George Butunoiu, despre afacerile atunci si acum
George Butunoiu, afacerist cu desăvârșire, de la resurse umane până la bistro, ne-a acordat un interviu pentru a ne descrie ce înseamnă pentru el un antreprenor de succes și care sunt diferențele între o afacere în care te menții pentru venit și una în care te menții pentru că îți place (La GB&Oskar Bistro).
Vorbește despre GB&Oskar nu ca despre o afacere, deoarece nu a fost făcută pentru a face bani, ci pentru plăcere și din dorința de a face mâncare așa cum o vede el, așa cum trebuie.
Motivația de a deschide acest bistro a venit dintr-o necesitate efectivă de a consuma alimente sănătoare, care să nu afecteze persoanele aflate mereu pe drumuri. Motivația de a deveni antreprenor, spune George Butunoiu, se află sânge. Ne spune că ori ești, ori nu ești, el neputând suporta poziția de a angajat. Și bineînțeles, invers: sunt oameni care pur și simplu nu sunt făcuți pentru a deveni antreprenori.
Atunci când l-am întrebat care au fost principalii pași în deschiderea afacerii, George Butunoiu vorbește despre primele 90 de firme deschise imediat după revoluție și despre modificările aduse de legislația în domeniu, despre reglementări și despre cum au devenit lucrurile mai dificile.
Ce-ar fi bine de știut? Teoria din literatura de specialitate nu se potrivește cu realitatea din România, de aceea antreprenorii au nevoie de răbdare, curaj și calm. Este important să nu tragă concluzii pe baza unei prime impresii.
Pentru promovare, George vorbește despre vizibilitatea pe care o are afacerea ta în domeniu, despre cât de ușor ești de găsit și despre câte persoane văd ceea ce faci, atunci când îl faci.
Din perioada de început ar schimba un singur lucru: nu ar mai intra în afaceri, afirmând că a pierdut foarte mult din viața personală dedicându-se afacerilor. Știe că altfel nu s-ar fi putut descurca, astfel încât meseria de afacerist poate fi o plăcere, dar și un fel de blestem.
Articol publicat pe http://www.traininguri.ro/videointerviu-george-butunoiu/
Ultima ora:
ObservatorMarius Stoian: Apel către președinte să desecretizeze documentele CSAT
PoliticMarius Stoian: Apel către președinte să desecretizeze documentele CSAT
EconomieCristian Tudor: Ultragreens continuă să demonstreze că inovația, perseverența și angajamentul pentru excelență pot face diferența
ExternAnca Dragu discută la Bruxelles despre integrarea în structurile financiare europene
SocialElena Calistru, la audierea din comisia REGI a Parlamentului european, despre viitorul politicii de coeziune din perspectiva societății civile
EvenimenteAlexandra Dobre: Am bucuria de a vă invita la un moment special pentru mine!
EditorialRadu Carp: Mesia de pe TikTok – o dezinformare de proporţii (I)
CulturaFlaviu Predescu: Despre Festivalul de Teatru de la Cluj, la Cultura pentru toți – Video
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe