Matei Bogdan
Publicat în 14 noiembrie 2018, 11:48 / 50 elite & idei

Ioan-Aurel Pop: În anul Centenarului Marii Uniri, ţara are nevoie de o vlagă nouă şi de energii de viitor

Ioan-Aurel Pop: În anul Centenarului Marii Uniri, ţara are nevoie de o vlagă nouă şi de energii de viitor

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat marţi, la Universitatea din Craiova, unde i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa, că în anul Centenarului Marii Uniri, ţara are nevoie de o vlagă nouă şi de energii de viitor ivite din adâncuri, subliniind că românii uită câteodată că sunt cel mai numeros popor din sud-estul Europei şi trebuie să se poate cu demnitate.

După primirea titlului de Doctor Honoris Causa, ca răspuns la Laudatio prezentat de decanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale, Sorin Liviu Damean, academicianul Pop a susţinut disertaţia cu titlul „Oltenia şi vocaţia unităţii româneşti” pornind de la ideea că, de multe ori, atunci când se evocă făurirea edificiului naţional român modern, pe lângă alte erori, se face una care le pare multora minoră, demnă de trecut cu vederea: „se vorbeşte despre unirea Munteniei şi Moldovei de la 1859!”.

„Întrebarea care îmi vine în minte imediat este: dar cu Oltenia ce s-a întâmplat şi de ce Theodor Aman a pictat ‘Hora Unirii de la Craiova’? Am primit recent şi un răspuns ingenuu de la un coleg oltean (avem în universitate profesori foarte buni din Oltenia), care mi-a spus: ‘Oltenia este subînţeleasă, fiindcă ea este peste tot’. Fireşte, se mai face şi altă eroare: se zice Unirea Moldovei cu Ţara Românească. Fals! Şi Moldova era ţară românească şi Moldova nu s-a unit ca să se topească în Ţara Românească. S-au întâmplat, fireşte, anumite lucruri care au tulburat boierimea moldovenească şi nu numai (Iaşiul, dintr-o capitală înfloritoare, nu a mai fost chiar ce fusese înainte), dar s-a răzbunat Moldova, cum s-au răzbunat şi alte provincii când s-a încercat un centralism care nu era de bonton. Şi s-a răzbunat prin înfiinţarea primei universităţi moderne a ţării la Iaşi, nu la Bucureşti, şi prin marea mişcare de la Junimea, care a început la Iaşi şi acolo şi-a trăit perioada de glorie. Prin urmare, şi Oltenia are dreptul la răzvrătire atunci când este ignorată. Dincolo de aceste erori şi ironii, şi Oltenia era ţară românească şi nu trebuie uitată, pentru că era numită Valahia Mică. Ce fel de ţară românească a fost Oltenia în salba de ţări româneşti invocate des de Nicolae Iorga şi de alţi istorici? A fost una de prim-plan”, a spus istoricul Ioan-Aurel Pop.

Potrivit preşedintelui Academiei Române, în Oltenia s-a produs una dintre cele mai intense şi mai îndelungate romanizări din întreg spaţiul românesc, dintre toate regiunile cucerite de romani la nord de Dunăre, iar un argument pentru vigoarea latinităţii oltene este şi folosirea perfectului simplu, care este conservat aproape la fel ca în limba latină (fui, fuisti, fuit etc.).

„Se ştie că sistemul verbal este coloana vertebrală a oricărei limbi evoluate, iar sistemul verbal românesc vine în dreaptă moştenire din latină, mai ales din latina populară, vorbită de toţi coloniştii, indiferent din ce parte a imperiului veneau. În graiul oltenesc, frecvenţa verbelor şi a modurilor şi timpurilor verbale preluate din latină este sensibil mai mare decât în multe alte regiuni ale ţării”, a explicat Pop.

În cadrul lecţiei de istorie, Ioan-Aurel Pop a precizat şi faptul că de la 60.000 de km pătraţi cât avea Ţara Românească supusă otomanilor în jurul lui 1821, în 100 de ani ţara a ajuns la aproape 300.000 km pătraţi.

„Nicio ţară europeană nu a reuşit această performanţă. Şi a reuşit pe fondul etnic românesc. Românii erau şi atunci şi mai sunt şi acum, cu toate risipirile noastre, cel mai numeros popor din sud-estul Europei. Câteodată uităm acest lucru şi ca urmare ne purtăm cu laşitate, în loc să ne purtăm cu demnitate. Suntem cel mai numeros popor din sud-estul Europei şi treaba asta ne dă anumite atuuri în raport cu alte popoare. Pentru că aşa cum ştiţi şi dumneavoastră, în ciuda proclamaţiilor de egalitate, cei mari îi conduc pe cei mici. Uitaţi-vă la Uniunea Europeană, uitaţi-vă la NATO, uitaţi-vă la Organizaţia Naţiunilor Unite, unde sunt membri permanenţi în Consiliul de Securitate, membri nepermanenţi, voturile sunt egale şi nu prea”, a spus el.

La finalul disertaţiei, academicianul a precizat că a face elogiul României Întregite la Craiova este ca şi cum ai invoca „esenţele din nucleul lor şi românitatea din rădăcinile sale”, iar în anul Centenarului Marii Uniri, ţara are nevoie de „o vlagă nouă şi de energii de viitor ivite din adâncuri”.

„Trebuie să umblăm aievea pe străzile Craiovei, să mergem la Horezu, la Surpatele, la Bistriţa, la Arnota ori la Dintr-un Lemn, ca să pipăim istoria şi credinţa, să trecem de la Celei prin Caracal până spre Vânju Mare, să coborâm de la Târgu Jiu până spre Turnu Severin, ca să ne întâlnim cu strămoşii romani, ori de la Râmnicu Vâlcea până spre Drăgăşani şi Slatina, ca să înţelegem cântecele Mariei Tănase, să mirosim liliacul de la Ponoare şi bujorii de pe vârful Păpuşa, ca să ne rugăm la Vodiţa şi la Tismana şi să binecuvântăm Jiul, Gilortul şi Oltul, grâul şi via, să mâncăm pâine-n ţest şi să bem rouă de pe florile câmpiei Romanaţilor. Toate acestea, făcute cu spirit de ceremonie, ne vor revigora energiile, ne vor face să trăim aievea Marea Unire şi să cinstim ţara asta – în loc s-o nimicnicim -, fiindcă ea nu este a noastră, ci a urmaşilor noştri, în veacul vecilor”, a încheiat preşedintele Academiei Române.

Ultima ora:

ObservatorRaed Arafat: Livrarea primului lot de ambulante a inceput; cate autospeciale noi va avea sistemul de urgenta

PoliticIurie Leancă: ”Sandu și Năstase încearcă să antreneze și România în luptele politice din R.Moldova”

EconomieDaniel Daianu: What drives illiberalism?

ExternAlexandru Grumaz: George H.W. Bush, Mihail Gorbaciov şi Summitul de la Malta din 1989

EvenimenteCristian Bușoi, organizator al evenimentului „UE 2019-2024: Cum putem sprijini eliminarea hepatitei virale, în conformitate cu strategia globală a OMS și SDGS ale ONU”

CulturaRadu Preda: Memoria dreptăţii

SocialRaed Arafat: Livrarea primului lot de ambulante a inceput; cate autospeciale noi va avea sistemul de urgenta

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe