Matei Bogdan
Publicat în 29 mai 2019, 12:00 / 60 elite & idei

George Butunoiu: Restaurante care s-au închis în Bucureşti

George Butunoiu: Restaurante care s-au închis în Bucureşti

de George Butunoiu

Scriam zilele trecute că nu am văzut niciodată până acum atâtea deschideri de restaurante noi în Bucureşti. Ceea ce înseamnă că şi închiderile sunt la fel de multe, fiindcă majoritatea celor noi au luat locul altora care au fost acolo. Uneori într-un şir mai lung de dispariţii şi apariţii în aceeaşi casă. Câteodată ale aceloraşi proprietari, care încearcă alt concept, cu altă bucătărie şi cu alt nume, dacă cel de dinainte nu a mers bine.

Însă cel mai adesea un business cu totul nou. Pe ansamblu, numărul localurilor în care poţi să mănânci ceva (restaurante, braserii, bistrouri, cafenele etc.) a crescut în Bucureşti, spre 4,000, însă deschiderile şi închiderile merg aproape mână în mână.

Sigur, despre restaurantele închise aflăm mult mai greu decât despre cele care se deschid. Cititorii ne mai semnalează, fiindcă patronii şi managerii nu o vor face vreodată, şi e de înţeles asta. Aşa că vă rugăm să ne ţineţi la curent, ca să păstrăm informaţiile de pe site cât mai utile.

Madame Pogany, vechiul restaurant din Piaţa Floreasca, s-a închis de tot acum câteva zile. Mi-au spus foştii angajaţi. A avut multă faimă la deschidere, însă în timp s-a golit complet, şi asta fără vreun motiv aparent, pentru că mâncarea era chiar bună.

Patru Anotimpuri, unul dintre cele mai sărăcăcioase restaurante din Parcul Herăstrău, deşi era mare şi avea o grădină de invidiat, a făcut o mişcare surpriză: au făcut schimb de sedii cu Bel Mondo. Aşadar, s-au mutat mai în faţă, spre stradă (Şoseaua Nordului), însă au schimbat şi numele şi profilul. Acum au deschis Gura Portiţei, cu peşte românesc, specific pescăresc naţional.

Mezzaluna di Laura, pe Calea Dorobanţilor, între Perla şi ASE. Închis în februarie 2019. Au avut bucătărie italiană clasică, destul de bună, însă nimic deosebit.

Terra e Mare, tot italieni. Închis la începutul lui 2019. Ei au spus iniţial că pe o perioadă limitată. Dar nu e aşa, am văzut un bar în locul lor, cred. Bucătărie italiană tradiţională, a fost destul de bună mâncarea.

Bel Mondo din Parcul Herăstrău şi Patru Anotimpuri au schimbat sediile între ele, după cum am spus… Bel Mondo a redeschis cu acelaşi nume, de fapt, şi a preluat rolul de restaurant sărăcăcios şi pentru săracii Herăstrăului de la cei de dinainte. Care a fost logica, eu nu ştiu.

Pomo D’oro Vesuvio, din Parcul Herăstrău, închis la începutul lui 2019. Era un bistrou italienesc mic, dar cu mâncare mai bună decât cea de la unii din giganticii lui vecini de parc.

Conacul Gagauz, cu bucătărie găgăuză tradiţională, desigur. Deschis de nişte copii din Basarabia, aproape de Podul Mărăşeşti. Închis la începutul anului 2019, vor să se mute în altă parte, caută o noua locaţie.

Berăria Germană Bucureşti, din coasta Palatului Bragadiru, l-a lăsat pe Dragos Petrescu să deschidă Becker Brau în loc. Chiar de 1 mai, probabil cu semnificaţie.

Limo Cuisine, deschis cu mare pompă în Parcul Herăstrău de nişte italieni. Restaurant elegant, investiţie enormă. L-au închis la sfârşitul anului 2018 şi au deschis It Cucina. Tot ei. Acesta nou arată încă şi mai spectaculos. Să vedem cum vor sta cu mâncarea, care se pare că nu e punctul lor forte.

Pasterra & La Bottega del Tartufo, minusculul bistrou de paste din Piaţa Floreasca, împreună cu băcănia de trufe şi delicatese, au închis şi s-au mutat în altă parte. În apropiere, am auzit, şi nu ştiu dacă în aceeaşi formulă.

Balkan Bistro, bistroul de la subsolul hotelului Continental, a fost tot timpul gol, deşi aveau mâncare chiar bună – bucătăria balcanică, după cum se deduce uşor din nume. Au închis de tot, şi nu cred că vor mai deschide prea curând ceva acolo.

La Estancia by La Rambla e unul dintre cele mai răsunătoare eşecuri. Au deschis cu mare fast ca restaurant uruguayan, La Estancia. Apoi şi-au unit forţele cu La Rambla, care închiseseră şi ei restaurantul din Piaţa Victoriei ceva mai înainte. Apoi au închis uniţi la sfârşitul anului şi au lăsat locul lui Bocca, un restaurant surprinzator de modest pentru o asemenea casă în Primăverii.

Atypic a fost un proiect ambiţios, însă au închis şi ei la sfârşitul anului. Era şi greu să atragi oamenii printre blocurile din Floreasca, unde nici GPS-ul nu nimerea întotdeauna din prima. În locul lor îşi încearcă acum norocul nişte puştani, cu un restaurant de hamburgeri, BiBo Restaurant.

La Plăcinte din Piaţa Romană, pe Dacia, au închis şi le-a luat locul un italian cam ciudat, cu Pizza Leggera.

Eclipse, un restaurant interesant pe o străduţă ascunsă între Eminescu şi Calea Moşilor a avut viaţă scurtă, cred că mai puţin de un an.

Garden Grille & Bar, restaurantul hotelului Hilton Garden Inn din Centrul Vechi a închis, însă au redeschis imediat altul în loc, cu un concept diferit, Beef Room. Mai bun decât cel de dinainte, mi s-a părut mie.

Scoici şi Creveţi şi KOS au fost nişte încercări riscante de revitalizare a imensei clădiri din spatele blocurilor, în Piaţa Victoriei, în care a fost celebrul Mărul de Aur. Acelea l-au înlocuit pe Şarpele Roz, şi tot aşa, într-un şir de închideri – redeschideri. Ultima încercare, cea actuală, făcută de aceiaşi proprietari, e cu Mărul de Aur! Ideea de a resuscita brandul cu atâta rezonanţă e bună în sine, dar să vedem dacă vor reuşi.

Bistro Nouveau, restaurantul cuminte din Cotroceni, s-a închis şi el pe la sfârşitul anului şi încă nu e nimic în locul lui.

Trattoria Romana din Piaţa Romană a fost înlocuită de Trattoria Adagio. Cred că nu a observat aproape nimeni asta, în primul rând pentru că e un restaurant turistic, de trafic, şi rar se întâmplă să revină cineva. Presupun.

Pippo’s a fost şi el un episod dintr-un şir de închideri şi deschideri de restaurante în complexul Persepolis Palladian Condominium din Cartierul Francez. I-a luat locul NADASAN acum vreo două luni, şi sper ca ei să rămână mai mult, pentru că au mâncare bună, cu preţuri rezonabile şi amenajare interesantă.

Bistro Hoinar (Mobra Shop), alţii într-un spaţiu cu noroc puţin, la demisolul unei case vechi de pe Paris, aproape de Piaţa Victoriei. A fost Muse acolo, cred că şi alţii, între timp. Acum sunt cei de la Randevu Bistro.

Vacamuuu 2, din Global Worth Tower, lângă Promenada, au avut un eşec neaşteptat, mai ales dacă te gândeşti la investiţia enormă făcută acolo.

SushiRoom a închis în centru şi a lăsat locul lui Bistro Ateneu, al aceluiaşi proprietar, Cristi Preotu. Vor redeschide în Piaţa Dorobanţilor, în partea dinspre Beller.

AV8, altă închidere surprinzătoare şi neaşteptată, după o investiţie enormă. Lorand Szarvadi le-a preluat businessul, sub alt nume, GastroLab.

Olio, un restaurant cam insipid, deşi arată bine, a făcut loc lui La Piovra, pe Clucerului, faţă în faţă cu alte două restaurante, mult mai stabile, Jadoo şi Beirut.

Şi în casa aceea de pe Toamnei, chiar în spatele frumoasei biserici Precupeţii Vechi, s-au perindat câteva restaurante, atrase de fabuloasa grădină, fără îndoială. Ultimul închis a fost Moudy’s Kitchen, cu o viaţă scurtă, acum înlocuit de Suento by Gram, care se pare că a găsit o formulă de succes mai stabil. Şi mai înainte a fost Escargot al lui Răzvan Exarhu.

A fost o pizzerie pe la Floreasca, aproape de Spitalul de Urgenţă, Da Vinci Pizzeria. Patron şi bucătar, în acelaşi timp, era un personaj ca dintr-un film italian. Îmi pare rău că nu mai sunt acolo, era cu adevărat romantic. Încă nu le-a luat altcineva locul, din câte am auzit.

Funky Resto-Bar de pe Calea Dorobanţilor, aproape de ASE, au avut şi ei un sfârşit surprinzător la începutul acestui an, deşi investiţia a fost consistentă şi promisiunile foarte mari la început. Locul gol încă, din câte ştiu eu.

Ikaria, în Pipera, a închis tot la începutul anului, după o existenţă chinuită, din cauza poziţionării şi a dificultăţii de a găsi personal care să vină până acolo, nu mâncării.

Steak Up, care au vrut să facă o replică a succesului Raionului de Peşte, tot în Piaţa Dorobanţilor, însă pe latura dinspre Beller, a eşuat şi a închis la sfârşitul anului, deşi investiţia a fost consistentă şi bine făcută. Acum aşteaptă să le ia locul SushiRoom, când le va ajunge bucătarul pe care îl aduc din Japonia.

Nonna Mia a închis în Sfântul Ştefan şi s-a mutat înapoi în Floreasca, de unde plecaseră.

Alte restaurante închise tot anul trecut sunt Zahana 33 Doamnei 21, din Centrul Vechi, Vogue, înlocuit, sau doar cu numele schimbat în Hugo, odată cu al hotelului.

Lente din Praporgescu, bistroul boem, închis surprinzător, pentru că părea să meargă foarte bine.

Hiro Sushi, micul bistrou cu sushi ardelenesc de la Piaţa Dorobanţilor

Kane Seasonal Bistro a închis în toamna lui 2018, şi spun că vor redeschide vara asta în centru. În locul lui au deschis, însă, Mamizza, cu mare succes. Aceiaşi proprietari.

Ici et La s-au mutat din Piaţa Romană, unde cred că le mersese bine mulţi ani la rând. Au luat un spaţiu mult mai mare şi mai spectaculos, pe acoperişul Hotelului Cişmigiu. Acolo nu li s-au potrivit socotelile cu cele de acasă, şi a trebuit să lase locul lui Cişmigiu Bistro la Etaj, acum acolo.

Bocca, din Cartierul Francez, închis în octombrie 2018, când s-au despărţit cei doi asociaţi. Unul a rămas acolo şi a deschis alt restaurant, cu numele Il Capo. Celălalt a luat numele Bocca cu el şi s-a dus în Primăverii, în locul lui La Estancia by La Rambla.

5 Elemente din parcul Herăstrău e acum în locuit de Meadows, un restaurant mai low profile.

Ambiance Cafe de pe Beller, în Parcul Floreasca, a închis. Celor de la B4 Market le-a luat foarte mult timp până să termine cu renovările şi să deschidă, abia acum câteva săptămâni, însă a meritat, locul arată civilizat, e cu totul şi cu totul altceva.

Athos, închis în 2018, dar s-a mutat şi a redeschis câteva străzi mai încolo, de fapt, tot în Centrul Vechi.

Capşa au închis în vara lui 2018 şi au spus că redeschid în 2019. Nu prea îi cred…

Tot anul trecut 3Kombinat a închis terasa de hamburgeri şi grill, iar Gastronomika a părăsit frumoasa casă cu grădină din Viitorului, însă a deschis apoi lângă Cimitirul Evreiesc, cu acelaşi nume.

Pasta Restaurant, un bistrou minuscul între Piaţa Dorobanţilor şi Piaţa Floreasca, a lăsat locul lui Cucinetta, tot un mic restaurant de paste italieneşti.

Cafe DeKo, locul inventat de Dan Chişu în anul 2003, şi A3 BAR au închis şi ei…

Închise şi mai demult, în 2017, au fost:

Roma, de pe Eminescu; HOOGA, în Piaţa Dorobanţilor; Osteria Gioia, în Piaţa Victoriei, ca să se mute în elegantul complex de business Aviatorilor 8; Muse Bistro, pe Paris; Metafish, încercarea aceea neobişnuită, pe malul lacului Plumbuita; Phii 16, de la Piaţa Floreasca; arogantul Le Consul, din Aleea Alexandru; Macaroni, street food-ul din Piaţa Dorobanţilor, unde e acum Noodle Bar by Tuk-Tuk; Naan, din CA Rosetti, mutat înapoi la Răzoare; Megoo Social Gastrobar, de pe Barbu Vacarescu; Chocolat din Beller, unde acum e Corto Maltese; Dakota, în Parcul Herăstrău, acum salon de evenimente al lui Isoletta; La Bonne Tarte, în Clucerului, acum Ublo Caffe; Sangria Garden, acum Galletto; Backyard Garden & Pub, în Popa Nan, acum Blueberry; Sis Kebab de pe Dacia, aproape de Mosilor; Kuzina, cu bucătărie grecească, acum Divan în locul lui; Bârlogul Lupilor, undeva, mai spre periferie;

Şi au mai fost şi multe altele, desigur, dar cine să le inventarieze chiar pe toate…?

Acestea sunt restaurante care s-au închis, şi nu neapărat pentru că nu aveau mâncare bună, nu erau bine amenajate sau ceva deranja acolo. Te întrebi, desigur, de ce un restaurant cu mâncare banală e tot timpul plin, şi unul peste drum de el, cu mâncare incomparabil mai bună, făcută cu grijă şi cu cap e tot timpul gol. Că oamenii se duc la restaurant nu atât după calitatea mâncărurilor şi a restaurantului, în general, ci după unde văd că se duc alţii, se ştie bine. Însă cum se formează aceste prime fluxuri de clienţi e o mare necunoscută. Nu numai că e aproape imposibil să anticipezi evoluţiile, dar nici după aceea, privind în urmă, la rece, nu-ţi dai seama ce nu a mers şi de ce, folosind logica unui om cu o inteligenţă normală…

Ultima ora:

ObservatorDragoș Preda: Invitație pentru Membrii Club Romania

PoliticTanase Stamule: O grămadă de guguștiuci comentează pe Facebook despre faptul că a picat moțiunea

EconomieBogdan Chiriţoiu, despre prevenţie şi amenzi: Biserica se chinuie de 2.000 de ani să ne îndrepte, dar fără să ai şi o bâtă nu îi corectezi pe oameni

ExternAlexandru Grumaz: Marea Neagră, de la „lac rusesc“ la spaţiu de securitate al Europei

EvenimenteDragoș Preda: Invitație pentru Membrii Club Romania

CulturaIoan-Aurel Pop: Eminescu – valoarea absolută a culturii româneşti

SocialSever Voinescu: Ghidul Andrei Șerban

MoldovaIulian Chifu: La Chişinău – majoritate de coaliţie, fără cheie de control şi fără frâne



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe