Adriana
Publicat în 25 iulie 2012, 15:01 / 124 elite & idei

Florin Georgescu: Vom avea o creștere economică

Florin Georgescu: Vom avea o creștere economică
+ Observator

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Georgescu, apreciază că economia României va înregistra o creștere, comparativ cu primele 6 luni ale anului trecut, fiind posibilă și ieșirea din recesiunea tehnică.

Florin Georgescu afirmă că această previziune are la bază faptul că,  “(…)veniturile la bugetul consolidat s au încadrat în proiecţii şi pe de altă parte discuţiile cu ex-perţii creditorilor care ne menţin previziunea de 1,5% creştere economică ne îndreptăţesc să avem speranţe că şi datele economice privind creşterea PIB pe trimestrul II vor fi pozitive (…)  Când zici creştere economică de 1,5% pe 2012 se înțelege că este o creştere economică în termeni reali faţă de PIB realizat anul trecut”, a spus mi-nistrul. Georgescu a mai precizat că a anunţat misiunea Fondului Monetar Internaţional că deficitul bugetului general consolidat la şase luni s-a înscris în parametrii ne-gociaţi, iar o altă ţintă atinsă a fost “încadrarea anvelopei salariale în nivelul stabilit pentru jumătatea anului.”

În primul trimestru al anului economia s-a confruntat cu o scădere de 0,1 procente, comparativ cu perioada  octombrie-decembrie a anului trecut și a reintrat, astfel, în recesiune. Evoluțiile pozitive din agricultură (creștere 4%) și informatică și comunicații (2,2%) a limitat această scădere, Produsul Intern Brut (PIB)  cifrându-se, după primele trei luni ale anului 2012, la peste 145 de miliarde de lei. Anul trecut Produsul Intern Brut a crescut cu 2,5%, datorită, în principal,  evoluţiei din agricultură, care a cunoscut o creștere de 11,3%, şi industriei, domeniu care a înregistrat un avans de 5%. Prin urmare, pentru anul în curs specialiștii estimează o creştere economică de 1,5%.

Articol publicat pe www.jurnaluldeilfov.ro

Ultima ora:

ObservatorAndreea Paul: Digitalizarea administrației – România are nevoie de un plan coerent pe verticală

PoliticSebastian Burduja propune o întâlnire cu părţile implicate în problema gunoiului şi constituirea unui grup de lucru

EconomieBogdan Chiriţoiu: 2020 a fost clar un an diferit; pe ansamblu economia noastră a mers surprinzător de bine

ExternMarco Badea: Moștenirea politică a lui Netanyahu nu va fi o națiune mai sigură, ci o societate israeliană profund fracturată, care trăiește în spatele zidurilor

SocialManuela Catrina: Ne luptam cu birocratia, iar unii cred ca hartia e mai safe

EvenimenteAndreea Paul: Digitalizarea administrației – România are nevoie de un plan coerent pe verticală

CulturaIonuț Vulpescu: Proiectul pe care l-am inițiat, prin care mi-am propus să rezolv una dintre problemele dificile cu care se confruntă în special muzeele, a devenit lege!

EditorialCorneliu Vișoianu: Voluntarul și Club România după 10 ani | Bogdan Gavrilă, Spiritul Voluntarului care dă, fară să aștepte răsplată ci doar construiește ”Zero-risk” society



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe