OraNoua.ro
Publicat în 17 mai 2017, 17:46 / 36 elite & idei

Horia Ciorcilă, Mihai Daraban, Vasile Pușcaș, Daniel Apostol și Alexandru Petrescu la conferința MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN CADRUL UE

Horia Ciorcilă, Mihai Daraban, Vasile Pușcaș, Daniel Apostol și Alexandru Petrescu la conferința MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN CADRUL UE

Stimate domnule/ Stimată doamnă,

Ne face o deosebită plăcere să vă informăm că, din dorința de a promova dezbaterea largă a problemelor dezvoltării României în cel de al doilea deceniu de apartenență la Uniunea Europeană, Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), împreună cu Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Academia de Studii Economice (ASE) și România Durabilă, organizează conferința :

 

MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN CADRUL UE

PROVOCĂRI-OPORTUNITĂȚI-PRIORITĂȚI

 

care va avea loc marți, 23 MAI 2017, ora 9:00, la sala Avram Iancu din Palatul Parlamentului.

Dintre cei care au confirmat participarea până acum menționăm:

Călin Popescu TĂRICEANU, Președinte, Senatul României ; Ana BIRCHALL, Ministru delegat, Ministerul Afacerilor Europene ; Vasile PUȘCAȘ, Negociatorul șef al aderării României la UE, Mihai DARABAN, Președinte, Camera de Comerț și Industrie a României ; Mihai TUDOSE, Ministru, Ministrul Economiei; Rovana PLUMB, Ministru, Ministerul Fondurilor Europene, Alexandru PETRESCU, Ministru, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat; Mircea URSACHE, Vicepreședinte, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară;Petru ANDEA, Secretar de Stat, Ministerul Educației Naționale; Horia CIORCILĂ, Președinte, Banca Transilvania; Valer BLIDAR, Președinte, Astra Vagoane Arad; Costel CEOCEA, Președinte SIF Moldova. 

Obiectivul acestei conferințe este să genereze o dezbatere, a cărei oportunitate este deja mult întârziată, despre cum vor evolua, în deceniul următor, economia românească, piețele, forța de muncă, educația și sănătatea, nivelul de trai și poziția României în Europa și în lume. Conferința a fost precedată de dezbateri pe aceeași temă la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Bacău.

Ținând seama de numărul limitat de locuri și de condițiile de acces în Palatul Parlamentului avem rugămintea să ne transmiteți, până vineri 19 mai 2017, ora 14:00, cel mai târziu, confirmarea participării dumneavoastră, inclusiv seria și numărul Cărții de identitate sau pașaportului, pentru a putea asigura accesul în clădirea Parlamentului în ziua conferinței, pe adresa de email aspes.forum@gmail.com sau la numărul de telefon 0735 553 470.

Vă așteptăm cu drag!

Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis i-a promis trimisului lui Donald Trump: ‘România este profund determinată’

PoliticKelemen Hunor: Reacție surprinzătoare a lui Kelemen Hunor. De partea cui se poziționeaza UDMR în conflictul dintre președinte și premier

EconomieSilviu Cerna – Rolul economic al statului: O veche problemă rămasă deschisă

ExternOvidiu Nahoi: Populiștii se pregătesc și ei pentru viitoarea Uniune Europeană

EvenimenteMircea Geoană: La mila sorţii şi la pomana împrejurărilor externe?

CulturaScriitorul Mircea Cărtărescu, la aniversare

SocialRaed Arafat: 41% din maşinile de pompieri pentru intervenţii la incendii au o vechime mai mare de 30 de ani

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe