Matei Bogdan
Publicat în 20 noiembrie 2019, 14:00 / 47 elite & idei

Ioan-Aurel Pop: ‘Marea Carte a Ploieştilor’ – un act de cultură naţională

Ioan-Aurel Pop: ‘Marea Carte a Ploieştilor’ – un act de cultură naţională

Finalizarea monografiei „Marea Carte a Ploieştilor” reprezintă un act de cultură naţională, a declarat marţi preşedintele Academiei, Ioan-Aurel Pop.

Academia Română a găzdui marţi lansarea celui de-al III-lea volum al monografiei „Marea Carte a Ploieştilor”, lucrare de peste 3.000 de pagini, realizată de un colectiv de autori, membri ai Societăţii Culturale „Ploieşti Mileniul III”.

„E un moment de sărbătoare. Academia Română şi-a creat un obicei şi şi-a format prin asta o tradiţie de a marca marile evenimente culturale ale ţării. Iar apariţia acestor impresionante trei volume privind istoria Ploieştilor, datorate eforturilor Societăţii Culturale ‘Ploieşti Mileniul III”, (…) nu toate în acest moment, dar finalizarea lucrării reprezintă un act de cultură. Un act de cultură, nu locală, cum ar putea crede unii care n-au citit volumele şi nu le-au văzut, ci un act de cultură naţională”, a spus Pop, la lansare.

Ioan-Aurel Pop a evocat două personalităţi, care „au pus Ploieştiul pe hartă”, şi anume domnitorul Mihai Viteazul, care „şi-a strâns oştile în Tabăra de la Târgşor, ca să treacă prin Pasul Buzăului spre Ardeal, şi a reuşit să deschidă marea epopee naţională a unităţii noastre”, şi scriitorul Ion Luca Caragiale, „fără de care nu se poate imagina literatura română”.

„Şi eu, care sunt un apărător fervent al latinităţii noastre şi al limbii latine, îmi aduc aminte că romanii ziceau ‘Ridendo castigat mores’, adică ‘Râsul biciuieşte moravurile’. Şi Caragiale a reuşit prin opera lui să ne trezească la realitate şi să ne înveţe că râsul e terapeutic. Cine-l acuză pe Caragiale că i-a ponegrit pe români nu înţelege nimic din mesajul marelui om, care a pus Ploieştiul pe hartă din nou şi ne-a arătat că românii, prin spiritul lor de umor şi de satiră, reuşesc să îndrepte moravurile”, a menţionat preşedintele Academiei.

Victor Spinei, vicepreşedinte al Academiei Române, s-a declarat „impresionat” de calitatea lucrării, despre care a spus că este una „cu totul şi cu totul remarcabilă, care are o paletă de extensie a cuprinsului foarte amplă”.

El s-a angajat să propună „Marea Carte a Ploieştilor” la premiile Academiei Române.

La evenimentul desfăşurat în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române, au mai vorbit despre lucrare prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române, ing. Constantin Trestioreanu, preşedintele Societăţii Culturale „Ploieşti Mileniul III”, coordonator al lucrării, şi profesorii Gheorghe Marinică şi Dorin Stănescu.

„Marea Carte a Ploieştilor”, proiect iniţiat în anul 2001 şi finalizat în 2019, este opera colectivă a 26 de autori, care şi-au elaborat studiile pe baza unui impresionant număr de informaţii inedite, identificate în arhivele din ţară şi din străinătate, precum şi pe o bogată iconografie, originală şi ea, respectând toate rigorile şi standardele ştiinţifice şi academice în vigoare.

Volumul I, lansat în 2011, tratează istoria oraşului Ploieşti de la origini şi până în anul 2010, volumul al II-lea, lansat în 2016, prezintă economia ploieşteană, fiind prima sinteză de acest tip de istorie şi un demers dificil în sine. Cel de-al III-lea volum tratează cultura ploieşteană sub toate aspectele sale.

Ultima ora:

ObservatorSergiu Manea: Forbes 30 pentru RO30

PoliticIon M. Ioniţă: Bădălău şi ai lui

EconomieSergiu Manea: Forbes 30 pentru RO30

ExternIulian Chifu: Un game changer în Brexit – Raportul serviciilor britanice privind ingerinţele Rusiei în referendumul din 2016

EvenimenteMireille Rădoi: Un produs de diplomație culturală – Femei remarcabile din România și din Peru

CulturaRadu Preda: Organizatorii memoriei

SocialAndrei Stoian: Sistemul de învăţământ românesc a acumulat o serie întreagă de probleme

MoldovaAndrei Vlasceanu: Tragedie antică şi teatru rusesc la Chişinău



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe