Matei Bogdan
Publicat în 12 iunie 2019, 16:53 / 83 elite & idei

Gruia Stoica: Grupul GRAMPET – Grupul Feroviar Român și NMSC Kazmortransflot LLP semnează un Memorandum de Colaborare

Gruia Stoica: Grupul GRAMPET – Grupul Feroviar Român și NMSC Kazmortransflot LLP semnează un Memorandum de Colaborare

Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român (GFR) și NMSC Kazmortransflot LLP au semnat un Memorandum de Colaborare cu ocazia evenimentului Transport Logistics 2019 din München, care își propune să deschidă o conexiune regulată între porturile Constanța și Batumi. 

Acordul dintre cei doi membri ai Middle Corridor – Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică se aliniază obiectivului asociației de a spori cooperarea și de a intensifica fluxul de mărfuri de-a lungul rutei.

NMSC Kazmortransflot LLP, operatorul naval de stat al Republicii Kazahstan, deține cea mai mare și mai modernă flotă din Marea Caspică – nave cisternă, remorchere, precum și nave pentru transportul încărcăturilor voluminoase și barje pentru diverse transporturi.

Grupul GRAMPET – Grupul Feroviar Român este cel mai mare operator privat de transport feroviar de marfă și logistică din România și Europa Centrală și de Sud- Est și prima companie europeană care s-a alăturat Asociației Middle Corridor – Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică, în septembrie anul trecut.

„Acordul semnat astăzi confirmă angajamentul nostru ferm față de această alianță strategică ce creează o nouă rută între China și Uniunea Europeană”, a declarat Gruia Stoica, președintele GRAMPET Group. „În contextul în care sărbătorim 20 de ani de pionierat și performanță în transportul feroviar de marfă și logistică din Europa de Sud-Est, continuăm dezvoltarea rețelei pe piața europeană, urmărind în același timp noi oportunități alături de partenerii noştri din Asia”.

Sorin Chinde, Vice Președintele Diviziei de Transport, adaugă: „Există numeroase sinergii și oportunități între cele două porturi, având în vedere amplasarea lor strategică pe ruta principalelor proiecte de infrastructură de transport, precum și potențialul de dezvoltare pe termen lung”.

Portul Batumi are o capacitate de 18 milioane de tone pe an, 5 terminale și 11 dane. Investițiile în dezvoltarea portului au însumat 48 de milioane USD în ultimii 10 ani.

Portul Constanța are o capacitate de manipulare de peste 100 de milioane de tone pe an și 156 de dane, în timp ce investițiile au atins un nivel record în ultimii ani și alte proiecte cu o valoare totală de 1 miliard de euro au fost anunțate recent.

Cu un obiectiv declarat de a conecta Oceanul Atlantic prin Marea Nordului, spre Pacific, prin Marea Chinei de Sud, Grupul GRAMPET este unul dintre principalele motoare pentru dezvoltarea coridoarelor de transport care leagă Europa și Asia.

Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român este conceput strategic pentru a acoperi întregul lanț de soluții și produse de transport feroviar, oferind astfel clienților o experiență integrată la cel mai înalt nivel de competență: transportul feroviar de marfă, construirea, repararea și modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluții IT inovatoare pentru operatorii feroviari.

Legendă poză de la stânga la dreapta: Rakhmetolla Kudaibergenov, Secretar General, Middle Corridor; Sorin Chinde, Vice Presedinte GRAMPET Group – Grup Feroviar Roman; Leila Batyrbekova, Secretar General Adjunct, Middle Corridor; Nurtas Shmanov, Senior Vice-President of JSC NC “KazMunayGas” Oil Transportation; Martin Voetmann, Manager Commercial issues Portul Aktau. 

www.hotnews.ro

Ultima ora:

ObservatorCristina Popescu: Timbrul românesc omagiază istoria și valorile românești

PoliticIoana Petrescu: ProRomânia pune condiţii pentru a vota moţiunea PNL. Să vedem alternativa. Nu poţi da jos un Guvern fără să ştii ce pui în loc. USR e iresponsabil

EconomieGeorge Cristian Maior, salută anunțul făcut de fondatorul companiei Tesla, Elon Musk, de a intra pe piața din România

ExternRobert Lupițu: De la ”Comisia ultimei șanse” la ”Comisia geopolitică” – Mic îndreptar al portofoliilor și numirilor din echipa Ursulei von der Leyen. Ce înseamnă domeniul transporturilor pentru România

EvenimenteDragoș Preda: Invitație pentru Membrii Club Romania

CulturaCristina Popescu: Timbrul românesc omagiază istoria și valorile românești

SocialRaed Arafat prezintă 14 măsuri prin care se doreşte reorganizarea sistemului de urgenţă 112

MoldovaIulian Chifu: La Chişinău – majoritate de coaliţie, fără cheie de control şi fără frâne



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe