OraNoua.ro
Publicat în 27 noiembrie 2014, 19:53 / 182 elite & idei

George Maior: Noul președinte își va forma o opinie despre felul în care mi-am exercitat mandatul și va lua o decizie

George Maior: Noul președinte își va forma o opinie despre felul în care mi-am exercitat mandatul și va lua o decizie

Directorul Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior, a declarat vineri că noul președinte al României își va forma o opinie referitor la felul în care el și-a exercitat mandatul și va lua o decizie în conformitate „cu ceea ce va vedea”.

„În momentul în care domnul președinte își va prelua mandatul, va face o analiză, care va fi facilitată și de faptul că intrăm în bilanțul Serviciului Român de Informații de la sfârșitul anului și începutul anului viitor, își va forma o opinie despre felul în care mi-am exercitat mandatul și va lua domnia sa o decizie în conformitate cu ceea ce va vedea”, a spus Maior.

Întrebat dacă își menține declarația, pe care a făcut-o înainte de alegeri, potrivit căreia își va depune mandatul noului președinte, directorul SRI a afirmat: „întotdeauna îmi țin cuvântul”.

„Îl felicit în primul rând pe președintele României validat proaspăt și îl asigur că va găsi în Serviciul Român de Informații o instituție solidă a statului român capabilă să ofere securitate națională României și cetățenilor României și să promoveze interesele strategice ale statului român. De fapt, unul dintre cele mai importante servicii de informații din Europa. În al doilea rând, întotdeauna îmi țin cuvântul. Nu vreau să revin la declarațiile inițiale. Le știți”, a declarat Maior.

Directorul Serviciului Român de Informații (SRI), George Cristian Maior, a susținut, pe 3 octombrie, la Timișoara, că după alegerile prezidențiale își va prezenta demisia din funcție noului președinte, considerând că este normal acest lucru.

”Din punctul meu de vedere, voi merge către acest nou președinte, îmi voi prezenta demisia și rămâne la latitudinea lui să aprecieze dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu a fost potrivită și să continue sau să ia o altă decizie. Nu am nicio problemă din acest punct de vedere’, afirma, la acel moment, Maior.

Directorul SRI, George Maior, a fost prezent, vineri, la Târgul Gaudeamus, pentru a lansa volumele pe care le semnează: „Despre intelligence” și „Spion pentru eternitate. Frank Wisner”. Cărțile au apărut la editura Rao.

Ultima ora:

ObservatorAnca Dragu: O nouă etapă restauratoare pentru democraţia americană începe azi. O nouă şansă apărută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentu promovarea creşterii economice sustenabile şi incluzive

PoliticAnca Dragu: O nouă etapă restauratoare pentru democraţia americană începe azi. O nouă şansă apărută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentu promovarea creşterii economice sustenabile şi incluzive

EconomieCosmin Ghiță: Nuclearelectrica primește finanțare americană nerambursabilă pentru a găsi locuri potrivite construirii de mini-reactoare

ExternCristian Bușoi: Discuții cu ministrul sloven al educației despre dosarele legislative din timpul președinței Sloveniei la Consiliul UE, care va începe la 1 iulie 2021

SocialDaniela Vișoianu: În educație e nevoie de o vacanță. Adevărată.

EvenimenteAlexandru Lazescu: Curs gratuit de jurnalism online

CulturaFlaviu George Predescu: De Ce Citim – Despre poezia lui Marin Sorescu

EditorialGeorge Butunoiu: Clasificarea şi ierarhizarea managerilor



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe