de George Butunoiu

În companiile şi în instituţiile de stat, până sus în ministere şi în cele mai înalte structuri ale Guvernului, inclusiv, nu prea poţi să obligi pe cineva să muncească dacă omu’ nu are chef. Dialog pe care îl am zilnic, de mai multe ori cu tot felul de oameni importanţi în stat:

– Păi astăzi trebuia să fie gata… (ăsta sunt eu) – Ştiu, îmi pare rău, dar încă nu mi-a dat doamna Cutare situaţia. – Păi nu îi dădusesi termen clar că situaţia trebuia să fie gata încă de săptămâna trecută? – Ba da, dar a zis că nu are timp. – Şi nu ai obligat-o să găseasca o soluţie? – Am încercat, dar nu a vrut, s-a şi enervat… – Nu a vrut??? Păi nu e subordonata ta? – Ba da, dar nu pot să o oblig. Nu e ca la voi, la privaţi, ea e funcţionar public şi nu poate fi obligată. – ???

Nu ştiu cum e cu ceilalţi angajaţi de la stat, însă funcţionării publici şi cei care sunt angajaţi prin concurs pe undeva nu pot fi obligaţi să muncească. Nici măcar să facă lucruri simple, fără niciun efort de creier sau de mână, dacă nu vor ei. Şi unii chiar nu vor, i-am văzut cu ochii mei, şi nu i-ar fi cuiva uşor să spună că nu mă pricep la oameni. Şi încă ar fi bine dacă ai putea să-i închizi cu cheia într-o cameră goală să stea până la ora 16:00, ca să nu-i încurce pe ceilalţi măcar, dacă tot nu poţi scăpa de ei. Nici măcar atunci când sunt rău intenţionaţi, şi o fac şi cu ostentaţie, nu poţi să-i bagi la închisoare sau să-i dai măcar afară din post.

La stat, când îi ceri unui coleg sau unui subordonat să facă ceva, nu e ca la „noi”, adică pui mâna pe telefon sau îi trimiţi un e-mail. I-am văzut cum fac un fel de scrisoare în care spun despre ce au nevoie de la celălalt, o scot pe imprimantă, o semnează şi îi pun ştampilă şi apoi i-o dau în mână celui de la care au nevoie de informaţiile sau de serviciul respectiv. Când omu`™ nu îi e subordonat direct, hârtia se duce mai întâi la şeful comun, în „mapă”, şi acesta o semnează cum că adresantul trebuie să ia lucrurile chiar în serios. Am văzut asta cu ochii mei, de multe ori. Şi am mai văzut cum un director dintr-un minister i-a trimis o astfel de hârtie unui subordonat, cu vreo patru luni în urmă, cerându-i să facă nişte lucruri. Subordonatul i-a tăiat-o scurt, că nu are timp să se ocupe de asta. A revenit directorul, dar degeaba. Şi în ultimele două luni subordonatul nici nu i-a mai răspuns la hârtii, cum că e ocupat sau orice altceva. Pur şi simplu l-a ignorat cu totul!

Cât vreme angajaţii de la stat vor fi imuni (sau inamovibili – nu ştiu dacă acesta e termenul corect), nicio şansă să se schimbe ceva. Sigur, toţi vor sări ca arşi că asta îi apăra de presiunile politice. Da, aşa e, într-o oarecare măsură, însă nu înlocuieşti un rău cu un rău însutit mai mare.

Şi ca să nu se înţeleagă altceva: să nu credeţi că e vreo diferenţă între angajaţii de la Stat şi cei de „dincolo”. Dă-i unui privat aceeaşi imunitate şi vezi ce face! Şi invers…