Matei Bogdan
Publicat în 12 iunie 2019, 14:34 / 70 elite & idei

Ioan-Aurel Pop: Nu am candidat şi nu voi candida la vreo funcţie de conducere politică în statul român

Ioan-Aurel Pop: Nu am candidat şi nu voi candida la vreo funcţie de conducere politică în statul român

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, dezminte zvonurile privind o eventuală candidatură la preşedinţia României, subliniind că nu a candidat şi nu va candida la vreo funcţie de conducere politică în statul român.

„În ultima vreme se vehiculează posibilitatea candidaturii mele pentru o funcţie politică importantă în stat, fapt care îi bucură pe unii şi îi întristează pe alţii. Zvonul acesta a determinat anumite reacţii adverse, neprincipiale, mincinoase şi chiar dăunătoare în raport cu mine şi cu instituţiile în a căror activitate sunt implicat. În speţă, este vorba despre Academia Română şi Universitatea ‘Babeş-Bolyai’. În consecinţă, deşi nu mă simt deloc obligat să-mi motivez conduita cetăţenească, doresc să anunţ public că nu am candidat şi nu voi candida la vreo funcţie de conducere politică în statul român”, a scris Pop pe Facebook.

Preşedintele Academiei precizează că nu a acceptat niciodată o asemenea funcţie, deoarece principiul său fundamental în viaţă este „activitatea profesională serioasă, pusă în serviciul specialităţii” pentru care s-a pregătit.

„Cine mă cunoaşte îndeaproape ştie că nu am acceptat niciodată o asemenea funcţie – deşi mi s-au oferit de multe ori astfel de prilejuri – dintr-un motiv foarte simplu: principiul meu fundamental în viaţă este activitatea profesională serioasă, pusă în serviciul specialităţii pentru care m-am pregătit. Iar în cadrul instituţiilor de profil, am acceptat să ocup funcţii înalte de conducere numai în măsura în care acestea au fost rezultatul alegerii de către egalii mei, de către studenţi etc şi nu m-au îndepărtat de studenţii mei şi de cercetare. Prin urmare, toată viaţa mi-am ţinut lecţiile cu elevii şi cu studenţii şi am făcut tentative de reconstituire a vieţii oamenilor care au trăit în trecut.

El îşi exprimă speranţa ca după încheierea mandatului de rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca să se poată concentra, alături de colegii săi, în buna funcţionare a Academiei Române.

„Am convingerea că, dacă toţi românii ar face de-a lungul vieţii ceea ce ştiu mai bine în funcţie de pregătirea lor, ne-ar merge mult mai bine tuturor şi, implicit, i-ar merge mai bine ţării. Nădăjduiesc ca, ajutat în continuare de Consiliul de Administraţie şi de Senatul Universităţii ‘Babeş-Bolyai’, să-mi închei cu bine, peste câteva luni, mandatul de rector şi să mă pot concentra, alături de colegii mei, în buna funcţionare a celei mai importante instituţii de consacrare a valorilor intelectuale şi de cercetare şi creaţie din ţară – Academia Română, încheie Ioan-Aurel Pop.

Ultima ora:

ObservatorCristina Popescu: Timbrul românesc omagiază istoria și valorile românești

PoliticIoana Petrescu: ProRomânia pune condiţii pentru a vota moţiunea PNL. Să vedem alternativa. Nu poţi da jos un Guvern fără să ştii ce pui în loc. USR e iresponsabil

EconomieGeorge Cristian Maior, salută anunțul făcut de fondatorul companiei Tesla, Elon Musk, de a intra pe piața din România

ExternRobert Lupițu: De la ”Comisia ultimei șanse” la ”Comisia geopolitică” – Mic îndreptar al portofoliilor și numirilor din echipa Ursulei von der Leyen. Ce înseamnă domeniul transporturilor pentru România

EvenimenteDragoș Preda: Invitație pentru Membrii Club Romania

CulturaCristina Popescu: Timbrul românesc omagiază istoria și valorile românești

SocialRaed Arafat prezintă 14 măsuri prin care se doreşte reorganizarea sistemului de urgenţă 112

MoldovaIulian Chifu: La Chişinău – majoritate de coaliţie, fără cheie de control şi fără frâne



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe