Matei Bogdan
Publicat în 6 mai 2020, 19:16 / 416 elite & idei

Gruia Stoica: Grupul GRAMPET donează 10 aparate şi 10.000 de kituri pentru testarea COVID-19

Gruia Stoica: Grupul GRAMPET donează 10 aparate şi 10.000 de kituri pentru testarea COVID-19

În contextul eforturilor de combatere a pandemiei de Coronavirus, Grupul GRAMPET a început o campanie națională prin care va dona câte un aparat de testare de ultimă generație și 1.000 de teste Direcțiilor de Sănătate Publică din centrele în care grupul își desfășoară activitatea – Deva, Craiova, Iași, Constanța, Galați, Ploiești, Timișoara, București, precum și la Debrețin, în Ungaria.

„La nivel local, fiecare dintre companiile noastre au o contribuție economică importantă și un aport semnificativ pe piața muncii. Acest statut vine cu o mare doză de responsabilitate socială față de comunitățile locale, cu atât mai mult în perioade atât de dificile”, spune Gruia Stoica, Președintele Grupului GRAMPET. „Ne-am propus să contribuim la efortul de testare – un factor esențial pentru eradicarea pandemiei, și am achiziționat zece aparate eCL8000-Automated ECL Immunoassay Analyzer, certificate de Ministerul Sănătății din China, precum și câteva mii de kituri de testare. Am adus astfel, în țară, aparate de ultimă generaţie care au o viteză de procesare a 86 de teste pe oră și pot da rezultatele în 18 minute”.

Primele aparate au fost donate săptămâna trecută Direcțiilor de Sănătate Publică din Deva, Iași și Craiova, împreună cu câte 1.000 de teste. În următoarele zile, campania va continua la Constanța, Galați, Ploiești, Timișoara, București și Debrețin.

www.hotnews.ro

Ultima ora:

ObservatorCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

PoliticDan Mihalache: Am primit săptămâna trecută delegația consiliului local Baia Mare

EconomieVictor Negrescu: Deficitul bugetar va fi mai scăzut decât cel prognozat de CE

ExternGrațian Mihăilescu: Alte 23 de orașe au primit Mission Label la Bruxelles

SocialCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

EvenimenteVictor Vevera: ICI București a sărbătorit alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) 110 ani de la înființarea acestuia, prin lansarea NFT-ului „110 ani de Olimpism în România”

EditorialAlexandru Grumaz: Noua hartă strategică a Europei

CulturaCristina Popescu: Anul Avram Iancu, 200 de ani de la naștere



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe