OraNoua.ro
Publicat în 21 iunie 2017, 16:26 / 313 elite & idei

George Butunoiu: Trainerul de chelneri

George Butunoiu: Trainerul de chelneri

de George Butunoiu

Nor Sky Casual Restaurant a fost descoperirea plăcută a sezonului pentru mine. Şi acum vorbesc despre mâncare, pentru că de panoramă şi de ambianţa nu mă îndoiam.

Nor Sky a fost deschis în mai, cred, de cei care au şi restaurantul Stadio de la Union Business Center, am văzut că scrie „Stadio” pe câteva obiecte. E la ultimul etaj al clădirii de birouri Sky Tower, cea mai înaltă din Bucureşti şi din ţară, presupun. Aşadar, Nor Sky Casual Restaurant cu cea mai impresionantă panorama citadină din România, cel puţin în acest moment. Dar cred că va rămâne cel mai multă vreme de acum înainte.
Panorama e impresionantă, într-adevăr, vezi aproape tot Bucureştiul, de la Berceni până în Băneasa. Lacul din apropiere, în mod particular, e spectaculos, nu ai bănui niciodată cum arată, de fapt, deşi ai trecut pe lângă el de mii de ori.
E un restaurant mare, ocupa aproape toată circumferinţa turnului. Într-o parte are mese obişnuite, dar în cealaltă are canapele şi banchete stacojii, foarte frumoase şi confortabile. Mesele sunt bine aranjate şi am remarcat că au tacâmuri de calitate, mari şi grele. Sunt sigur că nu tuturor le plac astea, în special făpturilor silfice dinspre partea femeiască, presupun, însă eu le apreciez foarte tare şi adaug ceva la nota de la prezentare pentru asta.
Meniul e destul de scurt, ceea ce m-a surprins (plăcut) şi mi-a inspirat mai multă încredere. E din bucătăria internaţională, feluri relativ simple, însă la câteva dintre ele cu câte un touch de creativitate, cu câte un ingredient sau o combinaţie pe care nu am mai văzut-o în altă parte. Şi au şi câteva feluri vegetariene, ceea ce înseamnă mare lucru.
Şi mâncarea a fost destul de bună la Nor Sky, după cum am spus, nu mă aşteptam. Salată de vinete a fost foarte bună. Şi mare, pe deasupra… Pastele cu trufe la fel, bune şi într-o porţie destul de consistenţă. Humusul la fel, mai puţin anghinarea crudă de deasupra, despre care nu am înţeles de ce nu au fiert-o înainte. Şi porcul de Mangaliţa a fost foarte bun, cu cremă de praz.
Pâinea a fost arsă. Şi nu ştiu de ce aproape toate restaurantele din Bucureşti îţi dau pâinea prăjită, când ar trebui să fie exact invers, pâinea prăjită să fie excepţia, sau să ţi-o aducă la cerere, nu că prima opţiune. Şi nici măcar de opţiune nu e vorba, pentru că nici nu te întreabă, te trezeşti cu ea pe masă. Mie, de pildă, nu-mi place pâinea prăjită, iar când e arsă de-a binelea, cum era la Nor Sky Casual Restaurant, nici atât! Cel mai bine ar fi să te întrebe dinainte dacă şi ce pâine vrei, e mai logic, Sau să îţi aducă şi din una, şi din cealaltă, să poţi alege ce vrei. Dar ar fi risipă cam mare, într-adevăr…
Şi mi-a mai plăcut şi că au cidru în meniul de băuturi, chiar de mai multe feluri. Nu m-am putut abţine să nu iau o sticlă… Preţurile sunt rezonabile, mai ales că mâncarea e bună şi porţiile sunt măricele, după cum am scris mai sus.
Şi acum despre partea de client service, în general, pentru că şi la Nor Sky e ca în alte restaurante din Bucureşti, şi merită discutate câteva detalii. În primul rând, că la Nor se fumează, ceea ce e cu totul şi cu totul ilegal, pentru orice clădire publică din ţară. Au un ţarc din sticlă, într-adevăr, însă e destul de dizgraţios să-i vezi pe unii fumând lângă tine, chiar dacă de partea cealaltă a geamului. Măcar dacă le-ar fi făcut opace… Şi nu cred că au ventilaţie în ţarcul acela, m-am dus să mă uit de aproape.
Şi ceva ce mi s-a întâmplat de multe ori în restaurantele din Bucureşti, însă la Nor Sky a fost puţin diferit. Adesea ajung într-un restaurant gol, sau aproape gol, şi chelnerul sau hostessa mă duc la cea mai proastă masă, într-un colţ, lângă toaletă sau pe acolo. Câteodată sunt sigur că nu le place de mutra mea, sau de cum sunt îmbrăcat, şi vor să mă pună mai departe de toţi ceilalţi clienţi. Dar văd că şi cu alţii, mult mai arătoşi şi mai bine îmbrăcaţi, fac la fel, ceea ce îmi mai da înapoi o bucăţică din self-esteem. În multe restaurante în care nu te lasă pe tine să-ţi alegi locul, regula pare să fie următoarea: primii clienţi sunt puşi în locurile cele mai proaste, şi tot aşa, până la ultimul sosit, care primeşte cea mai bună masă.
Aşa şi la Nor… 🙂 Nici nu am ajuns la restaurant, că mai ia în primire de jos, la intrarea în turn, o foarte frumoasă şi senzuală domnişoară, care îmi aduce la cunoştinţă că am masa 16! Am stat să mă gândesc o clipă dacă a decis acolo, pe loc, că voi sta la masa 16, uitându-se la mine şi măsurându-mă din cap până în picioare, sau dacă fatidicul număr îmi fusese asignat încă de la rezervarea telefonică. Cred, totuşi, că m-am procopsit cu acel 16 încă de la telefon. Poate din cauza vocii?
Urcarea cu liftul în Sky Tower e şi ea o experienţă fascinantă în sine, rar ţi se întâmplă aşa ceva, să ajungi în câteva clipe deasupra oraşului fără să simţi cea mai firavă clătinare. Aşadar, intru pe uşa lui Nor şi nici nu apuc să fac doi paşi, că mă şi aşează la masă. Am constatat, cu groază, că masa 16 e chiar cea de la intrare, între uşă şi bar, de trebuia să ridic capul de câte ori intra cineva pe uşă, să văd dacă nu cumva trebuie să-i fac loc. Nu a trebuit, fiindcă mesele sunt destul de răsfirate, însă reflexul e reflex. M-am aşezat cu spatele spre uşă. Cât am stat la Nor a trebuit să mă uit la barmanul de lângă mine, care mi-a dat să ascult toate bâzâiturile şi fâsâiturile maşinăriilor pe care le avea la el în bar. Şi m-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta, era foarte puţină lume în restaurant. Şi toate mesele de la geam, de unde mă gândeam că o să văd oraşul, erau libere. Dar am făcut nişte poze de acolo, de la înălţime, şi acum pot să mă uit pe ele liniştit, cât vreau.
Şi despre chelneri, acum. M-a amuzat, la început, frumoasa de jos care mi-a recitat exact ca pe o poezie de şcoală generală un discurs care nu era al ei, de vedea de la o poştă că o învăţase cineva ce să spună, cuvânt cu cuvânt. Însă şi chelnerii de sus au făcut acelaşi lucru, în acelaşi fel, după acelaşi tipar. Da, cineva bine intenţionat, fără îndoială, dar lipsit de imaginaţie şi, mai ales, de o înţelegere a ceea ce înseamnă cu adevărat client service, i-a învăţat să fie afectaţi, se poarte mecanic şi să folosească un limbaj de lemn, care nu era al lor. M-am uitat cu atenţie la ei, erau toţi tineri, copii buni, cu energie şi cu entuziasm, bine intenţionaţi, clar din altă clasă socială faţă de chelnerii pe care îi găseşti adesea în restaurante. Şi, în loc să profite tocmai de aceste calităţi rare, cel care le-a făcut trainingul i-a învăţat să le ascundă sub un limbaj de lemn şi un comportament nenatural! Poate că aşa îi place lui să fie servit într-un restaurant, însă mie nu! Şi nimănui dintre cei cu care merg la masa zilnic la restaurant, de zeci de ani. Când îţi vorbeşte cineva afectat, nenatural, cu un limbaj de lemn şi cu formule prefabricate, imediat devii încordat şi se instalează disconfortul, cel puţin câtă vreme sursa acestei indispoziţii e în apropiere. Nu mai ştii ce crede şi ce gândeşte de fapt, ce trebuie să-i răspunzi şi cum trebuie să te porţi, dacă trebuie să devii şi tu solemn şi dacă nu cumva o încercare de abordare colocvială pică prost. E suficient să deschizi primul manual de psihologie de anul I ca să afli lucrurile acestea.
Şi ca să merg mai departe cu logica pe dos a trainerului chelnerilor de la Nor, îi sugerez să îl întrebe pe patron la ce s-a gândit când a scris „Casual Restaurant” lângă „Nor Sky”. Dacă e ceea ce cred eu, atunci politeţea afectată e ultimul lucru de care e nevoie într-un astfel de restaurant. Şi mai mult, Nor Sky Casual Restaurant e un restaurant într-un business center, şi încă unul mare, aşa că e de aşteptat să aibă clienţi recurenţi, pa care să ajungă să-i cunoască repede. Or, dacă ţii neapărat să-l ţii la distanţă, sau chiar să-l trimiţi să mănânce şi în altă parte, exact asta trebuie să-i faci, să te porţi ceremonios şi nenatural cu el, să-i vorbeşti cu un impecabil limbaj de lemn. Şi sper că nu i-a dat prin minte să îi înveţe să fie afectaţi cu clienţii noi, dar să fie natural cu cei ai casei. Dar mai ştii până unde merge inventivitatea trainerilor din hospitality, în particular, şi din client service, în general?

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Micul Paris la Biblioteca Centrală Universitară „CAROL I”  

PoliticKelemen Hunor: Acest guvern rămâne şi va face treabă până în 2024. UDMR nu va vota nicio moţiune de cenzură

EconomieCristian Grosu: Săptămâna care modelează Europa și România ei

ExternAntonia Colibasanu: What the EU’s Green Deal Means for Europe and Russia

SocialAdrian Hatos, la dezbaterea despre meditații organizată de Societatea Academică din România

EvenimenteMireille Rădoi: Micul Paris la Biblioteca Centrală Universitară „CAROL I”  

CulturaCristina Popescu: Pictorul Dimitrie Știubei, un pictor de …marcă

EditorialTeodor Baconschi: D-ale pandemiei. Un final cu repetiție



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe