Matei Bogdan
Publicat în 29 aprilie 2020, 12:23 / 83 elite & idei

Florin Dănescu: Ritmul cel mai mare de cereri pentru amânarea plăţii ratelor la credite a fost deja înregistrat

Florin Dănescu: Ritmul cel mai mare de cereri pentru amânarea plăţii ratelor la credite a fost deja înregistrat

Ritmul cel mai mare de cereri pentru amânarea plăţii ratelor la credite a fost deja înregistrat, iar structura acestora este echilibrată, respectiv o treime pentru trei luni, o treime pentru şase luni şi o treime pentru nouă luni, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu.

„Procesul se desfăşoară fără probleme. Au fost făcute clarificări şi totul funcţionează. În acest moment cred că suntem pe un platou, în sensul că s-a înregistrat până acum numărul cel mai mare de solicitări şi vor continua să se înregistreze, dar nu în ritmul de până acum. Ritmul cel mai mare a fost deja înregistrat. Psihologic, cei mai mulţi oameni au venit când s-a anunţat. În rest, vin cei care pe parcurs decid totuşi să apeleze. Dar e o veste foarte bună structura cererilor. Nu sunt toate cererile pentru nouă luni. Sunt împărţite echilibrat: o treime până la trei luni, o treime până la şase şi o treime până la nouă luni. Acesta înseamnă că s-au gândit şi au calculat, deci nu au apelat numai perioada maximă ca şi cum ar fi fost ofertă”, a spus Florin Dănescu.

El a menţionat că datele referitoare la amânarea plăţii ratelor includ atât soluţiile individuale ale băncilor, cât şi cele realizate în baza ordonanţei OUG 37/2020.

Potrivit acestuia, ARB nu are date referitoare la cererile respinse.

„Este evident ca decizia de amânare a ratelor este la clienţi. Dacă aceştia declară că sunt afectaţi direct sau indirect de Covid-19 şi completează corect solicitarea de amânare a ratelor nu pot primi decât un singur răspuns – aprobarea”, a mai spus Florin Dănescu.

Băncile din România au soluţionat peste 65% (175.000) din cele aproximativ 270.000 de solicitări primite de la clienţii persoane fizice şi juridice pentru suspendarea obligaţiilor de plată lunare din contractele de credit încheiate cu acestea, restul solicitărilor fiind în curs de procesare, a anunţat, vineri, Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

Ultima ora:

ObservatorAlexandra Dobre: Sunt onorată să contribui ca autor la cea de-a 5-a lucrare din seria Caiete Documentare, „Calitatea vieții”

PoliticIoana Petrescu: “Dacă ar fi să dau un sfat, aș încuraja cât mai multe femei să intre în politică, să intre în administrația publică, acest sacrificiu merită” (II)

EconomieValentin Lazea: Agenda ecologică a Băncii Centrale Europene – plusuri și minusuri

ExternOvidiu Nahoi: Jerusalema, de la melodie religioasă la ”imn african” și hit global

SocialMiruna Troncota: Centrul de Studii Europene SNSPA a lansat un nou episod de podcast

EvenimenteAlexandra Dobre: Sunt onorată să contribui ca autor la cea de-a 5-a lucrare din seria Caiete Documentare, „Calitatea vieții”

CulturaCristina Popescu: Port popular de nuntă

EditorialAlina Bârgăoanu: ”Mic îndrumar privind vocabularul conspiraționist”



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe