OraNoua.ro
Publicat în 11 octombrie 2017, 19:35 / 313 elite & idei

George Maior s-a adresat membrilor Clubului Harvard de la Washington pe tema parteneriatului strategic româno-american

George Maior s-a adresat membrilor Clubului Harvard de la Washington pe tema parteneriatului strategic româno-american

‘România este o țară stabilă și sigură, având cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, un partener privilegiat al Statelor Unite ale Americii în care merită să investești’, a afirmat joi ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, care a fost gazda Clubului Harvard din Washington, informează Ambasada României în SUA.

În cadrul evenimentului organizat la Ambasada României din Washington DC au participat aproximativ 100 de membri ai clubului, absolvenți ai Universității Harvard, activi în diverse domenii precum cel guvernamental, diplomatic, militar, de afaceri și societate civilă.

Cu această ocazie, ambasadorul George Cristian Maior a făcut o prezentare a României, atât din punct de vedere istoric, cât și din perspectiva evoluției sale prezente, evidențiind momentele care au consolidat relația dintre România și Statele Unite, precum și Parteneriatul Strategic dintre cele două țări, semnat în urmă cu 20 de ani.

Participanții au fost interesați de contextul de securitate din regiune, viziunea României cu privire la rolul NATO și relația transatlantică, dar și de evoluțiile și oportunitățile în plan economic.

‘Este o onoare pentru mine să mă adresez unui grup de elită format din absolvenții uneia dintre cele mai prestigioase universități din lume. România este o țară stabilă și sigură, având cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, un partener privilegiat al Statelor Unite ale Americii în care merită să investești’, a subliniat ambasadorul George Cristian Maior.

Dialogul cu ambasadorul României le-a oferit participanților ocazia de a descoperi mai bine realitățile românești, relația specială dintre România și SUA precum și oportunitățile pe care le oferă țara noastră pe fondul creșterii economice semnificative și a valorilor împărtășite cu Statele Unite ale Americii.

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

PoliticKlaus Iohannis anunță candidatura României la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

EconomieIonuț Stanimir: Primul Raport de Inteligență Financiară realizat de BCR – Situația financiară este a doua dimensiune importantă pentru români, după sănătate

ExternElena Calistru: Un pic de voință de a te mișca spre mai bine

SocialAlina Rizi: Sa regenerezi orasul ia timp

EvenimenteFlaviu George Predescu: Vă invit la lansarea cărții mele „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Andrei Gavrilă

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe