Adriana
Publicat în 12 martie 2012, 21:06 / 122 elite & idei

Gabriel Biris: Munca nu este binevenita in Romania

Gabriel Biris: Munca nu este binevenita in Romania

Domnule Gabriel Biriş, sunteţi de câţiva ani buni, o voce publică consistentă în abordarea fiscalităţii, un domeniu complicat pentru multă lume. Recent, aţi lansat o carte: „Despre fiscalitate şi competitivitate; Despre fiscalitate şi bun simţ”. În ce context aţi scris-o? Fiscalitatea este atât de complicată pe cât vrem noi să o facem. Dacă vrem să obţinem rezultate printr-o abordare clară, concisă, avem şi opţiunea asta. Practic, ideea cărţii a plecat de la munca mea irosită la programul fiscal şi la măsurile anticriză. Ca o paranteză, mie munca patriotică îmi poate da satisfacţii mai mari decât munca facturată. Dar munca în zadar mă enervează. În 2008, la fel ca şi în 2004, am participat activ la redactarea programului de guvernare pe partea de fiscalitate, de fiecare dată pentru formaţiunea câştigătoare. În decembrie 2008 nu s-a făcut însă nimic din ce agreasem că trebuie făcut. Măsuri au fost luate în 2009, sub presiunea crizei când s-a introdus mult hulitul impozit minim, plus încă câteva măsuri care nu au ajutat în niciun caz mediul de afaceri şi nici bugetul de stat. Politica fiscală slabă din 2009 a culminat în 2010 cu 13-14 modificări ale Codului Fiscal într-un singur an, trei într-o săptămână. A fost o perioadă foarte tulbure.
Cât a contat atunci opinia experţilor? Nu a contat aproape deloc. Măsurile luate au fost în cea mai mare parte cârpeli, măsuri luate pe genunchi, sub presiunea crizei. Eu cred că am fost printre puţinii care am făcut o notă discordantă, când toată lumea era în extaz de cât de mult creşte România, eu vorbeam de competitivitate, de nevoia de a nu stimula speculaţiile, ci de a stimula investiţiile în producţie, de a stimula munca eficientă. Practic de a creşte competitivitatea ţării. Am atras atenţia cu privire la unele capcane în care puteam să cădem şi în care, din păcate, chiar am căzut.
În 2004, dvs. avertizaţi asupra unor astfel de capcane legate de introducerea cotei unice. La începutul lui 2005, în principal datorită faptului că bunul simţ nu a primat în procesul de introducere a impozitului de 16%, începuse să se vorbească de creşterea TVA-ului. De ce? Au scăzut drastic veniturile bugetare. Ce spuneam eu în decembrie 2004? Motivele scăderii veniturilor bugetare sunt, în principal trei. Primul: contribuţiile sociale, mult prea mari pentru ca simpla reducere a impozitului să ducă şi la creşterea gradului de conformare voluntară. Pentru asta aveam nevoie de un plafon al bazei de calcul al contribuţiilor – de maxim trei salarii medii. Al doilea: microîntreprinderile, de care se abuza excesiv. Se încasau salariile mari, se făceau speculaţii imobiliare, se sifona impozitul pe profit din companiile principale către microîntreprinderi prin tot felul de contracte de consultanţă sau comisioane. Al treilea: neimpozitarea speculaţiilor imobiliare făcute „pe persoană”. În perioada 2005 -2008, adică trei ani de zile, persoane fizice au vândut imobile de aproape 85 de miliarde de lei, deci, la buget s-au pierdut peste 2 miliarde şi jumătate de euro. Şi astea doar la primul calcul, pentru că, dacă vedem că de fapt au mai fost şi nişte probleme cu TVA-ul, au mai fost şi nişte probleme cu munca la negru în zona respectivă, în suma asta nu includem speculaţiile făcute în special de speculatori străini folosind microîntreprinderi, dacă vedem că a existat o perioadă în care guvernul liberal de atunci a creat condiţii şi pentru companii să nu plătească impozitul pe câştig, probabil că vorbim de vreo 4 miliarde şi jumătate numai din zona asta. Pierderi efective, nete la buget. Toate astea se întamplau într-o perioadă în care era euforia finanţărilor ieftine, într-o perioadă în care deficitele au explodat pe sentimentul ăsta, fals creat de finanţarea ieftină, ne aducem aminte…A început îngrăşarea masivă a sistemului public, au început creşteri salariale în sectorul public. Una peste alta, s-au creat condiţiile ca efectul spargerii bulei să devină un dezastru pentru România.

Beneficiarii acestor carenţe fiscale? Foarte multă lume. A fost o „scăpare” rezultată dintr-un conflict de interese, între interesul public şi interesul personal al legiuitorilor care făceau tranzacţii imobiliare şi erau direct implicaţi în procesul de reglementare. La fel a fost şi în ceea ce priveşte păstrarea impozitului de 1% pentru câştigurile de capital.
Asocierea fiscalităţii cu bunul simţ, la prima vedere frapează. Cred că bunul simţ în fiscalitate se traduce prin aplicarea cu consecvenţă a unor principii, pentru că măsurile de politici publice, politica fiscală fiind una dintre ele, trebuie să fie înţelese şi acceptate de public, altfel nu pot să aibă succes. La asta mă refer când zic de bun simţ. Nu poţi să supraimpozitezi munca, care reprezintă principala sursă de venit pentru cea mai mare parte a cetăţenilor şi să subimpozitezi câştigurile de capital, eventual câştiguri speculative, asa cum s-a întâmplat la noi. Nu poţi să aştepţi susţinere pentru reducerea impozitului pe venit dacă asta vine la pachet cu creşterea TVA-ului. De reducerea impozitului pe venit beneficiază în special cei cu venituri peste medie şi mari, iar de creşterea TVA-ului este afectată toată lumea, mai ales cei cu venituri mici. Ăsta a fost motivul pentru care la începutul lui 2005 am ieşit public critic, pentru a susţine o măsură pe care eu am considerat-o foarte bună pentru viitorul României şi anume, cota unică. Din păcate, o măsură în care eu şi mulţi oameni de bună credinţă ca mine am crezut, a fost preluată din punct de vedere politic de oameni care nu credeau în ea… Asta cred eu că înseamnă bun simţ, să nu te gândeşti strict la buzunarul tău. Stabilitate şi predictibilitate înseamnă în primul rând bază mare, nu cote de impozit mari.

Principiile de fiscalitate pe care dvs. le fundamentaţi pot duce la relansarea economiei? Da, în principal prin creşterea competitivităţii României în zonă, în regiune. Noi avem obiceiul ăsta, să vorbim de poziţionarea strategică a României în zonă, că suntem la intersecţia nu ştiu căror drumuri comerciale. Dacă noi nu aplicăm taxarea inversă la importuri, dacă noi n-avem o legislaţie care să ne ajute să atragem companii în România, companii de tip holding, dacă avantajele astea sunt folosite de vecinii noştri – care se află şi ei la intersecţia unor drumuri, ne ajută cu ce?
Ratări în fiscalitate? Au fost două momente istorice care au fost pierdute. Momentul cel mai bun a fost sfârşitul lui 2004, când s-a redus nivelul impozitelor directe de la 25% la 16%. Acela a fost un moment în care se puteau lua toate măsurile dintr-un foc. Şi se creau condiţiile pentru, practic, un boom sustenabil. Un alt moment ratat a fost sfârşitul lui 2008, dacă Guvernul de atunci ar fi arătat determinare şi consecvenţă cu sine însuşi. Nu poţi să ceri numai de la unii, trebuie să o faci de la toţi. Excepţiile, ori le termini pe toate odată, ori nu-ţi iese.
Punctele nevralgice? Dintotdeauna punctul cel mai nevralgic a fost supraimpozitarea veniturilor din muncă. Aşa e şi acum. De altfel, într-o prezentare pe care am susţinut-o la Banca Naţională am şi spus: „Aveţi grijă ce vorbiţi. Nu spuneţi că munciţi, pentru că munca nu e bine văzută. Sarcina fiscală efectivă este peste 45%, comparând total cost-angajator cu net. Spuneţi că prestaţi, că creaţi, că, eu ştiu, consultaţi, dar în niciun caz nu spuneţi că munciţi. Administraţia noastră fiscală a rămas destul de mult în urma vremurilor, o suprabirocratizare şi, atitudinea asta complet greşită a relaţiei stat-contribuabil, vedem că inspectorii sunt foarte încrâncenaţi în momentul în care vin şi controlează contribuabili corecţi şi sunt foarte timoraţi atunci când vin şi controlează evazionişti. Sunt cam multe puncte nevralgice…Nu am avut un leadership efectiv în domeniu…

Ce impact au avut politicile fiscale în declanşarea crizei economice? Economia românească este mult prea legată la economia europeană ca să nu fie afectată de criză. Acum, noi putem să discutăm despre cât de tare am fi resimţit criza dacă s-ar fi luat măsuri corecte. Probabil că România ar fi putut trece peste criză mai bine decât Polonia, dacă politicile fiscale ar fi fost adecvate. Dacă România n-ar fi avut excepţii în fiscalitate, dacă statul nu s-ar fi îngrăşat excesiv în perioada 2007-2008, dacă nu s-ar fi irosit banul public în tot felul de zone nefolositoare (tot felul de părculeţe, săli de sport şi piscine la sate…), dacă pensiile şi salariile unor categorii de bugetari n-ar fi fost marite. Nu salariile profesorilor au fost problema, acolo era necesar. Vorbim de o întreagă armată de şoferi, de secretare, de un aparat birocratic foarte ineficient. Daca am fi putut să accesăm finanţarea de la UE şi dacă costul corupţiei nu ar fi fost atât de mare, România ar fi fost, aşa, un paradis… Nu există, însă o ţară în care să nu existe probleme. Problema noastră a fost că la noi toate dimensiunile acestor neajunsuri au fost mult prea mari pentru a putea fi suportate. Şi atunci, am ajuns în situaţia în care au trebuit tăiate abrupt salariile, au mărit TVA-ul…
Cât au servit conomiei măsurile de austeritate? Prea puţin. Ele au fost utile numai în măsura în care nişte indicatori macro-economici au fost ţinuţi în limite acceptabile pentru finanţatorii externi. Ca terapie, până la urmă, de ce tratezi un bolnav? Ca să-l faci bine. Nu ca să-l ţii pe tratament toată viaţa. Ele toate au fost măsuri prociclice, care n-au făcut decât să adâncească criza şi să reducă şansele de revenire economică, chiar dacă indicatorii cantitativi par acum în regulă. Nenorocirea este că nu se uită nimeni la indicatorii calitativi…
Ceea ce spuneţi dvs. arată că, de fapt, suntem într-un mare impas. Noi suntem în impasul ăsta de foarte mult timp, numai că acum impasul este exacerbat de factori externi. Şi am şi senzaţia ciudată că costul corupţiei a crescut, evaziunea a crescut. Chiar dacă în unele sectoare, ca de exemplu, comerţul cu ţigări şi produse petroliere a mai scăzut. Dar a explodat frauda de TVA la achiziţiile intracomunitare.
Şi speranţa? Am văzut în Piaţă Universităţii un banner care mi-a plăcut foarte mult: “Singura soluţie – propria evoluţie.” Exprima o idee care trebuie să ni se întipărească bine în minte. Soluţia nu vine din afară. Soluţia vine de la noi. Şi ăsta este motivul pentru care m-am apucat să scriu această carte. Să arăt că există soluţii şi că, într-un mod relativ uşor, care nu implică costuri administrative, putem să fim mult mai eficienţi. Dar trebuie să ieşim din paradigma asta a cârpelilor, mereu să încercăm să acoperim un deficit care parcă niciodată nu scade.
Dacă aţi fi ministru de finanţe de mâine cu ce aţi începe? Aş aplica in corpore soluţiile fiscale propuse în carte.
Interviu publicat pe www.revista22.ro

Ultima ora:

ObservatorGabriel Sicoe: Dacia – prima poziție în Topul celor mai mari 100 de companii din Europa de Sud-Est.

PoliticRemus Borza a răbufnit: Pot fi acuzați de TRĂDARE a interesului național. De unde vine salvarea României

EconomieGabriel Sicoe: Dacia – prima poziție în Topul celor mai mari 100 de companii din Europa de Sud-Est.

ExternCorina Crețu: Cheltuirea atentă a banilor europeni înseamnă capacitatea de a răspunde eficient la nevoile cetățenilor

EvenimenteLA MULȚI ANI, CLUB ROMÂNIA!

CulturaSever Voinescu: Cultura de Wikipedia

SocialNicusor Dan da in judecata PMB pe marginea proiectului Cismigiu

MoldovaIulian Chifu: Chişinăul mănâncă forţat „salamul feliat“ al lui Putin în Transnistria



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe