiile lor, pentru care proiectul minier înseamnă speranța la o viață decentă.

La începutul guvernării USL, proiectul era blocat. Primele semne ale unei posibile deblocări au venit după referendumul din zonă, odată cu alegerile parlamentare din 2012, când aproape 70% din cei prezenţi au votat în favoarea demarării. Guvernul Ponta s-a reaşezat la masa negocierilor şi a retrasat condițiile acordului dintre statul român și RMGC, crescând beneficiile statului la toate capitolele.

 

coverstory 2

 

Harta politică a unei negocieri strategice: cu ochii pe economie

victor-pontaVictor Ponta a impus un alt tipar de negociere, reuşind să creeze un avantaj maximal pentru România. Negocierea dintre Guvern şi investitorii de la Roşia Montană nu a fost una simplă şi nici de scurtă durată. Faţă de guvernele anterioare însă, Guvernul USL a înțeles când trebuie să pună presiune, când trebuie să tacă şi când trebuie să sprijine perspectiva proiectului.

Semnale privind disponibilitatea la negociere au fost transmise de investitorul canadian încă de la finalul lui 2012 şi începutul lui 2013. Astfel, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunțat în audierea din comisii, în decembrie 2012, că se numără printre susţinătorii demarării exploatărilor la Roşia Montană, însă a precizat că ar trebui rediscutat contractul încheiat cu Gold Corporation.

Pe tot parcursul anului, astfel de mesaje privind condiţiile cerute de Guvern au continuat să fie trimise; în aprilie, la Alba Iulia, ministrul Mediului, Rovana Plumb, evoca posibilitatea începerii proiectului, dacă sunt îndeplinite două condiţii: garanţia financiară şi responsabilitatea de mediu.

Semnalul cel mai important că negocierile au mers bine şi că Executivul a obţinut ce îşi propunea a fost includerea proiectului minier de la Roşia Montană în cadrul priorităţilor prezentate în iulie de Victor Ponta, prin Planul naţional de investiţii strategice şi crearea de locuri de muncă. Guvernarea câştigă astfel la două capete: şi din punct de vedere al beneficiilor economice băneşti, şi din punct de vedere electoral, recâştigând bătălia pentru crearea de locuri de muncă. Din zona Comisiei Europene au venit alte semnale pozitive: în cadrul Parteneriatului European pentru Inovare (EIP), s-a pus accent pe o direcţie separată privind exploatarea, extracţia, prelucrarea şi reciclarea materiilor prime. Uniunea Europeană îşi propune să îşi reducă dependenţa de importurile de materii prime, şi în aceste condiţii investiţiile în industria extractivă sunt în creştere peste tot în Europa.

Inclusiv după izbucnirea protestelor de la București, Joe Hennon, purtătorul de cuvânt al Comisarului european de Mediu, Janez Potocnik, a declarat pentru Agerpres că „până în prezent nu a existat nicio încălcare a legislației UE în proiectul Roșia Montană”.

În plan intern, un sondaj realizat în august de Sociopol a arătat că cei mai mulți dintre români, 68%, susțin acest proiect. Explicaţia este simplă: românii sunt cu ochii pe economie şi vor ca Executivul să creeze locuri de muncă. Faptul că o minoritate agresivă din zona ecologistă îşi asumă acţiuni vizibile de stradă poate avea impact mediatic, dar, la nivelul opiniei publice, această minoritate nu are influenţă. Oamenii trăiesc în această zonă la limita sărăciei de ani buni și așteaptă crearea locurilor de muncă salvatoare. Iar asta se vede cel mai bine pentru cei care merg în judeţul Alba şi în zona Munţilor Apuseni.

 

coverstory 3

Un loc secătuit de sărăcie şi renăscut din minerit

O călătorie în zonă este mai elocventă decât orice. Mergem cu maşina spre Roşia Montană. De o parte şi de alta a drumului, case parcă uitate de timp şi aşezări unde se vede că oamenii nu au din ce trăi. Trecem prin Abrud, o aşezare care a depins zeci de ani de industria extractivă şi în care acum nimeni nu mai investeşte. Situaţia este similară în celelalte localităţi din zonă.

În Baia de Arieş, câţiva investitori au deschis făbricuţe de confecţii, dar, aşa cum ne spune o femeie cu care ne-am întâlnit, „condiţiile de muncă sunt grele, de multe ori se munceşte şi sâmbăta sau duminica, iar salariile nu trec de minimum pe economie”. Trecem prin Câmpeni, la câţiva kilometri de Roşia Montană. De-a lungul drumului, câteva pensiuni şi hoteluri mici. Intrăm în câteva şi ni se spune că sunt pe jumătate goale: „Mai vine lumea vara şi de sărbătorile de iarnă, dar în rest, cam bate vântul. Tot cei care muncesc la Roşia la proiect mai închiriază camere”.

Ajungem şi în Roşia Montană, o comună în care de sute de ani s-a făcut minerit. Ne oprim la o gospodărie, unde vorbim cu o localnică: Claudia David. Ne spune convinsă că în Roşia toată lumea susţine mineritul, pentru că asta au făcut din tată-n fiu: „De generaţii, rudele mele sau ale soţului meu au lucrat în minerit. Pe vremea lui Ceauşescu, Alba era unul dintre cele mai bogate judeţe şi aici la Roşia oamenii o duceau bine. Aveau locuri de muncă sigure şi câştigau un salariu bun. Pentru noi, mineritul înseamnă locuri de muncă bine plătite. Am doi băieţi; dacă nu începe investiţia la Roşia Montană, mă tem că amândoi vor pleca din ţară, că aici nu au viitor”. Femeia a apărut şi într-un clip în care susţinea proiectul şi spune că este mândră şi că aici oricine ar face acelaşi lucru.

Am întrebat-o şi de protestatarii de la Bucureşti. Ne-a spus că ar vrea să îl vadă pe vreunul că vine aici şi dă cu târnăcopul o zi întreagă, „probabil că ar obosi după o oră şi ar pleca înapoi la oraş. Oamenii care nu înţeleg rostul roşienilor şi ce înseamnă mineritul ar trebui să fie mai atenţi la ce strigă, pentru că nici nu înţeleg şi mai fac şi jocurile altora”.

Înainte de a pleca, am trecut să vorbim şi cu liderul sindicatului „Viitorul Mineritului”, Cristian Albu. Mesajul său a fost către parlamentarii care vor vota săptămânile acestea pentru începerea proiectului: „Aleșii din toate partidele au în mâna lor destinul unor comunităţi, pentru că începerea proiectului minier înseamnă crearea de mii de locuri de muncă într-o regiune în care de ani şi ani niciun investitor nu a creat mai nimic. Sper din tot sufletul ca parlamentarii să nu voteze politic, ci să voteze cu inima şi gândindu-se la ce vor toţi moţii: să reînceapă mineritul”.

 

Exploatarea resurselor naturale redevine o prioritate

Proiectul exploatării aurului la Roşia Montană pare a avea soarta copilului din Judecata lui Solomon – fiecare dintre părţi şi-l doreşte, de fapt, şi fiecare caută să scoată în evidenţă neajunsurile celuilalt în loc să coopereze pentru dezvoltarea acestuia. Este un semnal negativ trimis spre investitorii internaţionali interesaţi nu doar de sectorul exploatării materiilor prime. Nu de puţine ori, în luările de poziţie în presă, preşedintele Băsescu, un suporter al exploatării materiilor prime şi al proiectului Roşia Montană, în special, a atras atenţia asupra faptului că această stare de lucruri este păguboasă, conducând la scăderea şanselor de a mai dezvolta proiecte de anvergură în ţara noastră. În contextul trimiterii de către Cabinet a proiectului de lege către Legislativ, şeful statului a propus chiar o soluţie „de forţă” – organizarea unui referendum. „Nu am nicio problemă să declanşez un referendum naţional pe tema asta, dacă dezbaterile vor continua şi nu găsim un mod de a face proiectul Roşia Montană”, a declarat şeful statului la începutul lunii într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”. Aşa cum tot el remarca şi cu această ocazie, exploatarea resurselor minerale – mărfuri al căror preţ a cunoscut creşteri de cel puţin două ori în ultimul deceniu şi jumătate – ar trebui să redevină şi în cazul României o prioritate, un vector care să susţină dezvoltarea.

 

Semne de întrebare cu şi despre opozanţii proiectului

În orice stat democratic, unde rolul societăţii civile este vital, este de aşteptat ca pe un subiect de interes naţional să existe şi voci contra.  Este şi cazul proiectului minier de la Roşia Montană, unde au existat semne de întrebare.  Interesant este faptul că în majoritatea zonelor, aceste opinii au fost echilibrate: pro şi contra. De exemplu, dacă ne referim la Academia Română, Ionel Haiduc a solicitat o serie de condiţii pentru exploatarea resurselor minerale din zonă, printre care şi exploatarea în galerii (un tip de exploatare care nu este posibilă pentru extragerea aurului rămas în Munţii Apuseni) sau folosind alt reactiv decât cianura de sodiu. Tot la nivelul Academiei Române, au existat voci care au susţinut proiectul.

788982Un grup de cercetători format de academicianul Răzvan Theodorescu, care s-a organizat în Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană, a concluzionat: „Proiectul minier Roşia Montană, reprezintă singura soluţie concretă de reabilitare şi restaurare a patrimoniului zonei Roşia Montană, prin intermediul investiţiilor financiare propuse de către compania Roşia Montană Gold Corporation”.

Altfel au stat lucrurile la nivelul unor organizaţii ale societăţii civile, care au tăcut ani de-a rândul atunci când la Roşia Montană se încerca reînceperea mineritului, dar au început să fie vocale după 2005, când s-a anunţat faptul că rezervele de aur din zonă se ridică la 10,1 milioane de uncii. Cu alte cuvinte, atunci când a apărut perspectiva ca statul român să beneficieze de pe urma zăcămintelor de la Roşia Montană, atunci au apărut şi unele ONG-uri în tablou. În presă s-a tot speculat legat de implicarea Fundaţiei Soros în sponsorizarea celor mai active dintre acestea.

Într-un interviu dat de preşedintele Alburnus Maior, Eugen David, o asociaţie anti-proiect, acesta îl acuză pe un coleg din societatea civilă, Sorin Jurcă (vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale Roşia Montană), că ar fi acţionat la ordinul şi pe banii lui George Soros. Dezvăluirea pare a fi rezultatul unei nemulţumiri legate de reorientarea unor fonduri de la Alburnus Maior. Alte semne de întrebare sunt ridicate de faptul că aceste ONG-uri par active doar în momentul în care se vorbeşte despre Roşia Montană. În rest, pe site-urile unor organizaţii ca Miliţia Spirituală (întâmplător sau nu, şi ea sponsorizată de Soros), avem dezvoltate cu precădere o serie de proiecte pozitive şi tabere la munte. Deci, multe semne de întrebare despre motivaţiile reale ale unei părţi a opozanţilor, mai ales că, de-a lungul atâtor ani de dispute, aceștia nu au propus nicio alternativă economică pentru zonă.

proteste-primaria-cluj-rosia-montana

 

Roșia Montană – un proiect de top

Rezervele estimate la Roșia Montană se ridică, potrivit estimărilor, la 10,1 milioane de uncii de aur și 47,6 milioane de uncii de argint, ceea ce ar face ca la nivelul actual al prețurilor celor două metale rare pe piețele internaționale, zăcământul să valoreze aproape 14 miliarde de dolari – ar fi de asemenea o valoare mai mare decât cea însumată a celor mai importante trei m

ari privatizări.

Dacă ar deveni operațională – lucru care s-ar întâmpla, în condițiile unui vot afirmativ în Legislativ sau al aprobării prin referendum popular – anul acesta, cel mai târziu în 2016, mina de la Roșia Montană ar fi cea mai mare din Europa și ar fi una dintre primele 20 din lume. Potrivit estimărilor analiștilor din piața de materii prime, mina ar putea produce anual 550.000 de uncii de aur – evaluate la actualul preț al pieței internaționale la 760 de milioane de dolari –, lucru care ar plasa întreprinderea pe unul dintre primele locuri în țară după valoarea producției generate.

 

image001 (1)

Post Scriptum

Faptul că Executivul și-a asumat acest proiect a fost evident prin trimiterea lui în Parlament, unde urmează a fi dezbătut. Fiecare deputat sau senator va putea vota conform propriei conștiințe, dar și conform promisiunilor făcute oamenilor în campania electorală.

Este una dintre puţinele dezbateri parlamentare în care nu există ordine de partid. În Parlament, situaţia este împărţită, deşi multe nume şi-au anunţat deja susţinerea pentru proiect, alţi parlamentari s-au exprimat împotrivă. Din zona PNL, Călin Popescu Tăriceanu sau Mihăiţă Calimente sunt deschişi faţă de proiect. Recent, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că proiectul Roşia Montană trebuie discutat, „mai ales prin prisma locurilor de muncă pe care le aduce”. Printre cei împotrivă se numără liberali ca Ludovic Orban. În PSD sunt și opinii pro, și opinii contra. Senatorul Toni Greblă este pentru: „În cunoştinţă de cauză, despre acest proiect nu pot decât să votez pentru. Au fost şi sunt garanţii pentru viitor că toate prevederile ce țin de protecţia mediului vor fi respectate. Ultimele negocieri privind cota statului sunt elementele în plus care ne dau certitudinea că este mai bine să dăm verde acestei exploatări decât s-o oprim acum când statul va avea atâtea obligaţii de plată către investitor”. Împotrivă sunt senatori ca Liviu Pop, care a afirmat că va vota împotrivă „din raţiuni de mediu”.

Poate cel mai important semnal vine din partea parlamentarilor de Alba, care susţin proiectul. Deputatul PSD Ioan Dîrzu a declarat: „Susţin în Parlament voinţa locuitorilor din Munţii Apuseni, care şi-au spus părerea la referendumul de la Roşia Montană din 2012”. Deputatul PNL Călin Potor a susţinut: „Înclin să votez «pentru» proiectul minier, luând în considerare posibilitatea de dezvoltare economică în zonă”, iar senatorul PDL Alexandru Pereş că „Voi vota pentru investiţia de la Roşia Montană”.

Guvernul şi-a făcut datoria şi, în ciuda a ceea ce au spus unele voci, votul din Parlament este necesar, pentru că instituţia reprezintă voinţa poporului. Parlamentarii vor putea să cântărească câştigurile pe care Executivul le-a obţinut prin renegociere cu solicitările venite de la alegătorii din colegiile lor.

O concluzie se impune: prin renegocierea contractului de la Roşia Montană, cu beneficii net superioare proiectului iniţial, statul stabileşte un precedent și un pattern de negociere în relaţia cu toţi investitorii străini strategici: „Mai mult pentru România”. Urmează negocierile cu Petrom, în 2014, pentru redevenţă, şi statul îşi defineşte încă de pe acum o poziţie de forţă. În acest mod, premierul Victor Ponta joacă inteligent: pe de o parte, își recredibilizează strategia de investiții și locuri de muncă; pe de altă parte, implică parlamentarii USL, care în campanie au promis alegătorilor locuri de muncă.

Indiferent de ce deznodământ va avea votul Parlamentului, cazul Roșia Montană va rămâne în memoria colectivă drept cel mai lung proces de evaluare a unei investiții străine, ceea ce nu este deloc încurajator pentru alți potențiali jucători importanți economici de pe piața internațională. Un stat puternic trebuie să aibă curajul și forța negocierilor dure, dar și al asumării unei poziții clare, indiferent care este aceasta.

 

Românii cred că autorităţile trebuie să susţină proiectul Roşia Montană, dar şi exploatarea gazelor de şist, arată un sondaj Sociopol realizat în perioada 23-26 august. Astfel, 68% din respondenţi au spus că autorităţile trebuie să promoveze acest proiect, în timp ce doar 32% au răspuns că ar trebui să se opună proiectului.

 

Aurul – o resursă exploatată de mari transnaționale

Cele mai importante zece companii implicate în exploatarea minelor de aur sunt transnaționale – cele mai multe, dar și mai mici, au anvergură regională, cele mai puține, și mai mari, transcontinentală. Liderul mondial este Barrick Gold Corp, care operează 26 de mine de aur pe trei continente, în cele două emisfere ale planetei, în Australia, America de Nord, America de Sud și Africa de Sud. Compania deține rezerve de 139,8 milioane de uncii de aur. Pe locul al doilea se află Newmont Mining Corporation, o companie încă și mai extinsă la nivel global, pe patru continente, dar cu rezerve de doar 90 de milioane de uncii de aur. Newmont Mining este de altfel unul dintre acționarii principali în proiectul Roșia Montană. Nici compania de pe locul al treilea, AngloGold Ashanti, nu reprezintă o excepție, fiind extinsă tot pe patru continente, de unde adună rezerve de 71 de milioane de uncii de aur. Lucrurile pot continua la fel până la ultima companie dintre primele 10, modelul afacerii fiind același, diferența fiind stabilită doar de nivelul rezervelor deținute. Este o realitate diferită față de cea pe care o regăsim în alte mari sectoare ale exploatării resurselor naturale – cel mai bun exemplu fiind oferit de cel de petrol și gaze – unde transnaționalele au ajuns în ultimul deceniu să controleze mai puțin de o cincime din rezerve.

 

Goana aurului și goana după aur

Prețul aurului era la începutul anului 2.000 la 290 USD per uncie – acum este de aproape cinci ori mai mult, depășind nivelul de 1.350 USD per uncie, atingând la nivelul acestui interval chiar și o valoare de șase ori mai mare, de peste 1.800 USD per uncie. Declanșarea crizei economice (2007) a reprezentat un catalizator pentru creșterea prețului aurului, care desigur a facilitat salturile realizate de cotație în timp scurt – aurul fiind un safe heaven pentru investitori în condițiile devalorizării acțiunilor și a riscurilor în creștere presupuse de titlurile de stat. Nu este însă vectorul central care a susținut această evoluție. În septembrie 2007, când la bursa din New York se fac resimțite primele semne ale crizei, prețul aurului era deja de 680 USD per uncie, de peste două ori mai mare decât în 2000. Raritatea este factorul care susține aceste evoluții ale prețului aurului – la nivel mondial, există doar 5,74 de miliarde de uncii de aur (aproximativ 171.300 de tone). Majoritatea depozitelor sunt deja cunoscute și deja în exploatare – cele mai multe dintre acestea atingând vârsta maturității, ceea ce înseamnă că din partea lor se așteaptă o scădere a producției.

 

Top 10 mine de aur din lume

Numele depozitului Țara Rezerve (uncii)
Grasberg Indonezia 106.231.000
South Deep Africa de Sud 81.413.000
Lihir Papua 64.100.000
Muruntau Uzbekistan 50.000.000
Olympiada Rusia 47.500.000
Oyo Tolgoi Mongolia 46.340.000
Pueblo Viejo Rep. Dominicană 40.085.000
Mponeng Africa de Sud 39.557.000
Cadia Est Australia 37.600.000
Obuasi Ghana 29.830.000

 

Top 3 cele mai mari companii transnaționale din sectorul aurului

Companie Rezerve (uncii)
Barrick Gold Corp 139.800.000
Newmont Mining Corporation 91.000.000
AngloGold Ashanti 71.400.000

 

Aurul – un metal rar

5,74 miliarde de uncii de aur (aproximativ 171.300 tone)

de 10 ori mai puțin decât recolta mondială de grâu dintr-un an prost

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: Urmatoarea rupere de Occident va fi, mai intai, pe vector tehnologic?

PoliticNicușor Dan: Opţiunea mea pentru alegerile de duminică este Partidul Naţional Liberal

EconomieMirela Iovu: Impactul disruptiv al tehnologiei asupra industriei bancare in era post-Covid!

ExternThierry De Montbrial, senior Adviser Club România, a fait de L’IFRI de 2ème Think Tank le plus influent du monde

SocialOvidiu Nahoi: Și dacă, totuși, trăim în cea mai bună perioadă din istoria României?

EvenimenteMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a oferit Înaltei Curți de Casație și Justiție una din cele 8 copii autentificate ale fundamentului legislației moderne – Magna Carta

CulturaCristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Urși”

EditorialVasile Pușcaș: Un proiect jurnalistic pentru Unire



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe