OraNoua.ro
Publicat în 19 februarie 2014, 16:23 / 176 elite & idei

Florin Georgescu propune implicarea CEC Bank în refinanțarea creditelor populației, ca alternativă la ‘schema Voinea’

Florin Georgescu propune implicarea CEC Bank în refinanțarea creditelor populației, ca alternativă la ‘schema Voinea’

Statul ar putea implica CEC Bank în procesul de refinanțare opțională a debitorilor persoane fizice pe bază de negocieri, ca alternativă la ‘schema Voinea’, privind acordarea de credit fiscal celor care își reeșalonează creditele, susține prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Florin Georgescu, într-o opinie publicată pe site-ul BNR.

‘De ce refinanțare (…)? Pentru că nivelul cererii de credite noi ale populației este redus, iar evoluția îngrijorătoare a acestui sector arată contracții care ar putea fi adresate prin noi fluxuri de lichiditate — credite refinanțate și reeșalonate — către debitorii bun-platnici, care ar beneficia de un venit disponibil suplimentar, generator de creștere economică sustenabilă. În acest sens ar fi eficient un mecanism opțional prin care, fără a afecta deficitul fiscal, CEC să contracteze, cu garanția statului (gen programul ‘Prima casă’) o linie de finanțare de la BIRD, BERD și/sau BEI, care să îi permită reeșalonarea, prin înțelegere amiabilă cu debitorii, a creditelor persoanelor fizice cu venituri de până la, spre exemplu, 5.000 euro net’, susține oficialul BNR.

Acesta susține că, în această formulă, criteriul utilizat ar putea fi cel al nivelului maxim de îndatorare suportabil de către debitor, respectiv reducerea acestuia de la 65-70% la 35-40%. ‘Astfel, CEC ar fi în măsură să refinanțeze un număr important de credite ale persoanelor fizice, contractate atât la această bancă cât și la oricare alta, pentru debitorii bun-platnici, având la dispoziție resurse financiare externe’, precizează Florin Georgescu.

În ceea ce privește ‘schema Voinea’, implicarea Băncii Naționale a constat doar în furnizarea unor date și în efectuarea unei evaluări primare a impactului macroeconomic și asupra stabilității sistemului bancar, la solicitarea Ministerului Finanțelor Publice, susține prim-viceguvernatorul BNR.

„În acest moment, schema se află în faza de proiect la Ministerul Finanțelor Publice, care urmează să desfășoare procedurile prevăzute de cadrul juridic actual’, a precizat oficialul BNR.

Totuși, Florin Georgescu susține că propunerea ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea, privind reeșalonarea creditelor pentru debitorii bun — platnici, prin acordul părților, cu asigurarea unui stimulent fiscal sub forma unei deduceri fiscale pe perioada de doi ani ulterioară rescadențării, poate contribui, prin efectele ei favorabile, la soluționarea unor probleme economice de actualitate.

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: Urmatoarea rupere de Occident va fi, mai intai, pe vector tehnologic?

PoliticNicușor Dan: Opţiunea mea pentru alegerile de duminică este Partidul Naţional Liberal

EconomieMirela Iovu: Impactul disruptiv al tehnologiei asupra industriei bancare in era post-Covid!

ExternThierry De Montbrial, senior Adviser Club România, a fait de L’IFRI de 2ème Think Tank le plus influent du monde

SocialOvidiu Nahoi: Și dacă, totuși, trăim în cea mai bună perioadă din istoria României?

EvenimenteMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a oferit Înaltei Curți de Casație și Justiție una din cele 8 copii autentificate ale fundamentului legislației moderne – Magna Carta

CulturaCristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Urși”

EditorialVasile Pușcaș: Un proiect jurnalistic pentru Unire



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe